Doua tipuri de masaj
Doua tipuri de masaj,
Se mai practica si azi.
Unul este general,
Pentru corp e ideal.
Altul therapeutic vestit,
Pentru boli ii bine venit.
Ambele daca le faci,
De multe boli ai sa scapi.
E masajul general,
Asta este ideal.
E masaj de relaxare,
Pentru corp e o valoare.
De boli si de stress te scapa,
Daca tu il faci indata.
Iti simti corpul odihnit,
Si creierul linistit.
E masajul acela care,
E un masaj de relaxare.
Multa lume azi il face,
Pentru corp e sanatate !
Poems in the same category
Apăsare
Sufletu-mi șăgalnic vaită,
Ale inimii bătăi
La vederea doar odată,
Ale ochilor văpăi.
Vrerea mea e mulțumirea
De a-ți dezmierda obrajii
Cu ale zâmbetului grații,
Ce-mi cutremură simțirea.
Ființa-mi suferă-n pustie,
Gândul freamătă-n zadar.
Trupul tău ca un tezaur,
Scânteie a minții frenezie.
Revărsare
Mi-e pielea încrețită de la ploaie,
De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,
Din brațe-mi curg torent puhoaie,
Spre coapse și-nspre umerii setoși.
În mine lâncezesc oceanele sărate,
Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,
Ca astăzi să botez fecioare necurate,
Să umble despuiate pe carne și pe sânge.
Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,
Când Luna se îmbracă în femeie,
Și toate venele ca un vulcan erup,
Curgând prin păr în valuri și maree.
Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,
Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,
Dar trebuie să plec grăbit spre stele,
Să sting pe Marte-un foc de paie.
Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,
Că voi aduce un nou potop în lume,
Cu veșnicie și săruturi o încarcă,
Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !
Cai verzi pe pereți
De crezi iubirea o frumoasă zeitate,
Fără de care vei muri...
Minerva sau Junona
Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...
Ce ține-nchisă-n ea
Promisiuni de viață,vesel colorate
Ce vin și pleacă zi de zi,
Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,
Purtând de carnaval costume
Și măști pictate ce chipurile triste le ascund
Și neputând să prindă pentru sine
Amorul și iubirea care vine
De la frumoasele femei,
Frumoase coborâte ca din basme,
De care tinerii se-agață
Precum în lanțurile de la bâlci,
Cu cai ce sunt pictați in verde
Si stau semeți sau chiar nechează,
Tablou ce-i colorat și pare viu...
Ei bine,află ce îți spun acum!
Căci circulă o glumă populară
Când se vorbește prost și fără rost
Sau când prostia iese mult în față,
Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,
Oameni politici ce cred că-s zei...
Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!
Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:
Cai verzi ce stau să pască pe pereți...
Iar de vei crede vorbele rostite
De gingașele vrăjite domnișoare,
Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,
Și prins în mrejele iubirii
Cuprins de o dorință arzătoare
Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,
Te vei trezi purtat la trap călare
Pe-aceiași cai verzi pe pereți!
Ooohh....blestemată ești iubire....
Cu sora ta pe nume Amăgire!
Cu tot ce porți asupra ta,
Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,
Nici cei mai bravi soldați spartani,
Nu pot ușor a te-nfrunta!
Dar nici Virgiliu,Horațiu sau
Ovidiu,
Cel exilat în Tomis din tainice motive
De Augustus Imperator,
Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii
Pe un semeț piedestal,
Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,
Cu tot ce ai primit de la ai tăi,
Sau mai degrabă de la mama ta...
Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,
Rămâneți pe vecie în Infern!
(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)
Apăsare
Sufletu-mi șăgalnic vaită,
Ale inimii bătăi
La vederea doar odată,
Ale ochilor văpăi.
Vrerea mea e mulțumirea
De a-ți dezmierda obrajii
Cu ale zâmbetului grații,
Ce-mi cutremură simțirea.
Ființa-mi suferă-n pustie,
Gândul freamătă-n zadar.
Trupul tău ca un tezaur,
Scânteie a minții frenezie.
