Anemoia

Clair de lune
un apus francez,
și nu suntem singurii călători
care nu și-au plătit datoriile
pastilele...

oare a fost pasiune
dincolo de granițele ființei
sau moartea
și firescul femeii sărutate?

cămașa din in
albă ca la vechii greci
nu vrea să fie o oarecare amintire
nu vrei să fie.

afară cu lampioane
ne căutăm pe noi înșine
râd ca o fetiță
îți spun
fericirea-i după colț
strada-i dreaptă

o luăm la stânga
aprinzi o țigară
(doar așa te detașezi)
fumezi repede,
zâmbești ca un străin

Corfu
straturile suprapuse
un fundal sugerând
vara eternă a iubirii
armonia primordială

la marginea efectelor halucinatorii
senzația infinitului,
roșiile proaspete
ierburile aromatice
un maestro al fericirii noastre.

melodii astrale
florile din părul meu
curg ca o iederă
mă săruți ca un tragic Orfeu
împiedici căderea în abis.

cobori din lumi stelare
un fel de alegorie
îmi spui că nu-i destul prezentul
dar nici trecutul nu-l îndrăgeai prea mult
mai știi?

și-apoi în Florența
„poate sunt prea tânără
poate te idealizez prea mult
m-auzi?
sau te-am plictisit prea mult?”
Cinema Paradiso
știu că ți-a plăcut.

Bruges,
cum aș putea să uit

camera 304,
am râs în hohote,
ne-am încuiat pe dinafară
carillon la Belfry
Lou Reed și-apoi un club
poate atunci chiar m-ai iubit.

spune-mi că am fost doar eu
acum,
ca să nu fie nevoie să mă pierd în nostalgie
să nu scriu rânduri trăite
ca să nu fie nevoie
să răspund la întrebări învechite.

 


Category: Love poems

All author's poems: Maya Vramita poezii.online Anemoia

Date of posting: 2 July

Timp de citire: ~3 min.

Views: 29

Log in and comment!

Other poems by the author

Morbidă

printre lanuri

și tămâie

 

am promis că-i voi spune

dar e doar o confesiune,

o întâmplare a ființei mele

un deșert în indigo

care s-a uscat en gros

 

și-atunci?

exista o pasăre cântătoare în inima mea,

din vină nu mai are glas.

asuprită-n sinea sa,

pare-se,

îmi semăna

 

mă întorc la felurite,

o să uit iar cum cobor

și iarăși nu am somn

acedie

 

Doamne, dacă n-aș uita

aș fi în prezența Ta.

Dar astăzi mi-am amintit,

oare mai este timp?

 

zâmbesc

legile morale,

dar ce-i cu mine?

fost-am printre orologii,

și nu mai știu...

 

am uitat că ele s-au oprit,

am uitat că n-avem timp.

și acum stau în fața Ta,

plină de rușine,

fiindcă am uitat de Tine.

More ...

Fizică cuantică pentru poeți

N-ai avut curaj,
nici zumzet,
nici glas.
Gândul îți spunea așa:
ce-i efemer
nu-i prosper.
Dahlia,
din copilul neauzit
ai înflorit.
Te-ai regăsit:
Blandiana, Stănescu, Păunescu
aceștia-ți sunt cerescul.
Nu te osteni cu rime întoarse,
cu povești și mii de ace,
tu ai fost născut poet
pentru a fi complet!

More ...

Ți-aduci aminte

Ți-am spus
mă voi ascunde de curcubee
de lume
de viață.
Brusc am reușit
am văzut lumina
am simțit iubirea
Unde s-a dus timpul?
a fugit de noi,
de oameni
lipsiți de răbdare
lipsiți de lumină
mizantropi.
Să plecăm acolo unde știm doar noi
copilărind între copaci
într-un paradis aglomerat.
Sunete de tren,
pleacă acum
poate cu noi
fără bagaje,
fără război.
Spune-mi când o să ne lase să coborâm
King's Cross
Palermo Centrale,
sau ne dăm jos acasă
la noi pe vale,
unde rugăm răsăritul să mai aștepte puțin.
Îmbătrânim,
vom ajunge?
Când din vreme ne vom stinge,
același loc al nostru,
unde rătăceam
va fi a noastră casă sufletească.
A existat vreodată
liniștea noastră?
Au fost doar iluzii,
sau am stat prea mult la perfuzii?
Dorul ne îneacă,
spune: stai!
dar e ca și cum
n-am auzit,
ca și cum am îmbătrânit.
Nu suntem acasă,
a trecut mult timp,
dar Dumnezeu știe:
mai e un pic.

More ...

