Pentru tine, nu pentru ei

Trăiește-ți viața, nu după ce vor alții,

Căci gurile lumii mereu vor șopti,

Când ești liber, te vor numi straniu,

Când taci, te vor zice rece și pustiu.

 

Când hainele largi îți dau un sentiment de pace,

Ei te vor privi cu ochi critici și reci,

Dar când alegi să te îmbraci altfel,

Te vor judeca pentru cum îți stau formele.

 

Ești prea mult sau prea puțin,

Niciodată nu vor ști ce e în tine,

Iar când alegi să te ascunzi,

Vor spune că ești schimbată, altfel.

 

Îți spui că poate e mai bine așa,

Să urmezi tiparele ce nu îți sunt tale,

Dar în adâncul tău știi prea bine,

Că nu poți trăi decât pentru tine,

Chiar dacă restul te vor judeca.

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: jessica_brescan poezii.online Pentru tine, nu pentru ei

Date of posting: 7 January 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1084

Log in and comment!

Other poems by the author

Serenada suspinului

Vioarele își serbează nunta-n graiul meu ce se irosește cu fiecare cuvânt "mă dor"

Mă dor tristetele zori că nu mai vin și mă lasă scufundată-n mănăstirea viorilor cu-n glas ce se sting 

Ele zbiară în suspin pe fiecare coardă a inimii mele si fiecare notă răsfrântă plânge numai și numai de dorul pentru ele

Notele obișnuiau să îi daie cântării fericirii mele, iar peisajul răsuna a chitară vioaie și plină de viață care își ducea traiul trăind o serenadă

O serenadă a nopții scânteie ce învăluie iubirea-n discreția amorului de după perdele de safir

 

O cheie sol, o notă muzicală ce iubea să se încălzească la razele sale fierbinții

Și o compoziție întreagă din atomi ei doar ție îți cânta

Pana și în ploaie ele predominau a sclipirii amor ce amortiza căderea sufletului meu

 

Acum privindu-mă singură, nici nu mi-aș permite să îmi dau dreptul la fericire căci nu cred că merit așa dar, mai ales când nici măcar de tine nu eram vreodată demnă căci îmi preferam soarta cu spini, să fie legată cu seceta  unui sunet de vioară ucis, ce urcă cruciș spre realizarea ce-l așteaptă,că nimeni vreodată nu-l va iubi cu adevărat

More ...

Șoapta dulce-amară

Mă satur de promisiuni risipite-n vânt,

De jurăminte goale, de cuvinte pierdute,

Tu, cu ochii tăi de gheață, m-ai ținut captivă,

Într-o capcană de doruri ce acum se destramă, se frâng în tăcere.

 

Fiecare cuvânt pe care mi-l șopteai atunci,

Era doar o mască, o minciună ce se îmbrăca-n flori,

Iar eu, credulă, am înghițit fiecare frază,

Ca pe un leac ce-mi alina rănile, dar mă omora încet.

 

Cât m-ai folosit, cât m-ai chinuit cu dorul tău străin!

M-ai îmbrățișat cu mâinile reci, ca un vânt de toamnă,

Ți-am dat sufletul, dar tu nu m-ai simțit,

Ai jucat cu el ca pe o piesă de șah, sacrificându-l pentru o mutare.

 

Minciunile tale au fost ca un parfum de iasomie,

Lipsit de substanță, dar atât de dulce în aparență,

M-ai promis că ești al meu, că doar eu sunt steaua ta,

Dar ai uitat să îmi spui că erai orb la iubirea mea.

 

Tu nu știi cât m-ai rănit, cât m-ai sfâșiat în adâncuri,

Căci iubirea mea nu a fost decât o pradă pentru ego-ul tău,

Ai folosit-o pentru a te hrăni cu speranța mea,

Și acum mă lași să mă usuc în acest pustiit „noi” fără început.

 

Te-ai risipit în mulțimea lumii, fără o urmă de regrete,

Iar eu am rămas un ecou în mine însămi, pierdută, uitată,

Căci nu sunt decât un vis al unui „noi” care nu a fost,

Și mă topesc, în adâncul meu, în tăcerea unei iubiri îngropate.

 

Dar, în ciuda tuturor, voi învăța să mă ridic,

Să las în urmă aceste ruine ce le-ai construit cu mâinile tale,

Căci în final, tu nu mă vei auzi, nu vei ști niciodată,

Cum m-ai lăsat să ard în flăcările unei iubiri ce nu a avut nicio șansă.

 

 

More ...

Înger-n flăcări de dor

Cânt ca un înger ce n-a cunoscut pământ,

Fără colțuri, fără vreme, fără vânt.

Sufletul meu plutește în cântul gol,

Sunt doar ecou, dar în mine se naște un rol.

 

Nu sunt glas, nu sunt sunet, nu sunt nimic,

Sunt doar o fărâmă de dor, un pic

De tăcere adunată în aripi de foc,

Un râu fără râu, un drum fără loc.

