Terapie
Stii, uneori simt ca-s blocat
De parca m-am ratacit undeva
M-as pune-n tribunal si m-as judeca
Dar mi se pare prea complicat
Cineva m-a creat in ocean,
Cu slove vesnice si har infinit
Poate era beat sau se uita pe geam
Cand am fost cugetat la un hotar ratacit
Si acum ne simtim un neam
Nascuti eronat, intr-un secol cersit
Cu o putere geroasa in steag
Pe globul corect, in fragmentul gresit
Dar, cine oi fi eu ca sa atac
Vesnicia intreaga, in umilinta serii.
Unui simplu muritor nu i s-a fi dat
Sa inteleaga, completitudinea ideii.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Grigore Bunescu
Data postării: 18 noiembrie 2021
Vizualizări: 1392
Poezii din aceiaşi categorie
Însemn
Eu, eu pentru neuitare scriu,
Dar voi, voi de ce citiți...?
Închideți ochii atunci când citiți,
și veți fi eu...
Un muritor condamnat a scrie pentru orbi.
Pentru orbii care văd...
Închideți ochii...
fiți eu...
scrieți!
Mi-e dor să vă citesc...
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Un prelung oftat...
O zi din viață iar s a dus,
Înghițită de -un apus
Și multe altele se duc
Printre foșnete din nuc.
Și ne trecem ca o frunză
Smulsă de a toamnei briză.
Timpul Fuge,nu iartă,
Nu zăbovește la poartă.
Anii se scurg în zare
In stol de păsări călătoare;
Rămân doar amintirile
Și -n urmă, cărările..
Brăzdate de pași,
Netezite de urmași.
Îmbătrânim peste noapte,
Nu mai râvnim departe,
Doar păstrăm cu sfințenie
Gradul nostru de rudenie.
Cântărim ce -am moștenit,
Ce-am lăsat,ce-am oferit.
Cugetăm la cele defecte
Din jurnalul cu secrete.
Regretăm că -i scurt pasajul,
Și ne fură peisajul
Secvențelor de neuitat
Într-un prelung oftat...
stări/6
aripile de lepidopteră
ale-apusului
mângâie orice suflare.
cetatea-și poartă dorul
prin fiorduri
turnul geamiei vibrează,
ca o coardă de liră
atinsă de-o cadâna.
pleoapele cad grele de rutina zilei;
iar șarpele glycon,
asemenea unei sculpturi din fibre de oțel,
cuantice,
dispare-n
tumultul autostrăzilor supraetajate.
uneori,
mă las purtat
de mreaja unei sirene....
Lacrimile
Lacrimile mi le șterg
Dar ele pe obraji tot alerg,
Și de ce așa s-a întâmplat?
De ce în aceasta situație mam aflat?
Ma simt strivita
Nimănui nu-s trebuită,
Și sunt singură, dar tac
Nu vreau sa ma mai prefac!
Să mă prefac ca sunt bine,
Dar inima vrea să se dezbine
Tac, dar inima vrea sa strige
Căci tot cuvântul rău mă frige...
Lacrimile curg și curg
Și eu nuștiu de ce mă distrug,
Poate că cuvintele celea
Mi-a frânt inima, care mă durea ...
Durea de disperare,
Chiar dacă era o mică supărare
Ea se lasă bătută,
Și de nimeni neștiută...
Toamna...
Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt,
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...
Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.
Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...
Însemn
Eu, eu pentru neuitare scriu,
Dar voi, voi de ce citiți...?
Închideți ochii atunci când citiți,
și veți fi eu...
Un muritor condamnat a scrie pentru orbi.
Pentru orbii care văd...
Închideți ochii...
fiți eu...
scrieți!
Mi-e dor să vă citesc...
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Un prelung oftat...
O zi din viață iar s a dus,
Înghițită de -un apus
Și multe altele se duc
Printre foșnete din nuc.
Și ne trecem ca o frunză
Smulsă de a toamnei briză.
