Dorul ce arde

Despărțire cu dor

A fost greu, dar am știut,

Că iubirea-i de trecut,

Chiar de sufletul ce-l port

Încă strigă pentru tot.

Am ales să plec tăcută,

Inima mi-e frântă, mută,

Dar nu pot să-l mai opresc,

Să-l iubesc și să-l rănesc.

Lacrimile-n șoaptă curg,

Amintirile mă smulg,

Dar în pieptul meu rămâne

Doar un dor cu iz de mâine.

L-am iubit, dar ce folos,

Drumul nostru e scurtat,

Eu pe stâncă, el pe valuri,

Două lumi ce s-au uitat.

Am lăsat tot focul stins,

Sub un cer adânc, aprins,

Dar iubirea mea de ieri

Plânge-n taină printre seri.

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Uitarea vine-n pas tăcut,

Și șterge tot ce-a fost durere.

Lăsăm în urmă ce-a trecut,

Privim spre cer, spre mângâiere.

Pentru totdeauna-am înțeles,

Că timpul nu-l putem întoarce.

Dar viitorul ne-a ales,

Spre noi speranțe să ne poarte.

Te-am iertat de-atâtea ori,

Crezând că dorul prinde flori.

Dar iertarea, pas cu pas,

M-a făcut să te tot las.

Din ce în ce mai mult ți-am dat,

Până ce dorul s-a uscat.

Și-n loc să te iubesc mereu,

Am învățat să-mi fiu doar eu.

Acum privesc fără regret,

Nu ești ce-am vrut, ci un secret.

Iubirea mea s-a risipit,

Când am văzut că n-ai simțit.

Schimb de inimi

Hai să facem schimb de inimi,

Doar o clipă, nu mai mult –

Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,

Eu pe-a ta, cu dor tăcut.

A mea-i plină de iubire,

De speranțe, de cuvânt,

De priviri ce-ți dau putere,

De tăceri ce te-au înfrânt.

A ta pare o cetate

Fără foc, fără culori,

Dar o port să văd ce simți tu

Când te sting din prea puțini fiori.

Poate-n pieptul tău s-aprinde

Un fior ce n-ai mai dus,

Poate simți ce-nseamnă viața

Când iubești fără răspuns

Apoi facem iar schimbarea —

Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,

Dar s-o duci mai puțin rece,

Cu puțin din al meu dor.

Vrei s-o facem… pentru doi?

Hai să facem schimb de inimi —

Și-apoi le luăm înapoi.

Haos sunt, haos rămân,

Umbre și doruri prin gânduri se strâng.

Știu ce-i dorul, știu cum te chem,

Dar tac și păstrez tot ce am în poem.

În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,

Frânturi de lumină pierdute-n durere.

Vântul mă poartă prin visele reci,

Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.

Haos sunt, haos rămân,

Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.

Știu ce-i dorul, dar las în abis

Un glas nerostit, un vis interzis.

Îmi pare rău că a trebuit să minți
De frică pentru că n-o să înțeleg
Acum, am înțeles cu-adevărat ce simți
Și că tot ce ai vrut a fost ca să nu plec
Să știi că te voi aștepta oricât,
Îmi pare rău de teama ce ți-am provocat
Și pentru toate serile în care-ai plâns
Îmi pare rău cum am reacționat
Și bine pentru serile în care-am râs
Și chit că nu vorbim, n-o să te las să cazi
Nu m-ai pierdut, n-o să mă pierzi
Indiferent de câte zile trec pe ceas
Nu-ți fie frică, o să mă revezi
N-o să te dau uitării și n-o să te las
Vreau să fii bine, așa cum vreau mereu
Îmi pare rău că ți-am cerut prea mult,
N-o să te fac să suferi, tu știi cine sunt eu
Îmi pare rău că uneori am fost prea dur
Și ai mințit doar fiindcă mă iubești
Îmi pare rău că pur și simplu n-am văzut
Eu sunt cu tine cât timp și tu ești
Și nu te voi lăsa vreodată în trecut
Știi că singura teamă e să te pierd
Aș vrea să te învăț să nu mai minți
De frică pentru că n-o să-nțeleg
Să nu îți fie teamă de ce simți
Tu ai crezut că voi pleca, dar n-o să plec
Trebuia să fii sinceră de la-nceput
E-n regulă, o să-nțeleg și-o să te-aștept
Știu că uneori sunt impulsiv și explodez
Dar nu era nevoie să faci ce-ai făcut
Să nu fi tristă, să știi că te iubesc
Și dacă-nțelege cineva mai bine, ăla sunt

Azi stau cu fruntea-n palme abătut,

Nu pot să iert nimic din ce s-a petrecut,

Peste iubirea noastră bate-un vânt ciudat,

Sărutul de pe buze sub lacrimi s-a uscat.

