MÂDRU DAC

Hai români în ziua sfânta a Unirii,

Cu toții, să nu mai gândim cu Ură,

Hora noastră fie-n sensul Iubirii,

Și stop să punem noi...la imposTură

Azi vreau unul pe altul să ne iubim,

Uniți la bine și la greu mereu să fim,

Pâinea de-i albă, neagră s-o împărțim,

Și multă bunătate în jur să dăruim

Imnul, noi să-l cântam sub tricolor,

Și-al lui mesaj să ajungă peste hotare,

Să afle toți că-n România e un popor,

Ce a luptat pentru Unire și Onoare

În timp prea mulți ne-au folosit ca slugi,

Pentru că noi de ,,frați" am fost vânduți,

Și sub papuc am stat pe perioade lungi,

Și-am dat avutul țării pe niscaiva bănuți

Și azi vedem, cum tara se vinde,

Către străini de cei aleși prin vot,

Și tot mai des, nimeni nu-l prinde,

Pe-acel ,,lobist" cinstit, ce nu e hoț

Acum, în zi de sărbătoare mare,

Să ne unim și viitor să construim,

Un neam puternic să devenim sub Soare,

Și pe vecie, români, stăpâni, aici, să fim!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

È buono il vino rosso

È buono il vino rosso

raccolto a fine autunno,

più c’è brina, più nevica

e tanto più ne bevo e non mi sbronza.

Mi sono ripromesso che non ne bevo più

ma non riesco a trattenermi,

è buono il vino, mi piace tanto,

non so che ne farò della vigna.

Il vino fatto di frutta rara

sale alla testa senza scala,

il vino fatto di uve verdi

non ti fa vedere nessuno.

Il vino è buono e gustoso

quando lo bevi con un bel tipo

ma se lo bevi con uno antipatico

il vino ti si ferma in gola.

E-ntâi Decembrie și sărbătorim,

Unirea Mare și-n inimă simțim,

O mare tensiune de la eroi primită,

Care-au murit, pentru cauza sfântă

Ei toți au dus lupta cea dreaptă,

Pentru ca țara să nu fie sfârtecată,

Cu gândul doar la Marea Unire,

Și pentru-a noastră sfântă-nfrățire

N

oi an de an, ne zicem,,La mulți ani",

Și ne dorim s-avem în cont mulți bani,

Dar la români urarea mult nu ține,

Că ei se dușmănesc, în ziua care vine

Imnul țării emoționați îl ascultăm,

Iar mulți din noi ușor îl fredonăm,

În trup simțim fiori și ochiul plânge,

Lăsând o lacrimă, ce pe obraz prelinge

Participăm în număr mare la paradă,

Privim la cei ce defilează-n stradă,

Ne place să vedem toată armata,

Și tehnica de luptă, cu care-i înzestrată

În jur mulți politicieni și guvernanți,

Te uiți și-i vezi cât sunt de aroganți,

Cum oamenii salută, spre ei se-nclină,

Nevinovați ei par, nu poartă nicio vină

Tot ei ne spun să fim uniți pe veci,

Rostind discursuri lungi și seci,

Și ne promit acum la sărbătoare,

Că-n anul viitor, vom avea bunăstare

Cu toții știm cât pot să mintă,

Pentru-ași atinge a lor țintă,

Încă un vot și patru ani să treacă,

Să ne conducă și noi averi să facă

Hai azi să urăm cum se cuvine,

La toți cei ce ne doresc doar bine,

Din țara noastră și din străinătate,

La muți ani, unire, fericire, sănătate!

Pe curând!

Baștina e un loc sacru

Creat făr' de masacru,

De ai noștri străbuni 

Muncind in rugăciuni.

O țară cu păsări, flori

Și cu adânci fiori,

C-un soare strucind

Și cu oameni zâmbind. 

Oameni muncitori 

Cu multă bunătate,

Lucrând în sudori

Cu pace și dreptate.

31.08.2021

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,

Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,

Cum o iubeau bunicii-odinioarã,

Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?

Mai poate "românismul" fi o cinste,

El însuşi fiind privit ca un stigmat?

Mai figurãm pe-ale virtuţii liste

Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?

Cum poţi sã mai pretinzi integritate

Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?

Când se aprinde focul în cetate,

Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?

Cei ce se ţin pe propriile picioare,

Nu lasã laşitãţii sinonim.

Dar dacã toţi fug, care mai de care,

Noi ce sã facem? Unde sã fugim?

O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,

A maselor de culţi şi de inculţi,

Ne sugereazã o alternativã:

Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.

Se afişeazã-o lume irealã,

Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;

Şi creierul românului se spalã

Cu ştirile de la televizor!

E clar cã sunt ascunse-interese

De-a cufunda poporul în prãpãd;

Şi încercãri, din ce în ce mai dese,

De-a-nchide ochii celor care vãd!

Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"

Popor creştin, cu oameni educaţi!?

Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,

Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?

Cum de au reuşit sã se strecoare

Asemenea-ntuneric vinovat

Şi alte chestii manipulatoare,

De la colibã, pânã la palat?

