Sfarsitul
Moartea
Moartea îmi sta înainte
Cu a sa secera îngrozitoare
Argint turnat în topitorule infernului
Vin și prin a tendoanelor țesut trec
Și despart cele unite
La stânga noaptea, la dreapta reprezentat al zilei
Privind ma mir de contrast
Caci ambii puteam fi eu la un moment dat al vieții
În dreapta ,o fata de lumina
Angelica ,suava ,fără de materia
Inteligenta pura venita din eon
Divinul reflectat de ființă nevăzută ,dar acum văzută
Ma incanta nespus
La stânga în schimb
O făptură fără chip
Stramba, cocoșata
E oare cel ce mi șoptea mie cele rele ?
Cu foc negru ce iese din gura
Duhneste a infern
Venit și el din alte timpuri
Damnat la veșnică temniță
Sta la pândă, sa audă glasul Demiurgului ,și sa ia sufletul la el
Privesc în fata
Un catafalc cu un trandafir pe trânsul
Trandafir rupt din gradina raiului
A cărui petele cad pe lemnul noi case
Purtând pe spini sânge de strigare
Privesc dinnou în spate
Eram 3 de eu ,de aceiași vârstă
Unul diafan ,unul cu neputințe și unul cu chip demonic
Privind și ei înspre lemnul de stejar pus în mijlocul cavoului
Și șoptind unul altuia ,cu care sufletul seamănă mai mult
Aud glasul îngerului
Cu coroana într o mana
Și cu sceptrul în cealaltă
,,Coroana va învinge "
Iar un glas demonic
Ținând lanțuri pe care erau scrise păcate
,,Ești al nostru "
O imprejurare mortala ,și cutremurătoare
Mii de suflete în juru mi ,cerând osanda unele ,iar altele plângând după a mea cruțare
Dar toate privind când înspre suflet, când înspre catafalc
Catafalc ce poarta în el
Pământ ce a purtat pecetea inteligibilui
Стихи из этой категории
Nuferii stătători
Salcia de pe mal veșnic crescătoare,
Ascultă suspinările ființei trecătoare.
Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,
Spânzurată de brațele acesteia, moare.
În scorburi găzduieste muritorii de foame,
Care iarna nu se gândesc la plecare.
Doar când soarele răsare,
Își iau rămas bun și zboăra-n zare.
Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,
Bandajează sângeroasele deschizături.
Degeaba încerci să rămai treaz,
Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.
Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,
Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.
Niciun suflet nu i-a intors favoarea,
Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.
M-am aplecat cu capul peste lac,
Şi atunci am realizat că acel copac,
Se reflecta în locul meu maniac.
Reîncarnarea entității a funcționat.
Dor
Nu credeam c-o să-nvăț să mor...
În cimitir, stăteam doar la pridvor,
Lângă coroane, flori și plopi cu chip de mort.
Pe mine m-a cuprins un dor,
Și am simțit cum suflet mi-a zidit,
Și m-a izbit — iar eu credeam că-i moartea mea
Dar s-a ivit să-mi fie, chiar,
Viața mea...
Iar eu m-am izbit și mai tare de coroane, flori și plopi cu chip de mort,
Dar dorul ce-l credeam ca un simplu mort
S-a dovedit a fi înșelător...
Și m-a cuprins mai rău, și m-a izbit, mi-a pus și frâu,
De la căpătâiul crucii până la brâu.
Dar eu... dar eu mi-am dat seama că-n cimitir
E viața mea, ce-o trăiesc zi de zi...
Și m-am izbit din nou de plopii morți—
Și... iar au murit și ei, și coroane, flori și pridvor
Pridvor... al nemuririi dor.
O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Videoclip
Am văzut un videoclip,
Numit „La revedere”,
Și mă cuprinde o mare surprindere,
Iar acum, înăuntru țip.
Cu 33 de mii de vizualizări,
Și vreo două mii de comentări,
E clar că-i nevoie de ajutor,
Dar asta n-a apărut,
Așa cum ea a cerut,
Și așa s-e ajunge, în de sine omor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=LFHc4WRRBpc&rco=1
faceti ce puteti, comentati frumos, trimiteti la altii care credeti că suportă să vadă videoclipul.
Vă avertizez: videoclip care poate afecta. vizionati doar daca sunteti sigur ca puteti.
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
Strigoi
Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.
Nuferii stătători
Salcia de pe mal veșnic crescătoare,
Ascultă suspinările ființei trecătoare.
Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,
Spânzurată de brațele acesteia, moare.
În scorburi găzduieste muritorii de foame,
Care iarna nu se gândesc la plecare.
Doar când soarele răsare,
Își iau rămas bun și zboăra-n zare.
Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,
Bandajează sângeroasele deschizături.
Degeaba încerci să rămai treaz,
Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.
Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,
Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.
Niciun suflet nu i-a intors favoarea,
Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.
