Portal de sentimente
Nimic mai sufletește adânc
decât oglinda unei ploi,
După nori si furtuna soarele
strălucea printre culori.
Balti de apa reflectând spre
un univers paralel,
Faceau realitatea sa fie
a fanteziei carusel.
Cand mintea nu are hotare adâncul
apei nu fictiv.
Realitatea dându-mi sentimente
cu gust mai mult nociv.
Lumea de dincolo părea a eclipsa
misterul vieții prezente,
Sentimente apocaliptice înfiripandu-se
printre momente.
Melancolic era dorul de viața
de după moarte,
Linistea după furtuna era ceva
menită soartei.
Oglinda vie scursa pe asfaltul
ud si negru,
Ma seduci printr-un portal
atât de rece,sumbru.
Rece prin caldura fanteziei
unei lumi paralele,
Sentimente oglindite ce întrec
limitele normale.
Ascunse raze de soare se admirau
in taina apei oglinzii,
Peisajul rece ca prin farmece
se îmblânzii.
Căutam conturul lumii intr-un
loc fără de păcat,
Creaturi subterane ieșeau
din pământ secat.
Sufletul meu se visa intr-un
abis al melancoliei,
Sa fie ceva real sau face
parte fanteziei?
Calatorind prin timp totul s-a
rezumat in amintire!
Un lac negru strălucea când
la a nopții întâlnire,
Intunericul cerului s-a scufundat
in apa adânca,
Astrul alb al nopții dădea
acum porunca!
Esenta negrului mister strălucea
sub semi-luna,
Focul inimii s-a aprins punându-i
de nopții vina.
Privirea mea redescoperea o
planeta din univers,
Iar ceasul astronomic părea
sa bată in revers.
Apa in culori nocturne părea
a fi din alta lume,
Gândul meu fanatic ducea
misterul pana la culme.
O simpla atingere si totul era
reflexie de stele,
Un miraj al nopții printre picături
de apa goale.
Misterul adâncit in apa,
fantezie si tortura.
Răcoarea neagră a nopții
lunaticilor armura,
Miezul nopții eclipsa in liniștea
secretului,
Orice viața de fațada ce
e destinată trecutului.
Deschid portalul nopții cu o
cheie de platina,
Aura teritoriului va străluci la
a ta lumina!
Adevar ascuns la vedere printre
jocurile minții,
Sirete si nebănuite sunt
aceste cai ale sortii.
Poems in the same category
Apocalipsa
Covor de cadavre se asterne in iad,
Doi opuși sunt imortalizați in lupta.
Incoronati domnesc si înarmați
după grad,
Prezinta ilustratie din apocalipsa rupta.
Cu sulita lunga si spate încordat,
Fiind in lupta,e cu armura-i de aur!
Cu chipul ascuns in coif s-a armat.
Ridicand sub soare cunoștințele-i tezaur.
A lui oponent,nervos si cu roba de rege.
Prin învățături stramosesti,
privea cu suspiciune!
Omniprezent zărește pe cel care da lege,
Sabia-i in spate provocând înșelăciune.
Siluete de îngeri din cer se arată,
Spirite albe cu al lor aripi de divin.
Norii ridica in slavi miel cu a
lui cu soarta,
Succesul si eșecul,al durerii lui chin.
Marcat cu sânge pe albastre ape,
Cu picioru-i rupt,paste curcubeu
din soare.
In final fericit deschide a judecății mape,
Gasind secrete oculte in a vieții floare.
Patru călăreți se prezintă in
lupta masonica,
Ei vin din capătul lumii,de după sigilii.
Cu arme negre intenția lor nu e pașnica,
Diavolul fiind in penumbra lunii sângerii.
Calare pe cal alb ce bea doar apa fina,
E asemenea unui rege încoronat
si mândru.
Trage cu arc fără sageata-n vina!
Potcoava cerându-i săruturile tandru.
Calul roșu are sange alb albastru,
Calaretul făcând rodeo printre patimi.
Sabia din alta lume dovada ca e maestru,
Prin jertfa el șterge amare a lui lacrimi.
Cu dinti de prădător si coada întuneric,
Calul negru pariază suflete pe verde.
Prin simbol de judecată conduce generic,
Cu chipu-i canibal,nu e dispus a pierde!
Calare pe cal palid cu oase femeiești,
Moartea tine bine de coasa-i subțire!
Vin după forme de viața nelumesti,
Aducand apocalipsa pe a lumii sortire.
În locul unui ,,La mulți ani!"
Azi, în loc să-ți dau o floare
Și în brațe să te strâng,
Îți aprind o lumânare
Și te rog să-mi vii în gând.
