Si chiar daca!

Iata omule povata, 

Timpul cautand balanta,

Innainte sa ajungi, un drum s-a gatit arand; 

Caci patut de-ai fii avut, oricum nu ai fii stiut.

Iata cu lin leganat, cineva te-a alintat, 

In cantari de adormire, cu  dragoste si iubire.

Era vreme cand omatul se inclestea-ntra-alte parti,

Iar tu ocrotit in brate nu stiai ce-i al omat.

Printre scanduri, scandurele, scartaitul de nuiele,

Si un aer de lemn tare, casa tie spre alintare.

Uriasul drag si iute, iti canta, muncea, spala,

Scutecul de ti-l schimba. 

Iata timpul a trecut si te-ai regasit adult.

Ai primit un strop de punte, 

Un curaj venit din munte. 

Un munte tacut si tare,

te-a crescut, ti-a dat mancare.

Ce pret,  intra intre noi?, 

Gasindu-ne cu totul goi

Goi de alinarea fetei uitand mereu de binete.

Mama, cea cu totul Mare, 

Te-a leganat pe picioare,

Dormind târziu in noapte 

Ca sa-ti daruiasca lapte. 

Piept avand de nestemate, 

Pentru ca sa ai de toate.

Ce vremuri or mai fii fost ? 

Poate gandesti fara rost?, 

Si raspunzi neantrebat? :

Mama de ce m-ai chemat?

Eu sunt bine si mi-e cald.

Am făcut totul cu drag, 

Imi este gandul la tine, 

Sper ca si tu sa fii bine...

Iar raspunsul, spune totul, 

Incalzeste iarasi locul :

Iata dragule ti-oi spune, ma simt singura pe lume,

Ai plecat departe, leganandu-ti al tau nume.

Te trezesti de dimineata si gandesti spre a ta viata,

Ai uitat de tot de mine, te-ai vandut de tot  la lume.

Cand copii ti-au venit, ai muncit si te-ai trudit,

Nu te mai gandi la mine, caci eu aiceaa sunt bine,

Leganand te-am leganat, 

Pe genunchi te-am alintat, 

Sa fii tare dragul meu,

Sa te ajute Dumnezeu 

Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,

De când bombele s-au pus.

În oraşul SEVERIN,

Ce a fost lovit din plin.

Era în Aprilie de Paşti,

Când severinenii dragi.

Învierea o aşteptau,

Ei nimic nu prevesteau.

Că în seara de cinşpe aprilie,

Răul atunci avea să vie.

Cerul tot să luminat,

Când oraşul e înştiinţat.

Că în curând o să urmeze,

Oraşul să îl bombardeze.

Biletele îs aruncate

Din avioane îs lansate.

Lumea le luau, le citeau,

Şi atunci ei nu credeau.

Severin oraş frumos,

Tu de PAŞTI vei fii tot jos.

Şi apoi în miez de noapte,

Avioanele vin toate.

Şi într-o oră jumătate,

Au lansat bombele toate.

Prima bombă în gară au pus-o,

Calea ferată au distrus-o.

Uzina de apă toată,

Ea a doua îi bombardată.

Nici Uzina de Vagoane,

N-a scăpat de avioane.

Bombardată ea a fost,

S-a aprins şi a luat foc.

Ca să distrugă curentul,

A lovit bombardamentul.

În Uzina aceia mare,

De curent producătoare.

Şi de odată în miez de noapte,

Străzile sunt luminate.

De focuri şi schije multe,

De la zonele distruse.

Tot oraşul au bombardat,

Multe case au dărâmat.

Oameni mulţi aveau să moară,

În acea noapte amară.

Centrul tot este distrus,

De bombele ce-au căzut.

Oraşul e ca un iad,

Peste tot casele ard.

Oameni morţi zăreşti pe stradă,

Totu îi ca într-un film de groază.

Multe case îs bombardate,

Altele sunt ruinate.

Lumea era bulversată,

Dar şi tare speriată.

Ei cu toţii aşteptau,

Atacuri că se reiau.

Dar la prânz a doua zi,

Nici n-ai vrea tu ca să şti.

Cum a fost el bombardat,

Severin al meu oraş.

Bombardat de avioane,

Ce sunt anglo - americane.

Cu bombe incendiare,

De care nu ai scăpare.

Şi istoria ne spune,

Că nu au mai fost zile bune.

Oraşul a fost bombardat,

Totul a fost ruinat.

Din istorie se ştie,

Că au fost de teroare zile.

De la Paşti şi până în Iunie,

În oraş nu îs zile bune.

Că istoria aşa s-a scris,

Se află într-un manuscris.

Severin oraş frumos,

În noaptea de Paşti e jos!

Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.

Dragi barbati din lumea intreaga,

Explicati voi cum se poate...

Dintr-un cumul de femei,

Tot voi sa le stiti pe toate.

Multe-s faine si destepte,

Harnice din cale afara

Dar uitandu-va-n ograda 

Nu-i priveliste normala.

Lucrurile - s repezite, 

Vrem de toate intr-o zi

Si uitam ca perfectiunea, 

Sta pitita intre copii.

Societatea s-a schimbat, 

Avem gadget uri moderne

Dar interiorul nostru,

Duce lipsa de poeme.

Nu mai stim sa dam o floare, 

Celor ce ne-au educat

Si nici multumesc sa spunem

Unui chip induiosat.

Ne grabim s-ajungem iute

La un job ce il uram

Banii mai ca ne rapeste

Moftul de a fi stapan.

Libertatea-i o fantoma

Ce apare cand si cand

Cu catuse benevole

Stam legati pan'la mormant.

Iesi pe strada si-ti dai seama

Ca nimic nu-i cum era,

Azi dreptatea si onoarea

Sunt virtuti anapoda.

Vrem o lume ca afara

Dar corutia-i printesa,

Rautatea si prostia

Sunt piese de rezistenta.

Daca mai avem cutume

Hai sa coloram o parte,

Astfel din aceasta lume

Sa iubim macar jumate!

05. FEB. 2024

Comasați-s la putere 

Cu averea strânsă-n saci, 

Țara-i toată o mizerie,

Iar noi...lipiți săraci.

Citesc chipurile triste 

Şi-ncrețite de nevoi, 

Palmele noastre muncite, 

Vor lovi cândva în voi!

Cei mai mari penali în funcții

Și-au făcut vile, palate,

Au vândut pământul, munţii,

Ne-au lăsat păduri tăiate.

În curând vă sună ceasul,

Suflă vântul a schimbare,

Când poporu-şi ține glasul

Şi-şi dorește eliberare.

Ce este cu țara noastră?

Unde sunt cei înțelepți?

Tu, cândva, cea mai măiastră,

Azi, condusă de nedrepți.

Oh cer de vară al moților;

Îmi amintesc când mă-întindeam,

În iarbă înalta, câmp pustiu,

De sub Fântâna Sălciilor.

Oh cer de vară  azuriu;

Pasări treceau slozuri în zbor

Se-opreau se-înghesuiau sa se-odihnească,

Pe-un nor hoinar suriu.

Oh cer de vară al moților;

Fugeam de muncă și de cald,

În iarba înaltă c-un vin alb

De sub fântâna salciilor;  

Oh cer de vară  azuriu;

Nu e cuvânt, tablou, statuie sau miros,

De câmpuri verzi și galben aluniu,

De asta sunt un hoț.  

Oh cer de vară azuriu;

Tu ști Luceafarul!

Pe restul toate el ne-arata;

Ai fost plecat destul.

Oh cer de vară al moților,

Noaptea citesc pe nume în poieni;

Tu-mi desenezi drumuri pe cer,

Esti car cu cai troieni.

Oh cer de vară azuriu,

În suflet sună-alarma,

Si eu de dor scriu și iți plâng,

A mea singură Alma.  

Oh cer de vară azuriu,

De-ar fi la tine sa revin,

Deși de-atunci a trecut timp,

Sa nu ma lași pustiu.                              

Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.

Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.

Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.

Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.

Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.

Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.

Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,

Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.

Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.

Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.

Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.

După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.

Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.

Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.

Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.