3  

Văd

Aplauze! ...Actorul intră iar în scenă,

Pe rând, purtând înșelătoare măști,

În horă prins, primejdios ca o hienă,

Alege tu pe cine să iubești sau să urăști.

 

Ne învoim și sorții stau la pândă,

Comodus mușcă iar din zgura sângerie,

Urlă tribuna a cățea flămândă,

Cuprinsă de o oarbă isterie.

 

Gem hoarde cu biletele plătite,

Ecranul stins se năruie-n retină,

Și așteptările aleargă travestite,

Spre viața veacului ce va să vină.

 

E poate azi o zi ca toate celelalte,

Cu circ și pâine, pixuri și ulei...

Când trec pe-același drum, privind în altă parte,

Ne mai deosebind vikingii de pigmei.

 

Și ies din rând, căzând pe foaia albă,

Tot eu, mă știi de-acum un an...

Mă copiez în grabă de pe tablă,

Patetic personaj orwellian...

 

Și trec, tăcut, pierdut în altă sală,

Nici nu mai simt și nici nu mai gândesc,

De unul singur pe o scenă goală,

Și în sfârșit te (mă) văd, ... zâmbesc.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Iulian Grigore poezii.online Văd

Date of posting: 4 сентября

Views: 130

Log in and comment!

Poems in the same category

Poem Zen pentru sunet

Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~

gunoiul sinelui; cântând la pian;

 

lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.

Sunetul este doar percepția minții ~

 

vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.

Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.

 

Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.

O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;

 

mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;

ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;

 

dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;

un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.

 

Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;

ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și

 

viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;

plante și animale sângerând îngenuncheate;

 

oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea

un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;

 

femei cântând imnuri sfinte în temple;

ascultându-și propriile voci.

 

Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;

liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.

 

Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera

procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,

 

de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.

Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.

 

În ceață, sufletele netrupești escaladează

serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.

 

Autorul poeziei este Marieta Maglas

Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.

More ...

Stropi de poeme

Am pus cuvintele
frunze între ani,
le-am călcat în picioare,
loc pentru mai multe,
azi părăsesc
ucenicia neterminată,
curgând din poemele voastre,
o las altora care au mai îndrăznit,
eu nu voi mai fi fost
un început lipsit de speranţă,
alte cuvinte trăiesc aşteptarea
ecourilor născute să fie
versuri hrănite cu mine,
aş pune punct, dar
plâng virgulele care măsoară
pauzele ascunse printre clasici,
las rimele să cadă
din degete desfrunzite de ritm,
în altă poezie cuvintele se cer
oblojite cu frumos,
nu este un crez,
doar o evadare veşnică
în închisoarea mişcătoare
a gândurilor.



În mine port
visele sărutate
cu stropi de poeme,
aşa cum au fost odată.

More ...

Picatura de ploaie

 

 

Oh suflet drag,

Oare ... când plouă

Te ai gândit 

La acea picătură de apă ? 

În cădere bruscă,

Într-un vânt tăios

Care o izbește 

Poate prea puternic de pământ ...

Cum se dezintegrează, 

Se distruge pe sine

Doar pentru a fi de folos

Unui pământ ? 

Când unicul ei scop 

Este să-și ofere orice molecula 

Pentru a ne ajuta . 

Și totuși,

Prin ploaie mă plimb . 

Fară umbrelă 

Sau pălărie

Lacrimile-mi curg 

Lin pe obraji

Sufletul mă doare 

Iar zâmbetul îmi piere 

Sub picături de apă 

Care poate se izbesc de mine 

Asemenea lacrimilor mele 

De pământul ud  

Intrebandu-mă 

Oare cine suferă mai tare ? 

Și dacă oare, 

Am ajutat și yo pamantul , 

Cu a mea lacrimă ? 

 

 

 

 

More ...

Orbire

(Avem să credem că timpul se oprește–

pentru niște clipe,

ființa nu crede că îmbătrânește–

apoi, un semn de agonie: ea nu mai trăiește...)

 

Printre adunătura de capete proaste–

colcăie misterul;

pățania trăită de comunitățile noastre–

refuză să-și poarte colierul...

Îl poartă însă alții și spart, doar să-l știe–

lumina din el tot nu licărește;

și-n neagra închisoare umplută cu pietre–

 mai caută altele, caută prostește...

Să fie mai mult decât întăia dată–

și tot așa și înainte;

într-o zi adaugă, într-alta se pierde–

nici lumina nu se mai vede...

Se adună apoi la statuia cea mare–

a unui posibil creator;

își întind mâinile fără rușine–

spre a se îndeplini dorința unui muritor...

Se desprinde uscată și rămurica dulce–

borcanul refuză să se umple,

culese au fost aromele mai bune–

și efectul lor plăcut va trece...

 

(Îi chinuie să treacă și de viața asta–

mai grea sau mai ușoară,

nu mai contează fapta lumii bune,

e demult uitată... îngropată...)

