Un metru juma

Vasilica tu ești dragostea mea!

Ce mult aș vrea

Să-ti fiu și eu ceva,

Nu mă-ntreba ce...

Poate vântul sau ploaia

Ori norii sau zăpada ce-o calci agale-n picioare,

Sa-ți sărut talpa și ochii

Crezând că moartea pe noi ne pierde,ne uită..

Iar viața mea ți-o fac cadou de ziua ta..

Nu-i glumă doar priveste-ți oglinda,

În chipul tău stau și eu,

Fie și-o clipă ce trece aevea,

Tu stând în gândul meu,

Sau în visele ce par vii..

Știi tu,parcă ți-am mai spus,

Te voi răpi cu armăsarul meu înaripat,

Deasupra norilor în zbor

Te voi duce către insula mea,

Tu râzând nebunește,

Eu cantând refrenul de mine scornit

Vasilica dragostea mea...

Parcă te-aud plângând în trecut,

Tristețe a fost,

Acum timpul are alt rost

Ce-a fost, astăzi e mort,

Prezentul zâmbește

Zâmbește-i și tu,

Uitarea vorbește ceva,

Ce ne pasă nouă de furtuna apusă,

De ce-i dus sau apus,

Vasilica dragostea mea!

(24 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

Iar marea care-ți place ție

Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,

Iar tu să mă săruți fără oprire,

Cum ne-am promis la început de drum!

Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,

Ți le trimit mereu să le săruți și tu,

E vorba despre a noastră poveste de iubire,

Cu mine și noi doi și-o melodie,

Ce spune magic taina ei...

Să fie însăși fericirea cea promisă,

De undeva Din Cer chiar de la Zei?!

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Vorbele sunt goale...

Umbre zburătoare!

Cum crezi că pot vorbi despre tine fără a greși?

Iubirea ști bine cât doare când cade și moare,

Chiar dacă moartea e mută și oarbă sau minte și fură...?

Apoi lașa fuge și nimeni nu poate s-o prindă!

Aș vrea să vorbesc despre tine dar nu pot fără să suspin adânc,

Parcă tăiat de-un otrăvit cuțit,

Aruncat din negrul hău ce nu-mi aparține..

Și încerc să spun orice despre tine dar nu pot!

Prefer să aștept când o să te lovești întâmplător de umbra-mi gonită de mine,

Sugrumat de-aceiași iubire absurdă,

Niciodată putând a vorbi despre tine!

(4 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Ați candidat vreodată la iubire

Știind că cea care vă pune l-ancercare

Ea însăși e candidată a iubirilor pierdute?

Și cine poate spune că iubita mea frumoasă

N-a candidat si ea

Și a pierdut finala pe care a jucat-o

Cu cel ce-i fusese candidat cândva....?

Când vine vorba de iubire,

Cu toții suntem candidații sorții

Eu știu că însăși dragostea-i pe liste,

Și-i candidatul favorit,

Dar pierde mai mereu partide,

Știu sigur ,chiar ea așa mi-a povestit!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Te rog te rog si iar te rog să ma iubești!

În fața ta stau eu,

Umilul cerșetor ce-ți cade la picioare,

Ce te iubește și-ți cere îndurare,

Să îl iubești, să-i dai două sarmale,

Și-un păhărel de vin de la tătuțu lu matale,

Căci doar așa primești biletul de intrare,

În Rai...chiar de-ți miroase a provocare!

(19 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)

Portretul tău este însăși iubirea

Și cum nimeni nicând nu va cunoaște taina aceasta,

Iubito, așa cum fumul sau chiar ceața

Ori norii jucăuși pot desena portrete,

Sau valurile mării învolburate,

Pot vijelios să ni se-ncrunte,

Iar tunetele înspăimântătoare chiar să ne-alunge temători,

Îți spun că nici un pictor nu-ți poate desena portretul!

Căci muritorii nu văd departe,

Nici înțelegerea adâncă n-au,

Portretul dragostei este himeră,

E arta cea înaltă ce ține prizoniere toate celelalte arte,

Ce-i descifrată doar de zei!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

      Frunză verde de mohor 

Mă apucă câte un dor 

Să -mi văd casa și ulița 

Unde m-astepta măicuța 

       Mama mea cu păr cărunt,

Cu dragoste și dor mult.

