Credință
Dă-mi Doamne putere
Să rabd orice -ncercare,
Ce este-n calea mea...
Să dobândesc iertare.
Necazul ce m-apasă
Să pot să-l biruiesc,
Întruna eu pe Tine,
Să pot să Te iubesc.
Aici aș vrea mereu
Să fii scăparea mea;
Să fii mereu alături
Când crucea este grea.
Să pot să-mi duc povara
Oricât ar fi de grea,
Necazul ce îmi stă
Mereu în calea mea.
Poems in the same category
Casa pustie
Am fost astăzi la mine acasă,
Şi-am avut doar părere de rău
În inima-mi tristă şi arsă,
Că nu l-am găsit pe fratele meu.
Am păşit apoi nostalgic prin casă,
Şi brusc m-a cuprins teama,
Că-n tăcerea ce amarnic apasă,
Nicăieri nu am găsit-o pe mama.
Şi-am intrat şi-n odaia cea mică,
Mustrându-mă din nou prejudecata,
Că ce dojeni acum o să-mi mai zică,
Dar astăzi, n-a mai fost acolo tata.
Şi-am ieşit lăcrimând pe terasă,
Adresând întrebări tuturora,
De ce soarta mi-e crudă şi laşă,
De ce mai trăiesc, şi unde mi-i sora?
Mistuit în piept de dorul de-ai mei,
De tot ce a fost şi n-o să mai fie,
Înalţ rugăminţi înfierat către zei,
Omorâţi-mă acum, aici, în casa pustie!
Și eu fac rugi câteodată
Doamne Bunul meu Părinte
Tare mult mă mai iubești
Văd aceasta c-a Ta milă
De la mine n-o oprești
Èști Preabun și mă rabzi veșnic
De ce, nu știu ca nu fac
Fapte bune, rugi cu lacrimi
Cât ar fi bun să Te-mpac
Fac , când îmi aduc aminte
Fac când am vreo supărare
Și mai fac de frică Doamne
Că mă tem de-a Ta certare
Mai fac chear și de rușine
Când văd iat-a Ta iubire
Aș vrea și eu să pot zice
Că-Ți aduc vreo răsplătire
Mai fac, că mă simt datoare
După câte îmi mai dai
Mai fac când gândesc că iată
Și eu aș dori-al Tău rai
Mai fac c-ale mele lacrimi
Nu pot ca să le opresc
Când văd mila-Ți infinită
Și-aș voi să-Ți mulțumesc
Mai fac dimineața seara
Peste zi câteodată
Că Preabun mai ești cu mine
Cât milă-mi arăți Bun Tată
Mai fac că văd ale Tale daruri
Cum îmi tot trimiți mereu
Fac când mă mai simt mâhnită
Că Te-am neglijat, știu eu
Și-Ți voi zice-n veci de veacuri
Slavă slavă Domnul meu
Nu voiesc a da uitării
Mila ce-Ți reverși mereu
Lepădați în brațele uitării
Te vãd mergând nesigur şi încet,
La pas cu bãtrâneţea obositã.
Pari ca un cãlãtor fãrã bilet
Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.
Te vãd sãtul de vreme şi de trai
Şi, parc-adesea, buzele ţi-s grele;
Nici chef de vorbã, parcã nu mai ai
Şi nici s-asculţi degeaba câte-cele...
Deşi cunoşti al gândului suspin,
Nu-i nimeni curios sã te întrebe.
Chiar dacã trec cei mulţi, aşa cum vin,
Nu-s altceva decât "o biatã plebe"!
Cum te cunosc atât de bine-mi zic:
-"Vei spune-odatã ceva, cuiva? Poate!...
Ai taine multe-n degetul cel mic,
Dar nu pentru cei ce le ştiu pe toate!"
"Specialiştii sacri", din popor,
Ştiind şi ce şi cui îi aparţine,
Nu pot fi mentori, nici pentru ai lor,
Însã se cred eroi şi eroine.
Iatã-l cãzut, agonizând în drum!
Nu-i nimenea pe-aproape, sã-l ridice...
Cãci mulţi din generaţia de-acum
Nu pot sã-i spunã: "Haide sus, amice!"
Nãdãjduiesc cã, pânã la sfârşit,
Vor fi şi inimi binevoitoare,
Luând povara celui istovit,
Sã-l ţinã înc-o clipã, în picioare.
Zăpadă în Martie
Luna doarme pe cerul adâncit
Vântul iernii însfârșit s-a potolit.