M-am aplecat cu capul peste lac,
Şi atunci am realizat că acel copac,
Se reflecta în locul meu maniac.
Reîncarnarea entității a funcționat.
Dor
Nu credeam c-o să-nvăț să mor...
În cimitir, stăteam doar la pridvor,
Lângă coroane, flori și plopi cu chip de mort.
Pe mine m-a cuprins un dor,
Și am simțit cum suflet mi-a zidit,
Și m-a izbit — iar eu credeam că-i moartea mea
Dar s-a ivit să-mi fie, chiar,
Viața mea...
Iar eu m-am izbit și mai tare de coroane, flori și plopi cu chip de mort,
Dar dorul ce-l credeam ca un simplu mort
S-a dovedit a fi înșelător...
Și m-a cuprins mai rău, și m-a izbit, mi-a pus și frâu,
De la căpătâiul crucii până la brâu.
Dar eu... dar eu mi-am dat seama că-n cimitir
E viața mea, ce-o trăiesc zi de zi...
Și m-am izbit din nou de plopii morți—
Și... iar au murit și ei, și coroane, flori și pridvor
Pridvor... al nemuririi dor.
O las în aer...
Prea convențional?
Vreți ceva mai nou, ceva mai brut?
Absolut! În notes app un război crunt:
Tap, tap, spațiu - un moment de liniște.
Cuvinte, idei, împrăștiate cum îmi vine
Și încă fac rime!
Am nevoie de structură,
asta unu' la mână.
Dă-mi un minut să analizez,
Nu știu cum să mi mă adresez...
Îmi pun bețe-n roate.
Mi-e foame, am mâinile legate la spate.
Știți ce o să spun -
Ceva legat de moarte...
Normal!
Tipic!
Mereu ajungem aici.
De ce mai încerc?
Sunt într-un loop (auuu!)
O mașină de spălat
Mereu băgată în priză.
Consum prea mult curent, să vezi factura...
Centrifugim de viitor,
Centripetot din trecut mă p*ș!
Tic, tac, secundele clipesc.
Timer-ul sună, explodez.
Mi-e dor de pacea pe care mă pot convinge că o simțeam ieri,
Never to be found again.
Hai că mă opresc înainte să termin...
Mă feresc de finalitate, o s-o las in aer...
Videoclip
Am văzut un videoclip,
Numit „La revedere”,
Și mă cuprinde o mare surprindere,
Iar acum, înăuntru țip.
Cu 33 de mii de vizualizări,
Și vreo două mii de comentări,
E clar că-i nevoie de ajutor,
Dar asta n-a apărut,
Așa cum ea a cerut,
Și așa s-e ajunge, în de sine omor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=LFHc4WRRBpc&rco=1
faceti ce puteti, comentati frumos, trimiteti la altii care credeti că suportă să vadă videoclipul.
Vă avertizez: videoclip care poate afecta. vizionati doar daca sunteti sigur ca puteti.
Pentru tata
Au trecut zile, saptamani,
Si in curand vor trece ani
De cand durerea grea m-apasa
Dorul de tine, tati, greu se lasa.
Mi-e tare dor de acele zile, tata
Cand dupa un drum lung, la tine ajungeam,
Pe pieptul tau capul mi-l asezam.
Ma mangaiai si dulce imi spuneai “ fetita tatii, draga tatii fata “.
O boala grea a vrut sa ne desparta,
Nu am putut in calea ei sa stau,
Am incercat, am sperat sa se poata
Macar cateva zile de la mine sa-ti dau.
Erai atat de trist la ultima intalnire,
Stiai cu siguranta ca va fi ultima.
Dar nu voiai sa mori, erai altfel de fire
Si nici eu nu credeam ca se va intampla.
Imaginea pe care nicicand n-o voi uita,
Cand priveai peste poarta masina ce pleca.
Cu ochii plini de lacrimi priveam in urma eu,
Simteam lacrimile tale si sufletul tau greu.
Si de atunci stiu bine ca tu ne-ai asteptat
In fiecare sambata frumos te-ai aranjat,
Dar “ draga tatii fata” poarta n-a mai deschis
Si singur, trist si singur sufletul ti-ai inchis.
Tot intr-o zi de sambata la tine am ajuns,
Dar nu ma asteptai taticule … te-ai dus.
Am pus capul pe pieptul tau, dar nu m-ai mangaiat,
Nici cu o vorba dulce nu m-ai mai alintat.
Printre lacrimi te rog tati,
De ti-am gresit, sa ma ierti.
Sa veghezi asupra noastra
Si in cer sa ne astepti.
Vei fii tot timpul cu mine,
Si-n sufletul si-n gandul meu,
Voi trai mereu cu dorinta,
Speranta de-a ne revedea … intr-o sambata … candva.
Strigoi
Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.
Другие стихотворения автора
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența