Uitare
Vezi tu? ...așa venim pe-aici,
Urlând cu lumea strânsă-n pumni,
Gemând sub cruce și sub bici,
În horă ca la nuntă de nebuni.
Mai știi? Cândva credeai că ai ales,
Pe drumul cel mai greu să calci;
Dar ai uitat firesc, ...mai des,
Vrei doar să dormi și să te-mbraci.
Vrei băutură bună și nutreț...
Un staul cald și luminos,
Dar ... ai uitat să fii semeț,
Acum ești om, trăind frumos.
Și ploaia te privește-n silă,
Pământul tremură de scârbă,
Nici cerul nu mai are milă,
Totul e drept dacă ajungi la urmă.
Și mâine-i ziua cea dintâi,
Din restul tău, rămas din timp,
Ești gol cumva? ...așa rămâi?
E prea abruptă calea spre Olimp?
În ochii tăi se pierde biruința,
Potecile sunt toate înfundate...
Și demoni râd, ..ce falsă ți-e credința!
Hai dormi de-acum, visează mai departe.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Iulian Grigore
Date of posting: 9 августа
Views: 184
Poems in the same category
Transcedental
M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.
În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.
Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.
Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.
Ața unui destin
Fiecare cu o povara,
Fiecare cu o soarta,
Cauți una mai ușoară ,
Însă nu o oferă nimeni ,
Fiecare construiește,
Merge alearga și gândește,
Crede n soarta și n destin,
Însă lumea nu o vede,
Că deja e menit,
Să fii sluga unui venit,
Să-ți pierzi viața muncind,
Crezând in destin,
A cui viața oare,
Să o fur, sa fie mai ușoară ,
Dar și aia e menită,
Să se piardă in venituri,
Să rămâi la sfârșit de viața,
In sicriu , in haine și fără o viața aleasă.
Pot
Pot sa ating o minunata,feerica stea
Căci gândul meu strălucește aprins precum ea..
Pot sa zbor precum pasarile-naripate
Căci gândul meu atinge înaltul,târziu în noapte..
Pot sa străbat oceanul întins
Căci gândul meu e de necuprins..
Pot sa fiu un înger cu aripi înalte
Căci gândul meu e senin precum un frumos,sublim vis..
Pot sa ajung oricât de departe
Căci gândul meu e atât de viu ca vantul ce cu vuiet bate..
Pot cuprinde întreg Universul,
Căci gândul meu e infinit,
E mai presus decât versul..
Iluzii în maghiară
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illúzióitok
Annyi idős vagy, amennyi lenni akarsz,
Olyan göndör hajad van, amit mindig is csodáltál, és soha nem göndörödik,
Van egy fal tele festményekkel a szobádban,
Neked van a legmenőbb telefonmodell,
Van egy legjobb barátod, aki soha nem fog cserbenhagyni, legalábbis nem tudatosan.
Nálad van a legfinomabb reggeli (palacsinta Nutellával),
Önnek van a legjobb letölthető lépésszámlálója,
Önnek van a leggyorsabb kerékpárja, amellyel mindössze 15 perc alatt elérheti Fălticenit,
Neked van a legegyenesebb orrod, nincs szükséged többé orrplasztikára,
Neked vannak a legegyenesebb fogaid, egyik sem túl távol vagy túl messze,
Mindig a legpontosabban értékeled a körülötted lévők (nincs pimasz hazugság, nem fognak ismerni, vagy azért, mert nem érdekli őket, nincs szükségük rá, vagy mert mindent magadban tartasz és akarsz hogy erős nőnek tűnj, hagyd abba az elférfiasítást olyan emberek kedvéért, akiket nem érdekelnek, akárkik is legyenek)
Neked vannak a legtisztább szándékaid, nem csak ezt, de azt is tudod, hogyan mutasd ki őket,
Neked vannak a legfényesebb zselés körmeid,
Neked van a legtöbb lila árnyalat a ruhatáradban,
Önnek van a legátfogóbb lejátszási listája George Bacovia verseivel, egymás után,
Annyi barátod van, amennyit szeretnél, vagyis kettő, az őszinte, akikkel egy életen át tartod a kapcsolatot, a többiek csak emberek, akik akarnak tőled valamit, kihasználnak, nem hiányzik lehetőség, amikor meglátnak,
Önnek van a legjobb módja a sült krumpli készítésének, például a közeli McDonald's-ban,
Mindig a legjobb stílusod van, amikor felöltözöl,
Mindig harmónia van benned, semmi sem tér el attól, amit eredetileg akartál, még a legkisebb eltérés sem,
Neked vannak a legmegértőbb emberek (de mindent meg kell magyaráznod, miért kék az ég?, miért lélegzel?), de ez a mi versünkben nem fordul elő,
Neked vannak a legjobb magyarázataid, csak te tudod, hogyan csináltad őket ilyen széppé, senki sem marad összezavarodva, mindenki ezért szeret téged,
Neked vannak a legjobb születésnapi tortáid Norvégiában,
Nálad vannak a legjobb tollak, soha nem törnek el,
Önnek van a legjobb pár cipője, beleértve a latin-amerikai táncokat is,
Megvannak a legérdekesebb szobadekorációs ötletei,
Ön a legjobb pontossággal, amikor egy barátja haját vágja (alig tudja levágni magát),
Neked vannak a legviccesebb preferenciáid a zenét illetően,
Van zenei füled, de egyáltalán nem tudod, hogyan használd.
