1  

Ți-aduci aminte

Ți-am spus
mă voi ascunde de curcubee
de lume
de viață.
Brusc am reușit
am văzut lumina
am simțit iubirea
Unde s-a dus timpul?
a fugit de noi,
de oameni
lipsiți de răbdare
lipsiți de lumină
mizantropi.
Să plecăm acolo unde știm doar noi
copilărind între copaci
într-un paradis aglomerat.
Sunete de tren,
pleacă acum
poate cu noi
fără bagaje,
fără război.
Spune-mi când o să ne lase să coborâm
King's Cross
Palermo Centrale,
sau ne dăm jos acasă
la noi pe vale,
unde rugăm răsăritul să mai aștepte puțin.
Îmbătrânim,
vom ajunge?
Când din vreme ne vom stinge,
același loc al nostru,
unde rătăceam
va fi a noastră casă sufletească.
A existat vreodată
liniștea noastră?
Au fost doar iluzii,
sau am stat prea mult la perfuzii?
Dorul ne îneacă,
spune: stai!
dar e ca și cum
n-am auzit,
ca și cum am îmbătrânit.
Nu suntem acasă,
a trecut mult timp,
dar Dumnezeu știe:
mai e un pic.


Category: About parental home

All author's poems: Maya Vramita poezii.online Ți-aduci aminte

#nostalgie #copilarie #viata #moarte #tristete #dragoste

Date of posting: 30 June

Timp de citire: ~2 min.

Views: 654

Log in and comment!

Other poems by the author

Nessun dorma

Poussin și încă câțiva,
un Kepler de fundal,
evident e 3 și un pic,
n-am somn.

pe noptieră am un jurnal,
o parabolă,
ceva ediție din secolul al XV-lea,
Gutenberg era?

Îmi pierd timpul uitându-mă pe pereți,
nu știu ce aștept să văd -
deficiența asta de melatonină
...nici 50 mg nu m-ar salva.
În fine,
cred că-i mai bine cu un sedativ sau ceva.

Îmi pare că-l văd pe Tyler Durden,
o tragicomedie neagră.

Sufăr de un fel de sindrom Stockholm,
aforisme tâmpite,
mă atașez de lucruri trecătoare,
de aia n-oi avea somn.

În viitorul apropiat
sper să mă eliberez de lucrurile astea,
să pot să-mi pun capul pe pernă
și să cad în vise care n-ar fi studiu de caz freudian,
ci doar un om liniștit călătorind în subteran.

Era un Dostoievski care îmi plăcea,
însemnările sale de pe acolo,
mă regăsesc în paradoxalistul...
carevasăzică
„pornind de la lapoviță”.

Parcă aș vrea să fiu undeva în New York,
unde miroase a Tom Ford,
un jazz 55b
și confort.

Mă gândesc apoi
contemplativ,
și mă fâțâi din stânga-n dreapta.
Drepturile omului...
spunea un înțelept că
existența nu ți-e bazată pe niciun drept.

Apoi mă trezesc,
ce bine că n-a fost adevărat,
și-mi închipui ziua bună ce urmează,
de parcă
noaptea nu așteaptă-n hrubă.
„Mai bună-i inerția conștientă!”

More ...

Constelații circumpolare

A venit toamna,
Recită Nichita de pomană
Și zicea de frunze uscate,
despre amintiri mâncate
care se scufundă-n băltoace
și copilul zace
la mă-sa-n brațe.

 

Toamna asta,
of-uri și văitat,
măi, e garantat!
Și unde sunt oamenii?
În pustiu mă simt atât de singuratic… – a spus Micul Prinț.

 

Țigarete cochete
și chipuri incomplete,
oftatul și aurore –
și-n luna eclipsată
văd o fată.

 

Toată creața și vorbăreață
se coboară cu pistruii religios
ce s-aștern din stele-n jos.
– Ce cauți?
– Marele Pătrat din Pegasus.
– Toate-s pictate în violet la zenit!
– Ai văzut ploile de meteori Perseide anu’ ăsta?
– Cum să le văd? Eram preocupată cu treburi de oameni mari!

 

Cred că am rănit-o,
că a și șutit-o!
N-a mai apărut de atunci,
nici citind porunci, nici printre alți prunci, nici al cerului arc,
nici stelele,
toți au uitat de ea:
fetița care spera.

 

Mă gândesc la joi
și la Cina cea de Taină.
Parcă era mai bine primăvara,
fără florile de plumb și plopii dezgoliți,
când eram mai mici și mai lipsiți de frici.

 

Deși mai puțin citiți,
nu eram ispitiți.
Coșbuc
și patrafirul erau ai arhitecturii literare,
dar a venit CFR-ul vieții, cu întârzieri locale
și-n jurul nopții vechi dansau aburii,
născând fluturii frumoși ca în Napoli.

More ...

Spleen

câteodată mi se pare
poate-i doar o iluzie
că mi-a fost bine
"cândva"

timpul ăsta,
prețios cum ni se pare,
fuge,
uită și el
cât de repede se moare.

e succint,
scurt,
nici dorul nu mai strigă
de data asta nu mai spune „stai”,
de fapt,
cred că nu mai spune nimic altceva decât
"existai"

cum rămâne cu recunoștința?
mereu în alt loc,
departe de aici,
departe de acum.
hipomnezie.
am uitat de prea multe ori
nu-mi vine să-mi mai amintesc,

„tot ce trebuie să decidem este ce să facem cu timpul care ni s-a dat.”

dacă-aș fi mulțumită
n-aș mai crea,
n-ar mai fi "artă"
tot ce fac
în fapt
este fericirea pe care n-o simt,
pe care
n-am simțit-o.

tot ce-a fost și n-a fost
timp, timp, timp
ești plata regretelor
amalgamul amintirilor...

accidental,
îmi aduc aminte acum.
Tu?