Brăzdat chipul de necaz
Și albită de vreme,
Ai muncit fără răgaz,
Să nu-ți pierzi copiii-n lume.
Ai plecat din suferință
La ceata cerului senin,
În urma ta, firava-mi ființă,
A înțeles că toți murim.
Nimeni nu știa să spună
O poveste ca și tine,
Scumpa mea, bunică bună,
Cu tine era atât de bine!
Printre crăpături
Printre crăpături se ridică un vrej cu slabă încredere,
ascuns, privi nedumerit către pomul cu mere,
și se gândi și la sine, și la vecinii săi,
care nu încolțiseră încă de prin văi.
Cu părere de rău, dar cu sămânța înfiptă,
îl întrebă pe măr de când luă ființă,
însă mărul nu-l băgă pe firișor în seamă,
și-și prioritiză îndatoririle de vară.
Prieten de scoarță cu mărul ocupat,
nici părul nu părea să fie interesat,
ori că n-auzea și nu putea a se apleca–
la bietul vrej a cărui întrebare nicicând nu-nceta.
O scoarță mai bătrână decât amicii fructiferi dormea,
și din această pricină pe vrej nu-l auzea,
să-i ignore pe alții ea nu obișnuia,
însă era mereu obosită când fără ramuri rămânea.
Vrejul nu înțelegea de ce toată lumea îl refuza,
și a decis să își îndrepte privirea înspre cea care plângea,
dar nici ea nu-i răspunse la veșnica sa dilemă,
căci suspinul era prea asurzitor pentru a auzi o așa problemă.
Și mie mi s-a plâns micul vrej și l-am consolat ca și pe restul,
de îngrijorat n-avea de ce să rămână, ci să aștepte...
și așa a și făcut, căci aproape că mă prăpădisem cu timpul,
iar atunci l-am văzut pe teiul sub a cărui umbră urmau să mă vegheze...
Irascibilitatea omoara
Mi-as zdrobi capul de perete,
Sa nu iti mai aud surzitoarele zbierete.
Ti-as zdrobi si capul tău,
Si ti-as taia gatul cu un fierăstrău.
In fiecare zi imi smulg parul din cap,
De gandurile macabre incerc sa scap.
La tot ce ma gandesc tu esti,
Imi imaginez cum in fata mea nu mai traiesti.
As lua soarele de pe cer,
Sa te vad cum arzi liber.
Vreau sa suferi brutal,
Sa ajungi sa nu mai fi stabil mental.
Persoana mai insuportabila n-am mai intalnit,
Din pacate nu vei avea un final fericit.
O sa te ucid salbatic,
Cand ma uit in oglinda vad un psihopatic.
Crăciun fără tată
Acest Crăciun e gol, nemângâiat,
Lumina-n casă parcă a plecat.
Nu vreau nici colind, nici foc pe vatră,
Căci fără tine, totul mă îngheață.
Privesc spre brad, dar e pustiu mereu,
Lipsa ta-i dorul ce apasă greu.
Îți simt privirea în amintiri șterse,
Și glasul tău ce-n suflet mi-l mai verse.
De astă toamnă cerul te-a luat,
Și Crăciunul n-are gust, e zbuciumat.
Din zâmbete s-au stins și bucurii,
A rămas doar tăcerea nopții gri.
Și totuși, tată, mă rog liniștit,
Să-ți fie locul cald, senin, dorit.
Crăciunul meu, cu dorul tău sub stea,
E un drum ce mă duce spre a te vedea.
Concert în pivniță
Au plâns cu toții la pomana stejarului fără frunze,
La întoarcerea spre casă, au început să se amuze,
Cu batistele la nas stăteau surori și cumnate,
Vecinilor le fuseră milă, văzându-le îndurerate,
foarte păcat de așa moarte...
Cu capu-aplecat în pâmânt mărșăluiau pe drum bărbații,
Ascunși dup-ale lor neveste mai ceva decât amanții,
Se cuplară în perechi amăgite, distruse de-o așa soartă,
Să scape de văzul lumii de parc-ar ocoli vreo baltă,
tristă mare a lor soartă...
Într-un ceas târziu se-ntinde sulul tragic de hârtie,
Însă cine, cât primește, nu scria, n-au vrut să știe,
Agățătoare de soți, doamnele s-au văzut stăpâne,
Se grăbeau s-orânduiască greșeala rudelor bătrâne,
ce pornire, doar timp era și mâine...
Glasuri reci de rocă tare imitau pe rând copiii,
Nu-ncăpea loc de tocmeală, cât bine le-au făcut bătrânii,
Cu gândul la dorințe multe, s-au retras în spate frații,
Goana după acel nimic a provocat multe tentații,
noroc aveau, dar în alte spații...
