Privesc în gol

Regretele mă apasă,

Nimic nu-i întâmplător,

Vino lângă mine și spune-mi că-ți pasă,

Vino și nu mă lăsa să mor.......

Mai dă-mi o dată dulcele tău sărut,

Mai oferă-mi puțin din dragostea ta,

Spune-mi că nu te-am pierdut, 

Și încă vrei să fi a mea.......

Ai nevoie de o singură scânteie 

S-aprinzi focul ce de mult sa stins 

E nevoie de-o singură femeie 

Ca să ai din nou sufletul încins 

Încălzește-mi inima de gheață 

Și doar al tău voi fi, promit 

Îți ofer și propria-mi viață 

Dacă mă faci să mă simt iubit.

Oferă-mi tot ce poți 

Și eu îți ofer tot ce simt 

Petreci cu mine nopți 

Și-ți promit c-am să te alint

Aș vrea să trăiesc într-o lume-n care 

Cuvintele nu-s goale ci-s pline de valoare 

Aș vrea să pot să-i cred pe toți pe cuvânt 

Să nu fie nevoie de niciun jurământ 

Aș vrea să trăiesc singur pe pământ 

De singurătate să nu mă-nspăimânt 

Pentru că mai bine-s singur pe lume 

Decât să mă simt singur în mulțime

Urlă de durere doi demoni muți

Ce pășesc pe cioburi desculți,

Doi nevăzători îi îndrumă

Doi surzi îi ascultă cum urlă.

Doi pictori le scriu durerea,

Un poet c-o vioară rupe tăcerea,

Violonistul pictează un tablou,

Liniște asurzitoare-n capul tău.

Asta-i lumea-n care trăiesc 

Asta-i lumea-n care trudesc,

Asta-i lumea-n care înebunesc

Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.

Îmi plânge inima de durere,

Vrea să simtă a ta mângâiere,

Vrea să te simtă aproape de ea,

Este dependentă de tine, prințesa mea.........

Dependența de tine o pune la pământ,

Fără tine-și face loc încet în mormânt,

Vrea să-ți spună multe, dar nu scoate niciun cuvânt

Fără cuvinte îți va face încă un jurământ............

Iți va spune fără cuvinte tot ce vrei s-auzi

În caz că va ceda, te rog să n-o acuzi......

Va face tot posibilul să te țină aproape,

De durere va vărsa lacrimi în fiecare noapte,

Se va îneca în regrete și lacrimi nevinovate,

Va sta constant la un pas de moarte...........

Rămâne în impas, așteptând să te întorci la ea, nu va face nici un pas fără tine, rămâne blocată aici în trecut așteptând să te întorci la ea ca să-și continue drumul alături de tine🥺.......

La mine-n cap se aude o sublimă vioară

La primele trei note sentimentele-mi omoară,

Violonistul sunt eu, cu sufletul rece ca gheața,

Lipsit de sentimente pe strofe-mi las viața....

Poate c-am înebunit, sau poate așa sunt eu,

Un om cu suflet rece lipsit de dumnezeu,

Un antisocial depresiv drogat lipsit de viitor

Ce cu disperare se agață de un vis nemuritor....

Mă mai iubești sau nu prea pare? 

Ai vorbit cu tine ai găsit acel răspuns? 

De ce te trădezi singur asa mult oare? 

Sau regretul din tine are un ecou de spus?

Plutesc între iluzii, ca un nor strălucitor,
Dar mă prăbușesc în realitatea rece, fără dor.
Fiecare pas mă ține legat de un trecut ce arde,
Iar prezentul îmi scapă, o rană ce mă doare.

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

n-ai ce-i face

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…

trăiesc în chinuri
viermi translucizi și gândaci aurii
îmi suflă în ureche ecouri vineții de moarte
nu aud
neant
piatra funerară adâncește corabia
cu urlete,
spaimă și tăcere,
morți, ca inima mea smulsă din carne
ce caută un răspuns
acum
la o întrebare retorică și iluzorie.
pământ sleit, creier răvășit
scufundă-mă în balta norilor de aramă
ș atinge-mă cum o făceai înainte să mă sting
împunge-mi inima cu un cuvânt sec.
pete de sânge stins,
roșii,
vișinii ca un tremur
pedepsește-mi venele care curg din vină
ia-mă în iadul etern al ființelor onirice
eu aștept propria-mi pierzanie
uitată sub ruină.

Cuvintele nu se mai aud,

Gândurile nu se mai descriu

Și nici nu se mai transcriu,

Căci sentimentele conclud.

Când pe ceru-n noaptea sfântă

Apărea luminând o unică stea,

Grabnic cu bucurie lumii vestea

Nașterea Domnului care încântă.

Dinspre ieslele unui sat îndepărtat

Trei Magi glasul de prunc auziră.

Așa pașii credinței lor îi călăuziră

Cu daruri magice ce le-au purtat.

Atunci glasul credinței s-a auzit

Prin cuvinte ce în minte au creat,

Spirit sfânt ce pruncul au vegheat,

Pe drumul Domnului cel hărăzit.

vâsleam pe sigurul lac înghețat

din acest arhipelag arctic al vieții

într-o barca a lui Noe

în care nu mai încăpuse nimic

în afară de noi

vâsleam în neștire

printre sloiuri rătăcitoare de gheață și foci cenușii

tu țineai cârma

ocoleai stelele și luna

căzute în apă

delfinii care luau în boturile lor umede

cerul

balenele  albastre

pitice

aisbergurile

toată viața ai ținut cârma

m-ai condus spre același golf al liniștii

deși eu mi-aș fi dorit

poate

largul

uraganele care bântuie oceanele lumii

peșterile cu desene rupestre

chiar și acum îmi încâlcești visele

răsucești gâturile albatroșilor căzuți

niciodată nu voi găsi in***cenzure*** Circei

odihna

sunt condamnat să vâslesc etern în aceleași ape

înghețate

să strâng în brațe aceiași urși grizzly

de mâine însă începe cea mai lungă

noapte polară…