Ani

Irascibil, tulburat și rătăcit,

Micul fecior ia loc pe lemnul acoperișului tocit.

Lângă el e încă altul, domolit, surâzător și moleșit.

Oare el ce are? Nu pare să aiba ceva de scotocit.

Și se apucă să vorbească cei doi flăcăi,

Să afle că unui-intoxicat și altui-îndrăgostit.

Și cel lucid se dă să plece, că n-au ei aceleași căi,

"Mă face fericit. Nu pot s-o las" despre drog a rostit.

Și asta l-a oprit pe cel cu inima de foc,

Că e de-acord, dar nu-n același joc.

"Mă gandesc la ea de parcă-s dependent"

"Sunt dependent, o am în minte abundent"

Și-l ascultă cel cu ochii roșii-nsângerați,

Cum vorbește de ea, plin de fluturași.

Și se simte la fel, parcă erau torturați,

Unul de la fată, altul de la drog, amândoi in nebunie atrași.

Și se uită ca doi proști unul la altul-n adâncime,

Că parcă le-o fost făcut să-și fie-n drum trecuți,

Și atunci își dau seama, cei doi necunoscuți,

Că drogat și-amorezat sunt a dracu sinonime.

Colind pe-o rază de iubire

Ce duce sigur la inima ta,

Te rog oferă-mi șansa vieții

Să pot iubi, nu doar visa

Mereu tu îmi apari în vis

Dar fugi când mă trezesc,

Și deodată trist mă simt

Că nu convig să te opresc

Te văd pe stradă singurică

De cum se face dimineața,

Curaj nu am să îți vorbesc

Și doar salut și-mi întorc fața

Tu ești prințesa mea din vis

Și nu doar o nălucă imaginară,

De care cred că mă îndrăgostesc

Și iată te visez, seară de seară

Nu știu cum să intr-un vorbă

Să-i zic ce simt eu pentru ea,

Iar de-mi va accepta dorința

Voi spune c-am atins o stea

......................

Așa a început idila noastră

Și este una fericită, nemuritoare,

Demult prințesa visului îmi este

Soție și iubita mea...sub soare!

Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.

S- aduni într-un  pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un  vis volant...

N-am mai vorbit demult cu tine, 

Dar nici nu pare să îți pese, 

Pe buzele ce-mi sunt străine, 

Păianjenii au început să țese. 

Sunt scrib de când nu mai vorbesc, 

Adio, îmi scriu în fiecare zi pe față, 

Aş vrea să strig că te iubesc, 

Dar parcă-s mut de-o viață. 

Limbajul corpului am învățat, 

Și-s strălucit în pantomimă, 

Şi n-am crezut cu adevărat, 

Că a vorbi este egal cu crimă. 

Mai bine aș fi și orb, și surd, 

Să nu mai știu nimic de tine, 

Și n-aș vedea ceva absurd, 

Dac-ar urla cuvintele în mine. 

Te visez în astă noapte cu lună plină ,

A mea stea albastră .

Promite-mi că după ce pleci nu mă rănești,

Al meu unic trandafir alb.

Te văd într-o după-amiază caldă,

Al meu gând nesfârșit.

Promite-mi că mă uiți să nu sufăr în zadar,

A mea pace dintr-o lume haotică.

Te simt în astă seară înnorată,

Al meu tablou în culori cenușii.

Promite-mi că nu mă lași condamnată la durere ,

A mea petală de trandafir.

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!