Observând împuținarea sângelui întors pe față,
Au dat buzna cu toții în locul ascuns de sub casă,
Cu zâmbetul pe buze i-ar fi privit atunci bătrânul,
Povara altora va fi să le sape lor mormântul,
s-audă plânsul, plânsul și iar plânsul...
Îngrămădiți între feline, copiii îndată căzură,
Netrebnicii porniți pe treabă până și brațele-și mutară,
Ca fiarele la vânătoare, și mamele și-au străpuns privirea,
Până ce-n casa lor dragă nu se mai simțea decât tămâia.
Apocalipsa
Covor de cadavre se asterne in iad,
Doi opuși sunt imortalizați in lupta.
Incoronati domnesc si înarmați
după grad,
Prezinta ilustratie din apocalipsa rupta.
Cu sulita lunga si spate încordat,
Fiind in lupta,e cu armura-i de aur!
Cu chipul ascuns in coif s-a armat.
Ridicand sub soare cunoștințele-i tezaur.
A lui oponent,nervos si cu roba de rege.
Prin învățături stramosesti,
privea cu suspiciune!
Omniprezent zărește pe cel care da lege,
Sabia-i in spate provocând înșelăciune.
Siluete de îngeri din cer se arată,
Spirite albe cu al lor aripi de divin.
Norii ridica in slavi miel cu a
lui cu soarta,
Succesul si eșecul,al durerii lui chin.
Marcat cu sânge pe albastre ape,
Cu picioru-i rupt,paste curcubeu
din soare.
In final fericit deschide a judecății mape,
Gasind secrete oculte in a vieții floare.
Patru călăreți se prezintă in
lupta masonica,
Ei vin din capătul lumii,de după sigilii.
Cu arme negre intenția lor nu e pașnica,
Diavolul fiind in penumbra lunii sângerii.
Calare pe cal alb ce bea doar apa fina,
E asemenea unui rege încoronat
si mândru.
Trage cu arc fără sageata-n vina!
Potcoava cerându-i săruturile tandru.
Calul roșu are sange alb albastru,
Calaretul făcând rodeo printre patimi.
Sabia din alta lume dovada ca e maestru,
Prin jertfa el șterge amare a lui lacrimi.
Cu dinti de prădător si coada întuneric,
Calul negru pariază suflete pe verde.
Prin simbol de judecată conduce generic,
Cu chipu-i canibal,nu e dispus a pierde!
Calare pe cal palid cu oase femeiești,
Moartea tine bine de coasa-i subțire!
Vin după forme de viața nelumesti,
Aducand apocalipsa pe a lumii sortire.
În locul unui ,,La mulți ani!"
Azi, în loc să-ți dau o floare
Și în brațe să te strâng,
Îți aprind o lumânare
Și te rog să-mi vii în gând.
Brăzdat chipul de necaz
Și albită de vreme,
Ai muncit fără răgaz,
Să nu-ți pierzi copiii-n lume.
Ai plecat din suferință
La ceata cerului senin,
În urma ta, firava-mi ființă,
A înțeles că toți murim.
Nimeni nu știa să spună
O poveste ca și tine,
Scumpa mea, bunică bună,
Cu tine era atât de bine!
Printre crăpături
Printre crăpături se ridică un vrej cu slabă încredere,
ascuns, privi nedumerit către pomul cu mere,
și se gândi și la sine, și la vecinii săi,
care nu încolțiseră încă de prin văi.
Cu părere de rău, dar cu sămânța înfiptă,
îl întrebă pe măr de când luă ființă,
însă mărul nu-l băgă pe firișor în seamă,
și-și prioritiză îndatoririle de vară.
Prieten de scoarță cu mărul ocupat,
nici părul nu părea să fie interesat,
ori că n-auzea și nu putea a se apleca–
la bietul vrej a cărui întrebare nicicând nu-nceta.
O scoarță mai bătrână decât amicii fructiferi dormea,
și din această pricină pe vrej nu-l auzea,
să-i ignore pe alții ea nu obișnuia,
însă era mereu obosită când fără ramuri rămânea.
Vrejul nu înțelegea de ce toată lumea îl refuza,
și a decis să își îndrepte privirea înspre cea care plângea,
dar nici ea nu-i răspunse la veșnica sa dilemă,
căci suspinul era prea asurzitor pentru a auzi o așa problemă.
Și mie mi s-a plâns micul vrej și l-am consolat ca și pe restul,
de îngrijorat n-avea de ce să rămână, ci să aștepte...
