Credință
Dă-mi Doamne putere
Să rabd orice -ncercare,
Ce este-n calea mea...
Să dobândesc iertare.
Necazul ce m-apasă
Să pot să-l biruiesc,
Întruna eu pe Tine,
Să pot să Te iubesc.
Aici aș vrea mereu
Să fii scăparea mea;
Să fii mereu alături
Când crucea este grea.
Să pot să-mi duc povara
Oricât ar fi de grea,
Necazul ce îmi stă
Mereu în calea mea.
Стихи из этой категории
Nu vreau mormânt
Nu-mi faceți piramidă drept mormânt,
Chiar dacă-am fost din neam de faraon,
Să mă-ngropați, uitat, cu ultimul cuvânt,
Ce mi l-am scris spășit pe crucea de beton.
Nu mă interesează unde mă veți duce,
În ce pământ or mlaștini, hrube fără soare,
Atât doresc, la căpătâi să-mi puneți cruce,
Și lângă ea să pâlpâie ușor o lumânare.
De plâns, să nu lăsați pe nimeni să o facă,
Doar ploile și stelele din cer m-or plânge,
Căci omu-i trecător iar lacrima îi seacă,
Și-n timp uitarea la pieptu-i mă va strânge.
Nu-mi faceți nici sicriu din plumb or lemn,
Lăsați-mă ca pe vecie să ating pământul,
Iar oasele să îmi rămână pentru el ca semn,
Că a trecut pe aici ființa-mi și cuvântul.
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
O lume-n așteptare
Suspin adânc, adânc suspin,
Specific vremilor ce vin,
Cârd de cocori, ce strigã-n cor
Durerea noastr-a tuturor;
Poem al anilor târzii,
Cântat cu glasul celor vii!
Oftat, de pace rãpitor,
Venindu-ne din viitor,
Prelungã zicere din nai
Şi crainic, care strigã: "Vai!",
Jãratic, flacãrã de foc,
Neaşteptat sfârşit de joc...
Pe culmi de munţi şi jos, în grind,
Sunt luminiţe ce se-aprind
Sclipind, ca-n palmã, doi bãnuţi,
Nãdejde, celor ce-s pierduţi,
Prãdaţi de haitele de lupi,
Precum o hainã, când o rupi.
Un nor trecu înspre apus.
Mã uit mai bine: alţii nu-s
Sau, cel puţin, nu fac scântei,
Sã cadã flãcãri lungi, din ei,
S-aprindã pulberea de jos,
C-un bubuit gãlãgios!...
O, ţara mea! Ah, Neamul meu!
Speranţa ta, e Dumnezeu!
Fãrã de El, scãpare nu-i!
El, sprijin este orişicui
Care Îl cheamã-n ajutor:
Îl face prinţ moştenitor!
Ajungã rãul, cât a fost,
Dar nici sã plângem, n-are rost!
Ci sã-ndreptãm privirea-n sus,
Sã-L aşteptãm, cum ni s-a spus,
Pe Mirele neprihãnit,
Cu suflet bun şi liniştit.
Căndva demult!
A fost de mult prin anul "84,
Când la examen m-am prezentat,
Și m-am văzut admis pe locul 4,
Pe listă sus, cum n-am visat
Eram student admis încorporat,
La școala de Medicină Veterinară,
Dovada reușitei am primit la rectorat,
Și într-un suflet am fugit spre gară
Pe drum eu m-am oprit la telefoane,
Să le comunic bucuria celor de-acasă,
Către părinți și altor dragi persoane,
Să mă aștepte și să întindem masă
Țin minte cât de greu se mai intra,
Și că am fost destui de mulți pe loc,
Iar concurența mare, fidel ilustra,
Valoarea școlii și al ei practic scop
Părinții mei nimic nu au știut,
Unde va da examen fiul lor,
Doar să învăt, asta au vrut,
Și să-mi câștig pâinea ușor
Cu nota mare obținută la intrare,
Eu am avut prioritate la cazare,
Și-n camere am fost conduși fiecare,
Și rând pe rând am ieșit la plimbare
Din patru județe ne-am amestecat,
Munteni cu moldoveni și ardeleni,
Cu toții spre Iași mândri am plecat,
Și prin mutații am devenit ieșeni
..........................................
