ROȘU APRINS
Trec ades pe strada ta
Că mă cheamă dorul ,
Ochilor tăi de viorea
Ochi adânci ca marea.
I-am văzut ș-i lesne de înțeles
De ce trec atât de des
Pe stăduța ta!
Fredonând un viers.
Dar și tu ai pus la geam
Un crin însângerat
Ca și dorul meu flămând
Tainic și curat.
Mă opresc să gust culoarea
Roșului aprins ,
Am în suflet vâlvătaie,
Și-un dor necuprins!...
Poems in the same category
Te caut în fiecare apus de soare
Blând, cald, cu ale tale raze
Mă faci să zâmbesc
Dar, îmi amintesc
Mă vei părăsi, până la răsăritul altei zi.
În gazda florilor m-ai lăsat
Cu inima-mi arzând ca scrumul de țigară
În compania stelelor căzătoare m-ai uitat
Cu dorința înfocată de a te găsi.
Însă nu e în zadar
Tu din nou vei răsări
Cu ale tale fierbinți raze mă cuprinzi
Până la asprul capăt de zi.
O dată cu tine, zâmbetu-mi răsare.
Uit de suferința-mi înăsprită, ciob de sticlă
Te privesc și greu îmi e
Când tot ce ne-a rămas este un simplu ,,rămas-bun".
Dar nu e supărare, iubitul meu soare
Căci va mai trece o zi
Iar noi ne vom regăsi.
Sedus
Când mi-este dor de tine,
De simt că-nnebunesc,
Şi-un drum minat îmi vine
Să bat, să te-ntâlnesc.
Şi de-i lovit de obuze
Sau bombele ce cad,
Să te sărut pe buze,
Al morţii drum îl bat.
Ştiu, poate sună aiurea
Şi poate par nebun,
Dar să-ntâlnesc iubirea,
Aş bate al morţii drum.
Vezi, draga mea, iubirea
În ce hal m-a sedus,
S-ajung ca peste viaţă,
Să cred că-i mai presus.
Parfum
Parfum de mare ochii lăcrimau,
Şi degete’mpletite în amor,
Pe nisip doar urme rămîneau,
Doar urme de speranţă şi de dor.
Pierdut, pierdut eram in scări de lut,
Ce tot mai jos mă depărtau,
De faţa ta şi de acel smerit sărut,
De ochi, ce dragoste ameninţau.
Reformare
Ne-am conectat cu alte simţuri,
Rupându-ne treptat de adevăr,
Dansăm lasciv pe alte ritmuri,
Mergând spre ţintă în răspăr.
Purtăm pe umeri lungi sicrie,
Cu nefilimi de prin geneză,
Călugări lângă noi încep să scrie,
Ecleziaste fără diateză.
Icoane vechi plâng în biserici,
Iar preoţi cântă fără de habar,
I-o luptă mare între clerici,
Asemenea păcatului originar.
Se strâmbă crucile de pe morminte,
La fel şi cele de la gâtul lor,
Scripturile rămân fără cuvinte,
Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.
Pământu’ încet se împământeşte,
Şi pomul vieţii prinde ram,
Din duhuri şi lumini celeste,
Se plămădeşte iar un nou Adam.
Ce bine de ei
Ce fericire pe orbi,
Nu mai pot să vadă,
Lumea abjectă,
Bătaia din stradă.
Nu le e dat să privească,
Omul modern,
Mânia cerească,
Ori incestul matern.
Ce bine de ei,
Cu bastonul prin zid,
Căci nu dau de mişei,
Care fur şi ucid.
Ochii îmi voi scoate,
Lumea s-o întunec,
Să trăiesc peste noapte,
Nepăsare să adulmec.
Întoarce-te la El
Singur în lume și rătăcit
Ca o oaie căzută-n râpă
Eram murdar, obosit și rănit
Doar mâna ta mă poartă
Afară din groapa morți
Să privesc iar zorii dimineți
Iubirea mea nu se compară
Cu cât m-a iubit El întâia oară
Trăiesc prin Credință și prin Har
Primisem cel mai mare Dar
După fiecare scufundare în rugăciune
Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune
Parcă particip într-o poveste de Dragoste
Nici moartea nu ne poate despărți
Încrederea mea iî ca un munte
Nimeni nu poate să o mute
Credința că planul Tău e Desăvârșire
Nu-i doar deșertăciune sub soare
M-am născut din apă și foc
Om nou cu gusturi noi
Lucrurile vechi le văd ca un gunoi
Orice ar fi înapoi nu mă întorc
Dansăm în doi dansul iubiri
Fără secrete este arta simțiri
O înțeleg prin prisma gândiri
Emoție rară e esenta fericiri
Ascultă vibrațiile iubiri
Cântă inimile prin perechi de corzi
Ca o singură voce în armonie
Se înalța până in cer glorie.
Other poems by the author
O POVESTE PENTRU TINE -epilog-
Sunt stăpâna lui Atos.Cât a fost la noi a fost fericit
A fost un membru al familiei noastre; însă sfârșitul lui
a fost o mare dramă.Plângea ore întregi ,se văita ,de
ne rupea sufletul.Doctorul veterinar a făcut și el ce a
putut.,dar suferințele nu au încetat.M-am sfătuit cu el
și am ajuns la concluzia că numai moartea îl va scăpa
de suferință .Urmează eutanasierea...mă pregătesc ...
sufletește...ca pentru o înmormântare...Doctorul vine
și-mi spune:
-Nu mă pot uita în ochii lui !...
-Mă implic căt pot -îi spun...
A venit ora...l-am așezat pe balansoar ,i-am luat capul în poală
l-am mângâiat ,am vorbit cu el i-a administrat injecția care un
doare, și Atos s-a dus...a scăpat de dureri...dar vaetele lui le-am
auzit multă vreme...De obicei poveștile au un sfârșit frumos.
Am auzit și eu povestea, care m-a impresionat ,și o trimit și eu
mai departe să înțeleagă și copii cât de inteligenți sunt câinii
sfârșit
CINE EȘTI?
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu de mult.
Dar ce porti în suflet
Ce ascunzi în tine?
Nu pot citi în ochii tăi.
Pari a fi om bun.
Atunci de ce mă tem
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu demult.
Dar ce porți în gând ,
Și ce ascunzi în suflet
Nu pot citi în ochii tăi
Pari a fi om bun
Atunci de ce mă tem?
/
O NOAPTE ROMANTICĂ continuare
-Mergi pe drumul tău, e drumul cel bun.!Pot să te caut?
Prin atingerea de mână ,simte un fluid cald care-i străbate ființa.Același fior miraculos îl simte și Ana.
Oare acestea sunt semne de iubire?se întreabă ea.ROBERT o privește cu alți ochi,iubirea l-a avrtizat?
Zorile se ivesc în zare.Afost o noapte specială,care le-a deschis porți necunoscute până atunci Ana de-vine
melanconică.
-Ce a fost asta?Această noapte îmi va rărâne o amintire vie penteu multă vreme. Noaptea se destramă de-a
binelea Amândoi privesc în jur, parcă vrând să pecetluiască acolo noaptea lor cu mireasmă dulce.
Ana se gândește:Robert este un bărbat care știe să asulte,dar nu știu mai nimic despre el însă am convingerea
că am un nou prieten.Fac drumul de întoarcere în tăcere gândind fiecarela această noapte magică..La despărțire
,Robert o întreabă:Pot să te caut?Mi-ar face mare plăcere.Chipul lui radia doar fericire.
În noaptea asta am cunoscut o fară deosbită.
SFĂRȘIT
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.
CELE DOUĂ SURORI -continuare- prt.2
-Tot așa ai rămas cum te știu!
-Numai de câte ori ai încercat tu să mă lămurești să-mi așez viața pe alt făgaș .
Am apreciat mereu efortul tău ,te-am simțit mereu aproape .Tu ai rămas pentru mine
casa părintească ,locul de baștină și știu bine că atunci când dorul mă va chema,te voi
găsi prezentă .
-Sunt gata să-ți ascult toate rătăcirile și,cum zici tu de multe ori ,toate păcatele.
-Apropo,Aristița,știi că uneori mă apasă .Și nu știu ce să fac?A-și vrea să-mi tri-
ez faptele bune de cele rele...
-Și la ce concluzie ai ajuns?
-Nu prea am fapte bune!...
-De când te frământă pe tine astfel de întrebări?Te cunosc ca o persoană dură ,
voluntară,care nu are nevoie de sfaturi,chiar dacă sunt date cu bunăvoință și cu dragoste .
Surioara mea dragă îmi pari foarte schimbată.!
-Am timp să-ți povestesc despre tot și toate.Spuneai că te-ai întânlit cu Mircea ?
-Da ,Mircea ,coleg ge liceu.Îmi spunea că este căsătorit , are familie și doi copii
frumoși.Abia acum a reușit să -mi spună că pe atunci îi pustiisem inima cu răceala cu care i-am
răspuns la încercarea lui de -a fi împreună.Eu făcusem pasiune pentru Vali ,iar el era topit pentru
Adriana .Uite așa se învârte roata ,așa este în viață .Așa se face că eu tot am așteptat că Vali se
va întoarce la mine cândva...
-Și eu am rămas cu un mare gol în suflet ,am fost bolnavă de dragoste pentru Fane .
M-am dizolvat si iar m-am adunat .Până acum a fost singura mea iubire .Mi se pare atât mult de atunci .
Nu m-a înțeles sau nu și-a dorit să știe ce mult însemna el pentru mine.De atunci .multă vreme ,caut ,
caut mereu vedeam în orice băiat un posibil îndrăgostit de mine...
-În final ai găsit ce căutai?
