Ce aș fi vrut
Ce aș fi vrut...
Visez la o viață ce n-am avut
Dar sunt încă prinsă în trecut
De ce continui să mă mint
Fricile nu mi le afrunt
O viață în care aș fi zburat
În care aș fi fost liberă de orice contract
Limita mi-ar fi fost cerul și nici măcar
Un om de pasaj aș fi rămas.
Mă doare când nu pot să exprim
Tot ceea ce sunt și cum mă simt
Și văd cum mă mint din ce în ce mai mult
Gândurile să mi le astup .
Și le sufoc în fiecare zi
Punând pietre unele peste altele
Oxigen nelăsând, necrozându-le rând pe rând
Și uite așa mă trezesc visând...
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Sirena88
Дата публикации: 4 марта 2024
Просмотры: 748
Стихи из этой категории
Ultima dorinta
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Pentru ce traim?
Pentru ce traim?
Nimeni nu stie
Care raspunsul sa fie
Oare ca sa ne iubim?
Pentru ce traim?
Multi au speculat
Altii ne-au sugerat
Poate sa suferim?
Pentru ce traim?
Cu totii ne-am gandit
Intrebarea-m rasucit
Solutia s-o gasim
Pentru ce traim?
Raspunsul l-am aflat
Si apoi vi l-am dat
Traim ca sa murim
Umbra
În fiecare zi
De un infinit de ori
Și copacii mor
Așteptând în rând ca la tăiere
În a omului onor
Sacrificați pentru o clipă de plăcere.
Ne mișcăm, trezim, visăm
Fără ca-n viață să discernem
Un cărbune de diamant
Un diamant ce-i tot cărbune.
Nu conștiința, inteligenţa
E ceea ce
Ne face umani, geniali sau raţionali.
Deşi trecură
Eoni întregi
N-am învăţat
Cum să trăim în armonie
În agonie
Sau entropie
Cu mişcarea pendulară
A timpului neînăscut.
Orice făptură, oricât de mică
Inteligentă de-ar fi,
Ca și norii distrugători
A căror spaime seducătoare
Creează viață din eter.
Trăiește în sine prin ea însăși
Precum o umbră neluminată
Ca o rază întunecată.
Din spaime abrupte înălțate
O pădure milenară
Ar fi arsă, reclădită
Sub chip de om reconstruită.
Suntem o umbră
(Da, doar o umbra, nu te mira, chiar daca îți închizi ochii, O, tu cititorule, umbra, aceeași umbră, tot te va urmări).
În căutarea dimineții.
Noaptea găsim ce e tristeţea
Fericirea de a jeli, bucuria de a sluji
Şi totuşi pentru a noastră mântuire
Strivim și baza rădăcina
Rugându-ne ca și tulpina
Să stea dreaptă înălțată
Strigând zadarnic un crez impur.
Un sunet alb de a viețui
Neputința de a muri.
Suntem trăitori doar cu gândul,
Pe vecie trădători,
Vom fi.
Suntem aici, ai voștri stăpâni
Vai de noi căci prin
Tăiere
Ce distrugem ne înconjoară
Ca-ntr-o plasă a minciunii
A durerii, slăbiciunii
Și a bolii de a fi
Un om prea mic pentru a întelege
Căci prin viaţa ce-o curmăm
Noi la moarte ne condamnăm.
Trăim şi nu ne uităm
La umbra ce-o călcăm.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Renasc
Trăiesc cu frica, ca o umbră adâncă,
Și totuși zâmbesc, deși știu că e fals,
Într-o lume în care speranța se stinge,
Și tăcerea mă strânge cu grijă, fără glas.
Am căutat un refugiu în lucruri pierdute,
În cuvinte nespuse și gesturi uitate,
Dar fiecare pas mă duce înapoi,
Într-un cerc de amintiri neîmpăcate.
Lirism Calamburic
Întreaga lui creație ascunde
Frânturi de urme de manoperă
Ochii se udă,inima-ți tresare
Nu e doar lirică man,e Operă!
-
Averea lor de-o viață adunată
Banuti cu lei,toți numerar
Strigau unii după alții să se-adune
Nici nu știau ca banu-i nume rar
-
Înțelepciunea cică se obține greu
Cică-i mai "scumpă" ca o fostă
Valoarea o estimezi doar cand o pierzi
Înțelepciunea-i scumpă,dar si prostia costă
-
Filozofezi cuvinte greu de deslușit
În glas nicicând n-o să ajungă
Bagaje întregi de cunoștințe cari
Și totuși te rezumi doar la o pungă
-
El tot m-aleargă întreaga viață
C-un amărât de ceas se simte viu
Degrabă orele-s minute secundate
Mi-arată cât mai sunt pan' n-o să fiu
-
Ce-o să rămână dupa mine pe pământ
Sclipici,lumini,v-o spune EA
"A fost un simplu om ce a iubit"
Din dragoste cu drag o stea
Ultima dorinta
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Pentru ce traim?
Pentru ce traim?
Nimeni nu stie
Care raspunsul sa fie
Oare ca sa ne iubim?
Pentru ce traim?
Multi au speculat
Altii ne-au sugerat
Poate sa suferim?
Pentru ce traim?
Cu totii ne-am gandit
Intrebarea-m rasucit
Solutia s-o gasim
Pentru ce traim?
Raspunsul l-am aflat
Si apoi vi l-am dat
Traim ca sa murim
Umbra
În fiecare zi
De un infinit de ori
Și copacii mor
Așteptând în rând ca la tăiere
În a omului onor
Sacrificați pentru o clipă de plăcere.
Ne mișcăm, trezim, visăm
Fără ca-n viață să discernem
Un cărbune de diamant
Un diamant ce-i tot cărbune.
Nu conștiința, inteligenţa
E ceea ce
Ne face umani, geniali sau raţionali.
Deşi trecură
Eoni întregi
N-am învăţat
Cum să trăim în armonie
În agonie
Sau entropie
Cu mişcarea pendulară
A timpului neînăscut.
Orice făptură, oricât de mică
Inteligentă de-ar fi,
Ca și norii distrugători
A căror spaime seducătoare
Creează viață din eter.
Trăiește în sine prin ea însăși
Precum o umbră neluminată
Ca o rază întunecată.
Din spaime abrupte înălțate
O pădure milenară
Ar fi arsă, reclădită
Sub chip de om reconstruită.
Suntem o umbră
(Da, doar o umbra, nu te mira, chiar daca îți închizi ochii, O, tu cititorule, umbra, aceeași umbră, tot te va urmări).
În căutarea dimineții.
Noaptea găsim ce e tristeţea
Fericirea de a jeli, bucuria de a sluji
Şi totuşi pentru a noastră mântuire
Strivim și baza rădăcina
Rugându-ne ca și tulpina
Să stea dreaptă înălțată
Strigând zadarnic un crez impur.
Un sunet alb de a viețui
Neputința de a muri.
Suntem trăitori doar cu gândul,
Pe vecie trădători,
Vom fi.
Suntem aici, ai voștri stăpâni
Vai de noi căci prin
Tăiere
Ce distrugem ne înconjoară
Ca-ntr-o plasă a minciunii
A durerii, slăbiciunii
Și a bolii de a fi
Un om prea mic pentru a întelege
Căci prin viaţa ce-o curmăm
Noi la moarte ne condamnăm.
Trăim şi nu ne uităm
La umbra ce-o călcăm.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Renasc
Trăiesc cu frica, ca o umbră adâncă,
Și totuși zâmbesc, deși știu că e fals,
Într-o lume în care speranța se stinge,
Și tăcerea mă strânge cu grijă, fără glas.
Am căutat un refugiu în lucruri pierdute,
În cuvinte nespuse și gesturi uitate,
Dar fiecare pas mă duce înapoi,
Într-un cerc de amintiri neîmpăcate.
Lirism Calamburic
Întreaga lui creație ascunde
Frânturi de urme de manoperă
Ochii se udă,inima-ți tresare
Nu e doar lirică man,e Operă!
-
Averea lor de-o viață adunată
Banuti cu lei,toți numerar
Strigau unii după alții să se-adune
Nici nu știau ca banu-i nume rar
-
Înțelepciunea cică se obține greu
Cică-i mai "scumpă" ca o fostă
Valoarea o estimezi doar cand o pierzi
Înțelepciunea-i scumpă,dar si prostia costă
-
Filozofezi cuvinte greu de deslușit
În glas nicicând n-o să ajungă
Bagaje întregi de cunoștințe cari
Și totuși te rezumi doar la o pungă
-
El tot m-aleargă întreaga viață
C-un amărât de ceas se simte viu
Degrabă orele-s minute secundate
Mi-arată cât mai sunt pan' n-o să fiu
-
Ce-o să rămână dupa mine pe pământ
Sclipici,lumini,v-o spune EA
"A fost un simplu om ce a iubit"
Din dragoste cu drag o stea
Другие стихотворения автора
Luciditate
Un moment lucid
M-am trezit azi, am 36 de ani
Fug ca să-mi las gândurile în urmă
Dar totuși cineva mă prinde
Mi le înapoiază.
