Acum fierbe tot Lupeniul,

Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.

Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.

Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.

Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.

Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.

Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,

B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.

C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.

D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.

F-ul vine din Furat, România am devastat.

G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,

H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,

J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.

K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,

L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,

N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!

O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.

P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,

S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?

Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,

T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,

V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.

Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.

Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,

Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.

Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.

Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

Oraş falnic milenar,

De la Decebal, Traian.

Severin înfloritor,

E oraşul florilor.

În parc vin acum piticii,

Şi se joacă cu bunicii.

Vin în parcul rozelor,

Că îi miros îmbietor.

Şi pe Dunărea cea mare,

S-au făcut hidrocentrale.

Blocuri multe, şcoli, spitale,

Severinu îi ca o floare.

Ori ce aş spune, ori ce aş face,

Severinul mie îmi place.

Că îi oraşul milenar,

De la Decebal, Traian.

Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?

Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.

Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.

M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

Doua tipuri de masaj,

Se mai practica si azi.

Unul este general,

Pentru corp e ideal.

Altul therapeutic vestit,

Pentru boli ii bine venit.

Ambele daca le faci,

De multe boli ai sa scapi.

E masajul general,

Asta este ideal.

E masaj de relaxare,

Pentru corp e o valoare.

De boli si de stress te scapa,

Daca tu il faci indata.

Iti simti corpul odihnit,

Si creierul linistit.

E masajul acela care,

E un masaj de relaxare.

Multa lume azi il face,

Pentru corp e sanatate ! 

Rabdă omule necazu 

Spre a merge la Hristos;

Căci cu sabia credinței 

Să învingi mereu frumos.

Domnu ' vrea iubirea ta 

Ca s-o-mparti cu frații tăi,

Căci așa a vrut și El

Să învingi biruitor!

Fii dar milostiv și bun

Ca și cel de lângă tine 

Să ajungă ca să aibă 

Pacea Domnului divină.

Atunci cand imi este teama

Respiratia ta imi este pansament

Iar cand durerea sufletului meu

Devine tot mai mare

In bratele tale isi gaseste alinare

Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine

Vocea ta  blanda si cuvintele alese

In momente de fericire si durere....

Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine

Cladura sufletului tau...

O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta

O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,

Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!

Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau

Deschide-ti  sufletul tau bun si tine ma ascunsa

Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles

Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!

Sub lumina blândă a unei zile senine,

În grădina unde speranța se înfiripă,

Se deschid petale de iubire și căldură,

Pe alei de taină unde viața încă pulsează și respiră.

Cei care veghează, ca brazii tăcuți,

Cu mâini de lumină și zâmbet de flori,

Îndrumă pașii obosiți, cu glasuri de crini abia-nfloriți,

Și alinarea curge lin, ca un râu printre izvoare pline de dor.

Boboci și stejari cărunți,

Găsesc în atingere și cuvânt o primăvară nouă,

Învățând că-n fiecare clipă de suferință,

Se poate să înflorească curajul și speranța cea nouă.

Dragostea lor nu se rupe, nu se frânge,

E floare nemuritoare în clepsidra timpului,

Și chiar dacă umbrele trec peste clipele fragile,

Întotdeauna rămâne parfumul cald al grijii.

Și noi, ca frunze ce tremură la adiere,

Învățăm să fim răbdători, să ne lăsăm purtați,

Căci aici, în acest colț de grădină miraculoasă,

Durerea devine floare și speranță.

E dimineata,deja

intimpin singur zorii in singuratate.

Intr-o casa plina de fiinta mea,

pentru ca numai de ea am parte.

Toti mau lasat ...

sau eu, i-am lasat pe toti

In pace ca sa doarma noaptea-n pat,

si sa fiu sigur c-am sa ramin singur,am pus lacate la porti.

Ma trag  de par..,

ma sperii de chipul ce se-asterne in oglinda cind ma uit la el.