-Nu Aristița ,de aici vine și golul din sufletul meu .Eu nu știu ce-i fericirea ,nu am pe
lângă un suflet apropiat ,cu care să comunic ,să mă destăinui, chiar să plâng atunci îmi este greu!...
M-am amăgit că adunând bani ,pot urca pe scara socială și că o viață îndestulată îmi va aduce împăcarea .
Dar golul din sufletul meu, crește din zi în zi !...
-Mi se pare că esti cam aspră cu tine .Încă mai ai timp să schimbi multe în viața ta !...
Doar abia ai împlinit treizeci de ani ,nu? Ștefania oprește mașina ,își pune mâinile la ochi și plânge în hohote...
Aristița rămâne nemișcată un timp .Asta nu-i Ștefania pe care o cunosc eu ,îți zice ea.
-Te am lăsat să te descarci .Ai adunat multă suferință ,dar toate au o rezolvare .
Hai să vedem cu ce începem! Cu duioșia unei mame,Aristița o cuprinde în brațe o mângâie ca pe un copil și o
scoate din mașină să respire aerul curat , să-și adune puterile și să pornească mai departe.
-Cum pot eu surioara mea rebelă ,să te desprind de trecutul tău, să te speli de păcate ,
să te purifici și să-ți găsești liniștea drumul drept, fie și mai tărziu?
După cum știu am nevoie de mult curaj și dorința de o lua de la capăt spune cu vocea răgușită de plâns Ștefania.
Abia acum cele două surori se îmbrățișează cu adevărat ,regăsindu-se una pe alta .Aristița reprezenta pentru
Ștefania ,trecutul ei curat, aspirația către împlinire prin învățătură ,o viață ordonată și respectul celor din jur .
Deși roiesc în jurul meu bărbați am o situație materială bună ,nu asta mi-am dorit Acum vreau un partener, o familie,
copii în primul rând .Știi ,aristița ce am devenit eu?Un obiect de trebuință ,odată uzat cui mai trebuești? Chipul Aristiție
se umbrește ,o idee pusese stăpânire pe mintea ei .
-Știi Aristița ,mă simt ca în fața unei judecăți și nici nu vreau să mă apăr .De ce am ales eu calea
asta care acum mă dezgustă?Îmi amintesc uneori în liniștea mea zbucimată de atmosfera de fericire din familia noastră
înainte de moartea mamei Ce tainică împăcare în zilele de sărbătoare, când ne adunam toți în jurul mesei!...Ce aură de fericire
pe chipul mamei când așeza în dreptul fiecărui farfuriile încărcate făcute de mâinile ei harnice,care știau să muncească der și
alinte .Părinții noștri se înțelegeau atât de bine ,fără certuri ,fără descărcări nervoase, fără voci ridicate ,stridente .La noi în
casă domnea armonia ,spiritul datoriei, și al muncii O viață ordonată ,curată , de invidiat .Poate dacă nu murea mama ,soarta
mea era alta. Spun -poate -pentru că ea avea darul de a ne face să înțelegem că mai presus de bani și de bunăstare , este
calitatea omului , curățenia lui sufletească .Spun asta deoarece tu ai fost mai mult alături de mama , și se văd rezultatele
educației pe care ți-a dat-o . Însă eu vreau să mă justific, așa simt .Tocmai când aveam cea mai mare nevoie de ea ,mama s-a
prăpădit .Deși tu ai făcut totul sâ-i ții locul ,încă de la început am simțit că sunt liberă și că pot face tot ce doresc .
Mi-am făcut prieteni pe cine nu trebuia .Nu știam atunci că având libertate trebuie să știi și cum s-o folosești .Apoi tata s-a
recăsătorit , avra alte preocupări , iar tu ,din prea multă dragoste m-ai acceptat așa cum sunt .Încet ,germenii au încolțit,
ajutată și de anturajul pe care îl frecventam .
-Ștefania ,cuprinsă de un val de emoții,rămâne tăcută .Aristița o strânge în brațe și îi șterge lacrimile
sărate de pe obraz Ea se liniștește treptat ,gustă puțină apă și se urcă cuminte la volanul mașinii.Amândouă păstrează
o vreme tăcerea.Mașina rulează cu vitează pe auotostradă .Urmează o liniște aparentă ,însă fiecare dintre ele trăiește
sentimente neclare ,contradictorii,iar frământările Ștefaniei se reflectă ,asupra Aristiției.
va urma
-
DACĂ DESTINUL !
DACĂ DESTINUL
MĂ CHEAMĂ
FĂRĂ SĂ MĂ ÎNTREBE:
-EȘTI GATA ?
POT EU FACE GREVĂ ?...
ȘI LAS CHEMAREA FĂRĂ RĂSPUNS ?.
ȘTIU ,DEJA SOARTA-I HĂRĂZITĂ ,
DE ACOLO ,DE SUS .
SE POATE NEGOCIA CEVA?
CUM ALTFEL , TOATE SE POT?
UN RĂSPUNS ...NIMENI
NU-MI POATE DA !
DOAR ,POT AȘTEPTA...