și așa a și făcut, căci aproape că mă prăpădisem cu timpul,
iar atunci l-am văzut pe teiul sub a cărui umbră urmau să mă vegheze...
Irascibilitatea omoara
Mi-as zdrobi capul de perete,
Sa nu iti mai aud surzitoarele zbierete.
Ti-as zdrobi si capul tău,
Si ti-as taia gatul cu un fierăstrău.
In fiecare zi imi smulg parul din cap,
De gandurile macabre incerc sa scap.
La tot ce ma gandesc tu esti,
Imi imaginez cum in fata mea nu mai traiesti.
As lua soarele de pe cer,
Sa te vad cum arzi liber.
Vreau sa suferi brutal,
Sa ajungi sa nu mai fi stabil mental.
Persoana mai insuportabila n-am mai intalnit,
Din pacate nu vei avea un final fericit.
O sa te ucid salbatic,
Cand ma uit in oglinda vad un psihopatic.
Crăciun fără tată
Acest Crăciun e gol, nemângâiat,
Lumina-n casă parcă a plecat.
Nu vreau nici colind, nici foc pe vatră,
Căci fără tine, totul mă îngheață.
Privesc spre brad, dar e pustiu mereu,
Lipsa ta-i dorul ce apasă greu.
Îți simt privirea în amintiri șterse,
Și glasul tău ce-n suflet mi-l mai verse.
De astă toamnă cerul te-a luat,
Și Crăciunul n-are gust, e zbuciumat.
Din zâmbete s-au stins și bucurii,
A rămas doar tăcerea nopții gri.
Și totuși, tată, mă rog liniștit,
Să-ți fie locul cald, senin, dorit.
Crăciunul meu, cu dorul tău sub stea,
E un drum ce mă duce spre a te vedea.
Concert în pivniță
Au plâns cu toții la pomana stejarului fără frunze,
La întoarcerea spre casă, au început să se amuze,
Cu batistele la nas stăteau surori și cumnate,
Vecinilor le fuseră milă, văzându-le îndurerate,
foarte păcat de așa moarte...
Cu capu-aplecat în pâmânt mărșăluiau pe drum bărbații,
Ascunși dup-ale lor neveste mai ceva decât amanții,
Se cuplară în perechi amăgite, distruse de-o așa soartă,
Să scape de văzul lumii de parc-ar ocoli vreo baltă,
tristă mare a lor soartă...
Într-un ceas târziu se-ntinde sulul tragic de hârtie,
Însă cine, cât primește, nu scria, n-au vrut să știe,
Agățătoare de soți, doamnele s-au văzut stăpâne,
Se grăbeau s-orânduiască greșeala rudelor bătrâne,
ce pornire, doar timp era și mâine...
Glasuri reci de rocă tare imitau pe rând copiii,
Nu-ncăpea loc de tocmeală, cât bine le-au făcut bătrânii,
Cu gândul la dorințe multe, s-au retras în spate frații,
Goana după acel nimic a provocat multe tentații,
noroc aveau, dar în alte spații...
Observând împuținarea sângelui întors pe față,
Au dat buzna cu toții în locul ascuns de sub casă,
Cu zâmbetul pe buze i-ar fi privit atunci bătrânul,
Povara altora va fi să le sape lor mormântul,
s-audă plânsul, plânsul și iar plânsul...
Îngrămădiți între feline, copiii îndată căzură,
Netrebnicii porniți pe treabă până și brațele-și mutară,
Ca fiarele la vânătoare, și mamele și-au străpuns privirea,
Până ce-n casa lor dragă nu se mai simțea decât tămâia.
Other poems by the author
Din arhiva timpului
Era o noapte calda si ascunsa
de priviri,
Printre brazi înalți,nocturne
fantezii!
Liliecii in plin extaz
capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,
decorul umezii!
Suflet vechi,pericol
ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie
printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste
grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,
dintre scânduri.
Razele de luna coboară in
valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca
ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al
meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,
strălucim!
Prima întâlnire,a noastră
prima privire.
Piesa de puzzle printre a
altarului ruine.
Valul ne cuprinde si iubim
si nestire!
Poveste neagră,pentru demoni,
sa-i aline!
Ne sorbeam sangele printre
priviri suave,
Suflete ce au in comun doar
moarte.
Etern legământ printre
urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i
soarte.
Suflete goale,ne adancim
in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,
ma delectez.
File ascunse dintr-un
vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor
sa savurez.
Geaca de piele nu ii tine de cald,
e palid!
Trupu-i alb si rece cu
arome de bizar.
Plete lungi saten,
printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului
nectar.
Ma conduce pe a mele drumuri,
ochii sunt sclipind.
O floare de nu ma uita,sa-ți
amintești de mine!
Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,
pictând!
Inima-mi si chipul,
portret cu care ma alinta.
Cu zâmbet ascutit m-ai
vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din
al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,
trece in șoapte,
Ne privim cu durere,
căutându-i leac!
Deftones-Change
Noncolor
Umbra de soare și umbra de luna albă ,
Ma însoțești mereu conturând
a mea forma firava.
Sa fi tu al meu spirit mut ce
nu-mi scoate o silaba?
Caut sa alung cu tine a
singurătății otrava.
Umbra de neon și umbra de
lumini reflectoare,
Apari și dispari,
ma desenezi prin cardinale întunecat.
Ma oglindești prin gesturi,
te văd fermecătoare!
Jocuri de lumini și umbre
mișcându-se criptat.
Umbra de foc și umbra de
lumânări parfumate,
Dansand cu tine ma adâncesc
in mister.
Intuneric curios in jurul
meu ilustrate,
Fara chip,
un pătrunzător negru eter.
Mister necunoscut pentru
mințile distrate,
Voi aprinde lumânări sa te văd
in nuanțe incolor!
Muzica mi te va desena cu
miscarile flambate,
Iar flama flăcărilor luminează-n
umbra amator.
Oglinda întunecată,
un adăpost sufletesc!
Lumina e puternica,
pătrunde și in abis.
Sufletul conturează lunea
umbrelor craiesc,
Conturand întunecat,
reflexie de paradis.
Privesc spre tine și închinăm
un pahar rebel,
Licori ce prin timp le savurăm sincer!
O imagine pixelată si in
culorile pastel,
Sarbatorind sufletul,
care pote fi etern.
Alaturi o viața întreaga prin
vastul timp și spațiu,
Moartea ne va desparti sau
uni când ca fi ceasul!
Misterul romantic și poezia sa
înlocuiască viciul,
Iar stăpânirea și clădirea sinelui
sa fie testul!
Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta
din pământ,
Candva o sămânță,cu timpul
s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți
îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața
a semănat.
S-a expus la anotimp și
luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa
facă ofranda.
Se oglindea vremii definind
peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,
mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul
in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n
stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum
arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi
și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit
de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura
oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea
in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea
de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i
de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru
toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i
grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie
și furtuna,
Frunzele rumenite colorând
peisajul rece.
Ceata deasa anunța a
spiritelor cununa,
Focul din șemineu și
un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei
ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma
unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și
al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,
un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții,și nu pe vreme
cu cer senin!
Momentele grele vin cu
învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma
drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu
pot fi distinse.
Rece melancolie
Împărăția cerului a coborât
pe pământ!
Norii albi au fulguit
tărâmului veșmânt,
Puff alb de gheata acoperise
tot in zare,
Peisajul rece al sufletului alinare.
Craiasa zăpezii se contura din fantasme,
Magia cristalina părea a fi
rupta din basme.
Ceata era deasa, printre copaci se aduna!
Un element sublim ce prin
mister ma minuna.
Romanta a înghețat sidef
pe podul iubirii,
Timpul s-a oprit pentru imortalizarea
amintirii.
Imi auzeam doar pașii prin zăpada
și poeziile in gând,
Melancolia era rece,sunt prin
viața doar trecând.
Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,
Sau erau amintiri pierdute,
șanse trecătoare?
M-am trezit la viața prea devreme,
prea târziu?
Sa fi pierdut pe drum al vieții
greu pariu?
Singuratatea era dulce și
durerea parca ma alina,
Fiind eu cu mine însămi nimic
nu ma poate ruina!
Am adunat dezamăgiri și le decoram
adânc in suflet,
Unde am fost când se auzea al
sarutului sângeriu urlet ?
Dau vina pe soare, sa nu
sclipească el in mine!
Naivitatea e slăbiciune,
ma duce departe de sine.
Natura e cruda și din instinct
ne ascundem după flori,
Realitatea fiind gata sa dea
șinei spinării fiori.
La sfârșit de drum a început
adevarata aventura,
Moartea era romantica lăsându-mi
pe inima gravura.
Eu și umbra mea ne oglindeam
prin sentimente,
Vom sta departe de culorile
lumii prea stridente.
Cu eclipsa de soare și marea
neagră in gând,
Alungand tristetea m-am decis
sa ies din rând!
Intre rai și iad exista doar
propria perceptie,
Totul își are loc in aceasta
perfecta creație!
Sunt gânduri rupte din melancolia
unei dimineți reci,
Poti întipării povesti si sentimente
pe orice cale treci.
Zapada se topea după mine
și eu făceam la fel ca ea!