M-aștepta să vin la ea 

Că se simțea singurea.

       Copiii toți au plecat 

Și de ea s-au depărtat 

Sau dus toți la casa lor 

Dar ea îi aștepta cu dor.

       Când era mai tinerea 

Multă muncă mai făcea,

Frumos casa își ținea 

Toată ziua robotea 

       Avea casa îndestulată 

Bătătura măturată 

Că lucra din zi în noapte 

Să aibă în casă detoate.

       Iar în zi de sărbătoare,

Punea în curte masă mare 

Și aștepta cu mare drag 

Să-i vină copiii -n prag.

        Era tare bucuroasă 

Când stăteam cu toți la masă 

Cu dragoste ne privea 

Nu știa ce să ne dea 

       Dar când plecam de la ea 

Se vedea iar singurea 

Ne făcea cu mâna dreaptă 

Rezemată ușor de poartă.

          Mama de mult a plecat 

Și casa s-a dărâmat 

Nu mai e ca altădat.

Chiar și când îmbătrânim 

Dorurile tot revin .

Reflexiile noastre pe lac,
Sunt cea mai frumoasa priveliște
De două lebede,
Plutind pe un lac.

Acum mai este doar una
Cu penele gri
Ce se întreabă
Dacă mai poate iubi.

Nu o să uit niciodată
Ce a fost și cum a fost
Acum stau singur lângă lac
Și mă intreb dacă mai are vreun rost.

Doar lacul ne știe povestea
Și lui îi pare rău
Căci nu te mai vede lângă mine,
Stând pe malul său.

M-aș fi înnecat în el,
Să rămân pe veci împăcat
Plutind în apa lui cea lină,
Unde toate visele mi s-au spulberat.

    Ce surâs, ce zâmbet frumos, are iubita mea... 
    Atunci când zâmbeşte, parcă sclipeşte o stea... 
    Zeci de îngeraşi, din aripi bat uşori, 
    Stârnind mii de raze şi curcubeul în nori... 
    
    Niciun secret, în zâmbetul Mona Lisei mele, 
    Nu stă ascuns, printre sclipirile-acelea de stele... 
    Ci numai eu, dintre toţi, deopotrivă-n decor, 
    Pot să ştiu dacă-i zâmbet, sau surâs trecător... 
    
    O, timp nevolnic, niciodată n-am să pot să înving 
    Acel surâs, pe care c-un sărut, vreau să-l sting, 
    Nu vezi că dorul de el, îi viu şi m-apasă, 
    Cum poţi să fii atât de crudă şi devreme acasă? 
    
    Cum poţi să zâmbeşti, ştiind chinul meu! 
    Cât de crudă să fii, când ştii că mi-e greu, 
    Să nu pot să văd şi să simt ce iubesc: 
    Surâsul divin, căzut pe pământ din raiul ceresc…

De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.

În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.

Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.

Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.

Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.

De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire

De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin

Rămase două palme și-o inimă pe ele

Ținute de un suflet întemnițat în chin

Ascunde cu blândețe durerile amare

Prin zilele-norate aprinde soare viu

Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate

Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu

Caietul sângerează din rănile-nsemnate

Stiloul mă refuză să zgârie anonim

Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte

Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim

Deschide o scrioare lipsită de cerneală

Pictează două inimi și-un zâmbet de senin

Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează

Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin

Mi-i roșu gurmazul de- atîta -ncordare
Si ochiul mi-i aspru de- atîta mirare.
O frunză pe apă, i-o frunză ce doare,
I-o mâina întinsă de-a morții salvare.

De cînd am ales să mă duc de la tine
Un sânge amar îmi curge în vine
N-au cum să -nțeleagă, străinii de mine,
Povara ce-o port, spre a lor fericire.

Grăbiți, ei m-au scos din brațele - ți reci,
Dar poate și singur ai vrut ca să pleci;
Departe de mine să fii tu în veci
Si doar ca fantoma prin față să -mi treci...

...Deschisă -i fereastra din nou către lume
Si ceru-i albastru, dar ochiu-mi apune
Din litere grele-n cercând să adune
Un nume, pe buzele mele, un nume.