Hai să trecem peste asta

O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?

Ca suntem doi intr-un intreg ,

Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste

Si ma intreb ce ii lipseste?

De ce mereu se-zvarcoleste

Si- n piept tresare

Si ravneste…

Suntem  facuti pt o singură iubire?

Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!

De ce - ascultam ce zic alti ochi?

De ce fiori in inima si-n ganduri?

Pt a suferi?

Si daca da, atunci de ce?

Pt a-iubi?

Si daca da,

De ce ne  daruim cu-n Da doar unei singure fiinte

O fi de-ajuns?

Si daca da,

De ce ravnim?

verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”

doar mergând poți să zici că exiști

(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )

strivit între ele substantivul comun „lume”

(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),

dă sens substantivului  efemer viață

( definind doar jumătatea care există și merge!)

și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”

( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul  verbului „a fi”,  fără „a merge”!)

o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,

o floare ruptă,

un om la vârsta a treia, după un accident vascular,

încetul cu încetul devenim lucruri

ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,

care înseamnă speranță,

unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²

nu ne ajută prea mult,

fiindcă niciodată energia E a verbului a fi

nu poate fi egală cu masa  m a substantivului viață

de înmulțit cu viteza c²  a speranței, în vid,

unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…

Viața este un joc al magicului.

Începi prin a arunca zarurile.

Soarta ți-arată drumurile

Și intri în jungla destinului.

Sunt drumuri ce te îndreaptă

Spre poieni însorite,

Grădini înflorite,

Și speri că-i calea cea dreaptă.

Alte drumuri te-mping

Spre un imens deșert,

Unde totul este pe sfert,

Și miile de griji înving.

Poți ajunge în păduri tropicale

Unde bogăția naturii e-n floare.

Dar lupți cu liane și fiare

Să te menții pe această cale.

Născută din pământ și apă,

Copilul Lui Dumnezeu,

Curat, sufletul meu,

Supus să cadă în groapă.

Păcatele din neam în neam

Ce mă urmăresc din umbră,

Simfonie sumbră,

Cu ele inima-mi hrăneam.

Aș fi vrut să fiu secundă,

Să fiu o clipă pe pământ,

Sau o adiere de vânt

Care-n trestii să se ascundă.

Îndrăznesc să cred în toate

Și în câte nu există,

Eu, simplă artistă,

Cu mii de vise întunecate.

Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept

Puternic ca o piatra, asa stau de drept 

Hulit pe la spate, vândut și de frații

Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!

Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând 

Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit 

Trăind in interior, dar zi de zi luptând 

Având o singura speranța, cerul însorit 

Dar ce folos au toate când inima ție data 

Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat 

Știind ca-n urma ta de-ndată 

Un suflet mic, a fost salvat!! 

de la o vreme nu mai simți nimic

emoția e ca o rană deschisă

vezi sângele țâșnind

ca dintr-o fântână arteziană

coagulându-se

prinzând coajă

cicatrizându-se

și tresari ca din mijlocul unui vis

la dracu`

ce-a fost asta

și de ce naiba ai tras storurile

de ce frigiderul e gol

unde îmi sunt berile alea nenorocite

n-ai observat că afară a venit iarna

trageți o pătură peste tine

iubito

astăzi n-am chef

degeaba buzele mele ți se lipesc de umeri

nu m-ai tresari

ai pe față expresia aceea

ca atunci când sărutai moaștele Sfintei Parascheva

caști

lucru care n-are nimic în comun cu dragostea

nu mai e ce-a fost

îmi amintesc când te rupeam în fouă

ca pe-o grisină

îți trosneau oasele

ți se încordau mușchii

nervii

acum dormi nemișcată pe-o parte

cu spatele

îmi faci poze

cu diafragma deschisă la + infinit

iar mie mi-e foame

atracția s-a deghizat într-o senzație copleșitoare

de foame

mă duc să-mi cumpăr o doză de bere

și-o pâine

dar nu-ți promit că mă-ntorc prea repede...

Ghemotoc, pufos ca neaua,

Zgâlțâia de zor perdeaua 

Și lätra voios din fire,

Țopăind de fericire  .

După coada lui se -nvärte 

N-ar sta locului cuminte, 

Stă la pândă un răgaz 

Cățelușul plin de haz.