Sunt doar un mort viu plin de speranță,
De a fi mai bun ,de a avea parte
De fericire, sănătate și iubire
A mea și a celor dragi din jur.
Gândul spre casă, mă inspaimantă
Nu știu ce mă va aștepta...
O mare plina de speranță
Sau doar un vid neclintit.
Lyon 13/02/2024
Trecător prin lume
Spune-mi tu străine cu ce îs sunt pași
Mai apăsați și mai importanți ca altora
De ce ești tu special pasagerul?
Nu știi oare ca totul e trecător...
De te uiți în jur vei vedea că ești
Un praf în aceasta dezordine colosală
Tot ce ai aparține pământului
Iar el în sine este al cosmosului.
Nu vezi tu oare ,chiar dacă te doare
Că ești un suvenir în grija vântului
Ce va veni și te va șterge
Și te va dărui pământului.
Vocea mării
De ar putea marea să vorbească
Ce-ar zice ea oare ,
Un Babilon de oamenii, ea a scăldat
A alinat durerile și arsurile le-a spălat
Și pleacă și revine iar ,priviri purtând
Spre infinit, sub luciul stelelor
Acolo unde cerul și ea se impleticesc
Și gândurile se indeplinesc.
Ea poartă în adâncuri, cele mai arzătoare gânduri
Ce așteaptă doar pe cineva
Ce poate le rastalmaci, le arunca
In plasa visatorilor reali.
O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.
Cursă contra timp.
Alerg spre mine
Oare alerg înspre sau mă îndepărtez de viață
Fiorul morții m-a întâmpinat de 2 ori într-o singură săptămâna
Doar un bun reflex și un inger pe bicicleta
Îmi țin încă respirația aici pe pământ
Ce oare este frica de a pieri ,de a nu mai fi
De ce mă inspaimantă ce nu cunosc ?
Mă țin atât de strânsă cu ghearele de ale vieții gât
Vreau să stau Doamne până când motivația să nu o mai cunosc.
Îmi place să râd să mă simt în viață
Oamenii și natura să o ascult
Să mă întrec cu mine în fiecare zi
Să merit Doamne,acest loc pe pământ.
O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.
Luciditate
Un moment lucid
M-am trezit azi, am 36 de ani
Fug ca să-mi las gândurile în urmă
Dar totuși cineva mă prinde
Mi le înapoiază.
Sunt doar un mort viu plin de speranță,
De a fi mai bun ,de a avea parte
De fericire, sănătate și iubire
A mea și a celor dragi din jur.
Gândul spre casă, mă inspaimantă
Nu știu ce mă va aștepta...
O mare plina de speranță
Sau doar un vid neclintit.
Lyon 13/02/2024
Trecător prin lume
Spune-mi tu străine cu ce îs sunt pași
Mai apăsați și mai importanți ca altora
De ce ești tu special pasagerul?
Nu știi oare ca totul e trecător...
De te uiți în jur vei vedea că ești
Un praf în aceasta dezordine colosală
Tot ce ai aparține pământului
Iar el în sine este al cosmosului.
Nu vezi tu oare ,chiar dacă te doare
Că ești un suvenir în grija vântului
Ce va veni și te va șterge
Și te va dărui pământului.
Vocea mării
De ar putea marea să vorbească
Ce-ar zice ea oare ,
Un Babilon de oamenii, ea a scăldat
A alinat durerile și arsurile le-a spălat
Și pleacă și revine iar ,priviri purtând
Spre infinit, sub luciul stelelor
Acolo unde cerul și ea se impleticesc
Și gândurile se indeplinesc.
Ea poartă în adâncuri, cele mai arzătoare gânduri
Ce așteaptă doar pe cineva
Ce poate le rastalmaci, le arunca
In plasa visatorilor reali.
O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.
Cursă contra timp.
Alerg spre mine
Oare alerg înspre sau mă îndepărtez de viață
Fiorul morții m-a întâmpinat de 2 ori într-o singură săptămâna
Doar un bun reflex și un inger pe bicicleta
Îmi țin încă respirația aici pe pământ
Ce oare este frica de a pieri ,de a nu mai fi
De ce mă inspaimantă ce nu cunosc ?
Mă țin atât de strânsă cu ghearele de ale vieții gât
Vreau să stau Doamne până când motivația să nu o mai cunosc.
Îmi place să râd să mă simt în viață
Oamenii și natura să o ascult
Să mă întrec cu mine în fiecare zi
Să merit Doamne,acest loc pe pământ.
O viață într-o clipă
O viață într-o clipă
De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .
E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?
Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.