 

Când te chem, tu, ce ești altceva decât vis,

Te chem dincolo de timp, dincolo de ce ai zis.

Te chem în adâncuri, nu în sus, nu în jos,

Într-o lume unde cuvintele nu sunt, dar sunt rost.

 

Vino să-mi spui, nu când, dar unde,

Căci aici nu e acasă, dar toată casa este unde

Cântul meu se pierde, tu îl vei găsi,

Într-o poveste fără sfârșit, tu vei fi.

 

Te chem cu ochii închiși, cu pasul tăcut,

Unde nimic nu e ce pare, dar totul e ascuns în lut.

E o lume ce tremură, dar nu o vezi,

Căci ea se naște în sângele meu, în fiecare vrei.

 

Să vii, nu cu pași, ci cu o umbră tăcută,

Să mă auzi doar când taci, doar când ești mut.

Căci în liniștea ta voi cânta fără cuvinte,

Vino, doar tu știi ce-ți cer, în zeci de mii de simțuri ascunse, neștiute.

 

Eu, un înger, nu pot fi decât adânc în cântec,

Tu, un mister, doar auzi, nu simți nimic.

Aș vrea doar o poveste, doar o clipă,

Vino acasă, și să mă auzi... cum te chem, în fiecare simț pe care-l am și nu-l înțeleg

 

 

More ...

Eclipsa inversă  

 

Am stins soarele cu palmele mele,

M-am săturat de lumină, de adevăr,

Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,

Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.

 

Tu ești tot ce nu se poate atinge.

Te plimbi prin marginile existenței mele,

Un zeu al absenței,

Un sculptor al golului din piept.

 

Cuvintele pe care nu ți le-am spus

S-au transformat în pietre,

Le car în stomac, grele și mute,

Un mormânt pe care-l port în mine.

 

Mă sufoc în fiecare răsărit,

Îngropată de promisiunea luminii.

Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –

De întunericul perfect în mijlocul zilei.

 

Când respir, trag aer care a fost al tău,

Fiecare moleculă e un ecou

Al ființei tale,

Al plecării tale.

 

Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,

Că poate nici n-ai fost.

Poate te-am inventat din frica

De a nu avea pe cine să pierd.

 

Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.

Pentru că doar un geniu poate să-și scrie

Propriul sfârșit,

Și să creadă că l-a trăit.

 

 

 

                         

 

 

More ...

Elegia amorului

În grădina amintirilor mele, înflorită cu taina primului sărut,

Zămislesc versuri ca pe frunzele unei vechi cronici, 

Când inima mea a fost captivă în lanțurile dorinței,

Și sufletul meu dansa în lumina ochilor lui

El era ca o stea căzătoare pe cerul nopții,

O promisiune strălucitoare, o tainică iluzie,

Cu ochii lui, oglinda sufletului său, o lume de mistere,

În care m-am pierdut fără de drum, într-un labirint al dorinței

 

În fiecare atingere, simțeam marea sărutând țărmul,

În fiecare râs, descopeream ecoul fericirii pure,

Dar vântul timpului a suflat aspru și nepăsător,

Și în trecerea lui, a luat cu el pasiunea, lasând doar amintirea

 

Acum, ca un călător pe mare, înlăuntrul sufletului meu,

Tânjesc după el, ca și cum ar fi fost o pasăre fugind spre cer,

Într-un peisaj de amurg, unde culorile sunt stropite cu nostalgie,

Și cuvintele sunt răstălmăcite de adierea melancoliei

Dar în ciuda distanței și a uitării, flacăra lui arde în mine,

Ca o făclie ce luminează în întunericul etern,

Prima mea dragoste, ca o floare de nufăr pe un lac adânc,

Încă înflorește în grădina inimii mele, pur și neschimbată

 

 

More ...

De ce Doamne?

Doamne, de ce mă mai ții pe pământ,

Când fiecare pas pe care-l fac mă doboară?

Într-un trup bolnav, pierdut într-o mare de lacrimi,

Nu mai știu dacă trăiesc sau doar supraviețuiesc,

Și mă întreb, dacă nu sunt de folos nimănui,

De ce mă ții încă în această prizonieră roată de suferință?

 

Ai uitat de mine, Doamne, în mijlocul acestei frânghii frânte,

De ce mă legi de un pământ care mă sfâșie

Și mă roade pe dinăuntru, zi după zi?

Fiecare celulă din mine strigă, dar cine mă aude?

Trăiesc printre oameni, dar sunt o fantomă printre ei,

O umbră ce se stinge încet, în timp ce aș vrea să fiu o lumină.

 

Sunt un vis rătăcit, o rămășiță a unei ființe care cândva visa,

Dar acum sunt doar o fărâmă de carne și o minte prăbușită,

Cum poate fi un om atât de singur în fața Ta,

Când sunt înconjurat de răni ce nu se vindecă niciodată?

Cum mă pot folosi de această viață,

Când nu am nici putere, nici glas, nici speranță?