Un căpșor ca și de pluș 

Peste măsură de ghiduș;

Mărăia cu zel de joacă 

Și pantoful mi -l atacă 

De șireturi mă dezleagă, 

Cu ciorapu-n dinți aleargă, 

Să nu -l prind din urmă, 

Se pitulă sub plapumă. 

Se rostogoli sub pat,în grabă, 

Ciufulind blănița-i albă;

Mă privi sfios,scăncind, 

Căscase dulce,adormind ..

Printre alge mișcătoare 

Două lebede pluteau;

Veneau din depărtare 

Și pe valuri dănțuiau.

Culegeau din apäraie, 

Unduindu-si grațios

Penajul in șiroaie 

În ritm silențios  

Vântul le da târcoale, 

Ciufulindu le obrazul, 

Împrăștiind petale, 

Dezlănțui talazul.

Înaripatele sublime

În tandem pecetluit 

Întrupau la înălțime 

Visul de a fi iubit..

Zbărcesc frunzele uscate

Fața netedă de scoarță 

Pe cărările-nfundate

în puzderie de ceață.

Suflă vântul năucit

peste norul ce fumegă

Din trupul ruginit,

Desprins de pe o creangă

Aripi golașe-n stoluri

Văzduhul împânzirä,

Cuibărindu se de goluri,

În depărtare se topirä.

,ploi mărunte- n tropäit 

Tin isonul pașilor, 

Schițänd câte-un plescäit

Prin crăpătura ușilor. 

Bolta cerne n friguratä

Din năframa cenușie 

Peste ziua spulberatä 

Din a nopții inerție..

Moșule,ce faci ești,bine?..

Mă opresc iar pe la tine,

Să -mpart plictisu-n jumate,

Să te slujesc ca și la carte..

Ce poftești la prânz, bătrâne;

Oare cum e vremea mâine;

Apoi privim tăcuți pereții,

Numărăm tic -tacul vieții.

.. Radioul sună în surdină,

Tu sorbi din cana ta plină,

Ceaiul negru cu lămâie,

Ce povestea ta o știe...

Stai gârbovit la masă,

Pufăi din țigară arsă 

Cu ochii țintiți la ecran,

Tastezi cu patos și elan..

Nici de cină nu te -atingi

Doar la gândul să învingi;

Ăsta -i țelul tău, sărmane 

 ,Nu sa te vaiti la icoane.

C -ai fost bătut de soartă,

Să te usuci că și o plantă,

CĂ șezi în scaun, osândit,

Fără puteri, înțepenit..

Mă rogi cu voce stinsă,

Lampa să ți o las aprinsă,

Că iar somnul nu te fură,

Te răsucește și te -njură...

Vântul suflă, urlă,smulge

Cu furie oarbă de jivină,

Răscolește -n jur și frânge 

Arbuști de la rădăcină.

Ridică -n sus brațele moi,

Se -nvarte -n cerc , în salturi,

Lăsând pomii reci și goi,

Împrăștiați pe asfalturi.

Bulgări de țărână scuipă,

Bate -n de față și din spate,

Pișca obrazu-n pripă,

Mușcă din buzele crăpate..

Pufăie prin păr și piele,

Spumegă pe ape line,

Tulbură bolta de stele,

Moțăind printre ruine..

Până ziua de mâine,

Când cu pașii de felină 

Spre meleaguri străine,

Se depărtase în surdină...

Printre culori atrăgătoare 

De produse -alimentare

O cucoană forfotea 

Cu puradeii după ea.

Negricioși,cu muci la nas

O urmau pas cu pas,

In șirag aliniați 

Milogeau înfometați..

Cu obrazul ca de smoală,

Cu fuste largi in poală,

Cu zorzoane aurite 

Iscodea sub veșminte..

Șterpeli o ciocolată,

Ce -o pitulă îndată 

Sub port de camuflaj;

Hoție -n ambalaj..

Cu tupeu și dibacie,

Șireată -n pălărie,

Ciordea tot felul,

Isprăvindu-și țelul....

Captivă -n flagrant 

Se lamenta exorbitant!!?

Jinduia compătimire,

Depănând cu pătimire..