Epilepsie

O viață într-o clipă

De ar știi omul căci viața e plină de suspine
S-ar mai fi naște, ar m-ar trăi ?
Cu fiecare pas el tot transpiră...
Lasă urme ca să respire .

E viața doar un vis de zi
Sau ziua ,o viață de om?
Mă interogez într-una...
Răspuns corect eu voi primi ?

Trăind aflăm metode, de-a continua
De-a rezista...
Când pământul de sub picioare te acoperă
Tu ii spui ,am fost aici ,sunt și acum.

Când ziua ultimă va veni 

Ce oare va conta pentru noi toți 

Lumina de la capătul tunelului 

Sau întunericul de la sfârșitul drumului.?

Ce luam oare cu noi ..

Ce vom căra în buzunare 

Sufletul va fi măcar pe jumătate plin

Idei ce mă inunda cu miile 

Și va veni cu siguranță 

Această zi pentru noi toți 

Ne vom revedea cu siguranță..

Asta rămâne de aflat .

De ar putea marea să vorbească 

Ce-ar zice ea oare ,

Un Babilon de oamenii, ea a scăldat 

A alinat durerile și arsurile le-a spălat 

Și pleacă și revine iar ,priviri purtând 

Spre infinit, sub luciul stelelor 

Acolo unde cerul și ea se impleticesc 

Și gândurile se indeplinesc. 

Ea poartă în adâncuri, cele mai arzătoare gânduri 

Ce așteaptă doar pe cineva

Ce poate le rastalmaci, le arunca 

In plasa visatorilor reali.

Un moment lucid

M-am trezit azi, am 36 de ani 

Fug ca să-mi las gândurile în urmă 

Dar totuși cineva mă prinde 

Mi le înapoiază. 

Sunt doar un mort viu plin de speranță, 

De a fi mai bun ,de a avea parte 

De fericire, sănătate și iubire 

A mea și a celor dragi din jur. 

Gândul spre casă, mă inspaimantă 

Nu știu ce mă va aștepta...

O mare plina de speranță 

Sau doar un vid neclintit. 

Lyon 13/02/2024

O vacanță plină de trăire, durere dar și viață

Pe atât de fizică cât și psihică 

O amintire atât de îndepărtată 

Respirația ce încă imi îngheață 

În același loc,Doamne eu tot am fost

Oare toți ne așteptăm locul pe hârtie ?

Părintele dj-ul tău Doamne este ,

El tot ne strigă și ne enumeră...

Și rând pe rând cu toți ne vom duce

Alte chipuri vom lasă în urmă 

Un strigat spre cer cu toți îndreptăm 

Sper că mă îmi captati al meu gând.

Alerg spre mine

Oare alerg înspre sau mă îndepărtez de viață 

Fiorul morții m-a întâmpinat de 2 ori într-o singură săptămâna 

Doar un bun reflex și un inger pe bicicleta 

Îmi țin încă respirația aici pe pământ 

Ce oare este frica de a pieri ,de a nu mai fi 

De ce mă inspaimantă ce nu cunosc ? 

Mă țin atât de strânsă cu ghearele de ale vieții gât 

Vreau să stau Doamne până când motivația să nu o mai cunosc.

Îmi place să râd să mă simt în viață 

Oamenii și natura să o ascult 

Să mă întrec cu mine în fiecare zi 

Să merit Doamne,acest loc pe pământ. 

Stinge lumina,am obosit de atâta îngrijorare pentru omul iubit,

Stinge lumina,suferința adâncă m-a rănit,

Stinge lumina,dezamăgirile mă dor,

Stinge lumina,sensul vieții nu l-am găsit,

Stinge lumina,mi-e frig de tristețe,

Stinge lumina,durerea mea e vie,

Stinge,Doamne,lumina,

Și lasă-mă să dorm în veșnicie..

Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie

Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .

Adultul din mine
Ce încă nu a uitat de tine
Care a devenit treptat
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști

Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc

Fiecare vis mă îndepărtează de realitate.

Un drum fără sfârșit, dar totuși plin de răspunsuri,
Ce-ar putea fi adevăr, ce-ar putea fi minciună?
În inima mea, fricile se luptă cu dorințele,
Și nimic nu este la fel ca ieri.

Cum să te scot din mintea mea,

Când amintirile tale sunt ca un râu,

Care curge neîntrerupt, adânc și tăcut,

Și fiecare gând îmi poartă chipul tău,

Cum să te scot din mintea mea?

Cum să te scot din mintea mea,

Când numele tău răsună în fiecare silabă,

Ca un ecou ce se îndepărtează,

Dar mereu revine, în fiecare noapte,

În fiecare zi, în fiecare vis?

Cum să te scot din mintea mea,

Când umbrele tale dansează pe pereți,

Când pasul tău încă răsună în inima mea,

Chiar și atunci când încerc să-l ascund,

Când mă pierd în zgomotele lumii?

Cum să te scot din mintea mea,

Când fiecare loc îmi amintește de tine,

Când parfumul tău plutește în aer,

Și în fiecare respirație te simt prezent,

Cu un zâmbet tăcut, dar atotputernic?

Cum să te scot din mintea mea,

Când tu ești acolo, în toate culorile,

În fiecare rază de soare, în fiecare ploaie,

În fiecare pas pe care îl fac,

În fiecare clipă când mă gândesc la noi?

Cum să te scot din mintea mea,

Când dorul de tine devine un amestec de dorință

Și renunțare, o luptă între ce-a fost

Și ce nu va mai fi niciodată,

Un gol pe care nu știu cum să-l umplu?

Cum să te scot din mintea mea,

Când tu ești parte din mine, ca o cicatrice,

Care nu se vindecă, dar se adaptează,

În fiecare zi, mă învăț să trăiesc cu ea,

Fără să o pot ignora sau șterge?

Cum să te scot din mintea mea,

Când chiar și uitarea are chipul tău,

Și mi-e greu să mă desprind, să te las,

Chiar și atunci când simt că nu mai pot,

Când am învățat, într-un fel sau altul,

Că tu vei rămâne aici, în adâncul meu.

Cum să te scot din mintea mea?

Poate că nu trebuie.

Poate că tu vei fi mereu acolo,

Nu ca o povară, ci ca o amintire vie,

Pe care o voi purta cu mine,

Până când voi învăța să trăiesc cu tine,

Chiar și când nu te voi mai căuta.

Mă uit când ceru-i plin de stele

și, vreau cu ele să vorbesc,

Gândind că mama-i pe acolo

și, un semnal primesc.

Privirea-mi fuge către Carul Mic

și-a lui Steauă Polară,

Crezând că un răspuns găsesc,

la ce întreb seară de seară.

Și astrelor la ani lumină, mereu

pun o mulțime de-ntrebări,

Și pentru că răspunsuri nu primesc,

visez să le ating pășind pe scări.

Întorc privirea și către Carul Mare

și-a lui stele strălucitoare,

Dar nici pe-aici nimic nu pot zări

și, inima în piept mă doare.

Târziu în noapte din visare mă trezesc

și, simt pământul sub picioare,

Și conștient realizez, că nimeni nu e

stea, iar viața-i doar...o boare!

Pe nimeni nu aștept
Nu vreau nimic
Deși la mine
Ușa sufletului e deschisă
Solitar și răvășit
Salut, dar …
Nu aud nici u  răspuns
Și mâna îmbrățișării
Mi-a rămas întinsă.
Dau pasul mai grăbit
Sau mai domol
În ritmul vieții
Și a eului ascuns
Reazem de mesteacăn
Umărul ușor, ușor….
Îi simt seva neatinsă
În alba lui scoarță.
Copacul un statornic
Eu, trecător spovedit.