O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.
Стихи из этой категории
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Bulgare de pământ
Suflet drag,
De emotii noi fiinta e săgetată
O simtire halucinantă
Din cord purtată
Și o întrebare cugetată
Spre univers dizolvata
Ce samanta plantez ,
În astă viata ?
O fi de fericire radianta ,
Sau de zambet trist ?
O fi o iluzie ,
Sau trăire pentru un vis ?
Tot ce stiu pana acum
Este ca printre dunele de vant
Sint doar un bulgare de pamant ...
Observatorul. Renașterea.
Un observator lipsit de putere, insă curios,
Uitându-se asupra evenimentelor ce se desfășoară,
Tace, gandește și-și spune "cât de misterios..."
Observând totul pentru a mia oară.
Pierdut în gând, caută disperat o concluzie;
Incearcă să găsească un înțeles.
Dar, inevitabil, se adâncește în confuzie;
Repetă pentru o eternitate același regres.
”Poate totul nu are rost,
sau poate a-l percepe nu sunt capabil.”
Își spune observatorul, copleșit de anost
Găsindu-se pe sine într-un mediu mizerabil.
Indiferent de perspectiva aleasă
Observatorul nu observă realitatea.
Meditează, încercând să ințeleaga cutia neînțeleasă
În care se află totalitatea.
Acesta repetă totul pentru o perioadă de timp nenumărabilă,
De fiecare dată, progresând.
Găsește, in continuu, o noua variabilă
Spre adevărul absolut, avansând.
Devine, în timp, un cercetător,
Plin de curiozitate și însetat după cunoaștere;
Îl covârșește pe așa zisul ”creator”
Adânc în interiorul său are loc o renaștere.
-steinkampf
Lasă moftu, omule..
Plouă ca din găleată,
Nu se mai oprește odată..
Nemulțumiți ne ofticăm,
Starea vremii invocăm;
Tânjim soare și frumos,
Nu chipul cerului noros.
Apoi când căldură vine,
Parcă iar nu este bine..
Ne topim de zăpușeală
Și ne ia cu amețeală;
Tânjim umbra unui nuc
Si-un pahar rece cu suc.
Ne rugăm să vină toamnă,
Prețuind o ca pe -o doamnă.
Chiar de ne paște nostalgia
Și ne seacă nevralgia.
Firea noastră efemeră
Similară -n orice sferă,
Nu găsește alinare,
Este -n perpetuă mișcare;
Cerșim reformă cu ardoare,
Stropind -o cu sudoare.
Și așa va fi și iarna;
Nu ne mai place haina,
Ce ne ferește de frig,
Mușcăm lacom din covrig.
Dar uite vine primăvara,
Tot simțim în noi povara;
Ori că -i albă ori că -i neagră
Pe obraz nuanța -i acră..
-Omule, trăiește -ti viața,
Lasă moftu și prefața..
🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......
Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,
Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...
Şi mă pierd câte-un pic din făptură,
Contopit şugubăț în natură,
Întru totul acolo menit.
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Bulgare de pământ
Suflet drag,
De emotii noi fiinta e săgetată
O simtire halucinantă
Din cord purtată
Și o întrebare cugetată
Spre univers dizolvata
Ce samanta plantez ,
În astă viata ?
O fi de fericire radianta ,
Sau de zambet trist ?
O fi o iluzie ,
Sau trăire pentru un vis ?
Tot ce stiu pana acum
Este ca printre dunele de vant
Sint doar un bulgare de pamant ...
Observatorul. Renașterea.
Un observator lipsit de putere, insă curios,
Uitându-se asupra evenimentelor ce se desfășoară,
Tace, gandește și-și spune "cât de misterios..."
Observând totul pentru a mia oară.
Pierdut în gând, caută disperat o concluzie;
Incearcă să găsească un înțeles.
Dar, inevitabil, se adâncește în confuzie;
Repetă pentru o eternitate același regres.
”Poate totul nu are rost,
sau poate a-l percepe nu sunt capabil.”
Își spune observatorul, copleșit de anost
Găsindu-se pe sine într-un mediu mizerabil.
Indiferent de perspectiva aleasă
Observatorul nu observă realitatea.
Meditează, încercând să ințeleaga cutia neînțeleasă
În care se află totalitatea.
Acesta repetă totul pentru o perioadă de timp nenumărabilă,
De fiecare dată, progresând.
Găsește, in continuu, o noua variabilă
Spre adevărul absolut, avansând.
Devine, în timp, un cercetător,
Plin de curiozitate și însetat după cunoaștere;
Îl covârșește pe așa zisul ”creator”
Adânc în interiorul său are loc o renaștere.
-steinkampf
Lasă moftu, omule..
Plouă ca din găleată,
Nu se mai oprește odată..
Nemulțumiți ne ofticăm,
Starea vremii invocăm;
Tânjim soare și frumos,
Nu chipul cerului noros.
Apoi când căldură vine,
Parcă iar nu este bine..
Ne topim de zăpușeală
Și ne ia cu amețeală;
Tânjim umbra unui nuc
Si-un pahar rece cu suc.
Ne rugăm să vină toamnă,
Prețuind o ca pe -o doamnă.
Chiar de ne paște nostalgia
Și ne seacă nevralgia.
Firea noastră efemeră
Similară -n orice sferă,
Nu găsește alinare,
Este -n perpetuă mișcare;
Cerșim reformă cu ardoare,
Stropind -o cu sudoare.
Și așa va fi și iarna;
Nu ne mai place haina,
Ce ne ferește de frig,
Mușcăm lacom din covrig.
Dar uite vine primăvara,
Tot simțim în noi povara;
Ori că -i albă ori că -i neagră
Pe obraz nuanța -i acră..
-Omule, trăiește -ti viața,
Lasă moftu și prefața..
🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......
Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,
Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...
Şi mă pierd câte-un pic din făptură,
Contopit şugubăț în natură,
Întru totul acolo menit.
Другие стихотворения автора
Luciditate
Un moment lucid
M-am trezit azi, am 36 de ani
Fug ca să-mi las gândurile în urmă
Dar totuși cineva mă prinde
Mi le înapoiază.
Sunt doar un mort viu plin de speranță,
De a fi mai bun ,de a avea parte
De fericire, sănătate și iubire
A mea și a celor dragi din jur.
Gândul spre casă, mă inspaimantă
Nu știu ce mă va aștepta...
O mare plina de speranță
Sau doar un vid neclintit.
Lyon 13/02/2024
O seară ca niciuna alta
Lună de duminică
Și ce m-aș legăna pe lună
Să-i vad pe toți ce ii iubesc
Să-i călăuzesc cu a mea Lumină
Să-i văd de câte ori doresc ...
Aș sta pe croissantul ăl imens
Lumină eu să dăruiesc
Decât umbra mea în întuneric
Să mai aștepte încă o zi.
Și-n amintirile mele veșnice veți fi
Oriunde eu voi fi cu voi
În minte ,suflet și în zâmbet
Acolo mă veți ivi mereu.
17/12/2023
Drumul spre casă, de la Modane
Rămas bun tataie
Rămas bun tataie
Să îți fie drumul luminat dragă tataie,
Căci tu numai asta ai meritat
Îți mulțumesc pentru ce ai fost
Vei fi și vei rămâne bunicul nostru minunat
La El te-a luat al nostru Dumnezeu
Te-a ascultat și te-a cruțat
Drumul ușor ți l-a creat
Mergi în pace ,în lumea ce te așteaptă
Fără dureri și fără griji
Căci noi te vom purta mereu
În inimă și-n gând pe viitor
Îți spun cu regret în suflet
Mergi cu bine tataia al meu iubit
Căci ne vom revedea cu siguranță
Și vom râde împreună ca în trecut .
Ce aș fi vrut
Ce aș fi vrut...
Visez la o viață ce n-am avut
Dar sunt încă prinsă în trecut
De ce continui să mă mint
Fricile nu mi le afrunt
O viață în care aș fi zburat
În care aș fi fost liberă de orice contract
Limita mi-ar fi fost cerul și nici măcar
Un om de pasaj aș fi rămas.
Mă doare când nu pot să exprim
Tot ceea ce sunt și cum mă simt
Și văd cum mă mint din ce în ce mai mult
Gândurile să mi le astup .
Și le sufoc în fiecare zi
Punând pietre unele peste altele
Oxigen nelăsând, necrozându-le rând pe rând
Și uite așa mă trezesc visând...
Final de zi
Când ziua ultimă va veni
Ce oare va conta pentru noi toți
Lumina de la capătul tunelului
Sau întunericul de la sfârșitul drumului.?
