Trioletul unei seri
O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri,
Lăsată de un Phoenix într-o seară.
„Ia, domnule, ce curioase jocuri:
O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri!”,
Mai comenta și lumea pe alocuri,
Privind scânteia de-undeva din scară.
O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri,
Lăsată de un Phoenix într-o seară.
Category: Diverse poems
All author's poems: Rareș Gireadă
triolet
Date of posting: 19 августа 2024
Added in favorites: 1
Views: 310
Poems in the same category
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
Zămbetul-mască înșelătoare
Cînd vine noaptea iarăși
Și ochii nu mai pot,
Cu muzica-n urechi
Și lacrimile în ochi.
Și zâmbetul acela
Ce-l porți tu zi de zi,
El seara se distruge
Și nu mai poți zâmbi.
Deși toți ți-s prieteni,
Mereu ești singur...Tu!
Durere ai pe suflet
Și inima ții scrum.
Iar dimineață iarăși,
Pui masca tu din nou...
Și mergi tu înainte ,
Cu gândul înapoi.
Într-un final reiese
Că singur ești acum,
Dar totul va fi bine
Dar tot la rândul lui.
Blestem
Și mă întorc acasă
Cu gândurile-n cer,
De muzică atrasă-
Emoțiile pier.
Închid eu telefonul
Și intru în casă atunci,
Dezbrac încet paltonul
Cu mânicile lungi.
Și obosită foarte,
Pe pat eu mă arunc...
Iar perna parcă râde,
Că lângă ea ajung.
Și capul amorțește
Totul din jur dispare
Clipitul se oprește
Un întuneric încet apare.
Și uite gândurile toate
Se amestecă rapid
Făcând un haos...poate
Un vis ,cam încâlcit.
Încerc să înțeleg
Ce se întîmplă acum
Și drumul îl aleg
Dar nu înțeleg oricum.
Încerc să strig puternic
Cu vocea pusă-n vid
Și-mi dau eu seama amarnic
Că-s singură,cumplit...
Deodată ca un fulger
Tresar și mă înspăimânt
Că în acel vis, din cer
Eu,mă vedeam căzând.
Încerc să mă trezesc
La realitate să-mi revin,
Fără încetare mă prăbușesc
Alte gînduri vin și vin.
Și cînd deschid eu ochii
Mai bine să mă uit,
Îmi dau eu seama iarăși-
O zi a mai trecut...
Și uite se repetă
De parcă-i un blestem!
În fiecare ziuă,
Urc în același tren.
Călătoria în trecut...
Călătoresc cu trenul
Prin dulcile amintiri
În ochi le-ngheață gerul
Rămăn ca niște priviri.
Adânc la mine se uită
În ochi, pătrunzător
Oprind pe loc suflarea
Lăsându-mă să mor...
Îmi fac atunci bagajul
Cel mic și imaginar
Să plec , să nu scap zborul
Ce se împrăștie fumar.
Ajung la destinație
Și râd și plâng și simt
Plăcută... acea senzație
Că fericită sunt!
Veghetorul
Mi-e întreaga viață numai chin,
Un fulger din pământ spre cer,
În sânge-mi curge doar venin,
Și mușc din patimi și mister.
Alerg cu umbra în sincron,
Și construiesc giganți de lut,
Sunt pregătit de Armaghedon,
De sfânta luptă către absolut.
Mi-e întreg trecutul în pustiuri,
Și cern în plete ploi și vânt,
În cer, spășit, îmi caut alibiuri,
Când sunt chemat de Geea în pământ.
Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,
Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,
Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,
Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.
Absorb în mine a lumii răutate,
Smerit păzesc un sumbru viitor,
Car multe centenare în etate,
Și-s blestemat să fiu nemuritor,
Să stau de veghe aici pe stânci,
Cu veșnicia injectată în genom,
Iar moartea mea va fi numai atunci,
Când va pieri și cel din urmă om.
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
Zămbetul-mască înșelătoare
Cînd vine noaptea iarăși
Și ochii nu mai pot,
Cu muzica-n urechi
Și lacrimile în ochi.
Și zâmbetul acela
Ce-l porți tu zi de zi,
El seara se distruge
Și nu mai poți zâmbi.
Deși toți ți-s prieteni,
Mereu ești singur...Tu!
Durere ai pe suflet
Și inima ții scrum.
Iar dimineață iarăși,
Pui masca tu din nou...
Și mergi tu înainte ,
Cu gândul înapoi.
Într-un final reiese
Că singur ești acum,
Dar totul va fi bine
Dar tot la rândul lui.
Blestem
Și mă întorc acasă
Cu gândurile-n cer,
De muzică atrasă-
Emoțiile pier.
Închid eu telefonul
Și intru în casă atunci,
Dezbrac încet paltonul
Cu mânicile lungi.
Și obosită foarte,
Pe pat eu mă arunc...
Iar perna parcă râde,
Că lângă ea ajung.
Și capul amorțește
Totul din jur dispare
Clipitul se oprește
Un întuneric încet apare.
Și uite gândurile toate
Se amestecă rapid
Făcând un haos...poate
Un vis ,cam încâlcit.
Încerc să înțeleg
Ce se întîmplă acum
Și drumul îl aleg
Dar nu înțeleg oricum.
Încerc să strig puternic
Cu vocea pusă-n vid
Și-mi dau eu seama amarnic
Că-s singură,cumplit...
Deodată ca un fulger
Tresar și mă înspăimânt
Că în acel vis, din cer
Eu,mă vedeam căzând.
Încerc să mă trezesc
La realitate să-mi revin,
Fără încetare mă prăbușesc
Alte gînduri vin și vin.
Și cînd deschid eu ochii
Mai bine să mă uit,
Îmi dau eu seama iarăși-
O zi a mai trecut...
Și uite se repetă
De parcă-i un blestem!
În fiecare ziuă,
Urc în același tren.
Călătoria în trecut...
Călătoresc cu trenul
Prin dulcile amintiri
În ochi le-ngheață gerul
Rămăn ca niște priviri.
Adânc la mine se uită
În ochi, pătrunzător
Oprind pe loc suflarea
Lăsându-mă să mor...
Îmi fac atunci bagajul
Cel mic și imaginar
Să plec , să nu scap zborul
Ce se împrăștie fumar.
Ajung la destinație
Și râd și plâng și simt
Plăcută... acea senzație
Că fericită sunt!
Veghetorul
Mi-e întreaga viață numai chin,
Un fulger din pământ spre cer,
În sânge-mi curge doar venin,
Și mușc din patimi și mister.
Alerg cu umbra în sincron,
Și construiesc giganți de lut,
Sunt pregătit de Armaghedon,
De sfânta luptă către absolut.
Mi-e întreg trecutul în pustiuri,
Și cern în plete ploi și vânt,
În cer, spășit, îmi caut alibiuri,
Când sunt chemat de Geea în pământ.
Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,
Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,
Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,
Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.
Absorb în mine a lumii răutate,
Smerit păzesc un sumbru viitor,
Car multe centenare în etate,
Și-s blestemat să fiu nemuritor,
Să stau de veghe aici pe stânci,
Cu veșnicia injectată în genom,
Iar moartea mea va fi numai atunci,
Când va pieri și cel din urmă om.
Other poems by the author
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
Triolet vetust
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit,
Cules ți-a fost din vechi ostrov,
Buchetul tău de roze mov.
Și-ți va rămâne în alcov
Ca-nsemn al timpului iubit:
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit.
Privește astăzi pe acele geamuri...
Privește astăzi pe acele geamuri
Ce bat spre-ograda gândului plăcut,
În care și acum, dormind sub ramuri,
Te-așteaptă marca timpului pierdut.
De mult în sinea ta domnește frica
Prezentului acesta-ncrâncenat...
Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica
Făptură ce cu sorii a jonglat!
Mă întristează să te văd cum suferi,
Știindu-ți dragul suflet delicat,
Precum era și vântul printre nuferi
În dimineața când ne-am sărutat...
Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,
Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...
Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,
Voi răsări mereu cu glasul viu.
(Imagine de fundal: Jill Clardy)
Suprareală
Sub clar de lună munții glas îmi au,
Cu naiuri din vechime ș-adiere
De aburi printre care păstoreau
Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,
Iar ramul, parcă preschimbat în za,
Ia-n cercuri o-ncropire cu statură
De văz de Argus car’ pe el s-ar da
Pădurii glob vigil ca armătură.
Greu e să pieri
Fără de sens, greu e să pieri cum e-n vrere:
Cu-ngeri la pat, gol tot de sine ș-avere.
Ageri sau orbi, ochii tăi cald să îi lași
Față de-acei buni camarazi și părtași,
Să te ridici, dus pe fascicul de ziuă,
Cu-aur căzut de prin a cerului piuă,
Care întins stă ca un pod de porunci,
Drum deschizând pentru vecia de-atunci.
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
Triolet vetust
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit,
Cules ți-a fost din vechi ostrov,
Buchetul tău de roze mov.
Și-ți va rămâne în alcov
Ca-nsemn al timpului iubit:
Buchetul tău de roze mov,
Ce trandafirul l-a jertfit.
Privește astăzi pe acele geamuri...
Privește astăzi pe acele geamuri
Ce bat spre-ograda gândului plăcut,
În care și acum, dormind sub ramuri,
Te-așteaptă marca timpului pierdut.
De mult în sinea ta domnește frica
Prezentului acesta-ncrâncenat...
Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica
Făptură ce cu sorii a jonglat!
Mă întristează să te văd cum suferi,
Știindu-ți dragul suflet delicat,
Precum era și vântul printre nuferi
În dimineața când ne-am sărutat...
Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,
Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...
Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,
Voi răsări mereu cu glasul viu.
(Imagine de fundal: Jill Clardy)
Suprareală
Sub clar de lună munții glas îmi au,
Cu naiuri din vechime ș-adiere
De aburi printre care păstoreau
Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,
Iar ramul, parcă preschimbat în za,
Ia-n cercuri o-ncropire cu statură
De văz de Argus car’ pe el s-ar da
Pădurii glob vigil ca armătură.
Greu e să pieri
Fără de sens, greu e să pieri cum e-n vrere:
Cu-ngeri la pat, gol tot de sine ș-avere.
Ageri sau orbi, ochii tăi cald să îi lași
Față de-acei buni camarazi și părtași,
Să te ridici, dus pe fascicul de ziuă,
Cu-aur căzut de prin a cerului piuă,
Care întins stă ca un pod de porunci,
Drum deschizând pentru vecia de-atunci.