Un vis de neatins
de ce mereu când zâmbește
cerul devine atât de senin
iar sunetele din jur parca dispar,
doar vocea ei se face auzita
vreau sa scap din a ei vraja
din al sau mister, care nu e chiar mister
ceva ma atrage, poate felul in care își
menține privirea înainte..sau cum mersul ei e atât de echilibrat, iar parul ii cade atât de natural pe spate
vreau sa scap din jurul existentei sale
căci doar de o privire a fost nevoie
ca sa ma sufoc, de ea, atât de mult timp
și sa ma las purtată doar de speranțe deșarte..
dar doamne, e atât de frumos sa visezi– sa o visezi.
atât de specială, oare?
alergandu mi prin gânduri, sapandu mi mormântul,
căci dacă nu o sa o am– nu o sa o am
și gata, ce e atât de grav in asta?
nu mi aparține, e un mister,
și as vrea sa rămână tot unul,
o straina, care mi spune buna
dar nu la revedere,
de parca niciodată nu vom avea șansa
sa dansam un menuet
si poate, sa ne îmbrățișăm
ca doua suflete atât de pure… pline de iubire
iubire? pentru viața, pentru arta! doamne! când pășește toate florile ii zâmbesc, iar vântul și ar dori sa bată doar ca al sau par de foc sa l tragă..sa l tot tragă..
tu, un nume, doar o față?
doar un nume?…
o speranța?
nu cred. nimic! ma îndoiesc!
nu vreau sa ma ranesc,
așa ca am sa ma opresc
pana la un ultim vals.. sau menuet
