Bolovanul
~ Din Viaţă ~
Bolovanul de carierã
E şi greu şi colţuros.
Şi e tare la cerbice,
Chit cã n-are niciun os!
Bolovanul de carierã,
N-are fraţi, n-are surori;
Şi-ntr-o parte, niciodatã,
Nu se dã, nici sã-l omori!
Bolovanul de carierã,
N-are bai dacã-l loveşti.
Nu îl doare. Da-ţi rãspunde
Cu expresii româneşti.
Bolovanul de carierã,
Are multe de-nvãţat;
Dar, mai sec îi este miezul,
Cu cât e mai mult udat.
Bolovanul de carierã,
Cã-i român, cã-i italian,
E trântit de toatã lumea:
El rãmâne bolovan!
- Satiră -
Poems in the same category
Zbor
Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,
Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,
Ai datoria de-a zbura până la capăt..
Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,
Știu ,lacrimile ți-au secat ades,
Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,
Așa e demn,așa e nobil,
Și chiar de -aripa ți se zbate,
Priveste-n zare și străbate,până la capăt,
Drumul vieții tale,spunând:
Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,
Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..
Iluzia ploii
Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.
Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.
Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.
(Starea de grație #3#)
Ce-i viața?
De te-ai întrebat vreodată
Ce-i viața,
Fie in glumă sau serios,
Și chiar de n-ai făcut-o
Sau nepăsarea e cea care încă departe te ține de taine sau mistere,
Ori nici nu-ți pasă ce stă ascuns în ea,
Căci moartea de vrea să-ți fure mereu câte ceva
Și trece neinvitată la o cafea,
Tu spune-i :
Hei moarte,tu știi ce-i viața?
Iar proastă cum e,va pleca neștiind ce să-ți răspundă,
Repetă-i refrenul urâtei,
Zâmbește-i sarcastic,
Traiește fără teamă
Alungă-ți temerile,cheamă curajul,
Viata este doar o scurtă plăcere trecatoare,îți spun eu,
Și nu te mint știindu-te al meu prieten!
(7 iulie 2023-H.S-Irepetabila iubire)
Ana, Ioachim, Maria și Iisus!
Acum în preajma de Ajun
Încerc smerit eu să vă spun,
Despre un Om adevărat
Care pe cruce l-au urcat
Motive multe i-au adus
Celui ce este chiar Iisus,
Născut din fecioara Maria
Ce ne-a adus și bucuria
Prin îngeri s-a vestit minunea
Lui Ioachim și Anei soția,
Că vor avea-o pe Maria
Ce îl va naște pe Mesia,
O viață-ntreagă s-au rugat
Să aibă un urmaș lăsat,
Și chiar la bătrânețea lor
Maria s-a născut cu dor
Minune mare s-a-ntâmplat
Lui Ioachim, păstor adevărat,
Și Anei a lui soție stearpă
De lumea toată acuzată,
Că ea un prunc nu are-ncasă
Și e rușine pentru castă
Dar iată!!..Maria a venit
Cum îngerii au prevestit,
Și Ana cu Ioachim au mulțumit
Și daruri multe au împărțit
De bucurie au dus la templu
Drept jertfă Domnului,
Zece mioare/ doisprezece viței
Și zece capre pentru ei (popor)
Părinții ei au înțeles
Că ea va naște pe Ales,
Și numele Iisus va fi
Pe noi El ne va mântui
În ieslea rece s-a născut
Copil dorit și mult plăcut,
Iar magii smirnă i-au adus
Copilului numit Iisus
Și vestea imediat s-a dus
Către acei aflați mai ,,sus",
Și ca poporul să nu creadă
Pe dată au gândit să-l piardă
Atunci Iisus după Născare
De magi a fost pus în mișcare,
Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis
Și niciodată, circumcis
Pecând El cu Maria prin pustie
În timp s-a săvârșit călătorie,
Și s-a întors în a lui țară
Crescând ca sfânt, dar cu ocară
Și multe a avut a trage
De la cei mari fără de lege,
Care simțind puterea Lui
Au vrut să-l dea pământului
Iisus cu ucenicii săi
I-a pedepdit pe toți cei răi,
Și tuturor le-a arătat
Calea cea dreaptă de urmat
Minuni și fapte a făcut
Cât pe pământ El a stătut,
Dar cei mișei au hotărât
Să fie El chiar omorât
Pe cruce a fost răstignit
Și-n cuie groase pironit,
Să bea..nu apă..Lui i-au dat
Și doar oțet pe buze aplicat
Pe cap i-au pus ramuri de spin
Rănindu-L și trăind un mare chin,
Cuvinte de ocară i-au adus
Spunându-i...salvează-te Iisus
Poporul a fost întrebat
Pe cine vrea eliberat,
În cor atunci ei toți au spus
Barnaba..hoț..nu pe Iisus
La moarte fie condamnat
Și chiar așa s-a întâmplat,
Și-n peșteră înmormântat
Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!