Timpul Fuge,nu iartă,
Nu zăbovește la poartă.
Anii se scurg în zare
In stol de păsări călătoare;
Rămân doar amintirile
Și -n urmă, cărările..
Brăzdate de pași,
Netezite de urmași.
Îmbătrânim peste noapte,
Nu mai râvnim departe,
Doar păstrăm cu sfințenie
Gradul nostru de rudenie.
Cântărim ce -am moștenit,
Ce-am lăsat,ce-am oferit.
Cugetăm la cele defecte
Din jurnalul cu secrete.
Regretăm că -i scurt pasajul,
Și ne fură peisajul
Secvențelor de neuitat
Într-un prelung oftat...
stări/6
aripile de lepidopteră
ale-apusului
mângâie orice suflare.
cetatea-și poartă dorul
prin fiorduri
turnul geamiei vibrează,
ca o coardă de liră
atinsă de-o cadâna.
pleoapele cad grele de rutina zilei;
iar șarpele glycon,
asemenea unei sculpturi din fibre de oțel,
cuantice,
dispare-n
tumultul autostrăzilor supraetajate.
uneori,
mă las purtat
de mreaja unei sirene....
Lacrimile
Lacrimile mi le șterg
Dar ele pe obraji tot alerg,
Și de ce așa s-a întâmplat?
De ce în aceasta situație mam aflat?
Ma simt strivita
Nimănui nu-s trebuită,
Și sunt singură, dar tac
Nu vreau sa ma mai prefac!
Să mă prefac ca sunt bine,
Dar inima vrea să se dezbine
Tac, dar inima vrea sa strige
Căci tot cuvântul rău mă frige...
Lacrimile curg și curg
Și eu nuștiu de ce mă distrug,
Poate că cuvintele celea
Mi-a frânt inima, care mă durea ...
Durea de disperare,
Chiar dacă era o mică supărare
Ea se lasă bătută,
Și de nimeni neștiută...
Toamna...
Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt,
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...
Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.
Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...
Alte poezii ale autorului
Soyga
Presimt magie și mister
Ai fi vre-un manuscris ocult?
Poate te-ai nascut din ser
Și vreai doar să te ascult?
Poate că ești un codice secret,
Și vreai să îmi prezici în zodii;
Dar eu fiind pregnant poet
Nu inteleg - graiul astronomic.
Răsfoiesc iar în eșec foaia de titlu
Aspirându-ți pasul ezoteric,
Dar nu prea reușesc să mențin ritmul
Călcând pe paragraful sferic...
Vreau să te citesc în șoaptă
Zugrăvindu-te-n particule
Iar oprindu-mă, la miez de noapte
Să-ti las lasoul pe clavicule
Aș vrea, să-ți văd secretele
Și funerar să le zidesc;
Am invatat toate alfabetele,
Dar tot nu pot să te citesc...
Poezie fără nume
Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc
Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești
Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Drum de Toamna
Intr-o pădure falnică eram,
Se simțea miros de toamnă
Vântul frunze-aduna, cânta funerar
Se strangea rugină-n coroană
Pe acolo de-o viață mergeam,
Așteptam cineva să mă întâmpine
Mergeam pe drumul de plumb și viclean
Și am ajuns la răspântie
În două nu mă puteam despica.
Știam că de aici, nu-i drum înapoi.
Știam că miracole nu se vor întâmplă
Și astfel am ales să merg la război.
Uneori ma gandesc unde am mers
Cu fierul pe unghii, lutul in spate și stelele nalte
Dar totuși am ales ce am aleș
Și astfel, s-au decis și celelalte.
Resemnare si Blestem
Afara-i resemnare și blestem.
In alfabetul morse,
Picaturile-mi șoptesc refren
Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe
Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta
Ingerii decepționați ne plâng.
Nimburile sunt proiectate-n târg
Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata
Frecvențe corosive răsună în perete
Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,
Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete
Pe care tu, nu le poti vedea
Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege
Ce-am purtat intregul drum in pungi
Și de ce sunt blestemat de linii negre
Ca baiatul cu pijamale in dungi
Evident ca in final sunt vinovat doar eu
Asta-i ultima fantă in ghețar
De-ai ști cat de mult imi pare rau
Ca nu există un buton pentru restart
Dormi
Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa
Si intregul univers ti s-ar alina in ochi
Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra,
Lumina lui, relevandu-te cat dormi.
Mirosul tau, ma lasa sa traiesc
Faptura ta, culeasa din bobi de soare
Mangaie spiritul ceresc,
Mangaie o infinitate intreaga.
Si cand te intorci cu spatele la geam
Nemurirea unui inger se termina,
Tot ce-i luat din plai si guri de rai
Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.
Cerul, infinit de plin, in pauza -
S-a ferecat letal
Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza
Ca o zgaraietura in metal
Si o gratie argintie se dizolva in contrast
Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul
Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap
Si resemnat iti tot vegheaza somnul.
Soyga
Presimt magie și mister
Ai fi vre-un manuscris ocult?
Poate te-ai nascut din ser
Și vreai doar să te ascult?
Poate că ești un codice secret,
Și vreai să îmi prezici în zodii;
Dar eu fiind pregnant poet
Nu inteleg - graiul astronomic.
Răsfoiesc iar în eșec foaia de titlu
Aspirându-ți pasul ezoteric,
Dar nu prea reușesc să mențin ritmul
Călcând pe paragraful sferic...
Vreau să te citesc în șoaptă
Zugrăvindu-te-n particule
Iar oprindu-mă, la miez de noapte
Să-ti las lasoul pe clavicule
Aș vrea, să-ți văd secretele
Și funerar să le zidesc;
Am invatat toate alfabetele,
Dar tot nu pot să te citesc...
Poezie fără nume
Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc
Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești
Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Drum de Toamna
Intr-o pădure falnică eram,
Se simțea miros de toamnă
Vântul frunze-aduna, cânta funerar
Se strangea rugină-n coroană
Pe acolo de-o viață mergeam,
Așteptam cineva să mă întâmpine
Mergeam pe drumul de plumb și viclean
Și am ajuns la răspântie
În două nu mă puteam despica.
Știam că de aici, nu-i drum înapoi.
Știam că miracole nu se vor întâmplă
Și astfel am ales să merg la război.
Uneori ma gandesc unde am mers
Cu fierul pe unghii, lutul in spate și stelele nalte
Dar totuși am ales ce am aleș
Și astfel, s-au decis și celelalte.
Resemnare si Blestem
Afara-i resemnare și blestem.
In alfabetul morse,
Picaturile-mi șoptesc refren
Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe
Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta
Ingerii decepționați ne plâng.
Nimburile sunt proiectate-n târg
Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata
Frecvențe corosive răsună în perete
Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,
Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete
Pe care tu, nu le poti vedea
Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege
Ce-am purtat intregul drum in pungi
Și de ce sunt blestemat de linii negre
Ca baiatul cu pijamale in dungi
Evident ca in final sunt vinovat doar eu
Asta-i ultima fantă in ghețar
De-ai ști cat de mult imi pare rau
Ca nu există un buton pentru restart
Dormi
Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa
Si intregul univers ti s-ar alina in ochi
Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra,
Lumina lui, relevandu-te cat dormi.
Mirosul tau, ma lasa sa traiesc
Faptura ta, culeasa din bobi de soare
Mangaie spiritul ceresc,
Mangaie o infinitate intreaga.
Si cand te intorci cu spatele la geam
Nemurirea unui inger se termina,
Tot ce-i luat din plai si guri de rai
Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.
Cerul, infinit de plin, in pauza -
S-a ferecat letal
Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza
Ca o zgaraietura in metal
Si o gratie argintie se dizolva in contrast
Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul
Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap
Si resemnat iti tot vegheaza somnul.