Lumina feței tale reci

Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.

Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.

Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor 

Cade-o ploaie liniștită
Pe-al tău neschimbat obraz,
Iară vântul ce adie
Îmi șoptește cu-al tău glas.

Codrul cel himeric sună
Pe când gura mică tace,
Nu știe cum să-mi mai spună
Că vrei să te las în pace.

El ne știe, dar nu vede
Simte, dar nu poate face
Nici nu poate ca să scrie,
Dară încearcă să ne împace.

Timpul ce gonește harnic
Căci ne vrea pe amândoi,
Nu mai e zadarnic când
Sărut a tale buze moi.

Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.

Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.

Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.

Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.

Prin deșerturile vieții,
Mai aprind acum scânteie
Chipul ei, obrajii roșii,
Glasul dulce de femeie?

Cine-i ea, de vine seara
De-al tău suflet ca să prindă
Fața-i albă precum ceara,
Inima-i cea suferindă?

Izvorăște din nimicuri,
Ce dintâia zi există
Și în cor i-ar plânge cerul
Cugetarea ei cea tristă;

Viața tu ți-ai da-o toată,
Doar ca să-i mai poți simți
Palma rece înc-odată,
Negrul ochilor făclii.

A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;

Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.

Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.

Vino, dragă-n codrul verde

Să ne-ascundem de-ale lumii,

Și sub creanga răsfirată

Să cântăm o odă lunii.

În câmpia cea întinsă

S-alergăm ca doi copii,

Iar sub scutul cel de lună

Codrii să răsune vii.

Să răsune un cer negru

Peste-al nostru creștet alb,

Mii de stele să lucească

Cu veșmântul lor cel dalb.

Nu știu de ce am venit,

si nu stiu cum voi pleca.

Nu stiu cum sa multumesc,

și nu spun întotdeauna adevărul.

Nu înțeleg Pământul,

și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.  

Nu sunt pentru război,

și urăsc când mi-e frică.

Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,

și nu am plâns când m-au rănit.

Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,

dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.

Nu sunt perfect, nu sunt un erou,

Nu am puteri ascunse,

Încerc să trăiesc cât pot de bine.

Sunt doar un om cu zile numărate.

Dar, aceste zile,    

atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...

De ce sunt ofilite de durere?

De ce sunt influențațe de furie și nefericire? 

Opriți Pământul; vreau să cobor.

Vreau să plutesc în gol pentru eternitate, 

să mă scufund în tăcerea Universului,

Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,

Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,

tot ce mă sperie,

tot ce mă omoară,

. . .As vrea sa uit.

Arrête la Terre, je veux descendre

Je ne sais pas pourquoi  je suis venu,  

 et je ne sais pas comment je vais.  

Je ne sais pas comment remercier,

et je ne dis pas toujours la vérité.

Je ne comprend pas la Terre,

et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.  

Je ne suis pas pour la guerre,

et je déteste quand j'ai peur.

Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,

et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.

Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,

mais je n'ai pas quitté ma foi,

quand mon âme s'est affaissé.

Je ne suis pas parfait,

je ne suis pas un héros, 

Je n'ai pas de pouvoirs cachés,

J'essais de vivre comme je peux.

Je suis juste un homme, avec des jours comptés.

Mais, ces jours.ci,

si court, comme eux nous sont écrits...  

Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?

Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?

Arrête la Terre; je veux descendre.

Je veux  flotter dans le vide pour l'éternité,

me plonger dans le silence de l'Univers, 

Je veux vivre toujours dans ma fatuité,

Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,

tout ce qui me fait peur,

tout ce qui me tue, 

. . .je voudrais oublier. 

În ochiul tău albastru se întâmplă

Că se revarsă un râu înapoi

O apă care se urcă,

Se ridică…

Și dă înapoi.

Se întâmplă că în ochiul tău albastru

Lumea e-o haină luată pe dos

Purtată de-un nor ce bea ploaia

Și învață să locuiască pe jos.

În ochiul tău albastru se vede o viață

Cu sufletul bătând dinspre moarte

Și dintre toate mormintele toate

Am învățat să citesc invers o carte.

De-a dreptul dacă te-aș citi

Din ochiul tău albastru aș vedea numai frumos,

Tu ești mai mult decât se vede cu ochiul liber…

Eu vreau să fiu orb,

De asta te iubesc pe dos.

Pe dos ca atunci cand îmi este dor

De-o îmbrățișare adevărată mai mult decât orice cuvânt,

În care nu am fost încă

Dar pe care am trăit-o de atâtea ori

În gând.

Pe dos ca atunci când te văd cum încerci să fii ca o piatră

Și încerci să aduni în tine toți norii posibili,

Atunci se vede cel mai tare în ochii tăi

Că porți albastrul cel mai sensibil.

De asta eu te iubesc pe dos,

Pentru că, deși ești cea mai frumoasă dintre toate zilele senine,

Frumusețea ta... e cel mai puțin interesant lucru la tine.

Azi mi-a zâmbit o amintire-n suflet 

De-atunci inima-mi bate mai alert

Privirea ta n-o pot scoate din minte

Dintr-o poză trimisă acum două veri...

Îmi amintesc că ți-am răspuns 

"Cât de frumos ești, cum să nu te ador!?"

Cine-ar fi zis că voi ajunge să-mi interzici 

Totul... ca și când ți-ai fi dorit să mor...

Cumva ai reușit... de ceva timp doar mor

Când amintirile te caută cu dor

Și doar tăcerea-n drumul lor le iese

Ce o ții zid... fără să-ți pese...

O amintire cu tine azi mi-a zâmbit 

Pentru o clipă sufletul te-a avut cu plăcere 

Până când o alta din minte a răsărit 

Amintindu-mi că azi îmi ești doar durere

De pe cer as lua o stea 

Sa o pun în palma ta 

Sa iti spun cât te iubesc 

Nu vreau sa te părăsesc 

Esti ca o floare de cais 

Ca un fluture în vis 

Esti răsărit în miez de vara 

Te vreau în fiecare seara 

Ochi frumoși ca marea 

Când vine inserarea 

Ca ma cuprinzi usor 

Suflet plin de dor

E liniște

Noaptea visează în cameră

Patul doarme tăcut

Singurătatea mă strânge în brațe

Încuibă sub plapumă rece

Spre dimineață liniștea strigă

Ecoul lovește asurzitor

Ochii se crapă de ziuă

Curg râuri în liniște

Nu aude nimeni fierbinte

Pornesc către rutină

Merg pașii căzuți în visare

Timpul se pierde-n amintire

Liniștea șterge prezență

Stabilit în absență plutesc

Seara mă-ntorc în tăcere

Deschid caietul cu gânduri

Apuc de mână creionul

Șoptindu-i durerea apasă

Vopsește pe liniștea albă

Cuvinte se-adună rănite

Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt

Și-atunci le-nchid între coperți și cad

Noaptea se furișează în cameră

O așteaptă liniștea tăcut

Ani te-am privit de la distanță

Aspirând la o altă viață

La oarece neprevăzut,

Ceva ce n-am mai avut.

Ani te-am privit de la distanță

Cum trăgeai din țigară

Încercând să descopăr ce ascunzi

Sau în ce durere te afunzi.

Ani ne-am privit în paralel

Oare simțeam la fel?

Oare și tu te gândeai la mine,

Așa cum eu mă gândeam la tine?

Ani ne-am privit de la distanță

Ani fără speranță...