Zâmbetul

Cred că am luat zâmbetul tău, 

Și l-am umplut cu buzele mele, 

Cu carnea nopților primei iubiri, 

Cu sarea valurilor și cu depărtarea.

Cred că am vânat zâmbetul tău, 

Cu disperarea celui care simte că se face târziu,

Și care vrea să reînvie în inima lui prăfuită, 

Clocotul vieții. Dar iată că acum, 

zâmbetul s-a crăpat, și din el au ieșit brațe,

și ochi, și gânduri, și cuvinte care-mi sunt străine, 

pe care nu le-nțeleg, pe care nu le vreau.

Am trăit cu zâmbetul tău în adânc, 

Luminând înălțimea fără de speranță a singurătății, 

În căutarea altor brațe, altor buze, altor cuvinte, 

pe care le știu, pe care le vreau, și care, 

s-au risipit pentru totdeauna din îmbrățișare. 


Category: Love poems

All author's poems: OTEH poezii.online Zâmbetul

Date of posting: 16 сентября

Views: 87

Log in and comment!

Poems in the same category

QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou

More ...

Ночной Амур

Вот ночь пришла укутав разум,

Она не знает ничего.

Она умеет лишь спускаться,

Беспечным пеплом к нам, на дно.

 

и вот гуляя под луною,

Два сердца бьются в унисон.

Не нарушая тишину ночную,

Забыв про сладкий, нежный сон.

 

Часы проходят как минуты,

Минуты... уплывают в миг,

А я держу тебя за руку,

Забыв про тех... и про других.

 

Вот ночь ушла, и таят звёзды,

Выходит солнце изза гор.

А ты не спишь, гуляешь поздно,

Забыв про дом и родной двор.

 

В твоих глазах рассвет рисуя,

Дыханьем теплоту даря.

Я обнимая и целуя,

Шепчу: Ты мне одна нужна.

More ...

Театр

Три слова, всего три слова,

Было все вчера, сегодня будет снова.

Слова сказать которые не сложно, 

Три слова, кинула неосторожно.

 

Три слова, всего три слова, 

Было всё вчера, сегодня будет снова.

Теряли текст, бесталатных двух ролей,

искал как ты, а находил блядей.

 

Три слова, всего три слова,

Было все вчера, сегодня будет снова.

Терял смысл гребанных идей,

Oh, I believe in yesterday

More ...

Eu ştiu ce am de făcut

Paradisul nostru se destramă...

Doare...doare atât de mult

Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,

Dar eu ştiu ce am de făcut.

 

Prea mult m-am hrănit cu iluzii

Şi am visat prea mult,

Tu-mi spui să nu mă grăbesc

Dar eu ştiu ce am de făcut.

 

Fii pe pace,  eu nu voi suferi

Sunt puternică, o să mă descurc.

Tu-mi dai sfaturi despre viaţă

Eu...ştiu ce am de făcut

 

Negreşit că o să-ţi pară rău

Te vei gândi cândva la trecut

Nu mă opri, te rog

Eu ştiu ce am de făcut!

More ...

Vreau să pot să îți spun tot

Aș vrea să fiu mai iubitoare 
cu tine, în special. 
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente 
într-o cărare verde, liberă spre inima ta. 

 

Aș vrea să te privesc cu drag

și să te strâng în brațe strâns, 
și să-nțelegi că inima mea 
arde, vai, arde intens după inima ta. 

 

Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul

și tot ce e legat de el, 

să-mi amărască existența 

și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt 
sub pielea asta mândră.

Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt, 

cât am nevoie de iubirea ta, 
cât am nevoie să știu că pot să cred, 
să am încredere în tine, că orice-ar fi, 
tu ești acolo pentru mine... 

Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.


 
More ...

Nu regret, să ştii!

Chiar dacă iubirea noastră a trecut

precum un vânt uşor de primăvară

Eu nu regret nimic să ştii,

Cu toate că o să mă doară!

O să mă doară - o să plâng

Apoi lacrima-mi voi şterge,

Dar nu o să regret nimic

Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...

Mâine vine o altă zi

Cu oameni noi, cu noi iubiri

Nu o să regret nimic

Rămâne să aştept noi împliniri!

More ...