Se rupe cerul din senin și aprig plouă,

Pe păru-ți ud se-adună-n ciucuri rouă,

Iar floarea de mireasă își scutură petala,

În sângele-mi de mire pătrunde grabnic boala.

Și pașii noștri, ce ieri mergeau spre casă,

Se risipesc acum pe-o cale mai întoarsă,

Privirea ta mă caută, dar nu mă mai găsește,

Ca un ecou ce-și pierde glasul și-apoi se risipește.

În pieptul meu se strânge acea tăcere grea,

Ca fumul unei toamne ce arde altundeva,

Îmi spun că timpul, poate, va ști să ne dezlege,

Dar rana nerostită doar lacrimă culege.

Și totuși, printre nori, o umbră de lumină,

Se-așază blând pe inima ce încă ți se-nchină,

Că tot ce mi se-ntâmplă astăzi, nu-i decât,

Răstălmăcirea fadă a unui vis urât...

știi ca te iubeam

stăteam și ma rugam

speram ca dorul sa vie

și înspre tine sa ne fie bine

mereu stăteam și ma gândeam

cu ce am greșit

te-ai îndepărtat

am suportat și te-am iertat

am avut probleme ca și tine

și nici o data nu te-ai gândit la mine

sufăr și îndur

vreau sa plec imatur

pentru asta te aștept

sa vii înapoi la mine

sa ne prostim ca in copilărie

sunt ținuta ca in pușcărie

de sentimentele mele întinse pe felie

mereu visam sa am pe cineva ca tine

și sa ne uitam la filme

noaptea sa ne prostim

sa stam și sa vorbim

am început sa tin la tine

mai mult  decat la mine

am fost cam rece la început

și-mi pare rău dar a trecut

stiu ca nu sunt pentru tine

dar sper sa ma ții minte pe mine

am rămas doar  cunoscuți

de toată lumea știuți

ma tem sa nu te pierd

ca am sa te dezmierd

cum nimeni nu știe

prima mea iubire

primele zile când te-am văzut

nu știam dar mi-a căzut

privirea a luat-o într-un sens neprevăzut

nam sa plec departe

am sa fiu ca o stea aproape

sa te susțin și sa te ador

ca pe un întreg popor

ai trecut prin multe. Stiu!

dar nici o data n-ai rămas într-un desert pustiu .