Virgil mă cheamă, bihorean băiet,
Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,
Eu Cezar sunt, botoșănean beget,
Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț
Așa a început a noastră prezentare,
La ocuparea paturilor am decolat,
Doi la etaj urcați au prins...cazare,
Iar ceilalți doi sub ei au acostat
Am început ușor, ușor să povestim,
Cine suntem și care-i țelul nostru,
Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,
Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru
Și fiecare având a lui părere,
Am depănat ce tot am adunat,
Dimineața era după perdele,
Asa că obosiți noi ne-am culcat
Nu-mi amintesc ce am visat,
Dar știu că totul era adevărat,
Din pat somnoroși ne-am ridicat,
La facultate cu bucurie am plecat
În amfiteatru ne-am adunat,
Îndrumătorul de an l-am aflat,
Era un doctor tânăr respectat,
Dr. Burtan, chirurgul consacrat
Asa a început a noastră instruire,
Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,
Cu multe acumulări și pregătire,
Examene și cu restanțe-n sesiuni
Anii de studiu au trecut necontenit,
Și la final noi diplomă am primit,
Una de doctor veterinar vestit,
Că astă profesiune ni s-a sortit
Și-n "89 repartiție computerizată,
Luată după nota obținută-n ani,
Și n-a fost pentru toți cea așteptată,
Și din prieteni unii am devenit dușmani
Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,
Și profesăm la stat sau în privat,
Profesia de medic satisfacții ne-a adus,
Noi sănătatea animală am protejat și..
Siguranța alimentară..am garantat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Другие стихотворения автора
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Povestea mea
Afara e lumina,
Dar in mintea mea e ceata si intuneric
Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,
Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.
In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,
Ma intreb unde sunt acele persoane...
Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?
Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.
Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...
Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit
Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,
Asa trebuie sa fie povestea mea.
Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?
Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?
Va fi un final care va avea loc mai devreme?
Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?
Animale și păsări la circ
Astăzi leul cel poznaș
Este puțin cam golaș
A sărit prin foc odată
Și-a pârlit blănița toată.
Maimuțica cu cercei
Sare acum cât alți trei
E haioasă și frumoasă
Eu o vreau la mine acasă.
Elefantul cel bătrân
Cântă parcă e nebun
Și mai louă niște apă
Și stropi lumea dintr-o dată.
O panteră supărată
Gura o deschise toată
Parc ar vrea că să inghită
Deodată lumea toată.
Iată vine și un cangur
Cu puiul în sacul lui
Se rostogoli și sare
Peste mingi și baloane
Zebra intră în arenă
Defilă că pe o scenă
Merge țanțoș la șareta
Bucuros de lumea toată
Cine vine cine vine?
O girafă mândră tare
Intră dintre coridoare
Bucuros de lumea toată
Asta-i circul cel frumos
Animale peste tot
Se dau în spectacol azi
Pentru voi copii mei dragi
Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian
Privește cerul uitate la stele
Cerul plin de stele mă umple de teama
Că pentru tine sunt o doar o panarama
Nai știut să mă iubești dar eu inca te iubeam
Încă nu ști să o faci iar eu încă te iubesc .
Rătăcesc pe-a fără in frig
Doar gandinduma la tine
Încă țin la tine și sper sa fie bine
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Sper sa nu se termine chiar asa devreme.
Când mă ignorai... tu Radeai Și eu plângeam
Cât să mai incercam ?
Eu te iubesc și așa va fi
O viață întreagă cat și după
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Creator:foreverme.0
17.12.2022
Povestea sufletului
Uneori în suflet ploua,și lacrima cade,
Alteori sunt raze de soare, și zâmbim,
Tristeti și fericiri scriu povestea vieții noastre,
Ne ridicăm privirea spre astre
Și dam contur viselor,
Ștergem din amintiri clipele fade,
Prin cele frumoase,magic strălucim..
Mii de trăiri ne inunda
Când speram,visam,iubim.
Suntem ființe cu aripi de gând
Si-atatea simtiri adanci
Povestea sufletului nostru o scriu
Atât cât trăim..