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Balada cuvântului pierdut

Am credinţa că omul trăieşte un chin,
a dispărut un cuvânt, puţin câte puţin,
îl port în iubire, dar ştiu c-a dispărut,

din lume, balada cuvântului pierdut.

Frunzăreşte nemurirea prin albumul amintirilor,
se-ntretaie penumbrele în gândul tăcut al zorilor,
aşteaptă acolo grăirea un sâmbure al pământului,
să se nască din vorbă în vorbă balada cuvântului.

Renăscuţi de mii şi mii de ori în aceeaşi matrice,
căutăm firul lipsă din părul frumoasei Berenice,
fluturăm îndoielile într-un puzzle viu al vântului
şi ne trecem fără a fredona balada cuvântului.

Încâlcim vieţile sub impulsul chemărilor trădate,
seminţia orgoliului se strecoară din minţi casate,
dar nu vom rosti vreodată ultima vorbă a gândului,
bieţi truditori, mereu neştiuţi de balada cuvântului.

Din spuma haosului mai renasc ursitoare străbune
cu priviri rătăcite şi cânturi răscolind surde strune,
fuioare de vorbe presărate din umbra veşmântului
curg rătăcite spre versul scris în balada cuvântului.

Tot mai cred că lumea trăieşte un vis,
în vorba pierdută-i destinul prescris,
când ziua se stinge şi nopţile dor,
cuvântul ce-i lipsă e viaţă şi dor.

More ...

Negru Pamant

Negru pamant eu am in suflet

Cu foc si fum înecăcios

Ma uit si tac, imi spirijin putred

De gaica Cerului duios

Un suflu trist si singuratic

Fara de sete sau de vis

Si-n  al vietii tremur sadic

Am fost si sunt,

Dar azi, si răsăritul meu s a stins

Negru pamant.

 

Negru pamant voi fi la randu mi

Cand toate-n loc se vor opri

Si inima , si stele cazatoare

Si apa- n mari nu va mai fi

Nici lacrimi pe obrajii tristi

Nici mute strigate pierdute

Azi aruncate in simtiri

Sa se adune multe , multe

In negre amintiri.

 

Negru pamant gandesc adesea

Ce - n urma -n lume am lasat.

Un trist suspin , si o ploaie rece

Ce-azi pe mine ele cad

Negru pamant pe pleoape-mi greu

Rasuna tipete pierdute

Se pierd usor de Dumnezeu

Pasind in fulgerele mute

Astazi In urma v am lasat.

More ...

Other poems by the author

Cobor

Nu râdeți! ...e vreun doctor pe aici?

Să sune cineva la 112,

Mi-e rău de-atâta fericire cu sclipici,

Și beznă cât încape-n noi.

 

Să vină cine vrea să vină,

Să spună orice-ar vrea să spună,

Degeaba-afară e lumină...

Dacă în noi e noapte, fără lună.

 

Și roiuri nesfărșite de himere,

Trecând prin timp, purtate de uitare,

Asemeni unor de haite de hiene,

Pândind orice moment de ezitare...

 

Să vină cu cisterne pompierii!

Cu ei, furtun și-o scară să aducă,

Să spele lumea de bacterii,

Cu mult săpun, și cu un ghem de cârpă.

 

Ca oamenii să vadă adevărul,

Din urmă așteptându-l să trăiască,

Pe-Adam senin, mâncându-și mărul,

Curaj de vor avea în ochi să îl privească.

 

Ce greu miroase cerul a ospiciu,

Oare să vin, ...sau să mă duc?

Martor întâmplător la un etern supliciu,

În colț, pe drum spre balamuc.

 

Să sune careva la prefectură!

M-aude cineva în univers?

M-am rătăcit cu cei ce mint și fură!

Opriți planeta! ...sau cobor din mers...

More ...

Trezire

În timp ce dormi adânc, netulburat,

Tragându-ți de pe cuget vălul,

Ai tremura în vis, gemând înfiorat,

Dacă ți-aș spune ce e adevărul.

 

Cu ochi răniți spre tubul de neon,

Sub pleoapele lipite de retină,

Ai plânge ...sfâșiat în somn,

De de raze dureroase și lumină.

 

Atât de grea ți-ar fi trezirea,

Ca o cădere în prăpastie, prin noapte,

Terifiantă risipndu-ți amăgirea,

Ca tunetul izbindu-se de șoapte.

 

Privește! ...somnul tău e moarte,

Neadevăr e aerul pe care îl respiri,

Atâtea mii de vorbe te-au purtat departe,

Speranțe prefăcute-n amintiri.

 

Dacă ți-aș spune ce e adevărul,

Atât de inuman, amar, pustiitor...

Nesuferit arzând cum arde clorul,

Ai ști de ce secundele te dor.

 

Întunecate, de ce trec prin tine,

Atâtea spaime înnegrite și comune,

Cohorte de minciuni scurmând meschine,

Chemările de dincolo de lume.

