CU OCHII ÎNCHIȘI

Cu ochii închiși, pierdut, ascultam,
Cum ploaia îmi bate-n fereastră.
La înfrântele nopți, senin mă gândeam,
Liniștit, fără val, ca o mare albastră.

Și dintre-aceste gânduri, doar unul tot revine:
"Ce văd acum sunt umbre fără de temei?
Copacii ăștia 'nalți vin înspre mine,
sau eu alerg frenetic către ei?"

Atâtea mâini întinse cu sfială,
M-au sprijinit în drumul meu nemărginit,
Pădurea veșnică mi-a fost loială,
Rămân ce-am fost: și cer și drum și zi!


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online CU OCHII ÎNCHIȘI

Date of posting: 1 июня 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 606

Log in and comment!

Other poems by the author

EU...

Eu nu mai respir, nu mai pot plânge.
Lacrimile mi-au secat în ploile multe,
Inima nu îmi mai bate doar firav se strânge,
De mult prea amar sufocat în strigăte mute...

Prin mine curg zile, transparente și seci.
Umbrele mele au ieșit la iveală țipând,
În nopțile mele umede, grele și reci,
Amorțit, din visare, am rămas fără cuvânt...

Mă târăsc, sinuos, de la o zi către alta.
Durerile mele nenumărate au fost,
Sculptate adânc, ridate cu dalta,
Împovărat fără vină și fără de rost...

Cumplitele-mi răni supurează-n lumină.
Eu nu m-am plâns, strivit de țărână,
Sângele meu izvorăște-n surdină,
Deranjând, în tăceri, moartea stăpână...

More ...

PESTE TINE

    Păşeşte încet. Cu grijă. 
    Nu stârni ecouri în sufletul meu. 
    Fiindcă, acum, mă hodinesc. 
    
    Veghează-mi somnul. Asupră-mi. 
    Şi dacă m-agit, sau tresar, 
    Sărută-mi lacrimile ce-mi ard ochii. 
    
    Vorbeşte-mi. În şoaptă. 
    Numai aşa, liniştit voi putea, 
    Să visez catedrale înalte. 
    
    Atinge-mi trupul. Uşor. 
    Cu vârfurile degetelor, 
    Precum orbul cetind într-o carte. 
    
    Dormi. Aici, lângă mine. 
    Osteneala ta va fi răsplătită, 
    De umbra trupului meu. 
    
    Peste tine.

More ...

TU, UMBRA-MI PETRECE

    Mi-am pierdut inima, 
    În şoapte fatale. 
    ...şi raţiunea de-a fi, 
    În umbra genelor tale... 
    
    Tu stărui să stau, 
    Eu ezit să rămân. 
    Doar vântul şopteşte 
    Un cântec nebun... 
    
    Tăceri, greu se lasă, 
    Iar ploaia, se frânge. 
    În temniţa ei, 
    Inima-mi plânge…
    
    Cum pot să plec, 
    Când afară e rece? 
    Cu sufletul greu, 
    Tu, umbra-mi petrece…

More ...

SĂ FII...

    Să creşti. 
    Drept, vertical. 
    Fără poticnirea 
    Nodului gordian. 
    
    Să zbori. 
    Dincolo de nori. 
    Strălucind fără seamăn 
    În primii zori de zi. 
    
    Să iubeşti. 
    Dăruindu-te cu totul. 
    Sperând la ticnire 
    Şi înfierând trădarea. 
    
    Să urăşti. 
    Pe răi şi prostia. 
    Dispreţuind ispitele 
    Parfumate şi dulci. 
    
    Să scrii. 
    Cu cretă pe frunte. 
    Cu suflet pe cer 
    Şi sânge pe ţărână.
    
    Să mori. 
    Cu fiecare cuvânt. 
    Scris sau spus 
    În fiecare clipă. 
    
    Să fii.

More ...

ÎN ACORDURI DE CHITARĂ...

    În acorduri de chitară, 
    Mi-am pierdut întreagă vară... 
    Dar iată, toamna a venit din nou, 
    Pictând copacii cu ecou... 
    
    Mi-am pierdut întreaga vară, 
    Şi de n-ar fi fost întâia oară... 
    Când simt, pierdut printre regrete, 
    Zbor diafan, de aripi, de egrete... 
    
    Dar iată, toamna a venit din nou, 
    Înveşmântată-n chimonou... 
    Înmiresmată-n fructe dulci -
    Parfum de struguri şi de nuci... 
    
    Pictând copacii cu ecou, 
    Încremenind natura într-un tablou... 
    Măreaţa toamnă mi-a şoptit încet, 
    Că n-are timp pentru regret… 

More ...

MI-E DOR

    Mi-e dor să evadez din mine, 
    Din patul meu procustian, 
    Să simt din nou dulceaţa lumii, 
    În răni mustind în sânge, 
    Sub pană aspră de obsidian. 
    
    Să stau să-ţi scriu de a mea jale, 
    În plângerea şiroaielor de apă, 
    Căci eu privesc cu pleoapele lăsate 
    La luna albă, stranie, ce curge, 
    Pe cerul luminat de stele-n salbă. 
    
    Căci de mi-e sufletul năvală, 
    Din trupul ostenit şi-mbătrânit, 
    Aş sta măcar un bob zăbavă, 
    Să simt cum pumnul mi se frânge, 
    În primul calm de zi, ce-a răsărit...

More ...

Poems in the same category

Din ce în ce mai des

Aplec copacul şi-i sărut ramul 

Muguri în pântec să-i răsară ,

Îi las un zâmbet pe frunza galbenă

Şi pe celelalte ce plecară 

Încăpăţânate de zbor ,

De îmbrăţişarea cu pământul

Pe la amiază , când ora devine rumenă

Şi celor rătăciţi îşi împarte gustul .

Las ploaia să-mi spele ochii

Să pot privi în seară 

Porţi larg deschise prin care

Să intre nealterate iubiri

Şi umblet nepământean

Cu luna la subţioară

Când oamenii îi cei lui Dumnezeu izbăviri .

More ...

Astazi

Astazi o sa spun o poveste

Poveste nascuta in mine demult

Nu spun pentru tine, caci a mea este

Dar vorbind tare, din nou o ascult

 

Odata, candva, radeam mult mai des

Dar timpul ce sapa a sters bucuria

Vesnic revoltat de ce am ales

Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”

 

Sa vand orice vis pe o suta de lei

Vise facute din iluzii importate

Astazi dau tot, daca vrei sa le iei

Acolo unde plec se numeste DEPARTE

 

Astazi, iti spun, ma simt impacat

Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa

Strivesc cu un geamat un destin spulberat

Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?

 

Astept un imbold ce ma face sa strig

Povestea ce spun iti pare usor trista ?

Pamantul din suflet cu lacrimi irig

Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?

More ...

Destăinuire !

           Dorul ,mă cheamă pe aleele parcului tăcut. Ne plimbăm 

ținându-ne de mână, în serele luminate de stele. Răcoarea se 

lasă pe flori ,pe ramurile în continuă adiere.Te iau de mână și 

tac,tăcere ce spune mult ,mai mult decăt o ploaie de cuvinte.

Tac, dar ce simt rămâne acolo în inima mea.Doar o strângere 

de mână îți spune ce inima să spună ar vrea.

          La fiecare întânlire, ne descoperim, avem ce ne spune.

Știu eu, știi și tu ,că ești frumoasă, că poți place oricui, dar 

eu descopăr și o altă frumusețe ....cea a sufletului tău !

De asta am eu nevoie...

          Frumusețea  chipului e trecătoare,când trece ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung.Ce zici!!!!!!

 

More ...

SEMINŢELE DISPERĂRII

    Din seminţele disperării mele, 
    Au răsărit copaci până la cer, 
    Cu fructe coapte-n mii de stele, 
    Ce strălucesc în plin mister... 
    
    Am plâns cu lacrimi crude, în zadar, 
    Îmbrăţişând copacii fără rădăcini, 
    Căci ei creşteau, iar eu n-aveam habar, 
    Într-ale cerului, înalte, verzi, grădini... 
    
    Şi toate acestea se-ntâmplară, 
    În cuta ochilor din care curge rouă, 
    Căci trandafirii înfloriţi aseară, 
    S-au ofilit în ziua asta nouă...

More ...

Măduva spinării

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Cu brațe de fibre, cu nervi de iubire

Ca să poți simți tot, să te simt pe tine

Lasă-mă să preiau controlul

Să știu ce vrei să spui, ce gândești

Să îți văd perspectiva, ce iubești

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Voi fi alert, te protejez

Sunt egoist, exagerez?

Lasă-mă să te susțin

Voi fi acolo, in spatele tău

La propriu, îți voi face rău?

Lasă-mă să mă gândesc

Să-ți fiu acolo, să fiu mut

Nu de asta m-am temut?

Nu mă lăsa să-ți fiu acolo

Gandesc prea mult, alo... ALO?

More ...

Letter for my husband🤍

Ai apărut în calea mea,

Când te-aşteptam cel mai putin!

Cand mi-am pus lacătul pe suflet,

Și-am zis că nu mai vreau pelin!

 

Cu gândurile ferecate,

Și un noian de reticienţă,

Cu file pline de tristsţe,

Mi-am zis: A fost doar o secvenţăl

 

Dar calendarul vieții mele,

Te cuprinsese mai demult,

Aveai să fi piesa mea lipsă,

Motivul meu de recunoştinţă!

 

Refugiul meu in zile grele,

Brațele calde ce mă strâng,

Privirea blândă, iubitoare,

Sunt tot ce mi-am dorit mai mult

 

Să-mi las inima-n mâna ta,

A fost cel mai înțelept lucru,

Și de-aș da timpul înapoi,

As face exact acelaşi lucrul

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