Nu-i pasă
Răvășitoare tăcere,
Îmi scurmă rărunchii,
Ca o haită de lupi,
Zgâriind pe sub prag.
Carnivora durere,
Săgetându-mi genunchii,
Peste valuri stinghere,
Zămislite în larg.
Ochii ei, crivăț cald,
Printre bucle de aur,
Știu blesteme cumplite,
În suflet ...cum ard.
Adevăruri mocnite,
Niciodată rostite,
Mai presus de cuvinte,
În sclipiri de smarald.
Vrea destinul sa-i fure,
Un sărut din visare,
Zeii toți o așteaptă,
Criminal să zămbească,
Vrea poetul cu-n vers,
Muritor, s-o îndure,
Să o-ntoarcă la sine,
Înapoi, să-l privească.
Și zorii se tem uneori,
S-o întrebe,
Iar nopțile tac,
Dacă doarme tăcută,
Nu-i pasă că trece,
Cum nu-i pasă că pierde,
Și-n urma ei timpul,
Mă preschimbă în stâncă.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Iulian Grigore
Data postării: 1 septembrie 2024
Adăugat la favorite: 3
Vizualizări: 297
Poezii din aceiaşi categorie
Buze-nsângerate
Dacă-mi tai în cruce buza
și te sărut cu sânge...
vei gusta atunci amorul meu?
Cu ce poftă vei spăla cu limba-ncet
îngerul de sânge ce-l pictez pe buze?
Ce gust o să mi te-adoarmă-n brațe?
viață, moarte, confuzie
sau libertate...
Îți vei cresta limba-n șarpele de la-nceput
să-mi muști buza-n extaz de moarte,
să-ți schimbi sângele otrăvitor
cu al meu amor al vieții nemuritor...
Să-mi strângi orice picătură,
oricum se varsă-n van,
să-ți scufunzi tot trupul în el
și vei renaște... dar nu uman...
Să te sărut cu sânge și
tot trupul-l voi picta,
portret amorului ce-l port
pentru-o suflarea de-a ta...
Et si tu n'existais pas în română
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Iar dacă tu n-ai exista
Dacă tu n-ai exista
Spune-mi, eu de ce aş exista
Să rătăcesc de unul singur într-o lume fără tine
Fără speranţă, fără regrete
Şi dacă tu n-ai exista
Aş încerca să inventez dragostea
Ca un pictor ce vede cum din degetele sale
Se nasc culorile zilei
Şi cum nu mai revin nicicând
Şi dacă tu n-ai exista
Spune-mi, eu de ce aş exista
Aventuri trecătoare adormite în braţele mele
Pe care nu le-aş putea iubi niciodată
Şi dacă tu n-ai exista
N-aş fi decât un punct în plus
În această lume care vine şi pleacă
M-aş simţi pierdut
Aş avea nevoie de tine
Şi dacă tu n-ai exista
Spune-mi cum aş putea eu să exist
Aş putea să mă prefac că sunt eu
Dar n-aş fi real
Şi dacă tu n-ai exista
Cred că aş putea găsi
Secretul vieţii, întrebările
Doar pentru a te crea
Şi pentru a te privi
Dacă tu n-ai exista
Spune-mi, eu de ce aş exista
Să rătăcesc de unul singur într-o lume fără tine
Fără speranţă, fără regrete
Şi dacă tu n-ai exista
Aş încerca să inventez dragostea
Ca un pictor ce vede cum din degetele sale
Se nasc culorile zilei
Şi cum nu mai revin nicicând.
Speranța din Întuneric
Când totul e gri și nimic nu-ți mai place,
Când sufletul tău doar liniște tace,
Privește spre tine, în inima ta,
O flacără mică te va lumina.
Oricât de adânc e abisul ce doare,
Nu renunța, totul are o cale,
Speranța e-n tine, ascunsă sub nor,
Ea știe să crească din lacrimi și dor.