 

Limbaj binar, codat din frică și durere,

Într-un program rulând pe rațiuni nefaste,

E jocul derizoriu și părere,

Al unui demiurg dement, bătând în taste.

More ...

Ave!

Ave Caligula! ...mai mult ca oricând,

De azi înainte,

Promite norodul acesta, flămând,

Să-ți fie supus și cuminte.

O felix! ...nimic să nu crezi,

Din ce îți vor spune augurii,

Hidoasele lor lamentări, ai să vezi,

Sunt șoaptele urii.

Poporul acesta umil și murdar,

În imnuri te cântă,

Doar pacea ar vrea să ți-o fure-n zadar,

Câțiva care uită...

Cât lapte destul și miere le dai,

De nu pot să-l ducă,

Obraznici aruncă nisip în mălai,

Și-n urmă te scuipă.

Tu fiu al lui Jupiter, nu-i lua în seamă,

Peste flori și ofrande pășește,

De zei și de soartă nicicând să n-ai teamă,

Că cine greșește, plătește.

Îi simți cum de frică, milogi se apleacă,

Să-ți pară vederii, se luptă,

Auzului tău spun orice, ca să placă,

Și unul pe altul se surpă.

Știi tu, nesfârșita orbire din gloată,

Juisând, …prevestind asfințitul?

Câți demoni în tine s-au strâns laolaltă,

De togă să-și șteargă, de sânge cuțitul?

More ...

Însigurare

De unde-mi vii singurătate,

Cu glasul tău de vifor ruginit?

Atâta vreme te-am crezut departe...

Văd limpede acum că zeii m-au mințit.

 

Îmi curgi prin suflet aspră în șuvoaie,

Iar, flăcări înghețate mă străpung,

Tigroaică neagră, rătăcind în ploaie,

Prin ochii tăi din mine mă alung.

 

Știam că ai plecat la vânătoare,

Amar de vorbe înțelepte mi-am șoptit,

De unde te întorci însingurare,

Când străjile în turn au adormit?

 

...sub pașii tăi s-aud foșnind regrete,

În noaptea lungă ca o veșnicie,

Demoni absurzi cerând dovezi concrete,

Sărutul tău sublim, cu gust de nebunie.

 

Ah, ...sângele în apă mi-l preface,

Privirea ta sălbatică și rece,

În jurul nostru universul tace,

Că norii ăștia au uitat să plece.

 

Și gânduri fără de noimă stau să-mi cadă,

Prin haosul turnat în sticlă,

Ca iedera mușcând dintr-o fațadă,

Zidită-n solitudine și-n frică.

More ...

…spre mai departe

Rămâi în pace, ...dormi tihnit de-acum cât vrei,

Cât în zadar pierdut, să-ți treacă timpul,

Crezând în bâlbâielile, bătrânilor ovrei,

Că-ntrezărești pe undeva la orizont, Olimpul.

 

De gânduri multe, îndulcite cu venin,

Precum un câine aciuiat la vatra părintească,

Încetinit de vorbe proaste și de vin,

Să te ascunzi de cei ce vor să te trezească.

 

Știi tu? ...momentele acelea,

Îți amintești, când speriat de viață ai tăcut?

Când singur am rămas, să-mi vândă pielea,

Prohirisitele omizi ce mușcă din trecut?

 

Și eu la fel ca tine, am simțit ce-i groaza,

Dar am rămas pe metereze, liniștit și drept,

Atunci când oilor le tremura găoaza,

De spaima sângerândelor țepuși, înfipte-n rect.

 

Am strâns în dinți orice grumaz de urlet,

Și fără scut, prin lupte-am rătăcit,

Cu nopți de ploi și vânt m-am învelit în cuget,

Furtuni mi-am atârnat, în pieptul ruginit.

 

Ca ori de câte ori împresurat de hoarde,

De demoni orbi și priculici nebuni, în gloate,

Din scrum, făcut bucăți în mii de miliarde,

Să mă adun din drum, ...spre mai departe.

More ...

Iulian

Mă cheamă Vânt, dar toți îmi spun Furtună,

Vorbesc de mine ca și cum m-ar ști,

Până și Cicero de dimineață la tribună,

Mă povestea, ...unor copii.

 

Ceva cuvinte, zise și uitate,

Asemeni unui scorpion, într-un buchet de crini,

Veninul sinonim cu ,,vanitate",

Numele meu înfășurat în spini.

 

 

,,O Caesar! ... coborât din Venus!"

Îmi strigă hâtrul, ajungându-mă din urmă:

,,Ce soartă între Romulus și Remus..."

... și simt că vorba-i va fi lungă.

 

Dar gândurile mele sunt de mult departe,

Și lictorii îl îmbrâncesc în grabă,

Doar Brutus se strecoară mai aproape,

În colțul gurii mestecând o iarbă.

 

Nu-mi pasă dacă noaptea rece care vine,

Se va sfârși cumva gregorian,

Singurul dor ce îl mai simt în mine,

E glasul ei șoptindu-mi: Iulian!

More ...