 

Mă întreb, oare mai am vreun sens aici,

Sau sunt doar un chip pierdut în neant,

Un trup care nu mai răspunde la chemările lumii?

Și totuși, mă ții în viață… pentru ce?

Poate că în toată această suferință, în fiecare clipă de durere,

Se află un plan pe care nu-l înțeleg, un sens care îmi scapă.

 

Dar dacă nu pot să dau nimic înapoi,

Dacă nu pot să fac nici măcar o umbră de bine în lume,

De ce mă lași încă să respir, să mă simt prins într-o capcană de carne?

Răspunde-mi, Doamne, căci sufletul meu se zbate,

Și nu mai știu dacă încă sunt omul care odată visa la ceruri

Sau doar o rămășiță ce caută alinare în adâncul acestei lumi.

 

 

More ...

Poems in the same category

Intersecții

mi-ar fi plăcut să vină cineva cu mine până la gară

 

să mă întrebe dacă n-am uitat ceva

 

să-mi dea niște sfaturi

mă  gândeam în timp ce călcam fără nicio tragere de inimă

prin iarba pictată cu steluțe de rouă

și auzeam trilurile ciocârliei în mijlocului cerului

bâzâitul albinelor trezite cu noapte în cap

reverberând în ochii mijiți de uimire ai florilor

plecasem singur cu viața de-acasă

spre nicăieri

îmbrăcat într-un un pulover din lână țigaie

pe gât

și-o pereche de pantaloni de velur

îmi cumpărasem bilet de călătorie la clasa a doua

numai  „dus”

până la capăt

oricare ar fi fost acesta

trenul cu aburi de pe vremea bunicii

care trecuse prin două războie mondiale

și-un genocid

sosise târziu

nici nu mai avea importanță

urcasem și luasem cu mine în suflet

pământul

ogorul din spatele casei

nucul

grădina cu trandafiri

bucata de cer și mână de stele din bătătură

eram un om fericit

nu mai conta nici dacă trenul oprea din stație în stație

sau dacă scotea fum

golul din mine devenise necruțător și nesătul

aș zice chiar sadic

ca o gaură neagră…

More ...

Demitizare

Blestematule! Blestematule!
am strigat din vârful dealului,
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif!
ecoul îmi întoarce cuvintele
golite de suflet:
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif…
să nu-mi prăvăești din nou piatra
ca lui Sisif…
să nu-mi prăvălești din nou piatra
ca lui Sisif…
ajunsesem aproape de vârf
alături de mine Don Quijote alerga după fluturi…
nici nu știu cum am scăpat-o
la dracu! la dracu! la dracu!
am răbufnit
și-atunci am auzit o voce din cer
reverberând sacadat
ca un tunet

„ Ajunge, fiule!”

More ...

Privirea

Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele

Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..

O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,

Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..

O simpla privire poate naște durere,

Sau bucurie nemărginită..

Ea poate fi albastra,infinită,

Relevând o viață frumos trăită,

Un suflet bun,

Sau poate fi înnorată,gri,

Arătând un suflet ce poate goni..

Privirea-i o oglinda-a inimii,

Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,

Sau,trainic,ea o poate construi..

Privirea e un rai,când strălucește,

Intern,atunci când un suflet

Te judeca,respinge sau urăste..

E zbor înalt sau neant,

Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,

Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..

 

 

 

 

More ...

Imun la bine

Frica, tremurul, suspinul

Gândul, ochii-nlăcrimați

Duce repede destinul,

Într-o bulă, afundați.

 

De ce trebuie să fiu?

Un războinoc dezarmat,

Într-un loc tare pustiu 

Chiar de mine blestemat.

 

Pune-ți masca "anti-tu"

Dezinvolt și cu tupeu,

Poate vezi întunecatul

Job al sufletului meu.

 

Tare, clar și răspicat 

Strigă tare în mulțime,

Că tu ești sacrificat

Și știi doar să ții în tine.

 

Enervant de anxios

Știi și tu așa că ești,

Dar fără de vreun folos, 

Că tot trebuie să crești.

 

Judecat vei fi mereu

De ceea ce nu poți fi,

Un om fără Dumnezeu, 

Imun, fără teorii.

More ...

Dezbaterile adicțiilor

Melancolia mi-o-nbăt cu alcool,

Iar nostalgia în substanțe fără dop,

Este o seară de amor,

Plină cu lucruri care mă fac să mor.

 

Lacrimi mi se scurg în cel din ultimul ceas,

Lacrimi pe care le strâng într-un borcan,

Borcan de vise, plin cu fum,

Ce se-nvârte-n juru vieții fără fund.

 

Respirația-mi vine tot mai încet,

Iar ochii-mi licuresc în luminițe verzi.

Sclipirea din ultimul moment,

Sclipirea pe care nu vrei s-o-ntelegi.

More ...

Decade ..(re)

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

 

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

 

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

 

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

 

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

 

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

 

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