Destinul era hotărât sa ma
învețe sa fiu rea.
Vocea îmi era calda si auzeam
doar pur amor,
Sentimente puse-n versuri
ce alunga orice dor.
Singuratatea o priveam ca dar,
depresia,nectar.
Calea mea sobra spre al
oglinzii rece altar.
Trecand prin zi se făcea
încet doar noapte,
Si noaptea era mai adânca decât
a fanteziei suave șoapte.
M-am reîntors la tine dulcele-mi,
... mister ?
Nu aveam cuvinte cu care
sa te descriu altfel .
Cerul era negru întunecat și
in abis ne regăseam,
Straluceam cu tine a stele și in
romanță tresăream.
Vei fi tu veșnic al cerului
neagră privire?
Undeva in adâncul inimii
doream de a ta știre.
O zi din viața mea ce s-a
rezumat in poezie,
Gandurile-mi scrise sunt
durerii anestezie.
Sfarsitul ma făcea curioasa de ce
urma sa vina.
Aveam in interior un univers
ce sufletu-mi alina.
Cuvintele erau o arma rafinata ce ma
însoțeam la orice pas,
Insusi lumea a fost creata prin
holograma unui glas!
Iti voi atinge sufletul prin
paginile acestei cărți.
Vino cu mine sa descoperim ale
fanteziei întunecate hărți!
Istorie si fantezie
Împamantat prin timp ca si
o dovada a regalității,
Cuceritorul impunător domnea
veșnic si etern!
Pe chipul sau zaream semne
ale imortalității,
Statuia capturând-i sufletul intern.
Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,
Coroana din frunze ruginii,neclintită.
Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!
De diavolii întunericului parea a fi otrăvită.
Inconjurat de soldați loiali,
dădeau dovada de cruzime!
Varsare de sânge ce in istorie nu se uita!
Cucerirea teritoriilor justificau
aceste crime,
Iesind învingători după fiecare lupta!
Pazind secrete sculptate-n
piatra si vitralii,
O biserica asemenea unui castel
era al lor lăcaș.
Noaptea dezvăluie cunoștințe
ascunse din ierarhii,
Instiintand din timp pe oricine
avea sa-i fie urmaș.
Moderni pe vremea lor,
ei priveau de sus pământul!
Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.
Numai imaginația poate tine
in frâu masacrul!
Domnitorul Transilvaniei era cu
adevărat un visător.
Facandu-si planuri pentru viața
de după moarte,
Taramul celor adormiți e cu
adevărat un labirint.
Printul intunericului a prevestit
a morții soarte,
Mituri si legende îl tin legat cu juramant!
Dand dovada de putere e si
un romantic incurabil!
El așteaptă veacuri după cea
care i-a fost scrisă.
Amor e morte poate fi ceva real,palpabil!
Nu poți da înapoi după ce dragostea
a fost aprinsa!
Poezii pe categorie
Simt nevoia sa îmi cer scuze pentru poeziile mele puțin mai "întunecate". Oamenii sunt diferiți si m-am bazat pe faptul ca pagina are poeziile puse pe categorii. Am scris poezii si pentru copii,despre animale, despre natura,dragoste șamd. Pana la urma m-am decis sa explorez partea puțin mai "întunecată" a vieții.Sunt o mare fană Anne Rice si am citit multe cărți scrise de ea despre vampiri,vrăjitoare si vârcolaci.Ea este inspirația mea. Consider ca sunt indeajuns de mulți autori care scriu despre primăvara,despre natura si despre dragoste încât sa încerc sa acopăr eu partea de "dark fantasy". Multumesc pentru înțelegere. Apreciez enorm de mult ca imi dați voie sa imi postez lucrările pe portalul dvs de poezii.
Cu stima si respect.
Din arhiva timpului
Era o noapte calda si ascunsa
de priviri,
Printre brazi înalți,nocturne
fantezii!
Liliecii in plin extaz
capturează amintiri,
Ceata doar prin gând,
decorul umezii!
Suflet vechi,pericol
ma ademenește!
Trecutul ascunde alchimie
printre rânduri.
Melancolic a noastră poveste
grăiește,
Tot ceea ce dezgrop din pământ,
dintre scânduri.
Razele de luna coboară in
valuri de satin,
Lumina slaba îmi șoptea ca
ne întâlnim.
Pe ce cărări ma poarta al
meu destin,
In miezul nopții,o scânteie,
strălucim!
Prima întâlnire,a noastră
prima privire.
Piesa de puzzle printre a
altarului ruine.
Valul ne cuprinde si iubim
si nestire!
Poveste neagră,pentru demoni,
sa-i aline!