Pe micile, pe marile ecrane,

Ni se aratã cât suntem de rãi.

Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,

Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...

Minciuna e prezentã la tot pasul

Scoţând, în faţã, oameni populari;

Şi, de la microfon, îşi drege glasul,

S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!

Înfieraţii-acestei generaţii

Aruncã cu acid şi cu noroi,

Sã se urascã între dânşii, fraţii,

Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.

Noi nu ne asumãm aşa osândã

Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,

Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,

Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!

Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,

Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!

Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,

Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!

Noi nu suntem nici irecuperabili

Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!

Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili

Şi virtuoşi şi iubitori de neam!

Sã iasã, dar, din mintea tuturora

Aceastã aberaţie cumplitã!

Vestiţi, s-audã fratele şi sora,

CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!

Ades ,aud : sunt sărac ,m-am trezit în sărăcie !

Cum poți  să fii  sărac , când ai o casă ?

La prânz  ai  ce pune pe masă ,

Haine groase să te apere de ger

Ai lumină ,ai căldură ai copilași cuminți

Tu mamă și tată i-ai  învățat  ce-i modestia

Știu ce înseamnă  omenia

Știu care le este datoria

De la voi a învățat  ce-i  munca

Și ce-i mai important  ,iubirea !

Omule, tu nici nu știi cât de bogat ești

Plânge-l  pe cel  ce are avere

Ce are  el  în afară de bani ?

Are altă mângâiere ?

Știe el ce e iubirea ,fie ea de orce fel ?

La urmă cu ce se alege ?

Somnul  nopții  zbuciumat

Dușmani  mulți  a adunat

Moștenitorii  stau la pândă

Ei vin la totul de-a gata

Om bogat ,pentru ce ai adunat?

Vezi tu , asta  îți va fi răsplata !...

Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure

pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească

pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai

cerea încă puțin timp.  

            Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam 

în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine

s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit

dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o  carte ilustrată ,și-a 

găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi  împărtășească  tot 

ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie  ca pe ceva firesc.știind 

că rămân pe mâni bune.

             A plecat pe ultimul drum  tot într-o zi de primăvară,iar acum erau 

trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă  pădure.

Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.

Îmi împrospătez  memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-

rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se 

așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.

              În rugăciunele mele îi spun bunicului  meu că a fost nedrept când a 

fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a 

oferit  familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost 

nevoie  să mă desrădăcinez  de locurile copilăriei mele.

               Nu sunt singură  pe lume!...

                        Sfârșit   

Astăzi mi-a bătut în geam 

Odată cu zorii,

Raza ochilor tăi 

Ca talazul mării...

Chiar și zorii cenușii

Presărau lumină ,

Și  în sufltu-mi  bonlav 

Parfum  de sulfină.

Val de  aer parfumat 

Trece prin  perdele...

Dor , regrete ,neîmpliniri

Ploaia  să le spele.

Iubita mea te-am așteptat

Sperând că-ai să revii

Să vezi cărările pustii

Pe care ne-am jurat odată

O dragoste adevărată.

În serile când ne întânleam

Fremătau frunzele-n ram

Raza lunii strălucea

Iubita mea!...

Te adoram copil cuminte

Furat de calde jurăminte

Dar te-am pierdut în ceața seri,

Și-a ruginit frunza cărării.

O stea din cer s a prăvălit

Iubirea noastră a murit...

O ploaie tristă înflorește în ramuri,

Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri

Imagini scurte,zălude și sumbre

Revin,cu amintirile răpuse de umblet...

Nici un sărut un-mi trece prin suflet...

            -Tot așa ai rămas cum te știu!

             -Numai de câte ori ai încercat tu să mă lămurești să-mi așez viața pe alt făgaș .

Am  apreciat mereu efortul tău ,te-am simțit mereu aproape .Tu ai rămas pentru mine

casa părintească ,locul de baștină și știu bine că atunci când dorul mă va chema,te voi

găsi prezentă .

              -Sunt gata să-ți ascult toate rătăcirile și,cum zici tu de multe ori ,toate păcatele.

               -Apropo,Aristița,știi că uneori mă apasă .Și nu știu ce să fac?A-și vrea să-mi tri-

ez faptele bune de cele rele...

                 -Și la ce concluzie ai ajuns?

                  -Nu prea am fapte bune!...

                   -De când te frământă pe tine astfel de întrebări?Te cunosc ca o persoană dură ,

voluntară,care nu are nevoie de sfaturi,chiar dacă sunt date cu bunăvoință și cu dragoste .

Surioara mea dragă îmi pari foarte schimbată.!

                     -Am timp să-ți povestesc despre tot și toate.Spuneai că te-ai întânlit cu Mircea ?

                      -Da ,Mircea ,coleg ge liceu.Îmi spunea că este căsătorit , are familie și doi copii

frumoși.Abia acum a reușit să -mi spună că pe atunci îi pustiisem inima cu răceala cu care i-am

răspuns la încercarea lui  de -a fi împreună.Eu făcusem pasiune pentru Vali ,iar el era topit pentru

Adriana .Uite așa se învârte roata ,așa este în viață .Așa se face că eu tot am așteptat că Vali se

va întoarce la mine cândva...

