Există îngeri, care, în nori,
    Plâng cu lacrimi de sânge,
    Răsăritul roșu din zori,
    Pe care nimeni nu-l stinge...
    
    Există îngeri care-au zburat,
    Cu aripi lipsite de pene,
    Pe un cer la fel de curat,
    Precum sângele-n vene...
    
    Există îngeri care-au cântat,
    Simfonia celestă-a credinței,
    Pentru că lor le-a fost lăsat,
    Spre păstrare, miezul Ființei...
    
    Există, totuși, îngeri în noi,
    Îngeri, tăiați din lumină,
    Cu-aripile albe și moi,
    Cei pictați în Capela Sixtină...

#ingerulmeu

   Te voi căuta mereu cu ochii închiși,
    Acolo unde, într-o mare albastră de iriși,
    Apusul de soare arde mocnit în ochii tăi,
    Iar trupul tău curge fluid în munți și văi...
    
    Te voi căuta cu mâinile întinse-nspre cer,
    Așa precum orbul își caută drumul prin ger,
    Pipăindu-te cu patimă până la lună și stele,
    Memorându-ți, pe-întuneric, fiecare petec de piele...
    
    Te voi avea cu buzele arse de setea de tine,
    Cu vinul ființei tale curgându-mi prin vine,
    Îmbătat de aroma de tei al părului tău,
    Mă plec peste tine - ca o umbră, ca un hău...
    
    Te voi avea din amurg și până în zori,
    Cu trupul ostenit pe un pat de iarbă și flori,
    Te voi avea, cu orice preț, din nou, la noapte -
    Căci în noi mocnește un jar clădit din șoapte...
    
    (Partea l-a, Ciclul „Căutări”)

Din mana florilor, cerească,
Au început din nou să crească,
În geamul meu, de atâtea ori,
Nebuni, cireșii-au înflorit în zori...

Și-au plâns cu-atâtea lacrimi mii,
Rupând din trupul lor petale vii,
Pe care mi le-au așternut în tindă,
Nebuni, cireșii îmi colindă...

Și atât de adânc și tainic era cântul,
Că nu știam ce îmi șoptește vântul,
Pierduți în tril de păsări cântătoare,
Nebuni, cireșii se scutură de floare...

Săgeți versus gloanțe. Cine era nebun să aleagă tabăra indienilor, când știai din start că săgețile tale primitive, n-aveau cum să facă față gloanțelor cowboy-lor și deci urmare erai sortit "pieririi"? La fel se întâmpla și cu "hoții și vardiștii"! Ajungeai la hoți dacă întârziai la joacă căci taberele erau deja făcute și trebuia oarece echilibru...

Așa că-ți rupeai pielea de pe tine să ieși afară din casă la timp, ca nu care cumva să ajungi indian sau hoț, după caz. Era tare fain în tabăra cowboy-lor sau a vardiștilor, fiindcă ei aveau puterea și puteai s-o guști câtuși de puțin, alături de cei puternici, mai mari decât tine! 

Însă, uneori, sorții amari te aruncau în tabăra pierzătorilor care în mod invariabil se dădeau "prinși", luați ostatici și aruncați în închisori cu zăbrele imaginare, din care era practic imposibil de evadat, chit că acestea existau numai în imaginația noastră, și trebuie să recunosc că atunci când mă dădeam "prins", chiar "vedeam" zăbrelele, ba chiar le și "simțeam" prezența, așa după cum, în mod simbiotic, simțeam "rănile" căpătate în urma capturării noastre, fiindcă, totuși, nu eram ușor de prins!

Acum, realizez mai bine că hărmălaia monstruoasă pe care-o făceam și cu care ne scoteam din minți vecinii, contribuia în mod realist la conturul stării în care ne găseam, fiindcă era ca o hipnoză de grup, și numai chemarea în casă, mult după lăsatul întunericului, mai putea readuce liniștea în cartier.

Și pentru că de cele mai multe ori, negocierile de eliberare nu-ți aduceau mare lucru - eu știu, poate ceva mărunțiș sau vreo bilă de sticlă fără valoare - cineva dintre noi venea cu ideea "laptelui gros", joc la care participam numai ca să ne răzbunăm pe captivii eliberați pe degeaba, căci efortul de prindere trebuia răsplătit cumva, iar prizonierii, dacă nu-și puteau răscumpăra libertatea, trebuiau să sufere rupându-și spinările sub greutatea noastră!

Luându-mi avântul, strigam cu putere "lapte gros" și săream cu toată greutatea propriului meu corp ca să deșălez spinarea costelivă a vreunui amărât de prizonier, găsind veriga slabă a șirului și dărâmând astfel "podul". Cu spinările "frânte" prizonierii începeau să cânte printre lacrimi și zâmbete chioare: "podul de piatră s-a dărâmat, o-m face altul pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos!"...

Și astăzi, dacă cumva vreo minge îmi iese-n cale, mai întâi "cercetez" să nu fie vreo dezumflată umplută cu pietre, iar dacă nu e, mai întâi mă uit în jur și aștept preț de-o clipă acel: "Nenea, ne dați și nouă mingea, vă rugăăăăăm!", după care mă angajez într-un șut luuuung în direcția râsetelor, trimițând mingea cât mai departe ca să aud bombăneală de după: "Mulțumiiiim! Nu puteați s-o dați mai la picior, nu?"

Acum, ecourile acelea îmi răsună în minte tot mai îndepărtate. În zilele noastre, zgomotul mingii bătute pe asfalt nu se mai aude, vocea maidanului, râsetele au amuțit. Atunci eram fericiți și nu știam...

    În plus, n-am vrut o zi măcar, 
    Din acest crud şi aspru calendar, 
    Ce permanent îmi dă de veste, 
    Că viaţa mea, în file de poveste,
    Îşi toarce firul din mătase împlinit 
    Într-un fuior de strune mărginit…
    
    N-am vrut, măcar o oră-n plus, 
    s-o pierd stând la taifas. Exclus! 
    Când am atâtea lucruri de făcut 
    Să-mi umplu ziua-n mod plăcut, 
    Să ştiu că fiecare clipă a contat 
    Că zborul meu spre stele-i garantat... 
    
    Eu n-am pierdut nicio secundă! 
    Un fir de prund, clepsidra o înfundă, 
    Şi-acuma timpul meu e infinit mai mult 
    Că pot să stau şi universul să-l ascult, 
    Să văd cum fiecare stea mâna-mi atinge, 
    Mi se strecoarâ-n palmă şi apoi se stinge…

    Eu m-am rugat pentru această zi 
    să vină... şi iată, 
    ziua s-a-mplinit asfinţit,
    Şi niciodată marea,
    n-a mai fost aşa de calmă,
    niciodată cerul, aşa de albastru...
    
    Şi vreau să mă cufund,
    prin mulţimea de peşti şi de alge,
    tot mai adânc şi mai adănc
    până la palatele de cleştar:
    sălile grave m-aşteaptă
    să-mi răsune-n ecouri
    paşii, de alb castelan...
    

Ce dacă ți-ai trimis amorul departe...

Întorcându-ți spatele,plecând

Zâmbind,tăcând!

Vai și ce liniște de mormânt lăsând...

Nemaiputând a-ți spune nimic...

O mulțime de clipe nenăscute

Ce doreau să-ți fie umile le-ai umilit,

Atâtea speranțe închipuite au dispărut înecate subit!

Ce poți face când soarta îți răpește totul necuvenit,ilicit?

Atâtea cuvinte am omorât în gând!

Ce să fac cu atâta iubire devenită otravă acum

Căci nimeni nu-ți poartă chipul

Nici ochii nici glasul nici pasul?

Vai ce blestem e iubirea!

Antidotul e nesimțirea,

Să poți omorî amorul când dezertează, lașul..

Neștiind că iubirea doare mult prea tare când moare,

Si nimeni și nimic nu are alinare de împrumut...

Fericire,

Unde-i dulcele tău sărut?

Efemere și mincinoase au fost promisiunile tale toate,

Visele ți le-am trimis

Sperând și crezând că vei reveni curând,

Și-atât!

(4 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Înaintea Ta ma predau 

Ființa mea îți dau 

Cu tot ce sunt la Tine vin 

Tot ce-mi doresc

E sa ma asculți puțin 

Tata Ceresc 

De sine ma golesc 

Sufletul mi-l smeresc 

Ajuta-ma Tata

Sa ma numesc a Ta fata

În Împărăția Cerurilor 

Unde vom canta-n vecii vecilor!

Toată povara ce o car 

E un amar pahar 

Simt ca ma scufund 

Te rog 

Inima ajuta ma,sa mi adun 

Totul pe mine se prăbușește 

Dar Domnul 

Ca vulturul ma-ntinereste 

Tata Ceresc 

Veșnic îți mulțumesc!

Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,

Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,

Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,

Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.

Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,

Un elixir amar și  totuși necesar ,

Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,

Mă ții în viață, mă faci să delirez.

Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,

Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,

În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,

Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.

Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,

Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,

Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,

Și-n acest turbinio, destine încleștate.

De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.

În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.

Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.

Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.

Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.

De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.

Iubito,îți spun a mia oară

Tu ești poemul de amor...

Căci vorbele oricât de grele vor să pară,

Sunt goale și lipsite de putere,

Ce vor atâtea în neputința lor!

De te iubesc sau nu tu îmi vei spune,

Nu când te cuceresc ca pe-o cetate,

Cu armele ce le dețin ca scriitor,

Ci când te țin în brațe ca pe-un copil,

Ori te sărut,sărutul însuși fiind iubirea ce se vrea rostită,

Dar neputând ca să vorbească,

Te sărută....

Iar eu, al tău poet îndrăgostit pe veșnicie doar de tine,

Îți scrie dulcile cuvinte de amor,

Să-ți fiu mereu aproape cu iubire,

Acum,sau mâine în infinitul timp nemuritor!

(29 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

As long as you love me

If the sky fell down on you, I would protect you

And a baby or the

he flood may come, it doesn't fade the fire in my heart

Even if there is any earthquake, the end of the world you know

As long as you love me, I will still love you

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

The sun rises in your eyes

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

With you in bed

the sun comes up

If any comet would hit us, I won't be afraid, you know

Because for sure you'd give a sense to any rocket, we'll survive

Even if there is any tsunami, the end of the world you know

As long as you love me, I will still love you

And when it's hard for you to see,

I'm there to illuminate you

And when you don't believe in yourself anymore

I'm there to support you

Tam-taca-tum-pa, hey come to me,

Your voice is like a violin in my heart

Tam-taca-tum-pa, I'd murmur you

This refrain of my life

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

The sun rises in your eyes

I stay by your side

I stay by your side

With you the nights are

more beautiful

With you in bed

the sun comes up