1  

Întoarcerea acasă

 

În curte pomii înalți mi se arată,

Cu frunzele ca palmele spre cer,

Iar vântul trece blând, ca un mister,

Prin via care șade încărcată.

 

Mi-aduc aminte, iarba ca o zână,

Îmi mângâia genunchii de copil,

Iar cerul, coborât în loc umil,

Se sprijinea pe margini de fântână.

 

Acum mă-ntorc, dar totul e străin,

Pământul nu-mi mai ține minte pașii,

Și-n dorul meu zâmbesc înaintașii,

Ca un ecou pierdut dintr-un ținut divin. 

 

Pe prispă, somnoroasă, vremea zace,

Cu fața sprijinită-ntr-un ulcior,

Iar câinele din lanț, bolnav de dor,

Întruna-și plânge curtea care tace. 

 

În gard, salcâmii ascund povești uitate,

Despre-un copil firav cu părul auriu,

Și-n fiecare frunză ce-o mai știu, 

Sunt scrise amintiri cu al meu frate.

 

Văd ușa veche rămasă neschimbată,

Și drumul brusc se mistuie pe prag, 

O-mping ușor, rostind încet cu drag:

Sărut-mâna mamă, sărut-mâna tată!

 

Un lung ecou în brațe mă cuprinde,

De parc-ar vrea să spună; Bun venit!

Și brusc pe cei plecați i-am resimțit,

În inima ce ca o torță mi se-aprinde.

 


Category: About parental home

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Întoarcerea acasă

Date of posting: 16 October 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 480

Log in and comment!

Other poems by the author

Niciodată uitarea...

 

Ia-mi tot ce dorești,

Ia-mi munții și marea,

Îți dau ce voiești,

Dar niciodată uitarea.

 

Ia-mi ochii albaștri,

Ascunde-mi cărarea,

Îți dau tot ce am,

Dar niciodată uitarea.

 

Ia-mi lacrima pură,

Suprimă-mi iertarea,

Îți dau toată averea,

Dar niciodată uitarea.

 

Ia-mi cântul și dorul,

Ia-mi exaltarea,

Îți dărui și zborul,

Dar niciodată uitarea.

 

Ia-mi dreptul la tot,

Ia-mi viața de îndată,

Dar nu-mi cere să uit,

Chipul tău...niciodată.

More ...

Agonie

 

De ieri întruna mă frământ,

Și umbre cad asupra mea potop,

Îmi pare că vorbesc c-un sfânt,

Ce-n raiuri nu-și mai are loc.

 

Mi-e osul rece și carnea învinețită, 

Pe scânduri umede mă lăfăiesc, 

Și adulmec cu privirea-mi obosită, 

Frânturi din traiul nostru omenesc. 

 

Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,

Și-mi cântă versuri din tropar,

O, moarte! De ce să mă mai numeri,

Când sunt demult în celălalt hotar. 

 

O mamă aș vrea să am la căpătâi, 

Mă mângâie duios pe creștet, 

Să-mi spună întruna mai rămâi, 

Că firul vieții încă nu e veșted. 

 

Și plouă întruna ca-n potop, 

Sub ape e și umbra celui sfânt, 

În raiuri nimeni nu mai are loc, 

Şi zac inert... Nu mă frământ.

 

 

More ...

Iubirea mea

 

Iubirea mea nu-i cântec dulce,

Nici rouă blândă pe petale,

E-un aprig foc făcut să urce,

Să mistuie tristețile din cale.

 

Iubirea mea nu-i cer de ploaie,

Nici țărm de vânturi măturat,

E-o inimă în vâlvătaie,

Cu sângele din ea învolburat.

 

Iubirea mea nu-i drum uşor,

Nici pas domol pe iarbă moale,

E-un hău adânc, ameţitor,

Ce-mi frânge zborul în spirale.

 

Iubirea mea nu-i vis curat,

Nici linişte de mănăstire,

E dor nebun, neîndurat,

Ce naşte viaţă din pieire.

 

Iubirea mea nu-i colţ de rai,

Nici pace stinsă-n rugăciune,

E hrana vie ce mereu o ai,

Când ai rodit deșertăciune.

 

Iubirea mea nu-i zbor uşor,

Nici aripă ce lin te poartă,

E fulger crud, pătrunzător,

E-o veșnică iubire fără soartă.

More ...

Am pângărit pământul

 

O floare îşi dă duhul,

Un suflet se usucă,

Fiori îmi scaldă trupul,

Trăiesc ca o nălucă.

 

Am pângărit pământul,

Cu a mea călcătură,

Mi-am murdărit cuvântul,

Ce l-am rostit pe gură.

 

Iar cerul am întunecat,

Atunci când l-am privit,

Şi m-am simţit trădat,

Şi-n suflet umilit.