ma gândesc să-mi fii un frate

care sa ma învețe ca la carte

să-mi arati cele mai întunecate

ale vieții crengi aplecate

te-am placut dar nu o viața

mereu ma înroșesc la fata

ochii tai de culoare vierzuie

mi-a făcut inima sa bubuie

nustiu ce mi-ai făcut

ca mergeam pe un drum necunoscut

vreau sa plec îndepărtare

dar nu am chef de plecare

ma simt bine lângă tine

sper sa fim prieteni pe vecie

acum ca ți-am spus ceea ce simt

nu mai am cum sa te mint

când stau lângă tine

ma simt mult mai bine

nu vreau sa ne prostim

vreau doar sa glumim

stiu ca placi o fata

care pentru tine e o opera de arta

tie îți place

dar ma ții ca pe ace

ceea ce simt nu pot schimba

m-aș duce pe plaja și m-aș plimba

să-mi dai o sărutare

ca o ultima uitare

sa ma ții strâns in brațe

cu ale tale mâini hoațe

ma simt bine lângă tine

parca ar fi tata lângă mine

dorul tau nu ma lasă sa respir

sentimentele mele insirate in sir

as vrea un trandafir

roșu ca un vin

in mintea mea ești tu

mi-ai luat privirea și sclipirea

le-ai pus intr-o cutie

sa le ții numai pentru tine

la moment nu te doresc

vreau sa vii și sa ma susții

când am nevoie ,tu sa fii

sa trecem impreuna prin toate

sa facem totul ca la carte

am plecat dar am sa vin

înspre tine câtuși de puțin

prieteni noi suntem

dar o sa ajungem la extrem

prieteni suna bine

sper sa fie așa și in vremurile care o sa vie

am început sa simt

ceva ce iar presimt

ca ești un frate

astea sunt sentimente adevărate

mereu mi-am dorit pe cineva

ca sa fie ca o scăpare

care apare și sa nu dispare

afara ger și întuneric

tu creezi un aer atmosferic

mereu știi sa zâmbești

și cum sa iubești

sa ma faci sa zâmbesc

și la gânduri de iubire ma gândesc

și vreau să-ți povestesc

despre ceea ce gândesc.

Te cunosc dinainte să te știu,

Te-am mai zărit pe pământ într-o viață uitată,

Erai sculptată din timp călător,

Ascunsă undeva prin epoca de gheață.

Erai și cometă, și stea căzătoare,

Te prăbușeai în inima mea dintr-un foc,

Și seară de seară alte planete

Încearcă să te smulgă, să te așeze la loc.

Dar uneori le las să te poarte departe,

Lumea are nevoie de tine…

O grămadă de oameni triști,

Să te vadă blândă, cum răsfrângi lumină,

Cum răspândești bunătate doar prin simplul fapt că… exiști.

Și chiar când ești stea printre necunoscuți,

Eu știu că ești acasă în fiecare bătaie a inimii mele,

Căci tu nu aparții doar lumii,

Ci și timpului, și cerului, și spațiului

Unde lumina se naște din tăcere.

Astăzi însă, întreaga lume se oprește,

În seara asta alte stele și cu mine,

Ne așezăm în univers pentru că,

Ziua aceasta-i despre… tine.

Am fost un tânăr visător, în lume călător 

Visând că într-o zi, iubită să-mi găsesc,

Să fim îndrăgostiți, să ne trăim povestea

Să mă trezesc, rostind ,,iubire te iubesc".

Am fost pe valul vieții și, în adănc căzut

Am râs cu bucurie și, lacrima-m vărsat, 

Când fericit eram... sperând la nemurire

Uitând că-s pământean și muritor lăsat. 

Am fost de Domnul, omul binecuvântat

Cănd pasul către ea, mi-a spus să-l fac,

Că-n astă viață, doar ea, îmi e perechea

De-a fi bărbat și, nu tot timpul un burlac.

De glasul Lui am ascultat și-am căutat 

Iubita, să mi-o întâlnesc, pe ăst pământ,

Copiii să ne fie, a noastră binecuvântare 

Să ne iubim...sub al Său... acoperământ.

..................................................

Acum în doi, ne ducem crucea noastră

Când încercări de Sus, mai vin spre noi,

Dar înțelegem, că cel iubit este și, încercat

Și către judecată, cu toții, mergem...goi.

...........................................

Am fost și am rămas un călător, visând

La nemurire, chiar, dacă este o amăgire,

Dar știu că fapta îmi va fi...cununa vieții 

Și negreșit, mă va conduce...la mântuire!

Sufăr în ochiul meu de tablă,

În inima mea de cupru,

În brațele mele de aluminiu,

Sufăr că nu mai pot simți nimic.

E această suferință ciudată,  care nu doare,

Căldură ascuțită a zăpezii în cazi, epuizat,

După ce ți-ai irosit toate darurile, ți-ai

risipit toate prestigitațiile, toate,

Magiile ieftine, și toate izvoarele,

Puținele și rarele izvoare ale inocenței.

Sufăr în ochiul meu de tablă.

Dar mi-e teamă că,  dacă voi simți din nou,

Atunci va veni tristețea - adevărata tristețe,

Cu degetele  ei lungi ca niște interminabile toamne,

Cu degetele ei subțiri ca niște minarete,  

Cu degetele ei drepte ca niște santinele,

Cu pașii ei fragili ca o amintire,

Cu pașii ei informi ca o străfulgerare,

Cu pașii ei fantomatici ca o remușcare,

Și va distruge această paiață de tinichea.