Ce luam oare cu noi ..
Ce vom căra în buzunare
Sufletul va fi măcar pe jumătate plin
Idei ce mă inunda cu miile
Și va veni cu siguranță
Această zi pentru noi toți
Ne vom revedea cu siguranță..
Asta rămâne de aflat .
Epilepsie
Oare cum e când îți pierzi demnitatea
Când depinzi de mâna celorlalți
Tremuri într-una fără pauză
Și nici voința nu ți-o poți exprima
Te uiți cu adâncime în ochii celorlalți
Sperând că poate le poți sufla durerea ta
Totul e în van și fără reușită
O clipă de liniște e tot ce îți dorești.
Am încercat tremurul să ți-l opresc
N-am reușit și încă regret
Tot ce-ți doresc e numai calm
Și liniștea să ți-o găsești.
Luciditate
Un moment lucid
M-am trezit azi, am 36 de ani
Fug ca să-mi las gândurile în urmă
Dar totuși cineva mă prinde
Mi le înapoiază.
Sunt doar un mort viu plin de speranță,
De a fi mai bun ,de a avea parte
De fericire, sănătate și iubire
A mea și a celor dragi din jur.
Gândul spre casă, mă inspaimantă
Nu știu ce mă va aștepta...
O mare plina de speranță
Sau doar un vid neclintit.
Lyon 13/02/2024
O seară ca niciuna alta
Lună de duminică
Și ce m-aș legăna pe lună
Să-i vad pe toți ce ii iubesc
Să-i călăuzesc cu a mea Lumină
Să-i văd de câte ori doresc ...
Aș sta pe croissantul ăl imens
Lumină eu să dăruiesc
Decât umbra mea în întuneric
Să mai aștepte încă o zi.
Și-n amintirile mele veșnice veți fi
Oriunde eu voi fi cu voi
În minte ,suflet și în zâmbet
Acolo mă veți ivi mereu.
17/12/2023
Drumul spre casă, de la Modane
Rămas bun tataie
Rămas bun tataie
Să îți fie drumul luminat dragă tataie,
Căci tu numai asta ai meritat
Îți mulțumesc pentru ce ai fost
Vei fi și vei rămâne bunicul nostru minunat
La El te-a luat al nostru Dumnezeu
Te-a ascultat și te-a cruțat
Drumul ușor ți l-a creat
Mergi în pace ,în lumea ce te așteaptă
Fără dureri și fără griji
Căci noi te vom purta mereu
În inimă și-n gând pe viitor
Îți spun cu regret în suflet
Mergi cu bine tataia al meu iubit
Căci ne vom revedea cu siguranță
Și vom râde împreună ca în trecut .
Ce aș fi vrut
Ce aș fi vrut...
Visez la o viață ce n-am avut
Dar sunt încă prinsă în trecut
De ce continui să mă mint
Fricile nu mi le afrunt
O viață în care aș fi zburat
În care aș fi fost liberă de orice contract
Limita mi-ar fi fost cerul și nici măcar
Un om de pasaj aș fi rămas.
Mă doare când nu pot să exprim
Tot ceea ce sunt și cum mă simt
Și văd cum mă mint din ce în ce mai mult
Gândurile să mi le astup .
Și le sufoc în fiecare zi
Punând pietre unele peste altele
Oxigen nelăsând, necrozându-le rând pe rând
Și uite așa mă trezesc visând...
Final de zi
Când ziua ultimă va veni
Ce oare va conta pentru noi toți
Lumina de la capătul tunelului
Sau întunericul de la sfârșitul drumului.?
Ce luam oare cu noi ..
Ce vom căra în buzunare
Sufletul va fi măcar pe jumătate plin
Idei ce mă inunda cu miile
Și va veni cu siguranță
Această zi pentru noi toți
Ne vom revedea cu siguranță..
Asta rămâne de aflat .
Epilepsie
Oare cum e când îți pierzi demnitatea
Când depinzi de mâna celorlalți
Tremuri într-una fără pauză
Și nici voința nu ți-o poți exprima
Te uiți cu adâncime în ochii celorlalți
Sperând că poate le poți sufla durerea ta
Totul e în van și fără reușită
O clipă de liniște e tot ce îți dorești.
Am încercat tremurul să ți-l opresc
N-am reușit și încă regret
Tot ce-ți doresc e numai calm
Și liniștea să ți-o găsești.