Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
Category: Diverse poems
All author's poems: Cristi Dobrei
Date of posting: 17 сентября 2022
Comments: 1
Views: 831
Comments
Poems in the same category
Revărsare
Mi-e pielea încrețită de la ploaie,
De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,
Din brațe-mi curg torent puhoaie,
Spre coapse și-nspre umerii setoși.
În mine lâncezesc oceanele sărate,
Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,
Ca astăzi să botez fecioare necurate,
Să umble despuiate pe carne și pe sânge.
Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,
Când Luna se îmbracă în femeie,
Și toate venele ca un vulcan erup,
Curgând prin păr în valuri și maree.
Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,
Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,
Dar trebuie să plec grăbit spre stele,
Să sting pe Marte-un foc de paie.
Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,
Că voi aduce un nou potop în lume,
Cu veșnicie și săruturi o încarcă,
Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
Străini prin viață!
Mă uit atent în jur, nu pot să cred
Că e din nou final și început de an,
Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb
Sunt zilele mai scurte, decât știam?
Văd peste tot mulțimile-n mișcare
Și cum unii pe lânga alții trecem,
N-avem timp de vreo îmbrățișare
Nici cu acei pe care îi cunoaștem.
Străini am devenit în țara noastră
Și nu mai suntem hotărâți români,
Am devenit ca florile din glastră,
Ce se usucă făra apa, de la stăpâni
Venim acasă din lumea-ntreagă
Pe unde noi familii, ne-am făcut,
Să trecem pe la rude și ființa dragă
Care cândva pe toți, ea ne-a născut.
În țară revenim mai rar de sărbători,
Cu daruri multe și încarcați de dor,
Dar am uitat de-a noastre trei culori,
De sângele și holda sub cerul fără nor.
Avem în suflet multă recunoștința
Pentru a noastră țară românească,
Și-n inimă purtăm o aprigă dorință
Ca nația română, să se trezească.
Grăbiți suntem și timp n-avem
Pentru o faptă bună pe pământ,
Cu toate că simțim și ntelegem
Că toți vom fi chemați la...Sfânt.
Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte
Să semănăm iubire pentru-a culege,
Din pomul vieții unde-am pus fapte
Că viața trece și coasa uneori....alege!
Ispită
Mă ispitește raiul ce îl ascunzi în palmă,
M-aș răstigni pe cruce doar să ajung la el,
Ori aș păși pe apă atunci când marea-i calmă,
Să urc ușor pe coapse spre sufletu-ți rebel.
Înfiptă ca o lance în leșuri de martiri,
Așa îți este trupul și ochii de argint,
În părul tău de aur cresc zilnic trandafiri,
Și mângâieri de îngeri se-aud călări venind.
Te cântă trubadurii în cântece de stradă,
Și-ți bâzâie poeții nectarul dintre sâni,
Iar eu sunt ca un câine ce latră prin ogradă,
Atunci când intră-n curte străinul la stăpâni.
,,Nu te enerva" în engleză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Only a word
Told suddenly
Unforgiving
Can put me down
The heart believes,
The mind measures
The silence is gone
forever
Unfortunately, that's my way
but always I'm saying to myself this way:
"Don't get annoyed!"
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Words can be tricky
Don't get annoyed, don't get annoyed!
For no anger is good!
Maybe sometimes you are hit unwillingly
By a word that's inappropriate
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Come, smile and listen to my advice.
Only a word
Brings me bad thoughts
And only with them
It's gathering me
It's jealousy
Comes like a burden
And an indescribable nightmare
Night falling in a dream
Unfortunately, that's my way
But always I'm saying to myself this way:
"Don't get annoyed!"
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Words can be tricky
Don't get annoyed, don't get annoyed!
For no anger is good!
Maybe sometimes you are hit unwillingly
By a word that's inappropriate
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Come, smile and listen to my advice.
And you'll know
To tell yourself
Whenever
To whoever
Don't get annoyed
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Words can be tricky
Don't get annoyed, don't get annoyed!
For no anger is good!
Don't get annoyed!
Revărsare
Mi-e pielea încrețită de la ploaie,
De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,
Din brațe-mi curg torent puhoaie,
Spre coapse și-nspre umerii setoși.
În mine lâncezesc oceanele sărate,
Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,
Ca astăzi să botez fecioare necurate,
Să umble despuiate pe carne și pe sânge.
Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,
Când Luna se îmbracă în femeie,
Și toate venele ca un vulcan erup,
Curgând prin păr în valuri și maree.
Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,
Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,
Dar trebuie să plec grăbit spre stele,
Să sting pe Marte-un foc de paie.
Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,
Că voi aduce un nou potop în lume,
Cu veșnicie și săruturi o încarcă,
Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Şi încă nu e îndeajuns ...
De parcă n-ar fi încă îndeajuns,
S-a hotărât de sus în mod oficial,
Că întrebării nu e necesar răspuns,
Nimic nemaifiind astăzi vital.
Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,
Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,
Iar toți acești din generația nouă,
Orbiți, pășesc înspre globalizare.
Ne este inutil ogorul semănat,
Căci totul din import e trufanda,
E interzis să pui și varză la murat,
Doar E-urile le putem mânca.
Ne grohăie râtanii plini de pestă,
De vaci, ne spun că s-au smintit,
Și nimenea pe nimeni nu contestă,
Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.
Ne este mersul dirijat subtil,
De păpușari cu mare îndemânare,
Și nu-i nimic în lume mai umil,
Decât să stăm cu mintea-n hibernare.
Va trece o perioadă nu prea mare,
Când ce-au dorit, ei vor avea...
Nepoții vor privi documentare,
Cu omul liber, care și gândea.
Străini prin viață!
Mă uit atent în jur, nu pot să cred
Că e din nou final și început de an,
Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb
Sunt zilele mai scurte, decât știam?
Văd peste tot mulțimile-n mișcare
Și cum unii pe lânga alții trecem,
N-avem timp de vreo îmbrățișare
Nici cu acei pe care îi cunoaștem.
Străini am devenit în țara noastră
Și nu mai suntem hotărâți români,
Am devenit ca florile din glastră,
Ce se usucă făra apa, de la stăpâni
Venim acasă din lumea-ntreagă
Pe unde noi familii, ne-am făcut,
Să trecem pe la rude și ființa dragă
Care cândva pe toți, ea ne-a născut.
În țară revenim mai rar de sărbători,
Cu daruri multe și încarcați de dor,
Dar am uitat de-a noastre trei culori,
De sângele și holda sub cerul fără nor.
Avem în suflet multă recunoștința
Pentru a noastră țară românească,
Și-n inimă purtăm o aprigă dorință
Ca nația română, să se trezească.
Grăbiți suntem și timp n-avem
Pentru o faptă bună pe pământ,
Cu toate că simțim și ntelegem
Că toți vom fi chemați la...Sfânt.
Vă-ndemn să fim cum scrie-n carte
Să semănăm iubire pentru-a culege,
Din pomul vieții unde-am pus fapte
Că viața trece și coasa uneori....alege!
Ispită
Mă ispitește raiul ce îl ascunzi în palmă,
M-aș răstigni pe cruce doar să ajung la el,
Ori aș păși pe apă atunci când marea-i calmă,
Să urc ușor pe coapse spre sufletu-ți rebel.
Înfiptă ca o lance în leșuri de martiri,
Așa îți este trupul și ochii de argint,
În părul tău de aur cresc zilnic trandafiri,
Și mângâieri de îngeri se-aud călări venind.
Te cântă trubadurii în cântece de stradă,
Și-ți bâzâie poeții nectarul dintre sâni,
Iar eu sunt ca un câine ce latră prin ogradă,
Atunci când intră-n curte străinul la stăpâni.
,,Nu te enerva" în engleză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Only a word
Told suddenly
Unforgiving
Can put me down
The heart believes,
The mind measures
The silence is gone
forever
Unfortunately, that's my way
but always I'm saying to myself this way:
"Don't get annoyed!"
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Words can be tricky
Don't get annoyed, don't get annoyed!
For no anger is good!
Maybe sometimes you are hit unwillingly
By a word that's inappropriate
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Come, smile and listen to my advice.
Only a word
Brings me bad thoughts
And only with them
It's gathering me
It's jealousy
Comes like a burden
And an indescribable nightmare
Night falling in a dream
Unfortunately, that's my way
But always I'm saying to myself this way:
"Don't get annoyed!"
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Words can be tricky
Don't get annoyed, don't get annoyed!
For no anger is good!
Maybe sometimes you are hit unwillingly
By a word that's inappropriate
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Come, smile and listen to my advice.
And you'll know
To tell yourself
Whenever
To whoever
Don't get annoyed
Don't get annoyed, don't get annoyed!
Words can be tricky
Don't get annoyed, don't get annoyed!
For no anger is good!
Don't get annoyed!
Other poems by the author
Iubitorul nepăsării
Aşa departe stã înţelepciunea
De gândul oricãrui nepãsãtor!
Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã
Şi mai lipitã coada, de topor.
El nu e deranjat defel, sãracul,
Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.
Ba-i mulţumit, având stimã de sine
Şi zice cã aşa e felul lui...
Nu are nici mustrãri de conştiinţã,
Cã pierde-atâta vreme în zadar
Ci, din pocalul firii, socoteşte
Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.
Îşi vânturã secundele, de-a dreptul
Şi crede c-are vreme, berechet,
Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã
Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...
Meditație asupra sorții
Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine
- Referitor la care nu pot decât sã sper -
Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,
Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.
Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,
Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...
Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!
O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.
La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.
Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...
Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:
A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!
Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,
Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;
Scãpat pe totdeauna din recile caverne,
Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Lumea în care trăim
Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,
Învârtindu-se în propriile ţâţâni,
Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã
Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?
Orişicine-n lume, ştie-aşa de multe,
Cã nu are capãt firul de pe fus!
Şi, atunci, de unde timp sã mai asculte
Când mai are înc-atât de mult de spus!?
Când şi cum ne vom opri din vorbãrie,
Spre-a putea şi cântãri şi observa
Greutatea celor spuse-n teorie?
Poate-aşa vom ajuta pe cineva!...
Așa este la noi...
Au înflorit salcâmii pe la noi;
Se-aud în toate curţile, poveşti,
Lãtrat de câini şi behãit de oi,
Pe tot întinsul Ţãrii Româneşti!
E linişte acum. Şi pace e,
Mãcar cã nu demult a fost rãzboi,
Ce ne-a împins în grea mizerie
Şi n-a luat şi pielea, mai apoi.
Vântul pustiu şi ploile, s-au dus,
Şi nu mai e nimic din tot ce-a fost!
Doar firul bolii, adunat pe fus,
Doar el a mai rãmas singurul gost.
Şi cine ştie-n anii care vin,
Poate cã se va mai schimba ceva...
Eu, pentru ţara mea, mã rog. Amin!
Sã aibã Dumnezeu grijã de ea!
29.05.2022, Zgorzelec, PL
Iubitorul nepăsării
Aşa departe stã înţelepciunea
De gândul oricãrui nepãsãtor!
Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã
Şi mai lipitã coada, de topor.
El nu e deranjat defel, sãracul,
Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.
Ba-i mulţumit, având stimã de sine
Şi zice cã aşa e felul lui...
Nu are nici mustrãri de conştiinţã,
Cã pierde-atâta vreme în zadar
Ci, din pocalul firii, socoteşte
Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.
Îşi vânturã secundele, de-a dreptul
Şi crede c-are vreme, berechet,
Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã
Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...
Meditație asupra sorții
Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine
- Referitor la care nu pot decât sã sper -
Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,
Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.
Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,
Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...
Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!
O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.
La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.
Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...
Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:
A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!
Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,
Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;
Scãpat pe totdeauna din recile caverne,
Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Lumea în care trăim
Într-o lume care n-ar mai vrea s-apunã,
Învârtindu-se în propriile ţâţâni,
Cine-şi face timp sã spun-o vorbã bunã
Sau s-asculte, cu rãbdare, pe bãtrâni?
Orişicine-n lume, ştie-aşa de multe,
Cã nu are capãt firul de pe fus!
Şi, atunci, de unde timp sã mai asculte
Când mai are înc-atât de mult de spus!?
Când şi cum ne vom opri din vorbãrie,
Spre-a putea şi cântãri şi observa
Greutatea celor spuse-n teorie?
Poate-aşa vom ajuta pe cineva!...
Așa este la noi...
Au înflorit salcâmii pe la noi;
Se-aud în toate curţile, poveşti,
Lãtrat de câini şi behãit de oi,
Pe tot întinsul Ţãrii Româneşti!
E linişte acum. Şi pace e,
Mãcar cã nu demult a fost rãzboi,
Ce ne-a împins în grea mizerie
Şi n-a luat şi pielea, mai apoi.
Vântul pustiu şi ploile, s-au dus,
Şi nu mai e nimic din tot ce-a fost!
Doar firul bolii, adunat pe fus,
Doar el a mai rãmas singurul gost.
Şi cine ştie-n anii care vin,
Poate cã se va mai schimba ceva...
Eu, pentru ţara mea, mã rog. Amin!
Sã aibã Dumnezeu grijã de ea!
29.05.2022, Zgorzelec, PL
Silvia Mihalachi