Și s-a-nălțat cu slavă mare
Pentru a noastră grea iertare,
La dreapta Tatălui El este
Și ne aduce nouă veste,
Să facem fapte pe pământ
Și legământ cu Domnul sfânt
Păcatele ne vor fi iertate
Dar fără să mai fie repetate
Acum la Nașterea cea sfântă
Așa cum îngerii cuvântă,
Să fim mai buni și cu iertare
Ca să primim cu toții..binecuvântare!
De la Cel ce-a pătimit
Domnul fie proslăvit
Cu toții Lui să ne-nchinăm,
Și rugăciuni să înălțam,
Să mulțumim neîncetat
Că El pe noi..nu ne-a uitat!
Tinereţe
Eram frumos cu trupul zvelt,
Cu vânt bătând prin buzunare,
Purtam și soarele în piept,
Iar ochii îmi erau văpaie.
Aveam și zbor, și prăbușiri,
Mușcam din cărni și oase,
Mă-nțelegeam doar din priviri,
Cu toate fetele frumoase.
Cântam în crâșme nopți în șir,
Iar inima-mi urla de bucurie,
Făr-o lețcaie în chimir,
Plăteam cu trupu-a mea simbrie.
Acum îmi bate coasa-n ușă,
Carnea-mi miroase a pământ,
Of tinerețe, scânteie și cenușă,
De ce nu m-ai vârât și în mormânt?
Locuiește azi un suflet
Locuiește azi un suflet
Ce-i de mult uitat de lume
Care are într-un cântec
O magie mai anume
Si sperând sa o găsească
Un alt suflet curajos
Cineva s-o liniștească
Și-i va fi lui credincios
Căci a suferit nu-i gluma
Ani la rând ea tot stătea
Si uitându-se la mâna
Ea spera, spera , spera
S-o salveze pe vecie
De tortura lui , extrema
Sa facă din-nou magie
Si sa fie iar emblema
Other poems by the author
Gândurile celor vii
Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea
Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.
Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,
Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.
Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei
Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei
Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,
Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.
Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi
Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.
Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,
Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.
Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,
Cu care împãrţirãm merindea din desagi;
Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi
Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.
Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,
Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,
Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,
Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!
Pamflet pandemic
Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,
Pe care nu-l lãsãm la îndemâna
Unor aşa netrebnici de ciocoi
De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!
Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat
Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!
Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat
Cã umilirea, cere rãzbunare?
Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"
Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...
Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu
Mai lângã noi ca multe-infirmiere!
Noi nu o sã vã fim vouã pe plac
Urmând a voastrã dezumanizare!
Voi nu aveţi seringã şi nici ac
Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!
Lehamite ne e de ce legi daţi
- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -
Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,
Cu cheile prostiei sclipitoare.
Minţiţi poporul, din obişnuinţã,
Aşa cum procedaţi voi, an de an!
Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,
O, neam fãrã ruşine şi viclean!
Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt
Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,
Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt
Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!
Pre legea voastrã nu mã pot baza
- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -
Pre indivizi ce-acuz-o formã rea
Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!
☆
De nebunia lor ne-am sãturat,
De ştiri, de propagandã, de mizerii,
Ni-e dor sã respirãm aer curat
Şi fãrã presupusele bacterii!
02.12.2021, Gostkow, Pl
Realități devastatoare
Ruşine vouã, dragi tâlhari,
Care-aţi distrus o ţarã!
Cãci doar cu-al vostru ajutor,
Se-alese praful de popor:
L-aţi scos din ţarã-afarã!
Ruşine fie-vã în veci!
Cãci, mulţumitã vouã,
Strãinii ne-au îngenuncheat,
Şi-n grabã mare ne-au legat
De mâinile-amândouã!
N-am fi putut fãrã de voi
Trãi, în libertate!
Gunoiul n-ar fi fost gunoi,
N-am fi avut tâlhari-ciocoi,
Nici mâinile legate!
Voi înşivã, v-aţi socotit
Stãpânii-acestei patrii!
Nu v-aţi sfiit a ne muşca,
Când nu aţi mai putut lãtra,
Cãci nu prea muşti, când latri!
De bine...ce sã vã mai spun?
Nu prea gãsesc cuvinte!
Mai bine nu vi l-aţi dori
Cã lacrimi vã vor podidi
Şi-o sã mã ţineţi minte!
Ruşine sã vã fie-n veci!
Ruşine sã vã fie!
Voi înşivã v-aţi condamnat
Şi-acum, de voi s-a lepãdat,
Întreaga Românie!
25.04.2022, Regensburg, DE
Bătrânii noștri
Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:
Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!
S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri
Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.
Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele
Care-mi veghease paşii în zilele acele
Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,
Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!
C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,
Din ce în ce mai grave, la orice analizã,
Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,
Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.
O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie
Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;
Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,
Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.
Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria
Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.
Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe
Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...
Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,
Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,
Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,
Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.
☆
Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,
De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.
De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,
Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.
Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:
De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...
Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie
Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...
La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine
Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.
În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"
Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!
22.09.2021, Doornik, Belgia
Pățanii
"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."
E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat
Cu lungi şi cu negre perdele
Iar eu sunt cu turma departe de sat,
Şi-am grijã de oile mele.
N-aş da nicidecum pe vreuna din oi
Din cele aproape o sutã.
Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi
Şi nici pe aceea limbutã.
Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,
Şi ele se strâng lângã mine
Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":
Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?
Nu poate fi... numai temutul rival
Ce vine sã fure mâncare.
E fiarã. Şi ei i se pare normal
Ca oile sã mi le-omoare.
Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!
Chem paznicii stânii sã vinã
Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi
Când stâna de sânge e plinã...
Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc
Nici el nu se joacã cu mine.
Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,
Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!
Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...
Sã apãr a mea micã turmã
Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas
Şi-am prins lupul pânã la urmã!
Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis
Sã-l las sã se ducã în pace,
De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris
Cã pagubã nu îmi mai face.
Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"
- Pe spate lovindu-l cu şlapul -
"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,
C-atuncea plãti-vei cu capul!
Scãparea ta este cã n-ai omorât
Vreo biatã oiţã firavã;
Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât
Pe datã şi fãrã zãbavã!"
Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi
Cum fuge hârciogul de ploaie;
Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi
Nici pofta de carne de oaie.
Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei
Şi-n ziua a patra, spre searã
Se-aude un foşnet în turma de miei:
Mã calcã potrivnicul iarã!
Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;
E cel ce-l lãsasem cu viaţã!
Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:
Simt sângele cum îmi îngheaţã...
Pe bolta de lacrimi se vede acum
O stea ce-a cãzut dintre stele,
O frunzã din paltinul de lângã drum,
Şi-o oaie din oile mele.
Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...
Se face cã nu mã cunoaşte!
Chiar clopotul satului sunã prelung
Cãci ştie urgia ce-l paşte.
Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris
Scutindu-mi avutul de haite?"
Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis
Începe din nou sã se vaite.
Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,
Se tânguie ca înainte,
Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"
Ştiind acum clar cã mã minte.
Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"
Şi-şi luase rãsplata deplinã
Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup
Zicându-şi cã nu-i el de vinã.
☆
Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel
Pãzindu-vã turma de rele,
Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel
De sânge, pe bot sã se spele!
Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,
Cã are o tacticã veche!
Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi
Nu lupii ce dorm pe-o ureche!
☆
C-o mânã aprind un cuptor de scântei,
Cu cealalt- apuc o secure,
Sã vinã spre stânã o sutã ca ei
Cã fug înapoi spre pãdure!
Oh, frumusețe trecătoare!...
Frumuseţe, frumuseţe,
Unde te grãbeşti,
De nu vrei, sub nici o formã,
Sã mai zãboveşti?
Ţi-ai luat hainele, podoabe,
Şi-ai ieşit din sat,
Ca şi când, pe toţi, deodatã,
Te-ai fi supãrat.
De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place
Pasul lor încet;
Şi-ţi îndrepţi privirea numai
Cãtre tineret.
Frumuseţe, frumuseţe,
Spune-mi: de ce pleci?
De ce-mi spui cã-n calea noastrã
Nu mai ieşi în veci?
Cumva... noi... pãrinţii noştri,
Ţi-am greşit ceva?
Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,
Sau vreo vorbã rea?
Cum de laşi plugul sã tragã
Brazde, pe ogor,
Când ştii bine cã te-adorã
Orice muritor!?
Frumuseţe, frumuseţe,
Mai rãmâi la noi,
Pânã nu vin norii sumbri
Vânt şi frig şi ploi!
Sã mai stai, sã mai întârzii,
Tare te-aş ruga!
Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese
Nici de ruga mea...