Viața e grea, dar ea te întărește,
În fiecare rană, un vis se-nfiripește,
Învață să cazi, dar să te ridici,
În tine e forța, să mergi pe potici.
Nu te teme de noapte, ea va trece curând,
Lumina se-ntoarce, ca un legământ,
Și-n fiecare pas, chiar de-i rătăcit,
Se-ascunde un sens, un rost nesfârșit.
Tu ești mai puternic decât pare durerea,
Ea vine să-ți dea, nu să-ți ia puterea,
Chiar din cele mai grele momente învii,
Spre zări mai senine, spre zile târzii.
Privește în sus, spre cerul cel vast,
Nu uita că furtuna e doar un contrast,
Îți arată ce-nseamnă lumină și pace,
Când inima ta din nou se desface.
Nu ești singur, căci timpul te poartă,
Și fiecare clipă durerea o iartă,
Speranța renaște din umbre și scrum,
Și-ți luminează al vieții .
Autor Mihut Raul Alexandru.
Sărbătoarea iubirii noastre
Nu e iubirea stralucitoare sărbătoare?
Și ce ne pasă nouă de lumea-ntunecată care zilnic moare
De neiubire,egoism și ură,
Ori cea care pe Dumnezeu îl gonește și alungă?
Noi doar ținându-ne de mână,
Ne-am declarat iubire veșnică, nemuritoare,
Iubindu-ne clipă de clipă, zilnic
Lună de lună, ani în șir, decenii multe,
Cu Harul Domnului în frunte!
Și ce-i iubirea cea nebună
De-i plimbă pe îndrăgostiți până pe Lună,
Și mai departe în Univers dacă e cazul..
Amorul este cel care singuratatea o alungă,
Tristețea o îndepărtează dar și necazul!
Iubito, nu e iubirea noastră Carnavalul?
Dar nu acela cu samba ori alegoricele care,
Cu dansatoare aproape dezbrăcate,goale și mii de privitori veniți din lumea largă....
Iubirea noastră este sacră sărbătoare,
A ta cu mine,fără gălagiosul public și plin de zarvă colorat spectacol,
Noi doi îmbrățișați sau doar ținându-ne de mână!
(21 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubito
Nu-s eu nebun de dragostea ce-o am,
Păstrată de-atâta amar de vreme,
Tot așteptând ceva ce nu mai vine?
Și-n viața asta trecatoare
Te rog mă crede,
Nu-i lesne lucru să aștepți
Ca prostu',iubirea ce nu se întrevede...
Decenii triste ce s-au scurs,
Suspine, lacrimi,disperare
Sperând la tine sau la Dragostea cea mare...
La o iubire ce pleacă poate chiar din Cer
Trimisă doar de îngeri,
Eu astăzi te-așteptam,
Neștiind că tu poți exista,
Așa frumoasă și tăcută,
Iubita ce vine dintre stele...
Oare visez,nebun să fiu..?
Nu ești născută pentru mine?
Eu spun că este-așa
Pentru iubirea mea ,
Ce te dorește doar pe tine...
Nu-s buzele ce porți, sculptate
De-un geniu ce renaște,
Pe Afrodita ,dar nu aceea de care se vorbește,
Ci pe tine..
Tu ești adevărata zeitate sau frumusețe neîntrecută...
Vasilica! Și iarăși Vasilica!
Amorul meu și strălucirea iubirii ce-mi vestește,
Nemuritoarea dragoste ce simt
Și știu că nu se mai oprește!
(23 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Morte
Un infinit de gînduri moarte,
Trei zile fără zi, văd numai noapte.
O melodie răsuna de departe,
O inima în doua părţi, în două părţi aparte.
Un infinit de glasuri, şoapte,
Trei zile sunt numai eu, departe.
Un sentiment mai mare, forte,
O inima ce nu mai bate, morte.
