Soartă
Râdeți voi sfincși, învăluiți în pagini,
Din vechi scripturi cobind nemulțumite,
Aprindeți torțe-n veacuri fără margini,
Când se întorc la țărm corăbii rătăcite.
Atunci când stâncile își clocotesc mânia,
Încinse magme, revărsându-se spre mare,
Aripi pietrificate scuturându-și agonia,
Etern prin fiecare dintre noi, se pare.
Atunci atâtea clipe trec în van, pierdute,
Sub mii de pași împiedicați în vânt,
Noian de gânduri sângerând înfrânte,
Neprețuind nici cât o frunză, moartă în pământ.
Ce-i oare peste lume nebunia asta?
Curgând amestecată-n vin și-n scârnă,
De unde-n noi orbirea, truda și năpasta,
Atâtor zei ciudați care pe cruci atârnă?
Mocnind pe undeva adânc în orice tresărire,
Sălbatic sfâșiindu-ne asurzitor, vreo boală,
Stăpână peste karme, dureroasa amăgire,
Fierbându-le pe toate în aceași oală.
Așa absurd, e poate datul chinuit al sorții,
Cum îndoielnică aceiași parte ne arată Luna,
An după an, zi după zi de teama nopții,
Dintr-un amar potir să ne sorbim minciuna.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Iulian Grigore
Data postării: 9 septembrie
Vizualizări: 79