Când casa e o iluzie
Auzim chiar din copilărie, de prin rude și neamuri veniți din străinătate că nicăieri nu-i ca acasă
Dar ce te faci oare atunci omule când aceea dulce acasă e inexistentă?
Într-un om nu-ți mai pui nădejdea, dar al minte să îți fie adăpostul unde tu îți pleci capul
Și când iubirea-n viața ta e străină, camera din sufletul tău rămâne pustie si soră doar cu moartea
Și chiar se merită să ucizi tot ce e viu din tine ca să poți să dai totul? Să poți munci mai mult tot pentru timpul trecător. Simți că totul e în zadar, hoinarești peste munții și văi, dar oare o faci pentru tine sau iarăși doar pentru această lume și ceasul ei ce trece de pe o zi pe alta?
Trăiești cu iluzia oarbă că pentru tot ce muncești și aspiri meriți cu adevărat să fii fericit.
În tocmai de asta tot îți amâni și timpul la fericire, nu ești liber să te alegi pe tine.
Ai alege să ai totul, dar n-ai de fapt nimic căci nu știi să iubești ceea ce a mai rămas din tine.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: jessica_brescan
Data postării: 23 august
Vizualizări: 134