Alte poezii ale autorului
Gând
Pândesc dintr-o oglindă-ntunecată, fumurie,
Străinul care-mi trece dinainte,
Cu chip de umbră rătăcită-n agonie,
Precum un gând pierdut printre cuvinte.
Din ochii lui firav alunecă, un fulger,
Însigurat clipind în albia secată,
A unui râu poluat, sorbit de-un înger,
Șoptind înveninat cu limba despicată.
Ar vrea să-mi spună parcă o poveste,
Neauzită, …nerostită încă pe pământ,
Din care tot ce-a fost și nu mai este,
Să prindă rost din leagăn în mormânt.
Răspunsuri la-ntrebările nebune,
Vărsate-n noi ca vinul vechi în căni,
Pe zgura-mară fumegând din urne,
A biciurilor ce ni s-au înfipt în răni.
Ne spunem oameni, de o vreme,
Ademeniți de-o boală fără vindecare,
Mușcați pe dinlăuntru de un vierme,
Nevinovați frivoli, cu mâinile murdare.
În jurul nostru mări de sânge,
Băltesc nepăsătoare, picurând din Abel,
Și-n viața noastră frânghia se strânge,
Ca apa de potop sub Turnul Babel.
Și puii noștri zămisliți în beznă,
Întâmpinați cu lacrimi și suspine,
Cu lațuri grele, apucați de gleznă,
Aduc în ei aceleași ancestrale crime.
Însângerate flori sădite pe morminte,
Oarbe săgeți înșurubate în uitare,
Pe drumurile noastre inutile, șerpuite,
Nu vom găsi nicicând o altă cale.
Iar nesfârșitul timp stăpân pe toate,
Aripa lui de plumb voind să o întindă,
Se zbate-n noi prin adevăruri moarte,
Călcând străin, în cioburi de oglindă.
Ave!
Ave Caligula! ...mai mult ca oricând,
De azi înainte,
Promite norodul acesta, flămând,
Să-ți fie supus și cuminte.
O felix! ...nimic să nu crezi,
Din ce îți vor spune augurii,
Hidoasele lor lamentări, ai să vezi,
Sunt șoaptele urii.
Poporul acesta umil și murdar,
În imnuri te cântă,
Doar pacea ar vrea să ți-o fure-n zadar,
Câțiva care uită...
Cât lapte destul și miere le dai,
De nu pot să-l ducă,
Obraznici aruncă nisip în mălai,
Și-n urmă te scuipă.
Tu fiu al lui Jupiter, nu-i lua în seamă,
Peste flori și ofrande pășește,
De zei și de soartă nicicând să n-ai teamă,
Că cine greșește, plătește.
Îi simți cum de frică, milogi se apleacă,
Să-ți pară vederii, se luptă,
Auzului tău spun orice, ca să placă,
Și unul pe altul se surpă.
Știi tu, nesfârșita orbire din gloată,
Juisând, …prevestind asfințitul?
Câți demoni în tine s-au strâns laolaltă,
De togă să-și șteargă, de sânge cuțitul?
Bruno
Sunt trecător prin Campo dei Fiori,
Miros a fum de păr …și cârpă arsă,
Când primii fulgi cu vânt, alungă zorii,
Și noaptea miilor de ani, m-apasă.
În ochi de lemn, îmi zgârii adevărul,
Pe ziduri brune, coșcovite de uitare,
Aud cum râd, când am oprit motorul,
Inchizitorii șchiopi ce-mi stau în cale.
Zâmbesc, …Giordano mă privește…
În grabă-și toarnă peste haine gaz,
Mă doare și tăcerea lui mă răvășește,
Și simt cum ploaia mă lovește în obraz.
Februarie se uită cu regret în urmă,
La brazii de Crăciun, uscați,
Cenușa lor, e pildă pentru turmă,
Iar focul pentru cei necugetați.
Ascultă, e ciudat cum murmură norodul,
În bronz de clopot și în cor de bași,
Absurd destinul răsucind tarodul,
În ritmul miliardelor de pași.
Se zbat în rime pagini înnegrite,
Între rozarii și regrete delirând ascunse,
Îl simt în mine printre flăcări împietrite,
Un demon așteptând cu aripile strânse.
Furtuni
Trec eu, …un val însingurat,
Zăgăzuit în țărmuri strâmbe,
Visând cum ard, necugetat,
Vărsat întâmplător din umbre.
Și mă întreb din când în când,
Într-un gerunziu imperfect,
Spre care orizont mergând,
În mine însumi par, suspect?
Lăuntric glas ce mă îndeamnă,
Să mă opresc și să adorm,
În cânt înșelător, mă cheamă,
Înnegurat, meandriform.
Și obsesiv regret un pas,
De prizonier întârziat,
Prin timpul scurs, obscen din ceas,
Pierdut pe drum îndepărtat.
De parcă nu ar fi de-ajuns,
În fiecare așteptare,
Să-mi regăsesc un rost ascuns,
Surprins în orice căutare.
Din fiecare gând ciudat,
Mistuitor un foc aprins,
Un ideal înstrăinat,
Neînțeles și necuprins.
Căci uneori, ...doar uneori,
Din stele fără scânteiere,
Erup în mine-asurzitori,
Vulcani, când totul e tăcere.
Furtuni, uitate ce-ar putea,
Amăgitoare-nvăluite-n cețuri,
S-ascundă în privirea mea...
Talazuri, murmurând sub ghețuri.
Trezire
În timp ce dormi adânc, netulburat,
Tragându-ți de pe cuget vălul,
Ai tremura în vis, gemând înfiorat,
Dacă ți-aș spune ce e adevărul.
Cu ochi răniți spre tubul de neon,
Sub pleoapele lipite de retină,
Ai plânge ...sfâșiat în somn,
De de raze dureroase și lumină.
Atât de grea ți-ar fi trezirea,
Ca o cădere în prăpastie, prin noapte,
Terifiantă risipndu-ți amăgirea,
Ca tunetul izbindu-se de șoapte.
Privește! ...somnul tău e moarte,
Neadevăr e aerul pe care îl respiri,
Atâtea mii de vorbe te-au purtat departe,
Speranțe prefăcute-n amintiri.
Dacă ți-aș spune ce e adevărul,
Atât de inuman, amar, pustiitor...
Nesuferit arzând cum arde clorul,
Ai ști de ce secundele te dor.
Întunecate, de ce trec prin tine,
Atâtea spaime înnegrite și comune,
Cohorte de minciuni scurmând meschine,
Chemările de dincolo de lume.
Limbaj binar, codat din frică și durere,
Într-un program rulând pe rațiuni nefaste,
E jocul derizoriu și părere,
Al unui demiurg dement, bătând în taste.
Iulian
Mă cheamă Vânt, dar toți îmi spun Furtună,
Vorbesc de mine ca și cum m-ar ști,
Până și Cicero de dimineață la tribună,
Mă povestea, ...unor copii.
Ceva cuvinte, zise și uitate,
Asemeni unui scorpion, într-un buchet de crini,
Veninul sinonim cu ,,vanitate",
Numele meu înfășurat în spini.
,,O Caesar! ... coborât din Venus!"
Îmi strigă hâtrul, ajungându-mă din urmă:
,,Ce soartă între Romulus și Remus..."
... și simt că vorba-i va fi lungă.
Dar gândurile mele sunt de mult departe,
Și lictorii îl îmbrâncesc în grabă,
Doar Brutus se strecoară mai aproape,
În colțul gurii mestecând o iarbă.
Nu-mi pasă dacă noaptea rece care vine,
Se va sfârși cumva gregorian,
Singurul dor ce îl mai simt în mine,
E glasul ei șoptindu-mi: Iulian!