Стихи из этой категории
Adenalină
n-ai cum să nu vorbești despre acel echilibru fragil
la limită
al omului care merge cu tălpile goale pe cioburi de sticlă
artistul din mine ar putea reprezenta această imagine izbitoare
într-un tablou suprarealist cu accente pe culoarea verde a sângelui
neapărat verde
cunoscând spaima viscerală a ochiului la roșul aprins al hemoglobinei
și lipsa de reacție la verdele clorofilei
durerea îmi apare ca o problemă de percepție
în general se poate merge și pe tăciuni aprinși
pe sârmă
pe vârfuri de cuie
se poate chiar levita
cu ochii în buzunarele hainei
.
ca un șarpe hain care se târâie prin mlaștina cărnii
spaima-și-nfige dinții în călcâiul drumețului
n-ai cum să nu vorbești despre puterea minții yoghinului
în fața obedienței gândului
artistul din mine ar ilustra un tablou clinic al fricii
sub forma unei fiole din sticlă brună cu adrenalină limpede
în gura șarpelui
.
ici și colo pe aleile largi ale liniștii
inconștientul se plimbă cu mâinile în buzunare
n-ai cum să nu vorbești despre spaimele ancestrale
ale ființei
sedimentate în creier
artistul din mine ar picta tabloul omului cu amigdalele-n mână
sărind într-o prăpastie..
Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.
Joc/5
pârguite dorințe
stârnesc isterii
clocite
în războiul minciunilor.
%
scenarii pentru
a prinde pasărea din zbor
și a ucide luciditatea.
Un cântec amar pentru țara mea
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
În țara mea, unde speranța-i doar un vis,
Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,
Un finanțator, de șase la sută ales,
Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.
Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,
Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.
Președintele, cu judecători-n buzunar,
Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.
Curtea Constituțională, un ecou al puterii,
Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,
Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.
Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,
Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Jocul cu anii
Într-o țară cu legi scrise în nisip,
Unde timpul se scurge și-n ceasuri de ghips,
Bătrânii așteaptă, cu părul cărunt,
Un drept sfințit, un venit garantat.
Unii primesc, cu bucurie-n suflet,
O pensie măruntă, un dar de la stat.
Alții rămân goi, cu mâinile-n buzunar,
Și-și plâng soarta amară, fără-ncetar.
Un joc al șanselor, o roată care-nvârte,
Între cei bogați și cei săraci, departe.
Cu legi schimbate, ca într-un joc de cărți,
Se fură ani, se-adaugă noi praguri.
Și-n timp ce unii trăiesc în lux și splendoare,
Alții se-mbracă în haine de doliu, cu oarecare.
O nedreptate crudă, o rană adâncă,
În sufletele bătrânilor, care plâng în tăcere.
Fior văratic
Mă las pradă unor vuiete sălbatice
De-mi invocă lumi idilice.
Mă trec fiorii amintirilor văratice
Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;
Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte
Sânge pur, spintecul durerii lente.
Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,
Aripile sufletului meu liber, frângând..
Tesima
Другие стихотворения автора
NATURA ÎN PRIMĂVARĂ
Oare pentru a câta oară,
Intru-în casă ies afară
Închid ușa și-o deschid
Parcă mă strânge un zid.
Soarele privește blând,
Are el ceva în gând,
Raza lui deschide căi
De la munte până-n văi.
Mii și mii de gândăcei,
Fac curat în case mici
Cu iarna au terminat,
Nu e timp nici de cântat.
Gospodarii-is prin ogradă,
Toatâ lumea are treabă
Primăvara se arată
De la culme până-n baltă.
Natura-i toată înflorită
Ca o inimă de fată;
Primăvara poartă ie
Și flori vii la pălărie.
CASĂ DE VARĂ! -URMARE-
Mie ,mi-a plăcut căsuța . Din paiantă ,însă bine cimentuită ,cu geam mare spre alee .
Asevărat că era mult de lucru .Fără ajutorul familiei mele nu m-aș fi descurcat .
Ce visam noaptea ,ginerele meu punea în practică ziua .Așa am reușit ca în scurt
timp căsuța să arate ca nouă cu poartă și garduri cu pomi înfloriți cu grădină pe rod ,
cu flori ,de la cele de primăvară ,până la crizanteme .Vara era un rai ,cărările bine croite
mă plimba prin toată grădina cu ceașca de cafea în mână fericită de ce văd .Omul schimbă
locul ,e foarte adevărat ,dar trebuia să-ți și placă ce faci .
Am apă ,am curent electric-plăcii solare-,am apa Siretului aproape ,unde arunc undițele
când am timp .În clipele de odihnă ,meditez sub umbrar ascultând zgomotul naturii : fulgerile ,
trăsnetele ploii ,gemetele plopilor uriași în furtună ,foșnetul frunzelor răvășite de vânt ,zborul
păsărilor ,roitul albinelor .Natura este atât de frumoasă dar cum s-o guști de la etajul patru ?
Până la sfârșitul lunii septembrie ,mă bucur de tot ce văd ,ascult ,simt.Când prima brumă
ucide tot ,fac curățenie de toamnă ,ar grădina ,mai las flori artificiale în geam ,pun lacătul pe ușă
cu regret și plec la locuința mea de iarnă .Când mi-e dor de ea ,o mai vizitez ,o găsesc acoperită de
zăpadă ,fără alei ,fără cărării și foarte foarte tristă .!
SFÂRȘIT
Prințesa -ROMÂNIA -
Steagul nostru flutură în vânt ,
El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .
Imnul țării ,e vocea care strigă
Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,
Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .
Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,
Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,
Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...
Părinți ai țării mele nu dați PRINȚESA
Unor lacomii...unor pirați...
STRĂMOȘII MEI
Cu mulți ani în urmă să fie două-trei sute de ani
prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor
era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu
a crescut oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma
lor ,omul , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre
laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .
Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .
Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,
de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .
Trashumanța de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns și prin
părțile noastre pe malul Prutului În satul acela vechi ,era o fată
orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au
făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire
i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .
Câ era fericită Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă
cântând la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele
și dorurile fetei singuratice .Povestea spune că ciobănița Ileana
în zilele călduroase se oprea la umbra sălciilor de pe malul Prutului ,
și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la
iernat ,cu promisiunea că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă
,Ileana ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng
al Prutului era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea oile lui o turnă mică .
Încă din vara trecută fusese fermecat de melodiile ce îi
mângâiau singurătatea .Începuse iar să răsune valea de cântec .
Vasile era curios să vadă cine cântă ,se apropie încet de mal și vede
cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile
în jurul ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.
Până la urmă Ileana și Vasile s-au văzut și au descoperit că deși îi desparte un
hotar de țară ei vorbesc aceiasi limbă -limba moldovenească -
In toamnă când turmele s-au retras la iernat , Vasile a trecut Prutul
cu mica lui turmă de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă
și au avut urmași și urmașii lor alți din generație în generație pănă a ajuns la
mine .ILEANA și VASILE ALEXA sunt strămoșii mei și ssunt mândră că le
cunosc povestea și că mai trăiesc cu tot neamul ALEXA
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
CU FIGURI GROTEȘTI
Sunt o trestioară frântă
De vântul hoinar,
Încerc să mă prefac fluier
Să mai cânt măcar.
Sunt 0 frunză de arțar
Frunză argintie
Soarta să-mi aducă în dar
Rimă în poezie.
Sunt un crin bătut de brumă
Lipsit de parfum
Socotesc că până-n toamnă
Pot să mă adun.
Sunt,și -am fost o visătoare
Inventând povești
Într-o lume fermecată
Cu figuri grotești.