A körömlakkot illetően Önnek van a legpazarabb ízlése, csak a neon színek vonzzák Önt,
Nálad vannak a legszebb mércék, soha nem közelíted meg őket, mert gyönyörűek,
Neked vannak a legjobb tükröid, rajtuk keresztül mindent láthatsz, minden légy, ami bejutott,
Neked van a legnagyobb érdemed bármikor, bárhol,
Neked van a legjobb képességed arra, hogy megértsd a történéseket, bármilyen természetűek is legyenek,
Neked van a legkellemesebb hangod,
Neked van a legpuhább érintésed,
Nálad vannak a legillatosabb parfümök, te vagy a tavasz tündére,
Neked van a legragyogóbb mosolyod, minden tekintetet vonz, bár nem szereted a figyelmet,
Önnek van a legjobb fűnyírója, vágjon bármilyen vonalat azonos hosszúságúra,
Te értékeled a legjobban a dolgokat, különösen a mennyiséget, amikor átjön egy barátod, és limonádét akarsz inni, ügyelj arra, hogy mindketten ugyanannyi gyümölcslé legyen a poharadban,
Te tudod a legjobban megérteni az emberek problémáit, vedd a logikát és azt, ami logikailag elérhető, ne az történjen, amit mindenki szeretne, őszinte legyél, te is sok szép pillangót akartál ebben az életben, de nem repültek az irányodba, csak olyan dolgokat, amiket te ugrott, hogy elkapja, és csak magát sértse meg,
Te vagy a legjobb képességed az emberek szívébe nézni, sebeket begyógyítani, ebből a szempontból még pszichológus is vagy,
Neked van a legszebb tisztességed viselkedésedben és magatartásodban,
Neked vannak a leghelyesebb és legjobb érveid,
Neked vannak a legfurcsább preferenciáid az általad nézett tévéállomásokat illetően,
Neked vannak a legszomorúbb emlékeid, de sikerült megsokszoroznod azt, ami első pillantásra kevésnek tűnt, hogy építő jellegűvé változtasd ezeket a tippeket,
Neked voltak a legaranyosabb banki kollégáid,
mindig megadta neked azokat a gyakorlatokat, amelyeket nem tudtál,
Neked vannak a legmeghatóbb szavaid a szókincsben,
Neked van a legjobb csipesz, körömolló,
Benned vannak a legszebb törekvések, nem csak te lennél a haszonélvező,
Neked vannak a legnagylelkűbb gondolataid,
Neked van a lelkiismeret legmorálisabb és legdallamosabb hangja,
Megvan benned az erő/bölcsesség, hogy feladd, amikor látod, hogy nincs okod a folytatásra,
Lehetőséged van arra, hogy a puszta jelenléteddel jól érezzék magukat az emberek, ha velük vagy, már nincs fehér hajuk, boldogabbak, nem is látszanak ráncokat.
Minden módon igyekeztél önmagad jobb verziójává válni, a cél elért, lazíthatsz, a lelkiismeret hangja kemény volt veled, mert csak a javadat akarta, olyan, mint egy szülő hangja, aki nem kényszerít rád, csak ő azt mondja, hogy jobb lenne, mert gondol rád, és még mindig törődik vele.
Noaptea
Ce este moartea, s-o definești?