Si ma vestejesc in vara seaca ca un mar,

inima-mi se zbate ca dupa duiel.

In jur e trist,

si-njur, si-ntreb cine-i de vina..?

Traiesc, ca intr-o drama sau un mit,

si-ncerc sa ma urasc din ce in ce mai mult,fara nici-o pricina.

Peretii-s goi si-ncep parca sa tremur,

de parca la meteo ar fi prognozat...

C-ar fi,un astfel de cutremur,

in mintea-mi, de am cauzat.

Cazuta-mi la pamint,

impreuna cu moralu-mi.

Ce cindva a fost menit,

sa ma ajute dar tot sa pierdut prin gindu-mi.

As vrea sa strig din rasputeri,

sa rasune-ntreaga casa.

Dar simt ca nu mai am puteri,

si parca de nimic nu-mi pasa.

De-ar fi sa fie-asa 

cum poruncesc eu mie

Indata te-as lasa

sa nu mai suferi cit esti vie

Fac drama din nimic,

din zimbet sau imbratisare.

Probabil asa m-am invatat de mic

sa tot arunc petalele din floare.

Sa departez pe cei din jur,

sa pling, sa rid

Uneori ba sa ma bucur,

dinte cu dinte, primul rind si-al doilea rind.

Si-mi amintesc cum imi zice-ai 

ca viata-i numai una 

Si-atunci cind m-alintai

se asternea mai toata ceata, si aparea lumina

Si cind plingeam ma sustinea-i

ca asta-i omeneste 

Cite-o lacrima sa dai 

ca sa poti sa treci peste.

Tot cei greu,

dauna vietii

Imi pling de mila mai mereu 

chipului tau din fotografii.

Si-ti destainu-i cite-o particica

din sinea mea

Si-ti spun si-n glas de ce mii frica

de pustiul din casa-ceasta

Si goluri parca se aseaza in stomac

am plins destul sau poate nu?,

Ca-ci ochii mi sau c-am uscat

mai vreau macar un ceas, mai vreau macar inca unu.

Sa-ti povestesc ce-am realizat,

ce ginduri am 

Ce nou am mai creat,

ce inca n-am facut ce inca la moment n-am.

Am timp dar incerc ca sa-l ignor,

incerc sa ma ascund.

Ca soarele dupa vri-un nor,

as vrea ca sa dispar, in goluri sa m-arunc.

Inca mai sint copil, naiv de felul meu 

de ce oare pe Tata!?

Mi la luat Dumnezeu?!

de ce tocmai mie, una ca aceasta!?

Si nu-mi raspunde nimeni, la intrebarea mea

ma-ntreb unde mii ingerul!?

Ce sta de-asupra fiecaruia,

de ce nu ma ajuta dinsul!?

Probabil cind Domnu-a impartit 

la fiecare cite unul.

Al meu nu a fost de gasit,

sa-mi lumineze drumul

Sau poate asa mi-a fost scris in stele 

sa fiu uitat de bun

Si eu si toate visele

si-ale mele daruri de Craciun.

De ziua mea la toti li sau dat citi-un inger

dar al meu inca n-a ajuns la mine

Nici la a 20-cea aniversare, de la cer...

nu mi sa dat nimic,ba chiar mai rau... mi te-au luat si pe tine 

Poate de-acum incolo, cind voi privi la ceruri, 

tu vei fi acolo ca sa-mi zimbesti mereu,

Sa desenezi de Craciun din nouri, ale mele mult asteptate cadouri.

si tot atunci ca sa-ti simt prezenta aprope de trupusorul meu.

Si cind imi va fi mai greu,

tu intodeauna,sa ma sustii de-acolo de pe cer.

Sa-mi zimbesti cind vreau,

cersind eu am sa-ti cer.

 Sub sabia mea de fier,

 Dușmanii vor cădea.

 De sabia mea de fier,

 Toți se vor temea.

Poezie dedicată dușmanului.

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!