Amurg
Și iarăși tainic cerul plânge,
Melancolia norilor fugiți,
Iar raza soarelui se frânge,
În ochiul celor prea grăbiți.
Văzduhul este plin de sânge,
Penumbra se lungește pe asfalt,
Iar pasărea la cuib se strânge,
Și liliecii orbi în peșteră tresalt.
În poala cerului ziua se-ascunde,
Luceafărul e gata să apară,
Iar timpul lacom mestecă secunde,
Și-ncet, încet se face seară.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 28 июня
Added in favorites: 1
Views: 218
Poems in the same category
Viata
Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,
Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..
Iubesc atât de mult clipa de-acum,
Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..
O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,
Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".
Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...
cojocelul
Era alb
Fara mineci
Mirosea a cas
Si-avea nasturi de os
La-nceput
In vremea plugusoarelor
Era palton
Tras vesel prin zapada
Mai apoi
Trecut prin ani
A devenit tunica
Purtata semet pe imas
La piept
In buzunarul secret
Citeva fire de tutun
Ridica o promisiune solemna
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
Odihnă
,, Caci noi, neavand zi de odihna, am desavarsit celelalte creaturi ale lumii " Demonul, Marna.
Când plutea întuneric, să se facă lumină,
ai zis , și eu, din adânc, tot lumină am strigat,
Dar vocea mea Nchisă, ca tigrul vărgat,
Se rotea-n neant ca-ntr-o cușcă.
Și iata pământul, cu suflu de viață,
Căci viață ai zis, s-a – nălțat,
Urlasem și eu, din adânc, însă viața,
Ca tigrul vărgat te-a urmat.
Odihnă apoi, odihnsească-se-toate,
N noroaie de stele și frunze uscate.
Țineam strâns de lanț, și cu gheara ,
tot mai dezgropam cate-un mort.
***
Dar iată ca Abel s-a-ntors,
Sprijinit de Hristos, prin grădină,
Pășeau amândoi: Dă-i să bea,
Hristos mi-a spus, și i-am dat,
Chipu-i era albicios, brațul era degerat,
Pe piept o dâră de sânge/i sclipea ca un sarpe,
vinul s-a –ntors în mocirlă de ape,
Dar el l-a băut chiar și asa.
Unde sunt morții? Mă-ntreabă Hristos,
I-am zis, am țipat, dar tigrul vărgat...
Să taci! Zice Abel, și – mi face un semn
S-arăt unde-i groapa...
Tăceam toți trei și săpam în adânc,
în mâl și în os și-n cobalt și în piatră
Iată-i: copii, bărbați și femei,
Bieti muritori, toti, laolaltă.
Atunci am simțit cum din catacombe,
Mirosul urât , de napalm și de bombe,
Se ridică spre noi, și pe fețele arse,
De bezna torturii , încă rămase,
Mari cicatrici, retezau câte-o umbră.
Ce ati făcut? Dar drumul de seară,
Prinse deodată sunet de pași.
- Eu îmi lăsasem capul în jos -
Privi către zare Cristos, și întors,
Încercă să învie un mort.
Liceu de George Bacovia în daneză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Højskole
Højskole, - kirkegård
af min ungdom -
Pedante lærere
Og svære eksamener...
Og i dag får du mig til at gyse
Højskole, - kirkegård
Af min ungdom! –
Højskole, - kirkegård
Med lange korridorer –
I dag er jeg ikke længere mig
Og mit sind gør ondt...
Jeg vil ikke have noget mere -
Højskole, - kirkegård
Med lange korridorer... –
Højskole, - kirkegård
af min ungdom -
Du gav mig til verden
I de tunge bølger,
Så blaseret...
Højskole, - kirkegård
Af min ungdom!
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Other poems by the author
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Predestinare
Îmi e sortit să trec prin astă lume,
Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,
Să fiu gonit de ploi și întunecimi,
Să merg târâș prin sumbre adâncimi,
Să cânt ce altuia îi sună bine,
Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.
Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,
Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,
Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,
Să zbor spre neatinse înălțimi,
Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,
Și să dansez la mine-n carapace.
Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,
Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.
Facere de bine...
Mă latră potaia din lanţ,
Hrănită cu carne din mine, mai dulce,
Mai bine-o lăsam acolo în șanţ,
Mai bine-i făceam atuncea o cruce.
Gelos sunt pe oase că nu le mănâncă,
Pe băţul cel zvârl pentru aport,
Doar muşcă potaia din rana-mi adâncă,
Şi latră întruna a mort.
Mă latră potaia din cușcă,
Pe care-o înveleam când ningea,
Acum sare la mine și mușcă,
Atuncea pe mâini mă lingea.
Mă latră potaia, acuma căzut,
Şi sare precum un ghepard,
Dar ieri, ce se-ntâmplă am văzut,
Vecinu-o hrănea printre gard.
Păcat nespovedit
Gândul îmi doarme sus pe lucarne,
Un ochi mi se zbate rănit și nervos,
Nordul și sudul îmi intră prin carne,
Iar estul și vestul îmi iese prin os,
Îți scriu poezii mai lungi și mai triste,
Și vântul le poartă pe frunze de toamnă,
Tu stai ca măicuță și citești acatiste,
Amorul fierbinte neștiind ce înseamnă.
Îngeri te-ndeamnă să cânți din psaltire,
Inima-ți bate în ritmuri de toacă,
Pogoară minuni în chilii, mănăstire,
Duhovnici, păcate, de pe tine dezghioacă.
Rămân împietrit ca o statuie uitată,
Iar rănile mele sunt acum cimitir,
Și frunza de toamnă se simte trădată,
Și cred c-am să mor ca un ultim martir.
Prohodul să-mi cânți sub un clopot nervos,
Apoi doar tăcere și nici un cuvânt…
Căci vreau să aud cum îmi intră țărâna în os,
Crucea cum geme și groapa urlând.
Cu fiecare vers...
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Mai scad o zi din viață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Îmi pun poemele la gheață.
Mai dorm c-o sâmbătă sub cap,
Și trag pe mine lungi duminici,
Apoi în ghețuri plec să sap,
Să-mi internez poemele în clinici.
Acasă plâng biserici reformate,
Iar clopotele lung și trist nechează,
La masa mea, pe foile uscate,
Mai scriu un vers ce tainic lăcrimează.
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Încă o zi din mine îngheață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Încarc poeme în librării de gheață.
Bună dimineaţa!
De când noaptea încet se crapă,
Şi ziua îşi prinde viaţa,
O forfotă mare se-arată …
Bună dimineaţa!
Scoate capul roşiatic,
Soarele s-alunge ceaţa,
Se trezeşte un lunatic,
Bună dimineaţa!
Trece un roi de albinuţe,
Din flori să strângă dulceaţa,
Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,
Bună dimineaţa!
Iese în grabă o gospodină,
Merge să îşi facă piaţa,
Şi-i urează o vecină,
Bună dimineaţa!
Iese turma într-un ropot,
Să pască verdeaţa,
Doi batali îşi dau din clopot,
Bună dimineaţa!
Se ciocnesc doi slabi de fire,
Însă unul sparge gheaţa,
Şi îi zice din privire,
Bună dimineaţa!
Oricine tu vei fi,
Citeşte şi te adună,
Şi îţi urez în fiecare zi,
O dimineaţă bună.