 

More ...

Morbidă

printre lanuri

și tămâie

 

am promis că-i voi spune

dar e doar o confesiune,

o întâmplare a ființei mele

un deșert în indigo

care s-a uscat en gros

 

și-atunci?

exista o pasăre cântătoare în inima mea,

din vină nu mai are glas.

asuprită-n sinea sa,

pare-se,

îmi semăna

 

mă întorc la felurite,

o să uit iar cum cobor

și iarăși nu am somn

acedie

 

Doamne, dacă n-aș uita

aș fi în prezența Ta.

Dar astăzi mi-am amintit,

oare mai este timp?

 

zâmbesc

legile morale,

dar ce-i cu mine?

fost-am printre orologii,

și nu mai știu...

 

am uitat că ele s-au oprit,

am uitat că n-avem timp.

și acum stau în fața Ta,

plină de rușine,

fiindcă am uitat de Tine.

More ...

L'école du libertinage și un tango post-mortem

Mercur în retrograd,
Venus în blănuri;
știi că n-am treabă cu sintagme, horoscoape
și cu Wanda nu vreau să mă asemăn.


Diferite culori,
pictate din lacrimile noastre,
se supun unui tablou anarhist,
sadomasochist.


Societatea degradantă,
babiloniană,
cum a ajuns atât de oarbă?


Tarot,
haremuri, neomarxism,
ezoterism...


Investiții și dealeri,
soți și amanți reci
și hârtii de duminică.
Crai de Curte Veche în clasa întâi.


Hoinărești undeva prin Câmpiile Elizee?
N-ai să ajungi unde trebuie făcând-o.


Rânduri de flori,
muzică,
dans,
lăsate peste tine;
simți inima care-i plină
ca o groapă de gunoi,


unde buruienile prind rădăcini.


Nu înțelegi?
Ne-au hrănit cu niște minciuni albe.
Starea interioară ocârmuiește viața.


Totul este atât de trecător,
noi nu realizăm:
Cuvântul care insuflă
seamănă dragoste,
și pe aceea o vom culege.


Cărămizile pe care
se construiește o ecleziologie
și se dezvoltă antropologul:
Kai Theos en ho Logos.


Poate într-o zi
vei străbate întunericul lăuntric
pentru a renaște luminii,
asemenea bobului de grâu
care aduce roadă multă,


ca să nu vină vara
cu averse de toamnă
și să fie prea târziu.

More ...

Privilegii

Al șaselea simț,
una trăncănește despre părul castaniu,
alta pledează că probabil l-am vopsit.

Am crescut între priviri,
între șoapte și stafii.
Oameni
„cognitivi”,
căutând
să reducă cine sunt
la un material de tul fin.

Convorbiri; afirmații
sticloase!
Remarci necurate,
cortexuri vizuale
distorsionate.

„Pare așa matură”
„pentru că [...]”.

De multe ori mi-am dorit
să mă închid
(am și făcut-o),
nu pentru că aș fi fost vreo introvertită.

Citită?
Mai degrabă doar privită.

Am fugit de ale lor
uitături,
probabil ca să nu mă văd singură
...

O privire fugară,
întrezăriri,
ca să nu admit că nu-s milostivi.

Însă ce maladie!
Cuvântul-cheie rămâne
mereu
„pare”.

În fine,
toate trec.
Și uneori „privilegiile” sunt,
mai degrabă,
niște grăunțe de suferință
presărate pe răni
deschise fără voia noastră.

More ...

Poems in the same category

Parintii

 

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

 

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

 

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

 

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

 

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

 

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

 

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

 

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

 

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

 

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

 

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

 

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

 

 

More ...

Întoarcerea acasă

 

În curte pomii înalți mi se arată,

Cu frunzele ca palmele spre cer,

Iar vântul trece blând, ca un mister,

Prin via care șade încărcată.

 

Mi-aduc aminte, iarba ca o zână,

Îmi mângâia genunchii de copil,

Iar cerul, coborât în loc umil,

Se sprijinea pe margini de fântână.

 

Acum mă-ntorc, dar totul e străin,

Pământul nu-mi mai ține minte pașii,

Și-n dorul meu zâmbesc înaintașii,

Ca un ecou pierdut dintr-un ținut divin. 

 

Pe prispă, somnoroasă, vremea zace,

Cu fața sprijinită-ntr-un ulcior,

Iar câinele din lanț, bolnav de dor,

Întruna-și plânge curtea care tace. 

 

În gard, salcâmii ascund povești uitate,

Despre-un copil firav cu părul auriu,

Și-n fiecare frunză ce-o mai știu, 

Sunt scrise amintiri cu al meu frate.

 

Văd ușa veche rămasă neschimbată,

Și drumul brusc se mistuie pe prag, 

O-mping ușor, rostind încet cu drag:

Sărut-mâna mamă, sărut-mâna tată!

 

Un lung ecou în brațe mă cuprinde,

De parc-ar vrea să spună; Bun venit!

Și brusc pe cei plecați i-am resimțit,

În inima ce ca o torță mi se-aprinde.

 

More ...

Alina Hoidn

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

 

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

 

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

More ...

Casa părintească

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

 

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

 

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

 

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

More ...

Suferința tarălui meu!

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

More ...

Casa

Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume

 

Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu

 

Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai

 

De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