Ne sorbeam sangele printre
priviri suave,
Suflete ce au in comun doar
moarte.
Etern legământ printre
urmările-i grave,
Aleșii hrănindu-se din curioasele-i
soarte.
Suflete goale,ne adancim
in plin abis!
Tu in râng înalt,te ascult,
ma delectez.
File ascunse dintr-un
vechi paradis,
Pun deoparte clipa,pe viitor
sa savurez.
Geaca de piele nu ii tine de cald,
e palid!
Trupu-i alb si rece cu
arome de bizar.
Plete lungi saten,
printre amatori,solid!
Ochii adânci si negri,al misterului
nectar.
Ma conduce pe a mele drumuri,
ochii sunt sclipind.
O floare de nu ma uita,sa-ți
amintești de mine!
Cu nuanțe de gri,gându-i simțeam,
pictând!
Inima-mi si chipul,
portret cu care ma alinta.
Cu zâmbet ascutit m-ai
vrăjit in noapte,
Străin ce te cunosc din
al vesniciei veac!
Timpul ne tine din scurt,
trece in șoapte,
Ne privim cu durere,
căutându-i leac!
Deftones-Change
Noncolor
Umbra de soare și umbra de luna albă ,
Ma însoțești mereu conturând
a mea forma firava.
Sa fi tu al meu spirit mut ce
nu-mi scoate o silaba?
Caut sa alung cu tine a
singurătății otrava.
Umbra de neon și umbra de
lumini reflectoare,
Apari și dispari,
ma desenezi prin cardinale întunecat.
Ma oglindești prin gesturi,
te văd fermecătoare!
Jocuri de lumini și umbre
mișcându-se criptat.
Umbra de foc și umbra de
lumânări parfumate,
Dansand cu tine ma adâncesc
in mister.
Intuneric curios in jurul
meu ilustrate,
Fara chip,
un pătrunzător negru eter.
Mister necunoscut pentru
mințile distrate,
Voi aprinde lumânări sa te văd
in nuanțe incolor!
Muzica mi te va desena cu
miscarile flambate,
Iar flama flăcărilor luminează-n
umbra amator.
Oglinda întunecată,
un adăpost sufletesc!
Lumina e puternica,
pătrunde și in abis.
Sufletul conturează lunea
umbrelor craiesc,
Conturand întunecat,
reflexie de paradis.
Privesc spre tine și închinăm
un pahar rebel,
Licori ce prin timp le savurăm sincer!
O imagine pixelată si in
culorile pastel,
Sarbatorind sufletul,
care pote fi etern.
Alaturi o viața întreaga prin
vastul timp și spațiu,
Moartea ne va desparti sau
uni când ca fi ceasul!
Misterul romantic și poezia sa
înlocuiască viciul,
Iar stăpânirea și clădirea sinelui
sa fie testul!
Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta
din pământ,
Candva o sămânță,cu timpul
s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți
îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața
a semănat.
S-a expus la anotimp și
luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa
facă ofranda.
Se oglindea vremii definind
peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,
mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul
in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n
stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum
arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi
și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit
de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura
oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea
in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea
de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i
de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru
toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i
grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie
și furtuna,
Frunzele rumenite colorând
peisajul rece.
Ceata deasa anunța a
spiritelor cununa,
Focul din șemineu și
un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei
ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma
unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și
al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,
un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții,și nu pe vreme
cu cer senin!
Momentele grele vin cu
învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma
drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu
pot fi distinse.
Rece melancolie
Împărăția cerului a coborât
pe pământ!
Norii albi au fulguit
tărâmului veșmânt,
Puff alb de gheata acoperise
tot in zare,
Peisajul rece al sufletului alinare.
Craiasa zăpezii se contura din fantasme,
Magia cristalina părea a fi
rupta din basme.
Ceata era deasa, printre copaci se aduna!
Un element sublim ce prin
mister ma minuna.
Romanta a înghețat sidef
pe podul iubirii,
Timpul s-a oprit pentru imortalizarea
amintirii.
Imi auzeam doar pașii prin zăpada
și poeziile in gând,
Melancolia era rece,sunt prin
viața doar trecând.
Ma răscoleau amintiri din vieți anterioare,
Sau erau amintiri pierdute,
șanse trecătoare?
M-am trezit la viața prea devreme,
prea târziu?
Sa fi pierdut pe drum al vieții
greu pariu?
Singuratatea era dulce și
durerea parca ma alina,
Fiind eu cu mine însămi nimic
nu ma poate ruina!
Am adunat dezamăgiri și le decoram
adânc in suflet,
Unde am fost când se auzea al
sarutului sângeriu urlet ?
