Cautând in umbra
Prin tot ceea ce am făcut,
Niciodată nu am regretat.
Dar recent în viața-mi apăruse
Tristul gând, ce mi-l readuse.
Eu fiind din alte tărâmuri,
De-o altă părere făcut-o am
Pe singura viețate,
Care mă suporta.
Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.
Mare greșeală.
Acum e totul în zadar.
Cu speranța renașterii sufletești
Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,
Cu un singur scop, cel al mântuirii.
Promisesem o schimbare,
Pentru bine, pentru noi,
Ca să mă pot numii si eu, om.
Ea merita totul…
Eu nu…
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: David Filip
Дата публикации: 9 марта 2024
Просмотры: 504
Стихи из этой категории
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Ultima dorinta
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Frunze fără culoare și sens
Frunze fără culoare și sens,
N-au scăriță dar au loc de treaptă,
Pentru toată viața pe perete este o pată,
Au culoarea alb ce-i cam intens,
Ele cad și nu le-ajut,
Căci toamna așa a vrut.
Autor: Nicoleta Postovan
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți multumesc copile,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de-acuma'
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Insă,teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Ușor le e din cuib să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fii el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea ,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe-atunci,
O să te învăț să zbori!
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.
Al cincilea anotimp!
Sunt 4 anotimpuri într-un an
Cu cele 12 luni calendaristice,
Și-n ele ni se află horoscopul
Unde găsim povești fantastice.
Și mai există un anotimp în timp
Al cincilea numit al spiritului,
O legătură între ființă și natură
Știută doar de mintea înțeleptului.
În el se-ascund ce nu se vede
Și sunt trăiri foarte intense,
Unde natura-n spirit trăiește
Și multe rămân neînțelese.
E perioada de introspecție interioară
În eul tău cu transformări fără finit,
E creativitate și o perfectă armonie
Este un spațiu-n timp...greu definit!
Ultima dorinta
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Frunze fără culoare și sens
Frunze fără culoare și sens,
N-au scăriță dar au loc de treaptă,
Pentru toată viața pe perete este o pată,
Au culoarea alb ce-i cam intens,
Ele cad și nu le-ajut,
Căci toamna așa a vrut.
Autor: Nicoleta Postovan
Melancolie
Suflete,melancolia ta mă tulbură..
Oare de ce s-a născut?
Poate pentru că e toamna,
Poate pentru că oamenii ce pleaca
Îmi ravasesc gândurile
Facandu-ma sa vad umbrele apusului,
Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..
Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,
Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,
Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,
Că ultima filă din cartea vieții e tristă
Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,
Sau poate doar pentru că sunt eu..
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți multumesc copile,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de-acuma'
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Insă,teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Ușor le e din cuib să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fii el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea ,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe-atunci,
O să te învăț să zbori!
Другие стихотворения автора
Drumul spre schimbare
Pe nesfârșitul drum al schimbării,
Hotărât am decis azi să calc.
Să schimb ceea ce a fost
Într-un viitor mult mai frumos.
Tot răul ce l-am semănat,
Ca o umbră îmi ține de urât,
Pe nesfârșitul drum, pe care încă-l zburd.
Nu sunt unul, suntem doi,
Iar la gândul ei tot mă-ntorc.
Știu că am dezamăgit-o
Prin stilul meu sălbatic de a trăi,
Dar vreau să știe,
Că pentru ea, pentru noi,
Eu mă voi schimba.
Ea e totul pentru mine,
O simplă fată, înaltă și brunetă
Cu un suflet enorm,
Și un zâmbet pur.
Ea știe că pentru ea îi dedic.
O știe adânc în suflet,
Încă sperând să mă schimb.
Iar eu, un tânăr poet neexperimentat
Pot doar să-i promit și să-i jur,
Că prin acest vers de amor
Drumul meu acum începe,
Vindecarea odată cu el,
În suflete să ne împăcăm.
"Reflecții în Căirea Iubirii"
Dându-mi seama de ce am făcut,
Un singur lucru a trebuit să schimb.
Și anume, felul meu de a fi.
Nu știu dacă mă va ierta,
Dar vreau să-i demonstrez un singur lucru,
Faptul că nu îi iubesc doar trupul.
Fiind un copil, am multe de învățat,
Iar acest lucru mi-a deschis ochii
Către ce ar trebui să fiu,
Un așa-zis "bărbat" adevărat.
Dar uite că și eu,
Eul liric, tot mă înșel
Iar singurul lucru pe care-l caut
E pacea în suflet,
Căirea prin iubire.
Dar merit oare iubirea asta?
Drumul spre schimbare
Pe nesfârșitul drum al schimbării,
Hotărât am decis azi să calc.
Să schimb ceea ce a fost
Într-un viitor mult mai frumos.
Tot răul ce l-am semănat,
Ca o umbră îmi ține de urât,
Pe nesfârșitul drum, pe care încă-l zburd.
Nu sunt unul, suntem doi,
Iar la gândul ei tot mă-ntorc.
Știu că am dezamăgit-o
Prin stilul meu sălbatic de a trăi,
Dar vreau să știe,
Că pentru ea, pentru noi,
Eu mă voi schimba.
Ea e totul pentru mine,
O simplă fată, înaltă și brunetă
Cu un suflet enorm,
Și un zâmbet pur.
Ea știe că pentru ea îi dedic.
O știe adânc în suflet,
Încă sperând să mă schimb.
Iar eu, un tânăr poet neexperimentat
Pot doar să-i promit și să-i jur,
Că prin acest vers de amor
Drumul meu acum începe,
Vindecarea odată cu el,
În suflete să ne împăcăm.
"Reflecții în Căirea Iubirii"
Dându-mi seama de ce am făcut,
Un singur lucru a trebuit să schimb.
Și anume, felul meu de a fi.
Nu știu dacă mă va ierta,
Dar vreau să-i demonstrez un singur lucru,
Faptul că nu îi iubesc doar trupul.
Fiind un copil, am multe de învățat,
Iar acest lucru mi-a deschis ochii
Către ce ar trebui să fiu,
Un așa-zis "bărbat" adevărat.
Dar uite că și eu,
Eul liric, tot mă înșel
Iar singurul lucru pe care-l caut
E pacea în suflet,
Căirea prin iubire.
Dar merit oare iubirea asta?
Drumul spre schimbare
Pe nesfârșitul drum al schimbării,
Hotărât am decis azi să calc.
Să schimb ceea ce a fost
Într-un viitor mult mai frumos.
Tot răul ce l-am semănat,
Ca o umbră îmi ține de urât,
Pe nesfârșitul drum, pe care încă-l zburd.
Nu sunt unul, suntem doi,
Iar la gândul ei tot mă-ntorc.
Știu că am dezamăgit-o
Prin stilul meu sălbatic de a trăi,
Dar vreau să știe,
Că pentru ea, pentru noi,
Eu mă voi schimba.
Ea e totul pentru mine,
O simplă fată, înaltă și brunetă
Cu un suflet enorm,
Și un zâmbet pur.
Ea știe că pentru ea îi dedic.
O știe adânc în suflet,
Încă sperând să mă schimb.
Iar eu, un tânăr poet neexperimentat
Pot doar să-i promit și să-i jur,
Că prin acest vers de amor
Drumul meu acum începe,
Vindecarea odată cu el,
În suflete să ne împăcăm.
"Reflecții în Căirea Iubirii"
Dându-mi seama de ce am făcut,
Un singur lucru a trebuit să schimb.
Și anume, felul meu de a fi.
Nu știu dacă mă va ierta,
Dar vreau să-i demonstrez un singur lucru,
Faptul că nu îi iubesc doar trupul.
Fiind un copil, am multe de învățat,
Iar acest lucru mi-a deschis ochii
Către ce ar trebui să fiu,
Un așa-zis "bărbat" adevărat.
Dar uite că și eu,
Eul liric, tot mă înșel
Iar singurul lucru pe care-l caut
E pacea în suflet,
Căirea prin iubire.
Dar merit oare iubirea asta?
Drumul spre schimbare
Pe nesfârșitul drum al schimbării,
Hotărât am decis azi să calc.
Să schimb ceea ce a fost
Într-un viitor mult mai frumos.
Tot răul ce l-am semănat,
Ca o umbră îmi ține de urât,
Pe nesfârșitul drum, pe care încă-l zburd.
Nu sunt unul, suntem doi,
Iar la gândul ei tot mă-ntorc.
Știu că am dezamăgit-o
Prin stilul meu sălbatic de a trăi,
Dar vreau să știe,
Că pentru ea, pentru noi,
Eu mă voi schimba.
Ea e totul pentru mine,
O simplă fată, înaltă și brunetă
Cu un suflet enorm,
Și un zâmbet pur.
Ea știe că pentru ea îi dedic.
O știe adânc în suflet,
Încă sperând să mă schimb.
Iar eu, un tânăr poet neexperimentat
Pot doar să-i promit și să-i jur,
Că prin acest vers de amor
Drumul meu acum începe,
Vindecarea odată cu el,
În suflete să ne împăcăm.
"Reflecții în Căirea Iubirii"
Dându-mi seama de ce am făcut,
Un singur lucru a trebuit să schimb.
Și anume, felul meu de a fi.
Nu știu dacă mă va ierta,
Dar vreau să-i demonstrez un singur lucru,
Faptul că nu îi iubesc doar trupul.
Fiind un copil, am multe de învățat,
Iar acest lucru mi-a deschis ochii
Către ce ar trebui să fiu,
Un așa-zis "bărbat" adevărat.
Dar uite că și eu,
Eul liric, tot mă înșel
Iar singurul lucru pe care-l caut
E pacea în suflet,
Căirea prin iubire.
Dar merit oare iubirea asta?