Revărsare
Mi-e pielea încrețită de la ploaie,
De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,
Din brațe-mi curg torent puhoaie,
Spre coapse și-nspre umerii setoși.
În mine lâncezesc oceanele sărate,
Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,
Ca astăzi să botez fecioare necurate,
Să umble despuiate pe carne și pe sânge.
Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,
Când Luna se îmbracă în femeie,
Și toate venele ca un vulcan erup,
Curgând prin păr în valuri și maree.
Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,
Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,
Dar trebuie să plec grăbit spre stele,
Să sting pe Marte-un foc de paie.
Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,
Că voi aduce un nou potop în lume,
Cu veșnicie și săruturi o încarcă,
Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !
Cai verzi pe pereți
De crezi iubirea o frumoasă zeitate,
Fără de care vei muri...
Minerva sau Junona
Fie Diana ce-i protejează pe amorezi...
Ce ține-nchisă-n ea
Promisiuni de viață,vesel colorate
Ce vin și pleacă zi de zi,
Bieți muritori alcătuiți doar din pământ,
Purtând de carnaval costume
Și măști pictate ce chipurile triste le ascund
Și neputând să prindă pentru sine
Amorul și iubirea care vine
De la frumoasele femei,
Frumoase coborâte ca din basme,
De care tinerii se-agață
Precum în lanțurile de la bâlci,
Cu cai ce sunt pictați in verde
Si stau semeți sau chiar nechează,
Tablou ce-i colorat și pare viu...
Ei bine,află ce îți spun acum!
Căci circulă o glumă populară
Când se vorbește prost și fără rost
Sau când prostia iese mult în față,
Demagogie ce-i proprie la hoți sau la mișei,
Oameni politici ce cred că-s zei...
Se știu și ei ,nerușinați ce-ar trebui s-atârne-n ștreang!
Atunci răspunsul despre care fac vorbire spune:
Cai verzi ce stau să pască pe pereți...
Iar de vei crede vorbele rostite
De gingașele vrăjite domnișoare,
Nu vrăjitoare spus-am,ci vrăjite,
Și prins în mrejele iubirii
Cuprins de o dorință arzătoare
Ce-i proprie doar tinereții cum se știe,
Te vei trezi purtat la trap călare
Pe-aceiași cai verzi pe pereți!
Ooohh....blestemată ești iubire....
Cu sora ta pe nume Amăgire!
Cu tot ce porți asupra ta,
Podoabele din aur,divinele parfumuri și fermecatele minciuni,
Nici cei mai bravi soldați spartani,
Nu pot ușor a te-nfrunta!
Dar nici Virgiliu,Horațiu sau
Ovidiu,
Cel exilat în Tomis din tainice motive
De Augustus Imperator,
Poet ce-a așezat erosul ca scânteie a iubirii
Pe un semeț piedestal,
Nu ar putea ca să ridice azi blestemul,
Cu tot ce ai primit de la ai tăi,
Sau mai degrabă de la mama ta...
Amor,Iubire Dragoste și Amăgire,
Rămâneți pe vecie în Infern!
(18 februarie -4 martie.2023 Horia Stănicel-Irepetabila Iubire)
Other poems by the author
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,
Acolo unde soare apare rare ori.
Şi printre stele atunci eu voi zbura,
La tine sus pe cer iubita mea.
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Cu luna atuncea voi dansa.
Voi săruta şi razele solare,
Şi vom privi de acolo în depărtare
Iar dansul nostru cel misterios,
Va fi doar pentru tine acum.
Va fi un dans, va fi frumos,
Şi dragostea se va preface în scrum.
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,
Acolo unde soare apare rare ori.
Şi printre stele atunci eu voi zbura,
La tine sus pe cer iubita mea.
Acolo sus în nori mă voi scălda,
Cu luna atuncea voi dansa.
Voi săruta şi razele solare,
Şi vom privi de acolo în depărtare
Iar dansul nostru cel misterios,
Va fi doar pentru tine acum.
Va fi un dans, va fi frumos,
Şi dragostea se va preface în scrum.
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !