Logaritmici

Ascultă nerăbdarea timpurie

A ploilor ce au sosit subit

A norilor e cerul toată ziua

Și noaptea parcă nu a mai venit

În zgomotul vâscos de ploaie

Mirosul soarelui e mult tocit

Nici păsările ce erau vioaie

Nu vor să cânte cu trilul amorțit

La geamuri reci atârnă nasuri ude

Ce încă mai așteaptă soare

Acele raze care poate vor pătrunde 

Prin cercurile mici din suflu făurite

De ce-i atât de frig în noi,

De e atât de frig afară?

Și Soarele ne vede goi,

Îi e și greu să mai apară!

Ploaia în puhoi apasă,

Necontenit, ca o pedeapsă

O face tropotind, devine prea aftoasă,

Cu chip posomorât, în râuri se revarsă

Nu-i cere ploii socoteală,

Nu-și poate - alege altă soartă

Mânia lui Zeus ne golește norii,

Ce-nghite lui Leto și ruga răbdării

Însuși Apollo, cu lira fermecată,

Cu arcul de lumină ce vrea să spargă norii,

Îi cântă lin, sublim lui Zeus o sonată,

Îi cere să renunțe la sumbrele potopuri

Marius Ene, Polonia, Iunie 2025

Privesc către soare și cer, 

Aud certuri în crescendo, 

Aud certuri fel de fel

Sunt vietăți stăpâne peste univers,

Le-ascult atent pe toate,

Le-ascult vers cu vers

M-amuză scandalul duelat

Al lumii cu aripi de la sat,

Pare că-i nuntă în codru,

E-o zarvă in aer de menestrel,

Vrea tot alaiul să fie - un otfel!

Fără costume și fără coroane

E-o văsălie necuvântătoare

Și curtea și codrul staccato răsună 

Ce mare-i mirarea din gura păgână!

Ce mare-i gâlceava, atât de nebună!

Ne e mut sufletul de zâmbete

Zâmbete celeste, suflate de copii

Pe-ale noastre frunți bătătorite 

De paradigme tot mai încâlcite 

Uităm că suntem toți copii!

Ei sunt speranță, ei sunt rouă

Ei sunt astrele-aurii

Ce dau nouă, norilor, răgaz

Să scuturăm atâta ploaie

Povarnic suntem încărcați

În simplitatea lor zeiască, reușesc

Cu un surâs încântător să ne privească

Neîncetat cuprinzători ne întăresc

Ne readuc copilăria noastră cea primară

În felul lor platonic, ce mult ne înfloresc !

Marius Ene, Polonia, 01.06.2024

Pe aparente drepte cărărui 

Am început a socoti

Că este bine să nu mergi

Pe urma vechiului a fi

De poți opri procesul Lunii

Şi al Pământului aievea,

Înalță-mi către Soare denii

Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia

În sensul acelor de ceas apar

Diluvii nemiloase ce ies la suprafață 

și cad nemiluit într-un adânc hotar 

Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață 

Acum poți reporni din nou

Întregul Univers minuscul înțeles

Cu fiecare pas ce poartă un ecou

Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou

Marius Ene, Polonia,  25.03.2025

Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.

Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.

Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.

Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.

Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.

Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.

- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.

............................................................................

Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.

Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!

Stagnez într-o baltă fără nume și pătată de trecut.

Datorită secetei din inimă.

Conștiința nu se împacă cu gândul ce greșește,

Iar lucrurile ce par simple, sunt eterne.

Lângă zidul din fața realității.

Plăcerea adierii vântului,

Ce vrei cu adevărat?

Nu crede ce se risipește.

Păstrează ce prinde rădăcini în leș.

În suflet rămân sechele adânci.

Umbresc sufletul, nu găsesc să aprind lumina, căci mi s-a ofilit gândul.

Lași bucăți risipite, pe marginea amintirilor neplătite.

Imaginile îmi înspăimântă originile și tresar în fața ecoului,

Ce aduce ceața incandescentă.

Emigrezi către trepte ruinate, ce nu duc nicăieri,

Decât provizoriu, analgezia stagna ca o nălucă.

https://letras.ro/product/ebook-ritm-surd-florentina-magdalena-editura-letras/

În prima parte a vieții,

Într-un decor de fast,

Apar două vedete: o fată și-un băiat

Atât sunt de frumoși, de tineri, de curați,

Privindu-i de departe, ai spune că sunt frați.

Sunt frați într-o iubire

Ce s-a înfiripat

Nimic nu m-ai contează, e totul minunat.

Renunță la părinți, la ordinea firească,

Iar școala se transferă în glastră la fereastră.

În partea a doua a vieții,

Pe-o scenă amenajată …

Aceleași personaje: se ceartă și se-mpacă.

El, plin de îngânfare, drogat și tatuat, 

Deja e într-o gașcă, se crede împărat.

Iar, Eva cea modernă, aproape dezbrăcată,

În aburi de beție, ajunge dezaxată.

Povestea lor e tristă, dar personalizată,

Nu m-ai au niciun rol, pe scena-ntunecată!

Realitatea, însă, ne spune cu tărie,

Avem un tineret cu fală și mândrie!

Învăță-n școli înalte, în universități,

Și-ajung prin lumea toată profesorii și docenți.

Și ne mândrim cu toții că îi avem în țară,

Ei știu cum să separe neghina de secară.

Le celebram știința și munca-n cercetare,

PLANETA E SALVATĂ! Vom fi liberi sub soare!

Viorica E.

Încă sper și cred că poate fi :

,,Mântuirea - ntregii Românii ,,

Cum spus - a și desenul animat

Chiar de la DOMNITORUL cu Sabat ,

Mirajul de la ,, Timișoara ,, ziar ;

De - ar fi tot românașul : sâmbătar ...

Căci prost ,, e cel ce crede omul

Și nu se încrede în DOMNUL ,,

Și să trăim fără să avem icoane

Și cruci și alte lucruri ce-s romane ,

Iar bestia romană ,oricât ar fi prudentă , 

Tot fi - va nimicită și vremea e recentă !

Viață dulce sau amară

Prinsā-n foaie de țigară,

Răsucită cu finețe

Prin constelații mărețe.

     Prinsă-n buze însetate

     De științā și de arte,

     Trasă-n piept cu îndârjire,

     Răsuflată-n Rāstignire.

Trasă-n suflet să-l adape

Cu fumul gândirii coapte

Și suflat în gol de aer

În vāzduh de idealuri.

     Răsuflare ușurată

     Răstignire resemnatā

     Cum să mai consum țigara

     Când din ochi gâdil chitara.

Soare blând,

Ușor luminând,

Și razele zboară ,

Ca o comoară.