fulguiri//1

Чтобы не плакать, я смеялась,

В лице ни капельки души.

Ведь если б я не притворялась,

Все в миг бы стали мне чужи.

Им не хватило бы платков,

Чтоб мои слезы удержать.

И не нашли бы они слов

О том, что важно мне желать.

Они не стали бы терпеть,

Ходить по колкому стеклу.

В конце концов начнут жалеть,

Что провалились в эту мглу.

Я им поэтому шутила,

Лишь бы улыбка оставалась.

Лишь бы не знали, как все было.

Чтобы не плакать, я смеялась

Чтобы не создавать лишних проблем

Просто игриво улыбалась

Делала вид что все у меня ок.

Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..

M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.

I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.

Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.

Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,

Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.

Ajutor..,strig și eu stins in mine,

Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..

Ajutor..

Curând pe nori de slava 

În carul alb de flori 

Si fața ca de soare 

El vine judecând!

Cum a promis o data 

El locul îl pregătește 

Să-și duc sus în ceruri :

Mireasa lui curata. 

De ai trăit în pace

Cu frica și lumină, 

Lucrând,vestind iubirea..

A ta este cununa! 

Căci haina El și-o 'ntinde 

Pentru ai sai copii

Iar judecata-ntreaga

A celor neascultători  !

Esti gata pentru slava ,

Sa pleci de -aici cântând 

Cu Domnul tău în carul 

Cel veșnic  ,Viitor!

As vrea sa scriu cea mai frumoasa poezie de pe pământ..

Mai minunata decât cântul lirei,

Mai adâncă decât orice trăire,

Mai sublimă decât zborul rândunelelor și sentimentul din inimă,

Mai copleșitoare decât înaltul cerului,

Mai ,,albastra" decât marea,

Melancolică,privesc spre întinsul nemărginit..

De-aș putea,de-aș putea să cuprind în eternitate versul meu,

Să-l fac infinit..

Dar știu că nu voi reuși,

Și totuși,dau aripi visului meu,

Căci doar zburând spre-nalt 

Poți tinde spre ceea ce visezi a fi..

dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră

n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede

probabil că o fac instinctiv

ca floarea soarelui

o fi și din cauza ferestrelor înalte

care îmbrățșează aproape erotic lumina

o fi și din cauza umbrei

a mușchilor de pe stâncile sufletului

a gheizerelor dispărute

.

e greu de spus

.

uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic

scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții

și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord

care-și dau sufletele întunericului

.

de nicăieri apar corbii

coioții

urșii polari

atrași de duhoarea liniștii

.

în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți

prin care fluieră vântul

.

destul de trist

.

nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas

într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi

dacă mă-ntrebi

.

dar nu-i imposibil

.

astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri

toți lupii din lume

și n-am putut să-mi opresc lacrimile

din calea inimii…

Ma simt atat , atat de trista

Si sufletu-mi e gol, pustiu si rece.

In lumea asta-n care nici El nu mai exista,

Nu mai e timp,

Eu mor in fiecare zi ce trece.

Ma simt atat, atat de parasita

De viata care - mi suradea candva

Dar care-n fiecare ceas ezita

Nu mai e timp,

Si totusi mor, eu mor in mintea mea.

Ma simt atat de coplesita

De tot si de nimic si-mi pare

Ca -s tot pe zi mai ravasita,

Nu mai e timp.

Eu iarasi mor de suparare.

Si atunci cand viata ma sugruma

Si- mi ia si ultimul respir

Nimic gandesc si  totul mi pare ,

Fara sa tip sau sa ma -nclin,

Un gol mizer si -o ngamfare

A Eului declin.

șoarece

flămând prădător

trecând de la o lume la alta

fură aripile vulpii zburătoare-

mâncând anafura simbolizează răul

misterios orfic

liliacul

aroma laptelui cald

se-nalță ca o boare;

îmbujorați și fără griji,

copiii au somnul lin.

arhanghelii

cântă-ncetișor din alăute,

iar

mama-

terminând rugăciunea de mulțumire,

murmură duios:

noapte bună!

între iertare și dreptate

se află

discernământul.

acesta

e-mbrăcat cu hainele curate

ale sufletului.

întotdeauna,

te-ntâmpină cu steagul păcii.

pacea interioară,

e asemenea unui alint de pimăvară,

când florile prunului

par solzi de lumină 

și puiul de cerb 

 îți mănâncă

din palmă.

liniștea interioară

e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;

odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;

ești dezlegat de dorințe.

are o scriere luminoasă,

se poate citi-n priviri,

așa cum poți admira

adâncul apelor limpezi.

e un rotor al gândirii,

care definește in câmpul său vectorial

traiectoria faptelor bune.

dedicații muzicale

pentru o zi ploioasă

de noiembrie ....

astăzi,

florile nereidelor au înflorit

doar pentru noi.

÷

spațiu tenebros,

coduri generatoare de numere

masoară intensitatea

egregorilor.

desfășurări de zile, minute și secunde

pe-ntinderi tumultoase

de ape.

 din crisalida,

lepidoptera

ascultă 

clocotitoarea tânguire

a prizonierilor

legați cu lanțuri

la mâini și la

picioare.

la ceasul al șaselea,

bătaia din aripi a

unui firav fluture,

va transforma

căderea

într -o victorioasă-nălțare.

disproporționate amurguri

aduc-

prin arhetipurile așteptării,

semințele osificate-ale eroilor...

plantându-le,

într-un iureș de tobe,

pe aleea principală

devastatâ de umbre.