Dau vina pe soare, sa nu
sclipească el in mine!
Naivitatea e slăbiciune,
ma duce departe de sine.
Natura e cruda și din instinct
ne ascundem după flori,
Realitatea fiind gata sa dea
șinei spinării fiori.
La sfârșit de drum a început
adevarata aventura,
Moartea era romantica lăsându-mi
pe inima gravura.
Eu și umbra mea ne oglindeam
prin sentimente,
Vom sta departe de culorile
lumii prea stridente.
Cu eclipsa de soare și marea
neagră in gând,
Alungand tristetea m-am decis
sa ies din rând!
Intre rai și iad exista doar
propria perceptie,
Totul își are loc in aceasta
perfecta creație!
Sunt gânduri rupte din melancolia
unei dimineți reci,
Poti întipării povesti si sentimente
pe orice cale treci.
Zapada se topea după mine
și eu făceam la fel ca ea!
Destinul era hotărât sa ma
învețe sa fiu rea.
Vocea îmi era calda si auzeam
doar pur amor,
Sentimente puse-n versuri
ce alunga orice dor.
Singuratatea o priveam ca dar,
depresia,nectar.
Calea mea sobra spre al
oglinzii rece altar.
Trecand prin zi se făcea
încet doar noapte,
Si noaptea era mai adânca decât
a fanteziei suave șoapte.
M-am reîntors la tine dulcele-mi,
... mister ?
Nu aveam cuvinte cu care
sa te descriu altfel .
Cerul era negru întunecat și
in abis ne regăseam,
Straluceam cu tine a stele și in
romanță tresăream.
Vei fi tu veșnic al cerului
neagră privire?
Undeva in adâncul inimii
doream de a ta știre.
O zi din viața mea ce s-a
rezumat in poezie,
Gandurile-mi scrise sunt
durerii anestezie.
Sfarsitul ma făcea curioasa de ce
urma sa vina.
Aveam in interior un univers
ce sufletu-mi alina.
Cuvintele erau o arma rafinata ce ma
însoțeam la orice pas,
Insusi lumea a fost creata prin
holograma unui glas!
Iti voi atinge sufletul prin
paginile acestei cărți.
Vino cu mine sa descoperim ale
fanteziei întunecate hărți!
Istorie si fantezie
Împamantat prin timp ca si
o dovada a regalității,
Cuceritorul impunător domnea
veșnic si etern!
Pe chipul sau zaream semne
ale imortalității,
Statuia capturând-i sufletul intern.
Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,
Coroana din frunze ruginii,neclintită.
Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!
De diavolii întunericului parea a fi otrăvită.
Inconjurat de soldați loiali,
dădeau dovada de cruzime!
Varsare de sânge ce in istorie nu se uita!
Cucerirea teritoriilor justificau
aceste crime,
Iesind învingători după fiecare lupta!
Pazind secrete sculptate-n
piatra si vitralii,
O biserica asemenea unui castel
era al lor lăcaș.
Noaptea dezvăluie cunoștințe
ascunse din ierarhii,
Instiintand din timp pe oricine
avea sa-i fie urmaș.
Moderni pe vremea lor,
ei priveau de sus pământul!
Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.
Numai imaginația poate tine
in frâu masacrul!
Domnitorul Transilvaniei era cu
adevărat un visător.
Facandu-si planuri pentru viața
de după moarte,
Taramul celor adormiți e cu
adevărat un labirint.
Printul intunericului a prevestit
a morții soarte,
Mituri si legende îl tin legat cu juramant!
Dand dovada de putere e si
un romantic incurabil!
El așteaptă veacuri după cea
care i-a fost scrisă.
Amor e morte poate fi ceva real,palpabil!
Nu poți da înapoi după ce dragostea
a fost aprinsa!
Poezii pe categorie
Simt nevoia sa îmi cer scuze pentru poeziile mele puțin mai "întunecate". Oamenii sunt diferiți si m-am bazat pe faptul ca pagina are poeziile puse pe categorii. Am scris poezii si pentru copii,despre animale, despre natura,dragoste șamd. Pana la urma m-am decis sa explorez partea puțin mai "întunecată" a vieții.Sunt o mare fană Anne Rice si am citit multe cărți scrise de ea despre vampiri,vrăjitoare si vârcolaci.Ea este inspirația mea. Consider ca sunt indeajuns de mulți autori care scriu despre primăvara,despre natura si despre dragoste încât sa încerc sa acopăr eu partea de "dark fantasy". Multumesc pentru înțelegere. Apreciez enorm de mult ca imi dați voie sa imi postez lucrările pe portalul dvs de poezii.
Cu stima si respect.