O drama, separare, chin,
ce durează la nesfârșit,
O camera închisă, sumbra, goală
Un copil, ce cu ochii bulbucați
Si cu pielea cenușie
St'-așternut in sarcofag,
Intr-o pânză amărie.
Si dincolo de vesnicie,
Despărțit si separat
Ii zărește pe ai săi
Si dorește sa ii vad',
Sa le spună cat de bine-i si
Cat de multa pace ai
Cand in Rai tu vei ajunge si la Domnu-n in poală stai.
Dar, in mica cămăruță,
Un grup de oameni uitați
Ce il plâng pe răposat
Isi au chipuri vestejite,
Purpurii și ponosite...
Numai ei știu suferința,
Si durerea ce ii curmă,
Numai ei știu-'năbușirea
Si dorința de exhumă...
Ce produs-o al lor copil
Pe Pământul ignobil.
Viața nu e o placere,
E o luptă, nu-o adiere
Nu am fost puși sa alegem
Daca vrem s-o viețuim.
Moartea nu-i decât o poartă
Spre viața cea dintâi
Caci aceasta, iti spun eu, dragă,
Numai caracter ea îi.
Lupte multe noi-n ea ducem
Cu oameni de pe Pământ
Si de noi le biruim,
Ori le pierdem zi de zi,
Caracter noi vom zidi.
De te-ndrebi : ce este Raiul?,
Si într-una,, unde-i Iadul? "
Eu îți spun ca este-o lume,
E o continuare, chiar,
Dup'-efortul cel depus
De personalitatea ta,
După ce tu ai creat,
După rezultate,
După cum ai ascultat-o... pe Divinitate!
Zvâcnet
De mult mă hrănesc cu povara diurnă
păstrând pentru viaţă cuvinte povară
şi plânge prin trupu-mi suflarea amară
şi umbre se nasc peste lumea nocturnă.
În noaptea bătrână mi-e ziua bolnavă,
amurgul mă doare, iar zorii se curmă,
chemările pier în chemarea din urmă,
rămâne doar timpul prin lume zăbavă.
Tăcerea domneşte în visul zburdalnic
şi sumbre imagini în minte veghează
să-ngheţe suflarea rămasă drept pază
a vieţii apuse de-un seamăn prădalnic.
În negru de smoală al nopţii flămânde
zvâcneşte din zare-un fuior de lumină,
un dangăt de clopot în plâns de duzină
aruncă în monştrii din oameni osânde.
Pe firul de viaţă ce-mi stinge trăirea
stau visuri şi demoni să scrie destine,
se zbate să-nvingă doar eu-l din mine,
ca-n noapte lumină să poarte simţirea.
Other poems by the author
Înapoi
Cârmaciul obosit de drum, clipește,
Itaca, iat-o la un pas de orizont,
De nicăieri în noi, într-una crește,
Același gând, ce ne-a adus în port.
Același dor sălbatic de acasă,
De brazda plugului și umbra de măslin,
Aceeași căutare dureroasă,
În ochii zeilor cu aripi de destin.
Prin noi neînțeles șoptește,
Același straniu simțământ de lut,
Același pas din zări trudește,
În chip pribeag, străin și crunt.
În omul frânt de frică și nevoie,
Sub zdrențe, supurâde răni deschise,
Și barba ne miroase-a fum de Troie,
A cal de lemn și praf de vise.
Acum îl văd căzut într-o oglindă,
Ulise, capul și-l întoarce,
Își strânge mâna, arcul să-l întindă,
Nebănuit, se depărtează, ...tace.
Și simt cum peste noi secunda trece,
Ca viespea ucigașă într-un roi,
E noaptea grea și ploaia rece,
Motiv să nu privim vreodată înapoi.
Dar tu copile nu gusta amarul,
Și toate astea să le crezi povești,
Să râzi când vei sorbi paharul,
Din care noi ne-am otrăvit, ...și să zâmbești.
Povești
Simți? …uneori e prea târziu,
Oștirii tale semn să-i faci, să se oprească,
Din goana ei spre fluviu, prin pustiu,
Împinsă de o sete oarbă, strămoșească.
Stindarde în nisipuri mișcătoare,
Se clatină și cad uitate,
Sub vânturi printre dune călătoare,
Peste mirajul unei biruințe nesperate.
Știi? …uneori regretele-ngropate,
De vii, cumva se răsucesc,
Revin de undeva, departe,
Escadre printre nori, se rătăcesc.
