Frumusețea-i deşartă
Luându-mi buchetul de lalele,
știusem că urma a cumpăra,
flori deja moarte
știam ce soartă aveau deja zămislite-n față
le vedeam însă, colorate și voioase,
ignorând legătura lor ruptă cu viața
lalelele au murit de a binelea,
zac acum întinse făr’ de suflare,
pe masa de sticlă rece, precum un muribund, întins pe un şes de fierea-pământului
nu m-am îndurat să le curm suferința,
le-am lăsat să se ispășească, în tăcere
lalelele și-au dat ultima suflare,
acum o săptămână jumătate
nu-mi mai plac, sunt hidoase
după metamorfoză, doar muștele le mai găsesc acum frumoase
numai creaturile oarbe
însă le luasem deja așa,
deja secătuite,
le apreciasem mai mult,
cât încă nu-mi spuneau vădit,
că ar fi ofilite
vedem viața unde-i doar moarte,
găsim speranța în gânduri deşarte
consimțim să iubim doar cele frumoase
uitând că în fine, si ele vor cădea late
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Erin Doria Neacşu
Дата публикации: 4 марта
Просмотры: 124
Стихи из этой категории
Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."
DACĂ DESTINUL !
DACĂ DESTINUL
MĂ CHEAMĂ
FĂRĂ SĂ MĂ ÎNTREBE:
-EȘTI GATA ?
POT EU FACE GREVĂ ?...
ȘI LAS CHEMAREA FĂRĂ RĂSPUNS ?.
ȘTIU ,DEJA SOARTA-I HĂRĂZITĂ ,
DE ACOLO ,DE SUS .
SE POATE NEGOCIA CEVA?
CUM ALTFEL , TOATE SE POT?
UN RĂSPUNS ...NIMENI
NU-MI POATE DA !
DOAR ,POT AȘTEPTA...
Viața drumețului
Drumețule din calea vieții
Ce porți pelerina bătrâneții,
Și pe umeri multe primăveri,
Să nu gândești că sunt poveri.
Semnele destinului cel hărăzit
Pe drumul ce-ai fost călăuzit,
Îți va aduce un dulce strop auriu
Și seri tandre cu parfum purpuriu.
Speranța în toți anii care vor veni
Sufletește-n bucurie ți s-ar cuveni.
Iară gândul sincer cu drag împletit
În buchet de cuvinte este adăpostit.
Plăcutul sentiment ce nutrești
Când pe cerul vieții privești,
Accepți mișcarea mirifică a norilor
Și trecerea uluitoare a anilor.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Fără Titlu
Ești tot mai aproape de mal,
Dar te lași dus de val.
În al sortii declin,
Prin ape adânci,
Te scufunzi ca un gând.
Și când furtuna bate cu putere,
Învolburată,
Marea cu-a sa întindere albastră
Îți dezvăluie misterul.
Iar spre seară,
Când liniștea te doboară,
Să te afunzi adânc,
cu fiecare gând,
în abisul necuprins de întunericul mării.
Ce suntem oare?
Suntem un gând
Suntem un timp
Suntem o șansă
Un fir de praf topit în marea de speranță
Suntem un nor
Suntem un vis
Suntem o ceață
Suntem o umbră făurită de substanță
Suntem un cer
Suntem o stea
Suntem o rază
Un soare orb mințind lumină cu prestanță
Suntem prezent
Suntem decor
Suntem o nuanță
O pată gri de curcubeu într-o vacanță
Suntem minciuni și adevăr
Suntem instanță
Un strop cinstit de căutări într-o balanță
Suntem un drum
Suntem un pas
Suntem o ață
Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță
Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață
Suntem absenți când nu-i speranță antidot
Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață
Suntem acum, suntem aici și-atâta tot
Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."
DACĂ DESTINUL !
DACĂ DESTINUL
MĂ CHEAMĂ
FĂRĂ SĂ MĂ ÎNTREBE:
-EȘTI GATA ?
POT EU FACE GREVĂ ?...
ȘI LAS CHEMAREA FĂRĂ RĂSPUNS ?.
ȘTIU ,DEJA SOARTA-I HĂRĂZITĂ ,
DE ACOLO ,DE SUS .
SE POATE NEGOCIA CEVA?
CUM ALTFEL , TOATE SE POT?
UN RĂSPUNS ...NIMENI
NU-MI POATE DA !
DOAR ,POT AȘTEPTA...
Viața drumețului
Drumețule din calea vieții
Ce porți pelerina bătrâneții,
Și pe umeri multe primăveri,
Să nu gândești că sunt poveri.
Semnele destinului cel hărăzit
Pe drumul ce-ai fost călăuzit,
Îți va aduce un dulce strop auriu
Și seri tandre cu parfum purpuriu.
Speranța în toți anii care vor veni
Sufletește-n bucurie ți s-ar cuveni.
Iară gândul sincer cu drag împletit
În buchet de cuvinte este adăpostit.
Plăcutul sentiment ce nutrești
Când pe cerul vieții privești,
Accepți mișcarea mirifică a norilor
Și trecerea uluitoare a anilor.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Fără Titlu
Ești tot mai aproape de mal,
Dar te lași dus de val.
În al sortii declin,
Prin ape adânci,
Te scufunzi ca un gând.
Și când furtuna bate cu putere,
Învolburată,
Marea cu-a sa întindere albastră
Îți dezvăluie misterul.
Iar spre seară,
Când liniștea te doboară,
Să te afunzi adânc,
cu fiecare gând,
în abisul necuprins de întunericul mării.
Ce suntem oare?
Suntem un gând
Suntem un timp
Suntem o șansă
Un fir de praf topit în marea de speranță
Suntem un nor
Suntem un vis
Suntem o ceață
Suntem o umbră făurită de substanță
Suntem un cer
Suntem o stea
Suntem o rază
Un soare orb mințind lumină cu prestanță
Suntem prezent
Suntem decor
Suntem o nuanță
O pată gri de curcubeu într-o vacanță
Suntem minciuni și adevăr
Suntem instanță
Un strop cinstit de căutări într-o balanță
Suntem un drum
Suntem un pas
Suntem o ață
Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță
Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață
Suntem absenți când nu-i speranță antidot
Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață
Suntem acum, suntem aici și-atâta tot
Другие стихотворения автора
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară
Nix
Din candela cerului, neaua-i lepădată
Se așterne-n șiruri dalbe,
Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte
Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i
Își impune acum domnia,
Totul învăluie cu a sa greutate
Omoară, orice-i stă în cale
Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,
Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă
Neaua nu grăiește pace,
ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine
Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol
Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere
Te străpunge, te doboară
Cu o hlamidă moale, te înfășoară