Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.
Poems in the same category
Doar iubire fără ură!
Ce sentiment frumos este să ierți,
Și cât de greu îți vine ca să uiți,
Ceva ce-n viața ta s-a întâmplat,
Și care te-a durut, rănit și întristat
Cât de ușor e uneori a acuza,
Și cât de dificil este a te scuza,
Când realitatea spune altceva,
Iar adevărul nu-i de partea ta
Iar deseori uităm să mai iubim,
Chiar și pe-acei ce noi îi prețuim,
Tot timpul avem ceva de invocat,
Și n-acceptăm cuvântul ,,ne-ai uitat"
Cu toții știm ce grea e despărțirea,
Și cât de dulce poate fi reîntâlnirea,
Dar când îndepărtarea e uitare,
Rănește trupul, sufletul și doare
Suntem făcuți doar din iubire,
Și să iubim e a noastră menire
Vedem în jur, în lume, multă ură,
Și ne urâm unii pe alții fără măsură
Cuvântul sfânt dorit e dragostea,
Așa cum sfântă a fost Nașterea,
A Pruncului IIsus cel mult dorit,
De cei ce cred în Duhul Sfânt
Așa că pe pământ hai să iubim,
Și dragoste în noi cu toții să sădim,
Să fim smeriți și buni și să iertăm,
Iar ura dintre noi vă-ndemn...s-o-ndepărtăm!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ochiul trist
Din ochiul trist îți mușc privirea,
Pupila albă voluptuos îți mestec,
Și-ți simt pe limbă neiubirea,
C-un soi de iz demonic în amestec.
Ți-e tânguirea numai lacrimi,
Și mângâi pedestaluri de statui,
Ai oferi un suflet plin de patimi,
Dar nu oricum, oricând și orișicui.
Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,
De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,
De a umbla în pielea goală -n ceruri,
Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.
Dezbracă-ți penele de înger necăzut,
Şi desenează pe nisipul lunii crini,
Să intru-n transă când mă simt pierdut,
Să mângâi stele în timp ce tu suspini.
De ți-ar simți și Creatorul frământarea,
Tristețea unui embrion în cioc de barză,
Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,
Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Sunt viu...
Sunt viu în cea mai cruntă rătăcire,
Cu tâmpla spartă-n porți ce nu mai sunt,
Și mi se face sete de iubire,
Când omul se întoarce în pământ.
Mă țin de lucruri vechi cu disperare,
Cu ochii larg deschiși, dar prea târzii,
Și simt cum mi se rupe pe spinare,
Un Dumnezeu abandonat de-ai săi copii.
Nu-mi dați nimic, nici milă, nici iertare,
Mi-e toată vina templu și blestem,
Și-n mine zace-o liniște prea mare,
Ce urlă-n cele șapte tronuri ca un semn.
Un câmp de bătălie mi-e credința,
În care sunt și victimă, și glonț,
Și-n fiecare noapte accept sentința,
Și-o port la gât ca pe-un gablonț.
Mi-e trupul greu, de gânduri care sapă,
Spre un mormânt ce nu s-a construit,
Iar sufletul — o haină prea curată,
Pentru noroiul ce zilnic m-a hrănit.
Să nu mă plângeți, n-am murit degeaba,
Am ars pe dinăuntru, fără fum,
Și-am dus în mine-atâta întuneric,
Că mi-a ieșit din ochi un fel de drum.
Acum rămân, pe veci, o rană care scrie,
O amintire grea, de necuprins,
Și dacă vreți dreptatea să se știe,
Eu n-am cerut nimic și totuși… am învins.
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Regina iarnă
Stăteam la geam, oftând...
Când văd ceva alb străbătând
Satul de mult uitat,
În emoții triste pictat.
Apropiindu-se încet, încet,
A trezit în mine un foșnet.
Purta pe cap o coroană,
Parcă era scoasă din icoană.
Am fugit repede afară,
Să văd figura ca de ceară.
Când se uitară ea la mine,
Îi curgeau lacrimi cristaline.
Am întrebat-o cine este,
Iar ea mi-a spus să dau de veste:
Regina Iarnă a venit
Și tot ținutu’ a stăpânit!
Stârniți de vuietul de-afară
Sătenii au început s-apară.
De la mic la mare veneau
Și cu totii se mirau.
Purta o rochie lungă, brodată,
Cu trandifiri înghețați sculptată.
Regina avea așa o energie,
De ziceai că totu-i magie!
Cu trudă și ajutor,
Țesu covor după covor.
Strat de nea imaculat,
Domnind peste-acest regat.
Doar iubire fără ură!