Deșert izbind cu ură în turbine,
Bătăi de aripi rătăcite-n cești,
Primejdioase roiuri de albine,
Legionarilor, șoptindu-le povești.
Și pân-la umă, ce e adevărul?
Legat la ochi în miez de noapte sapă,
De undeva, o lovitură cu toporul,
Pe mâini Pilat își toarnă-ntruna apă.
Nu-i pasă
Răvășitoare tăcere,
Îmi scurmă rărunchii,
Ca o haită de lupi,
Zgâriind pe sub prag.
Carnivora durere,
Săgetându-mi genunchii,
Peste valuri stinghere,
Zămislite în larg.
Ochii ei, crivăț cald,
Printre bucle de aur,
Știu blesteme cumplite,
În suflet ...cum ard.
Adevăruri mocnite,
Niciodată rostite,
Mai presus de cuvinte,
În sclipiri de smarald.
Vrea destinul sa-i fure,
Un sărut din visare,
Zeii toți o așteaptă,
Criminal să zămbească,
Vrea poetul cu-n vers,
Muritor, s-o îndure,
Să o-ntoarcă la sine,
Înapoi, să-l privească.
Și zorii se tem uneori,
S-o întrebe,
Iar nopțile tac,
Dacă doarme tăcută,
Nu-i pasă că trece,
Cum nu-i pasă că pierde,
Și-n urma ei timpul,
Mă preschimbă în stâncă.
Mama știe
Mama, știe de ce gânduri,
Câteodată dau năvală,
Revărsându-se în rânduri,
Sub ciocan, pe nicovală.
Frânte aripi fumegânde,
Aruncate spre pământ,
Lacrimi gata să inunde,
Orice glas pierdut în vânt.
Îndoieli părând mărunte,
Flăcări înlăuntru stinse,
Mama știe să asculte,
Lanțuri zornăind prin vise.
Ploi gigantice de smoală,
Sfărâmând sub picături,
Clipa de secundă goală,
Prinsă sub dărâmături.
Mama poartă-n ochi tăcerea,
Răstignită, dureroasă…
Primului născut, căderea,
Într-un nor de ceață, deasă.
Știe …dar nu poate spune,
Pașii ăstei primăveri,
Peste podul de cărbune,
Drum trecut spre nicăieri.
Ce am mai fost
Eviscerate linii, câteodată-nfrânte,
Contur de frunze adormite pe pământ,
Mi-s gândurile așchii mohorâte,
De flăcări sure, smulse din adânc.
Întunecate dimineți, zbătându-se în mine,
Mă cheamă iar, să fiu ce am mai fost,
Adulmecând în iz de oameni și jivine,
Oxid de-amar, prădalnic și anost.
De parc-aș auzi aici zvâcnind înlănțuite,
În rime alergând prin labirint,
Surori furtunilor de mult dezlănțuite
Cuvintele acelea care-ntotdeauna mint...
Privind îndoctrinate, zgâlțâind zăbrele,
Decembrie ascuns în fiecare luni,
Secunde arămii cu gust de praf, de stele,
Copii cuminți născuți printre nebuni.
De-acum, când legiuni de patricizi înalță,
Agățătoare trepte șubrezite, către cer,
E somnul frunzelor lipsit de relevanță,
Pândind prin ochii mei, năluci de fier.
Bruno
Sunt trecător prin Campo dei Fiori,
Miros a fum de păr …și cârpă arsă,
Când primii fulgi cu vânt, alungă zorii,
Și noaptea miilor de ani, m-apasă.
În ochi de lemn, îmi zgârii adevărul,
Pe ziduri brune, coșcovite de uitare,
Aud cum râd, când am oprit motorul,
Inchizitorii șchiopi ce-mi stau în cale.
Zâmbesc, …Giordano mă privește…
În grabă-și toarnă peste haine gaz,
Mă doare și tăcerea lui mă răvășește,
Și simt cum ploaia mă lovește în obraz.
Februarie se uită cu regret în urmă,
La brazii de Crăciun, uscați,
Cenușa lor, e pildă pentru turmă,
Iar focul pentru cei necugetați.
Ascultă, e ciudat cum murmură norodul,
În bronz de clopot și în cor de bași,
Absurd destinul răsucind tarodul,
În ritmul miliardelor de pași.
Se zbat în rime pagini înnegrite,
Între rozarii și regrete delirând ascunse,
Îl simt în mine printre flăcări împietrite,
Un demon așteptând cu aripile strânse.