Obuze de vorbe

Venin, sunt cuvintele ce ies pliscul unui comandant care se crede el prea înalt,

În fața unui soldat

Devotat

Să-și apere inima de gloanțele reci,

Să n-ajungă să stea la nivelul muriturilor din beci.

 

Și-și zicea: "Sunt doar un câine necruțat de ursii ce îl halesc"

Și iar era speriat și credea că îl pândesc 

comandanții cât un munte care-ncep să-l întrebe;

"Unde dracu vrei să mergi?

O să ajungi să stai lângă melci.

O să te mustrăm până mori,

Nu de la puștile ce te înfing cu-n glonț,

Dar de la gurile cu-n colț

Ce te sfâșie neîncetat

Și te-njură repetat.

Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Heili Ciofu poezii.online Obuze de vorbe

Data postării: 20 iunie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1158

Loghează-te si comentează!

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Urlete, zbierete și țipete

Liniștea mă acaparează,

Cerul brusc se înnorează,

Oamenii țipă, dar nu ii aud.

Pe piatra funerară scrie că m-am înecat în rau.

 

M-am reîncarnat într-o pasăre,

Fără remușcări  zbor liberă către cer.

S-a terminat chinul, în sfârșit!

Dar nu este un final fericit.

 

Lasă-mă în pace!

Nu te atinge de mine.

În sufletul meu sunt doar ruine,

Nu încerca să ajungi la mine, sunt deja pe fundul lacului.

 

Ambulanța se zguduie,

Toată  lumea e agitată,

Dar eu aud liniștea pentru prima dată.

În schimb, corpul neînsuflețit bântuie.

Mai mult...

Pentru tata

Au trecut zile, saptamani,

Si in curand vor trece ani

De cand durerea grea m-apasa

Dorul de tine, tati, greu se lasa.

 

Mi-e tare dor de acele zile, tata

Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,

Pe pieptul tau capul mi-l asezam.

Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.

 

O boala grea a vrut sa ne desparta,

Nu am putut in calea ei sa stau,

Am incercat, am sperat sa se poata

Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.

 

Erai atat de trist la ultima intalnire,

Stiai cu siguranta ca va fi ultima.

Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire

Si nici eu nu credeam ca se va intampla.

 

Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,

Cand priveai peste poarta masina ce pleca.

Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,

Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.

 

Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat

In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,

Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis

Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.

 

Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,

Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.

Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,

Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.

 

Printre lacrimi te rog tati,

De ti-am gresit, sa ma ierti.

Sa veghezi asupra noastra

Si in cer sa ne astepti.

 

Vei fii tot timpul cu mine,

Si-n sufletul si-n gandul meu,

Voi trai mereu cu dorinta,

Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.

Mai mult...

Mozaic de toamnă

Ș-aud o voce, soptită d-afară

Și ma strigă pe mine, parcă

Și încerc ca s-o ingnor,

Dar în casă-mi intră un negru nor

 

În timp ce totu-nvie,

Pe-năuntru toate mor

Mortea iară o să vie

Așternându-se peste tot,

Ca un vechi amor

 

Dară-n casă-mi intră un negru nor

Și încerc ca să-l ignor

Și mă strigă pe mine, parcă

Ș-aud o voce șoptită d-afară.

 

Mai mult...

Zile înnegrite

Cum trece repede timpul,

Sufletul se ascunde ca un fricos

Care nu-și mai arată chipul

Dincolo de peretele luminos.

 

Lacrimile cad pe sol,

De la durerea apăsătoare 

Jos pe dușumeaua zidită din namol

Unde se formează o închisă culoare.

 

Că te și ascunzi în cușcă 

Cu o poftă de izolare,

Dar simți cum te mușcă 

Tristețea de-a privi un soare

 

Ce-ți aducea un haz 

Pe buzele înroșite, 

Fără niciun necaz 

În zilele însorite.

 

El șef al sistemului 

O stea,ca un glob roșcat 

Ne aducea sentimentului

O măreață melancolie de neuitat,

 

Și când te apucă ghinionul

Țe tine să nu pleci,

Din gheare;el spiritul 

Nu te eliberează nici în veci.

 

Și iată cum jertfele nu mai curg

Din curajul ieșit,

Către speranța din amurg 

De-a privi un ultim moment strălucit.

Mai mult...

Am auzit...

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

Mai mult...

Nu mai ești,bunico

Nu mai ești,bunico

Decât suspin prin aer

Și-un gând ce-l poartă vântul,

Pe-aici din când in când

 

Ți s-au dus si florile,

Care-ți creșteau în palme

S-au dus cu tine toate,

Dar au plecat râzând

 

E goală prispa casei,

Dar nu ți-a șters și umbra

Și parcă-mi faci cu mâna,

În semn de rămas-bun

 

Nu mai ești bunico,

Dar ai rămas prin toate

Ce-au fost cu tine odată,

Cât ai fost pe pământ

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Dora●Dor
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.