Fetița cu ochi de căprioară

Nu am obligația să fiu aceeași
sau crezi că asta-i cheia?
Plină de haos
Shakespeare,
Bukowski,
Mann și Hesse,
mi-aduci aminte de ceva ce n-am trăit.
Copilă îmbujorată,
te-au făcut mai savantă?
Sau ai uitat?
Dansai prin baruri,
uimeai artizanele
cu puterea ta de a uita.
Azi vei realiza:
fata aia n-a plecat.
S-a ascuns printre rânduri de alcool,
pentru că tu tot n-ai somn.
Angoasa ta
e soră cu a mea,
ești o simplă călătoare,
o strategie în fața căreia
o picătură într-un ocean
nu te-a putut spăla
nici la 90 de grade.
Ți-ai lăsat amprenta pe retine,
ai uitat că nu-ți aparține.
Umpleai pahare până la jumătate,
ești doar o posibilitate.
Te vor întreba
dacă știi ce-i aia profunzime,
morfologic,
sentimental,
sau dacă ai uitat
licitații unde ai debutat.
Sufletul,
l-ai sigilat
sau ascultat?
Dama de pică,
covorul roșu sub un cer,
ești all-in
sau nimic.
Deci nu te isprăvi,
călătoarea mea nocturnă,
eu pe tine te felicit,
niciunul nu te-a convins
că ai fost,
vei fi
și ești
o simplă trecătoare.
Chiar dacă te faci scrum,
ca Phoenixul vei renaște,
Evei îi vei spune: nu-s ca tine,
lui Adam: de ce?
Atunci vei vedea,
fugi de reflecția ta,
măcar în șoaptă să-ți spună:
ești destulă.
Eu îți repet același gând a doua oară:
nu-i lăsa să te aprindă,
să te convingă,
timpul va sta cu tine la un pahar cu vin
ca să nu fie nevoie
să te mai schimbi.

More ...

Zarurile au fost aruncate

Domnu' regizor,
nu aprindeți lumina din platou,
lăsați întunericul să ne îngroape
cu toate privirile împrumutate.

Prizonieră din obișnuință,
mă complac astăzi
printre cuvintele nespuse,
printre fumul albastru de Marlboro
undeva unde suntem împreună
și totuși nu ne ținem de mână.

Unde valurile
au spălat păcate,
reguli și principii
radiografia mea.

1200 de rotații pe minut,
am crezut că erai un exemplar,
Supererou fără costum,
doctor preferat.
Actor într-o piesă
cât de bine regizată!

Dar când vine vorba de iubire,
te ascunzi în rușine,
al meu lup de stepă
ce vedetă...

Știi prea bine,
mi-ai pus zarurile în mână
te voi descifra,
dar dacă ești fructul interzis,
de ce nu suntem în paradis?

Zilele există
doar ca să despartă nopți.
Stelele de pe cer,
ele aduc lacrimile în ochi,
ele aduc analogia unui timp,
bine indispus.

Nu m-am mai simțit atât de vie,
de ani de zile.
La apusul Edenului,
poate îți voi spune.
Până atunci,
lumina din platou va fi aprinsă,
iubirea stinsă.

Între timp,
suntem născuți ca să murim,
un salt de la homo sapiens la groapă,
dar hai să nu ne alienăm,
nu-i apocalipsă,
vino să te plimbi pe latura sălbatică
poate așa putem uita,
poate așa nu vom suspina.

Acum în partea de est,
dansăm,
Miles Davis,
în surdină un film cu Clint Eastwood,
și din perspectiva mea,
doar tu contezi,
dar poate ar trebui să pleci.

Tanto gentile e tanto onesta pare,
Poate voi reuși să fiu Beatrice pentru al tău Dante.
Dar dacă nu,
să crezi în tine,
pentru că de azi,
trăiești prin mine.

Și eu îți spun la revedere,
chiar dacă poate,
de data asta,
trebuia să-ți spun:
rămâi cu bine.

 

Autoare: Vramiță Maya

More ...

Memento mori

Când o să mă înec,
n-am să disper.
Am să ies din colivie,
numai Dumnezeu o știe.
Vântul să adie,
ca o floare ce stă în tihnă,
să mă ia și să mă încânte,
fără să mă zvânte.
Pasărelele să-mi cânte,
după ele să mă avânt,
să mă pierd într-o livadă,
numai El să mă mai scoată.
O viață inventată,
sperând o nouă zi,
fără cântece,
doar spintece.
Recviem,
ce-mi doresc?
Lacătul ce-mi ține
viața pustie.

More ...

Poems in the same category

Căminul

Mă întorc la tine,

Țărișoară dragă,

Spre zările senine,

Ce-mbie și mă leagă.

 

Unde gândul mă apasă 

Și pământul mă cuprinde,

Unde înseamnă acasă 

Și lumină se aprinde..

 

Acolo unde se arată 

La ferestrele plouate 

Chipul ce m-asteaptă,

Strigându-mă în șoapte..

 

Pășesc al casei prag 

Cu sufletul înaripat,

Sărut obrazul drag,

Cu dor înfiripat..

 

Adulmec izul delicat,

În jilț mă adâncesc 

Și mă simt fermecat,

De căminul ce-l iubesc..

 

More ...

In vâltoarea serii

 

Stau seara pe pervaz, la geam și mai arunc priviri,

Îmbrăcată în haine de casă lejere, scurte și subţiri 

E o stare faină rău să stai să tot admiri mişcarea,

Mi-amintesc de noi o clipă  și simt că-mi pierd suflarea.