Dar ciorile zboară în abisul poticnit,
Și lumea se poate să se fi sfârșit.
Zăpada în Martie mă cheamă,
Ca pe o prințesă de aramă.
Curgându-i roade din ochii plini de teamă,
Rămânând veșnic un tablou în ramă.
Brusc, viscolul începe să distrugă,
Suflete ce n-au mai încetat să fugă.
Iar Luna dormea cand lumea începuse să se scurgă,
Crezând că se face ziuă…
Ce nătângă!
,,Nu te enerva" în daneză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bare et ord
Sagt tilfældigt
Utilgivende
Det slår mig ned.
hjertet tror
Tanken måler det,
Stilheden er væk
For evigt.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til mit råd.
Bare et ord
Det bringer mig tunge tanker
Og kun med dem
Det omgiver mig.
Det er jalousi
Det kommer som en byrde
Og et ubeskriveligt mareridt
Natten i drømmen sænker sig.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til rådene.
Og du vil vide
At fortælle dig
alligevel,
alle der
Bliv ikke vred!
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Bliv ikke vred!
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Other poems by the author
Iubirea este El Isus
Iubirea este El. Isus.
Pot fi un înger în vorbire,
Inteligent , bun orator;
Nu am a lui Isus iubire,
Sunt un chimval zăngănitor.
Pot ști tot despre mântuire,
Gata să dau oricui un sfat.
Sunt corigent, doar la iubire
Nu sunt creștin adevărat.
Pot afișa credință mare
Și nu am teamă nici un pic.
Doar de iubire nu-s în stare.
Nu doar sunt mic; un sunt nimic.
Pot face multe fapte bune,
Toți să mă vadă generos.
Motivul? Să se știe-n lume
Că sunt urmașul lui Hristos.
Pot arăta compătimire,
Să fiu zelos, să fac lucrare;
Degeaba, dacă n-am iubire
Sunt doar aramă sunătoare.
Pot fi prezent la închinare
Întotdeauna credincios.
În vorbe, fapte și purtare,
Pot să apar evlavios.
Mă bucur chiar de prețuire
Și toți mă văd cu suflet bun ,
Dar n-am a cerului iubire
Evlavia este ca un fum.
Când rabd oricând fără măsură
Slujesc cu drag fără cârtire
Și nu mă las cuprins de ură,
Atunci în suflet e iubire.
Când sincer și în umilință
Fac treaba mea cu dăruire,
Și nu îmi calc pe conștiință,
Poți ști atunci că am iubire.
Mai mult decât o calitate
Sau standard de credință pus.
Și chiar gesturi de caritate
Iubirea este El. Isus.
Atâta doar, o răstignire
Nu un efort de-a face bine
Mori cu Isus și ești iubire
Când e pe cruce vechea fire
Atunci Hristos trăiește-n mine.
Daniel Dincă 11 02 2021
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
Dorul de tine..
Nu știu să încep anune..
Să-ți zic tot ce am a spune..
Să-ti zic cat de tare doare,
Dragostea la departare..
Să-ti zic ca am mai crescut,
Sa-ti zic ca tu imi esti scut
Ca esti raza mea de soare..
pe timp de furtuni amare..
Gandul ca te voi vedea…
Imi face sa-mi fie viața..
Mai “usoara”,dar nu prea ..
Cu cat mai mult eu ma gândesc..
Cum sa fac sa te privesc..
Cu atat ma amagesc..
Ca nu pot sa te gasesc..
As vrea de poti sa vezi..
Ca zi si noapte ma gandesc..
La tine ,la fericire..
As vrea un semn ceva
Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!
Împăcare
Toamna așteaptă vara să se stingă,
Căldura soarelui mai vrea să mă atingă.
Indiferentă sunt de ce nu e în mine,
Nu-mi mai doresc să fie ce-mi convine.
Nimic, ca acceptarea, nu mă mai odihnește
Sunt recunoscătoare în tot ce mă privește,
Știu mai dinainte că toate-au noimă-n ele
Și nu mai despic firul, nu scot praful din stele.
Irina Anghel, București.
Dragonul Rangă-Talpă
Muncitorul dragon Rangă-Talpă
este auriu ca în telenovele,
Are un motor pitic ca la carte
Și rage ca un tenor cu un pistol motorizat.
Plânge la telefon ca un pitic
Pentru că nu știe limba română.
Știe să joace bine într-o dramă,
Dar infrastructura îl dă pe spate.
Prăbușire
Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far
Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă
Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie
Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează
E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire