1  

Măduva spinării

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Cu brațe de fibre, cu nervi de iubire

Ca să poți simți tot, să te simt pe tine

Lasă-mă să preiau controlul

Să știu ce vrei să spui, ce gândești

Să îți văd perspectiva, ce iubești

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Voi fi alert, te protejez

Sunt egoist, exagerez?

Lasă-mă să te susțin

Voi fi acolo, in spatele tău

La propriu, îți voi face rău?

Lasă-mă să mă gândesc

Să-ți fiu acolo, să fiu mut

Nu de asta m-am temut?

Nu mă lăsa să-ți fiu acolo

Gandesc prea mult, alo... ALO?


Category: Love poems

All author's poems: Andrei Zoicas poezii.online Măduva spinării

Date of posting: 18 February 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 926

Log in and comment!

Other poems by the author

Eu pe mine, -mă

Lasă-mă să trec de gard

Și nu mă mai trage de bluză

Îmi voi lua un bodyguard

Lumea pare acum obtuză

 

Lasă-ma să te lămuresc

Și nu mai vorbi peste mine

Mă mut undeva pitoresc

Scrise sunt deja destine

 

Lasă-mă sa văd soarele

Și nu mă mai trage de tricou

Voi sta cuminte cu orele

Lumea plânge în ecou

 

Lasă-mă să mă cunosc

Și așa începe vindecarea

Îmi voi deschide un chioșc

Toți ne vindem alinarea

 

Lasă-mă să am control

Și nu mă mai trage de piele

Chiar daca acum sunt gol

Am principiile mele

More ...

Nu-mi da drumul

 

Nu-mi da drumul

Nu acum

Mai uită-te odată la mine

Mai caută-mă, daca sunt

Asigura-te că sunt bine

 

Iar dacă nu mă mai auzi

Și vântul îmi poartă parfumul

Adu-ți aminte de mine

Du-te unde se-ntețește fumul

 

Aleargă pe câmpurile verzi

Eu am să-ncerc să vin cu tine

Vei fi uimită când mă vezi

În orice și în oricine

 

Iar dacă ți se face dor

Și nu îmi mai găsești privirea

Întoarce-te la acea vară

Ca să-mi trăiești amintirea

 

Nu-mi da drumul

Nu acum

Mai uita-te odată la mine

Povestește-mi, te ascult

Asigura-te că sunt cu tine

More ...

De ce

Am trait o vara ce mi-a schimbat perspectiva

Ceva ce m-a facut sa simt

Niciodata nu am crezut ca dupa 

O sa ma simt asa de trist

Am vazut-o și e fericita

Cine sunt eu sa judec si sa zic

Dar de ce doare si gandul

Daca nu a fost sa fie?

 

More ...

Admis

Totul a început cu o misiune

Am intrat neștiutor într-o pădure

Și am ales să merg pe cărări alese

Am călcat si eu pe unde au fost sute

Și nu am ținut cont de nimic 

Pâna ceva mic m-a oprit

Și șansa de a găsi calea

S-a amânat până am auzit din nou chemarea

Eram pierdut acum printre copaci

Înalți și impunători giganți

Am avut încredere, am continuat

Nu cred ca am regretat

Si totusi am ajuns la bifurcație

Drum spre vis, drum spre creație

Am luat-o pe unde a vrut visul

Dar el s-a spulberat demult

A mai rămas doar gustul

Spre multe neînțelesuri

Voi fi pregatit vreodată

Să îndeplinesc și visuri?

More ...

Azi

Cu draperiile trase stau și suspin

Ce soare e afara și ce frumos senin

Geamul de sticlă, portal se arată

Dincolo de el un zbucium și-o artă

Acuarelă din materie vie colorata

Nu uită pe nimeni, niciodata

Și fiecare are locul lui în scenariu

Ca la un film mut, la un planetariu

Toata lumea își exprimă rolul

Publicul larg decide viitorul.

Tot în intunericul blocat de draperii

Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.

More ...

Nimic

Nimic nu e ce pare a fi

O pasare avion poate fi

O minge, un soare poate fi

Un zâmbet, greu îl obții

În ziua de azi, stiu e banal

Nu mai poți spune fenomenal

Pentru că defapt, adanc se ascunde

Un sentiment ce pe toti ne patrunde

 

Și ne întrebam de ce respectăm moda

Pentru ca suntem controlați de vorba

Vorba oricui, a celui care judecă 

Chiar și acela având prebleme în mânecă

Nimeni nu are ași, avem de muncă

Și nu ne întrebam dacă suntem pe ducă

Cu totii sperăm la o viață mai bună

Când defapt cu totii îi împletim lumii cunună

 

Vom sta lângă morminte plângând 

Și banii se vor aduna în buzunare

A celor care învârt lumea pe rând

Și ne fac să vredem ca avem milioane

Când defapt, ce conteaza mai mult

E lacrima copilului de netemut

E vocea ce striga din noi, îndeajuns 

E iarba ce se zbate în vânt 

E pielea ce reacționează la cânt

E lumina din ochii celuilalt 

E faptul ca nu vrem un alt

Un alt loc, un alt noi

Vrem sa fie în sfârșit nori

Să putem sa ne uitam la cer

Sa ne gandim că e frig, și ger

Ce bine ar fi sa iasa soarele

Ce bine ar fi sa ne iubim aproapele

More ...

Poems in the same category

Iubire albă

 

O fi soartă debusolată?

Sau oare ne ignoră complet

O iubire suspendată

2 corpuri,1 suflet

 

Te am întrebat la lună

“dansa e frumoasă pe jumătate?”

Mi ai zâmbit ca o nebună

Ai știut ca voi face păcate

 

Sunt semi luna,și aștept să mă vezi

Să mă faci nebună,cum povești creezi

Să mă strigi să mă plângi să mă omori

A îndrăgi,a lungi,da i sens,răpitor ule de culori!

 

Și dacă gândul meu te cheamă

Să mă strigi la o țigară

Măcar atunci,fi fără teamă

Măcar atâta ne legară

 

Un gând uitat pe seară

Într o vineri de vară

Pe bancă noi la țigară

Și viața o uitarăm

More ...

Furnică

Lumea e mare,

Tu ești mică, mică,

Cam cât o furnică,

Și încep să-mi fac griji

Că eu fiind mai mare decât tine,

Tu încapi în inimă la mine,

Dar eu, îmi fac gânduri serioase,

Și am nevoie cineva să-mi zică,

Sau dă-mi o explicație științifică…

Cum este posibil să încap în inima ta mică.

 

Mi se pare adorabil că ești așa de mică,

Dar dacă te superi când îți spun că ești mică cât un strop,

O să spun altfel, că ți-a rămas lumea mare,

Și nici măcar nu-ți scriu poezia asta sub lentile de microscop,

Și nici măcar nu ești așa de mică,

(Ești puțin mai mare decât un atom)

O combinație între ocean și om.

 

Acum că am stabilit că nu ești mică

ca o furnică,

O să-ți spun că te iubesc și că ești cea mai scumpă,

Și că mâine este posibil să nu-ți pot scrie

Pentru că trebuie să-mi pierd timpul prețios la o nuntă…

(multe puncte de suspensie)

 

O să fie așa multe persoane frumoase…

O să stau pe lângă ele și o să danseeeeez,

Poate o să ni se atingă și mâinile din greșeală, cine știe…

 

 

 

 

Glumeeesc 🥺

Știi că hobby-ul meu preferat este să te tachinez 😈

 

Ce păcat că am stabilit că ești mare,

Dacă acceptai că ești mică cât o furnică,

Te luam în buzunar ca pe un fluturaș plăpând…

Dar, da, ce păcat, am stabilit că ești mare

Și o să pot să te iau cu mine numai în gând.

 

 

 

More ...

Bunica mea!

De mic mi-ai zis să învăț carte

De vreau să fiu, un Om în viață,

Și să nu uit de Sfânta rugăciune

Când ochi deschid, în dimineață. 

 

Apoi tu pixul mi-ai ținut în mână

Și-n doi am tras linii și bastonașe,

Am adunat, scăzut tot împreună

Și înmulțit și împărțit pe bețigașe. 

 

Am buchisit întreg abecedarul

Și literă cu literă am desenat,

Să știu citi, s-ajung un învățat

Mapă să port și nu sapă în sat. 

 

Așa mi-a spus bunica mai mereu

Și mult a vrut, om bun eu să devin,

Să nu mă rușinez de unde am plecat

Și să rămân printre străini...creștin. 

 

Era o simplă bunicuță...făr'de carte

Cu sufletul curat și multă bunătate,

Nu se plângea de boli sau suferință

La Domnul se ruga, să aibă sănătate. 

 

Asta a fost bunica mea frumoasă

Până-ntr-o zi când lume-a părăsit,

Plecând pe toamnă, înspre Paradis

La ani puțini, cum Cineva a stabilit!

More ...

C.M

Poate nu e totul lin ❤️🫂

Poate nu e totul lin,

Dar iubirea n-are vin.

De ieri nu te-am mai văzut,

Și dorul m-a durut.

 

Te iubesc cu dor aprins,

Cu un foc ce nu s-a stins.

Clipa asta e frumoasă,

Dar și prea periculoasă.

 

De când chipul ți-am zărit,

Eu pe mine m-am mințit,

Că n-am fost îndrăgostită,

Ca iubirea mea mplinită.

 

E o stare grea, profundă,

Inima-mi adesea-i scundă,

Dar din umbre, pas cu pas,

Găsesc forță și n-aș vrea s-o las.

 

Susținerea ta tăcută

Îmi aduce viață mută.

Dorința de-a fi cu tine

E ca steaua-n nopți senine.

More ...

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 21. Întâlnirea

Asistenta șefă ieși din cameră și, cu lacrimi în ochi, se îndreptă spre biroul ei. Luase o hotărâre. De fapt dorea să revină la starea de dinainte, când poza fiicei sale stătea ascunsă într-un raft. Îi mai rămăsese doar o singură amintire. O amintire pe care o va îngropa pentru totdeauna. Luă conul roșu și se îndreptă spre pădure.

Păsările cerului pot fugi acolo unde omul nu le poate ajunge. Din atâtea animale, doar păsările se pot depărta de lumea oamenilor, poate de aceea sunt cele mai invidiate viețuitoare. Când zbori cu avionul, trăiești cu frică și neîncredere înălțimea și sigur ți-ai dori să ai aripi asemeni lor. Tânăra mamă încerca să răspundă cu convingere întrebărilor nevinovate ale fetiței, dar îi era tare greu să-și abată mintea de la ceea ce va urma după ce avionul va ateriza la București.

— Mamă, de ce nu zboară alături de noi nicio pasăre? Doar sunt atât de multe pe cer.

— Avioanele fac zgomot și păsărilor nu le plac zgomotele.

— De aceea sunt așa de multe în pădure? Pentru că acolo este liniște?

— Da, iubito.

— Când erai mică făceai liniște pentru a auzi cum vorbesc păsările?

— Stăteam culcată ore întregi la umbra copacilor și le ascultam.

— Și ai învățat limba lor?

— Păsările nu vorbesc. Doar cântă.

— Nu este adevărat. Nu cântă tot timpul. Uneori vorbesc. Și atunci se adună două câte două.

— De unde știi?

— Le-am văzut eu în grădină. Cele mici se joacă pe crengi iar cele mari zboară în cercuri mari din ce în ce mai sus.

— Ești tare deșteaptă, fata mea.

— Nu sunt, mamă, pentru că nu știu ce spun.

  • Păi, vezi! Înseamnă că nu vorbesc. Dacă ar vorbi, oamenii ar fi descoperit limba lor și eu, și tu, am fi învățat limba lor la școală.
  • Ba vorbesc, mamă, dar sunt mult mai deștepte decât omul și nu vor să-și spună secretele. Mă înveți și pe mine?

— Ce anume?

— Ce înseamnă cuvântul „mamă”?

— Unde ai auzit cuvântul acesta?

— L-ai spus tu în baie, când te uitai în oglindă și păreai că ești singură pe lume.

— Of, mamă! Nu pot fi singură pe lume. Doar te am pe tine.

— Ce înseamnă „mamă”, mamă?

O doamnă se uita amuzată la cele două și greu se putu abține să nu râdă. I se adresă celei mici.

— Ai auzit de România?

— Nu am auzit. Ce este România?

— Este o țară la fel ca țara ta și acolo copiii spun mamelor lor „mamă”.

— Când vorbești cu fiica ta, îți spune „mamă”? Asta înseamnă că ea este copilul tău?

— Așa este. Și imediat ce o să ajungem la sol, o să vezi multă lume strigând „mamă”.

— Noi mergem în România, mamă?

— Așa este draga mea. Mergem în România.

Fetița renunță să mai pună vreo întrebare, deoarece avionul cobora printre nori și nu departe tocmai zărise pe geam o pasăre.

În locul fetiţei, tânăra mamă începu să o descoase pe vecina de scaun.

— Sunteți româncă? Vorbiți românește?

— Da, sunt! Dumneavoastră?

— Nu sunt. Oarecum sunt. Dar nu vorbesc românește.

— Ce vă duce în România?

— Vreau să-mi regăsesc o bună prietenă. Nu ne-am văzut de mult. De prea mult timp. Nici nu știu dacă o voi găsi.

— Sper din toată inima să o găsiți. Prietenii români sunt cei mai loiali din lume și nimeni nu poate să-ți fie mai aproape decât un prieten român.

Încercase în grabă să învețe câteva cuvinte românești, dar ori de câte ori spunea în engleză „Mamă, eu sunt fiica ta” o stare de neliniște o cuprindea și refuza să găsească acele cuvinte românești care puteau însemna totul sau nimic. Dacă ar întreba-o acum pe această doamnă cum se spune „Mamă, eu sunt fiica ta”? Se îndreptă spre scaunul din dreapta. Femeia o privea încurajator, zâmbind. Părea deschisă unui dialog mult mai intim.

— În România se vorbește mult engleza?

— Aproape toți tinerii o vorbesc, dar și mulți alții.

Cum se spune în română „Vreau să închiriez o mașină cu GPS”?

Doamna râse și i se adresă foarte convingător.

— Of! Nu este nevoie să învățați asta. Nicio firmă de închiriere mașini nu angajează pe cineva care să nu știe limba engleză. Credeam că o să mă întrebați ceva cu care să vă adresați prietenei.

Anunțul din difuzoare anunță aterizarea. Avionul se lăsă lin pe pământ și zgomotul motoarelor deveni și mai puternic împiedicând orice conversație. Câteva ore mai târziu, cele două, mamă și fiică, ieșeau din București îndreptându-se spre nordul țării. Tânăra căută un post cu muzică și printre melodiile cunoscute se strecurau din timp în timp și melodii românești. Atunci fetița devenea mai atentă și o întreba pe mama sa:

— Asta este limba română?

— Da, mamă. Îți place?

— Prietena ta o să vrea să mă învețe românește?

— Nici nu știi cât de mult va dori acest lucru. Dar va trebui mai întâi să o găsim.

— Și dacă nu o să o găsim? O să te superi tare, mamă?

Tânăra nu răspunse și nici fetița ei nu insistase. Peisajul o fermeca și nu înceta să-i arate mamei sale cu degetul fel și fel de lucruri pe care le găsea uneori frumoase, alteori doar ciudate. Pe ecranul GPS-ului şoseaua șerpuia indicând doar cifre seci. La destinație nu era nicio localitate. Erau doar două coordonate care indicau cu precizie un loc minuscul de pe pământ. Un loc al speranței sau dimpotrivă un loc al înmormântării acesteia. Din când în când o voce de femeie anunța:

— Peste trei kilometri intrați în intersecția cu sens giratoriu și continuați pe a doua ieșire.

La fiecare anunț inima ei tresărea. Nu mai erau mulți kilometri și vocea aceea va sfârși prin a face imperturbabil ultimul anunț:

— Peste un kilometru ajungeți la destinație.

Dar oare acele cifre atât de complicate, cu grade și minute, sunt ele și destinația la care visa sufletul ei? Se va înălța oare spre cer cutremurul inimii pentru a mulțumi providenței sau vor picura lacrimi peste o amintire vagă reaprinsă în ființa sa de o scrisoare și de o fotografie?

— Mamă, de ce plângi?

Fără să-și dea seama, pe fața ei se prelinseseră câteva lacrimi.

— Nu plâng, draga mamii. Sunt doar obosită.

— Atunci hai să ne odihnim. Putem continua mâine drumul.

— Dar nu mai avem decât foarte puțin.

— Prietena ta știe că venim? Nu ai vorbit la telefon cu nimeni înainte de a pleca.

— Nu știe.

— Și dacă nu o găsim acasă? Unde dormim?

Tânăra nu mai avu timp să răspundă. De fapt nici nu ar fi știut ce să-i spună fetei sale. Doamna din GPS anunță cu convingere:

— Peste 500 de metri ajungeți la destinație.

Bătăile inimii se înmulțiră și cele câteva case care se ascundeau în spatele unui zid înalt de beton trecuseră neobservate.

— Ați ajuns la destinație.

În fața mașinii stătea o poartă închisă iar alături, pe clădirea mică a portarului, puteai distinge semnul de spital.

— Prietena ta este bolnavă mamă?

— Nu este bolnavă, dar ne oprim aici.

Trase mașina alături. Stătu câteva clipe pe gânduri.

— Intrăm, mamă?

Nu era pregătită. Simțea că înainte de a intra în spital trebuia să caute un suport de care să se sprijine atunci când va veni clipa adevărului. Privi în jur.

— Vrei să ne plimbăm puțin prin pădure? Poate vei putea vedea păsările din România.

— Pot să iau și clovnul cu noi?

— Poți, draga mea. Dar nu cumva să-l pierzi.

Întinse mâna fetiței, care o apucă imediat. Pământul era încă umed dar vegetația uscată se întindea ca un covor prietenos în care puteai să-ți afunzi pașii fără cel mai mic zgomot. Uneori sub frunzele uscate se ascundea o creangă putrezită care se frângea sub apăsarea pașilor. Fetița se desprinse de mama ei și începu să alerge din copac în copac, privind spre crengile copacilor. Nici urmă de păsări.

— Nu sunt păsări, mamă. Pădurea nu este frumoasă. Hai să ne întoarcem.

— Păsările vin mai târziu când apar frunzele, dar te-ai uitat și pe jos?

— Ce să văd jos? Sunt doar frunze și crengi uscate.

— Ia uită-te mai atentă. Uite, chiar acolo. În fața ta. Vezi clopoțelul acela alb?

— Vai ce mică și gingașă este. Pot să o rup?

— Poți. Sunt destule în pădure.

— O să fac un buchet pentru prietena ta.

Continuară să înainteze chiar pe lângă malul râului, dincolo de șosea. Soarele puternic ridica din solul îmbibat cu apă aburi care împiedicau privirea să pătrundă prea departe printre copaci. Puțin speriată, tânăra îi strigă fetiței:

— Să nu te depărtezi de mine. Nu vreau să te pierd.

Sentimentul care o cuprinsese produse un declic în mintea sa și parcă se vedea pe ea plângând în mijlocul pădurii. Copacii se învârteau în jurul ei și o mână puternică o purta aproape târând-o prin pădure.

— Mamă, mamă! Uite ce am primit! Un con roșu. Se potrivește pe capul clovnului nostru.

Tânăra se trezi ca dintr-un vis, luă clovnul în mână, îl strânse la piept și începu să strige cu putere, așa cum făcuse cu foarte mulți ani în urmă:

— Mamă, mamă! Unde ești?

Cuvintele românești veniră de undeva dintr-o memorie pe care nu o cunoștea. Fetița se sperie și începu să plângă.

— Ce spui, mamă?

Ceața cernută printre copaci își schimbă consistența accentuând un contur în mișcare. O siluetă prinse formă și se transformă în trupul unei femei ce se apropia cu teamă.

Cele două femei se priviră câteva clipe, apoi tânăra îi întinse clovnul.

— Mamă, sunt eu, fiica ta.

 

                                              ----- SFÂRȘIT ------

 

More ...

INIMA TE CERE

Încă mai tresar și acum

Când pasu-ți măsurat  pe drum 

Se abate iar pe strada mea.

Te vei opri  oare?

Mă întreb în gând ,cu inima îndoită. 

Și atâtea  nopți fără de somm

Și atâtea lacrimi grele .

Îmi pare rău că te-am respins 

Când inima -mi te cere.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