Ce sentiment frumos este să ierți,
Și cât de greu îți vine ca să uiți,
Ceva ce-n viața ta s-a întâmplat,
Și care te-a durut, rănit și întristat
Cât de ușor e uneori a acuza,
Și cât de dificil este a te scuza,
Când realitatea spune altceva,
Iar adevărul nu-i de partea ta
Iar deseori uităm să mai iubim,
Chiar și pe-acei ce noi îi prețuim,
Tot timpul avem ceva de invocat,
Și n-acceptăm cuvântul ,,ne-ai uitat"
Cu toții știm ce grea e despărțirea,
Și cât de dulce poate fi reîntâlnirea,
Dar când îndepărtarea e uitare,
Rănește trupul, sufletul și doare
Suntem făcuți doar din iubire,
Și să iubim e a noastră menire
Vedem în jur, în lume, multă ură,
Și ne urâm unii pe alții fără măsură
Cuvântul sfânt dorit e dragostea,
Așa cum sfântă a fost Nașterea,
A Pruncului IIsus cel mult dorit,
De cei ce cred în Duhul Sfânt
Așa că pe pământ hai să iubim,
Și dragoste în noi cu toții să sădim,
Să fim smeriți și buni și să iertăm,
Iar ura dintre noi vă-ndemn...s-o-ndepărtăm!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ochiul trist
Din ochiul trist îți mușc privirea,
Pupila albă voluptuos îți mestec,
Și-ți simt pe limbă neiubirea,
C-un soi de iz demonic în amestec.
Ți-e tânguirea numai lacrimi,
Și mângâi pedestaluri de statui,
Ai oferi un suflet plin de patimi,
Dar nu oricum, oricând și orișicui.
Ai dreptul de-a stârni furtuni şi geruri,
De-ați hărăzi în soartă propriul labirint,
De a umbla în pielea goală -n ceruri,
Sunând apocaliptic din sânii-ți de argint.
Dezbracă-ți penele de înger necăzut,
Şi desenează pe nisipul lunii crini,
Să intru-n transă când mă simt pierdut,
Să mângâi stele în timp ce tu suspini.
De ți-ar simți și Creatorul frământarea,
Tristețea unui embrion în cioc de barză,
Ți-ar oferi pe gratis oceanele și marea,
Și-n ochiul trist, ţi-ar implanta o rază.
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Sunt viu...
Sunt viu în cea mai cruntă rătăcire,
Cu tâmpla spartă-n porți ce nu mai sunt,
Și mi se face sete de iubire,
Când omul se întoarce în pământ.
Mă țin de lucruri vechi cu disperare,
Cu ochii larg deschiși, dar prea târzii,
Și simt cum mi se rupe pe spinare,
Un Dumnezeu abandonat de-ai săi copii.
Nu-mi dați nimic, nici milă, nici iertare,
Mi-e toată vina templu și blestem,
Și-n mine zace-o liniște prea mare,
Ce urlă-n cele șapte tronuri ca un semn.
Un câmp de bătălie mi-e credința,
În care sunt și victimă, și glonț,
Și-n fiecare noapte accept sentința,
Și-o port la gât ca pe-un gablonț.
Mi-e trupul greu, de gânduri care sapă,
Spre un mormânt ce nu s-a construit,
Iar sufletul — o haină prea curată,
Pentru noroiul ce zilnic m-a hrănit.
Să nu mă plângeți, n-am murit degeaba,
Am ars pe dinăuntru, fără fum,
Și-am dus în mine-atâta întuneric,
Că mi-a ieșit din ochi un fel de drum.
Acum rămân, pe veci, o rană care scrie,
O amintire grea, de necuprins,
Și dacă vreți dreptatea să se știe,
Eu n-am cerut nimic și totuși… am învins.
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Regina iarnă
Stăteam la geam, oftând...
Când văd ceva alb străbătând
Satul de mult uitat,
În emoții triste pictat.
Apropiindu-se încet, încet,
A trezit în mine un foșnet.
Purta pe cap o coroană,
Parcă era scoasă din icoană.
Am fugit repede afară,
Să văd figura ca de ceară.
Când se uitară ea la mine,
Îi curgeau lacrimi cristaline.
Am întrebat-o cine este,
Iar ea mi-a spus să dau de veste:
Regina Iarnă a venit
Și tot ținutu’ a stăpânit!
Stârniți de vuietul de-afară
Sătenii au început s-apară.
De la mic la mare veneau
Și cu totii se mirau.
Purta o rochie lungă, brodată,
Cu trandifiri înghețați sculptată.
Regina avea așa o energie,
De ziceai că totu-i magie!
Cu trudă și ajutor,
Țesu covor după covor.
Strat de nea imaculat,
Domnind peste-acest regat.
Other poems by the author
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Acum oameni mulţi în stradă,
Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.
Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.
Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.
Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.
Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !
Sfântul Valentin,
Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.
Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.
Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.
Zăresc o stea căzătoare
Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!
Tu să știi că ești iubită,
Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Acum oameni mulţi în stradă,
Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.
Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.
Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.
Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.
Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !
Sfântul Valentin,
Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.
Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.
Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.
Zăresc o stea căzătoare
Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!
Tu să știi că ești iubită,
Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.