                          -Și eu am rămas cu un mare gol în suflet ,am fost bolnavă de dragoste pentru  Fane .

M-am dizolvat si iar m-am adunat .Până acum a fost singura mea iubire .Mi se pare atât mult de atunci .

Nu m-a înțeles sau nu și-a dorit să știe ce mult însemna el pentru mine.De atunci .multă vreme ,caut ,

caut mereu vedeam în orice băiat un posibil îndrăgostit de mine...

                              -În final ai găsit ce căutai?

                               -Nu Aristița ,de aici vine și golul din sufletul meu .Eu nu știu ce-i fericirea ,nu am pe

lângă un suflet apropiat ,cu care să comunic ,să mă destăinui, chiar să plâng atunci îmi este greu!...

M-am amăgit că adunând bani ,pot urca pe scara socială și că o viață îndestulată îmi va aduce împăcarea .

Dar golul din sufletul meu, crește din zi în zi !...

                                 -Mi se pare că esti cam aspră cu tine .Încă mai ai timp să schimbi multe în viața ta !...

Doar abia ai împlinit treizeci de ani ,nu? Ștefania oprește mașina ,își pune mâinile la ochi și plânge în hohote...

Aristița rămâne nemișcată un timp .Asta nu-i Ștefania pe care o cunosc eu ,îți zice ea.

                                    -Te am lăsat să te descarci .Ai adunat multă suferință ,dar toate au o rezolvare .

Hai să vedem cu ce începem! Cu duioșia unei mame,Aristița o cuprinde în brațe o mângâie ca pe un copil și o

scoate din mașină să respire aerul curat , să-și adune puterile și să pornească  mai departe.

                                       -Cum pot eu surioara mea rebelă ,să te desprind de trecutul tău, să te speli de păcate ,

să te purifici și să-ți găsești liniștea drumul drept, fie și mai tărziu?

După cum știu am nevoie de mult curaj și dorința de o lua de la capăt spune cu vocea răgușită  de plâns  Ștefania.

Abia acum cele două surori se îmbrățișează cu adevărat ,regăsindu-se una pe alta .Aristița reprezenta pentru 

Ștefania ,trecutul ei curat, aspirația către împlinire prin învățătură ,o viață ordonată și respectul celor din jur .

Deși roiesc în jurul meu bărbați am o situație materială bună ,nu asta mi-am dorit  Acum vreau un partener, o familie,

copii în primul rând .Știi ,aristița ce am devenit eu?Un obiect de trebuință ,odată uzat cui mai trebuești? Chipul Aristiție

se umbrește ,o idee pusese stăpânire pe mintea ei .

                                        -Știi Aristița ,mă simt ca în fața unei judecăți și nici nu vreau să mă apăr .De ce am ales eu calea

asta care acum mă dezgustă?Îmi amintesc uneori în liniștea mea zbucimată de atmosfera de fericire din familia noastră 

înainte de moartea mamei Ce tainică împăcare în zilele de sărbătoare, când ne adunam toți în jurul mesei!...Ce aură de fericire 

pe chipul mamei când așeza în dreptul fiecărui farfuriile încărcate făcute de mâinile ei harnice,care știau să muncească  der și 

alinte .Părinții noștri se înțelegeau atât de bine ,fără certuri ,fără descărcări nervoase, fără voci ridicate ,stridente .La noi în 

casă domnea armonia ,spiritul datoriei, și al muncii O viață ordonată ,curată , de invidiat .Poate dacă nu murea mama ,soarta

mea era alta. Spun -poate -pentru că ea avea darul de a ne face să înțelegem că mai presus de bani și de bunăstare , este 

calitatea omului , curățenia lui sufletească .Spun asta deoarece tu ai fost mai mult alături de mama , și se văd rezultatele 

educației pe care ți-a dat-o . Însă eu vreau să mă justific, așa simt .Tocmai când aveam cea mai mare nevoie de ea ,mama s-a 

prăpădit .Deși tu ai făcut totul  sâ-i ții locul ,încă de la început am simțit că sunt liberă  și că pot face tot ce doresc .

Mi-am făcut prieteni  pe cine nu trebuia .Nu știam  atunci că  având libertate trebuie să știi și cum s-o folosești .Apoi tata s-a

recăsătorit , avra alte preocupări , iar tu ,din prea multă dragoste  m-ai  acceptat așa cum sunt .Încet ,germenii au încolțit,

ajutată și de anturajul pe care îl frecventam .

                              -Ștefania ,cuprinsă de un val de emoții,rămâne tăcută .Aristița  o strânge în brațe  și îi șterge lacrimile

sărate de pe obraz  Ea se liniștește  treptat ,gustă puțină apă și se urcă cuminte la volanul mașinii.Amândouă păstrează

o vreme tăcerea.Mașina rulează cu vitează  pe auotostradă .Urmează o liniște aparentă ,însă fiecare dintre ele trăiește

sentimente neclare ,contradictorii,iar frământările Ștefaniei se reflectă ,asupra Aristiției.

                                                  va urma

               -