 

Simt un miros de toamnă, timp numai bun de-o poezie

Ca un timid apel spre tine de dragoste și dor,

Ce naște-n mine o clipă de extaz și nostalgie

În care timpul nostru e singurul rămas actor.

 

Așa c-aștept să vină (toamna) ca un moment de regăsire

Cu-al ei spectacol de ploi și culori de neegalat. 

Boaba de strugure să se prefacă degrabă-n nemurire

În simfonia vinului nou ce-n minte (probabil) deja ţi l-ai pictat.

.................................................................................................

Aștept să vină toamna, anul trecut la fel am așteptat..

Deodată ochii mi-s grei.. tot de mai sus!? să-mi fie

doar o rătăcire???

Mintea zburdalnică, spășită revine de una singură la mine,

Şi nu m-aștept să-și ceară scuze și nicidecum iertare

Fiindcă ea știe că va mai rătăci şi-n altă seară, vitoare!...

22/08/2024

#femeia unui singur vin 

More ...

toamna tirziu

Pe sinele lucioase de ploaie

Tramvaiul urca-n spasme spre Bellu

Si n-o sa opresca in statie

Daca nu-i ceri cu putere vatmanului

 

Si daca cobori

In ploaia rece si rara

O sa intri pe-o strada anonima

 

Si-n spatele tau o sa cada ca o ghilotina

Decapitind zumzetul orasului

Tacerea

 

Tacerea strazii pavate, sticloasa, abia luminata

Sonora, doar din pasii tai grabiti

Case anoste,gri,aliniate

Porti incuiate,ferstre negre,complet tacute

 

O sa cobori la vale alaturi pavajului ud

Pina la casa cu portic si curte adinca

O sa urci treptele prafuite din fundul curtii

Prin aburii cartofilor ,nestins , fierti de Paula

Impreuna cu  vesnicul ventilator  din perete

Spre odaia dintre doua usi

Cu o soba rece ,decor

 

In drapta usii

Contorul electric, atotputernic

Zace mort

 

Ochiul ferestrei

Cu geamul rece si ud

Sta jumatate ingropat sub iedera

 

Pe podea, linga soba

Doua coloane de-un metru, de carti

Usor inclinate

 

Pe coltul mesei

Un picup, cu unicul disc

Tocit iremediabil

In noapte

 

In patul fara saltea

Sub  o patura veche

O sa gasesti un gindac gras,negru, trufas

More ...

N-o să plec

Îmi pare rău că a trebuit să minți
De frică pentru că n-o să înțeleg
Acum, am înțeles cu-adevărat ce simți
Și că tot ce ai vrut a fost ca să nu plec
Să știi că te voi aștepta oricât,
Îmi pare rău de teama ce ți-am provocat
Și pentru toate serile în care-ai plâns
Îmi pare rău cum am reacționat
Și bine pentru serile în care-am râs
Și chit că nu vorbim, n-o să te las să cazi
Nu m-ai pierdut, n-o să mă pierzi
Indiferent de câte zile trec pe ceas
Nu-ți fie frică, o să mă revezi
N-o să te dau uitării și n-o să te las
Vreau să fii bine, așa cum vreau mereu
Îmi pare rău că ți-am cerut prea mult,
N-o să te fac să suferi, tu știi cine sunt eu
Îmi pare rău că uneori am fost prea dur
Și ai mințit doar fiindcă mă iubești
Îmi pare rău că pur și simplu n-am văzut
Eu sunt cu tine cât timp și tu ești
Și nu te voi lăsa vreodată în trecut
Știi că singura teamă e să te pierd
Aș vrea să te învăț să nu mai minți
De frică pentru că n-o să-nțeleg
Să nu îți fie teamă de ce simți
Tu ai crezut că voi pleca, dar n-o să plec
Trebuia să fii sinceră de la-nceput
E-n regulă, o să-nțeleg și-o să te-aștept
Știu că uneori sunt impulsiv și explodez
Dar nu era nevoie să faci ce-ai făcut
Să nu fi tristă, să știi că te iubesc
Și dacă-nțelege cineva mai bine, ăla sunt

More ...

Cerc logic

Îmi place să tac. Să tac și s-ascult.
În juru-mi, atîta tumult
Și strigăte și ecouri de glasuri subțiri,
Să te privesc la fel de pierdut,
În vraja primei iubiri!
Oriunde-aș fi printre străini,
Oricum ar fi ei de haini,
Câtă vreme-s lângă tine,
De nimeni și nimic nu-mi pasă
Pentru că mă simt acasă
Și-mi este bine!
...
Când vrei să mă-ntrebi
De-mi este bine,
Gândește doar că sunt cu tine,
Și lângă tine-atâta știu:
Sunt acasă și sunt viu!
...
Mai mult de-atât, ce să-ți mai spun?
Multe n-am să-ți povestesc,
Fiind cu tine, sunt mai bun
Fiind mai bun, o, te privesc
Și privindu-te îți spun
Soarele meu, cât te iubesc!

More ...

REVINO

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise.de mine făurite.

Şi mi te strång la piept prin ceata nopti plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

 

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţ.i cândva?

 

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi fn patimi inter zise.

 

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi și ploi.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