 

Îmi este al vieţii fir,

De buruieni strivit,

Cu mintea în delir,

Pe cruce-s răstignit.

 

Priveşte printre lacrimi,

Priveşte-mă Doamne,        

Aruncă-mă-n patimi,

Şi taie-mi din coarne.

 

 

 

More ...

Epigrame III

 

Afacere

 

A vrut afacere cu animale,

Şi-a făcut bugetul, planul,

Avea și actele legale,

Dar și-a pierdut subit...elanul.

 

Rătăcire

 

La muzeu o zăpăcită...

Rochie strâmtă, parfumată.

Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?

- Nu, dar sunt prost-situată.

 

 

Spovedanie

 

I-a adunat pe toți să spună,

Că-i păcătos și stă să moară,

Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,

Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.

 

Orgoliu

 

Doi ologi se plac la nebunie,

Dar i-a cuprins treptat impasul,

Și stau așa de-o veșnicie,

Niciunul nu vrea să facă pasul.

 

Invitație

 

M-au invitat ai mei aseară,

Să vin și să iau masa...

Am fost, și n-a fost prea frumos,

Că acum mănâncă stând pe jos.

 

Grijă părintească

 

O cucă dintr-un pom verzui,

Ca orice mamă grijulie,

Își dorește c-al său pui

Într-un Ceas bun să fie.

 

Renunțare

 

Al meu unchi e cătrănit,

Fotbalului i-a-nchis ușa,

N-avea vlagă și-a slăbit,

Că stătea mereu pe Tușa.

 

Unui bețiv

 

Medicul urgent l-a internat,

Că iar băuse o supradoză,

Şi-a constatat că la ficat,

Culoarea nu e roșie, ci-roză.

 

Constatare

 

Vânzătoarele de la Carrefour,

Cu alura lor frumoasă,

Pot s-afirm, ba chia să jur,

Că sunt femei... de casă.

 

Lui Elon Musk

 

Elon Musk cu-al său harem,

S-au distrat mult la Damasc,

Și-n zori, toate în tandem,

Îl strigară… Elon Flasc !

 

More ...

Ezitări

 

Cuvintele se sparg ca porţelanul,

Pe pragul dintre lacrimă și vină,

Și-n ochii tăi se frânge tot elanul,

Prin care noaptea curge spre lumină.

 

Ne ştim prea bine carnea dinăuntru,

Și totuşi, ne atingem ca străini,

Ca două păsări rătăcite-n crânguri,

Ce-și caută un cuib în tufele cu spini.

 

Să nu-mi promiţi nimic, rămâi aproape,

Cum stă iubirea-n flacăra de dor,

Amorul să ne cadă nefiresc pe pleoape,

Și inimii, întruna, să-i cerem ajutor.

 

Te-ating încet ca pe o frunză de lumină,

Și simt cum primăvara-ți curge-n sânge,

Iar toamna mea aproape se termină,

Căci ochii-ncep cu fulgi de nea a plânge.

 

Cu tine vreau să mor dar încă tremuri,

Iar pielea de pe tine s-a albit,

Hai vino să te țin în brațe ca pe vremuri,

Să ne-amintim ce mult ne-am mai iubit.

 

 

More ...

Poems in the same category

Casa cu amintiri

Eu odată am trăit,

Și încă maasa părintească, 

Unde mereu mă regăsesc. 

 

 

More ...

Să nu uităm

Ușa pusă cu lăcată

Și pereții reci de lut.

Cine știe când vreo dată

Dacă a fi ca în trecut?

 

Bătrânul nuc stă înclinat,

Ce ne apăra de soare.

Jumătate îi uscat,

Cred că și pe el îl doare.

 

Bate vântul prin ogradă,

Întristată de pustiu.

Nu mai este cum odată,

Tot vioi și totul viu.

 

La fântâna de la poartă

Vorbe nu se mai aud,

Și găleata e uscată

De la timpul cel zălud.

 

Au lăsat și au plecat

Printre spinii de străini,

Dar de cuib nu au uitat

Și de-a mamei calde mâni.

 

Veniți, copii, la tată,

Sprijiniți-vă în toiag!

Cu privirea ține poarta

Și vă așteaptă întregul an.

More ...

Dorul care știe drumul

Am pășit pe un meleag ce-mi părea străin,

Unde iarba era verde, iar cerul senin.

Nu știam cât de mult îl voi putea iubi

Până n-am fost nevoită să plec într-o zi.

 

Eram copil și alergam printre flori în câmpii,

Eram trup și suflet cu pământul din moșii.

Copacii îmi cântau încet câte-o doină,

Pe care azi sufletul meu o mai îngână.

 

Dar am plecat subit

Într-o lume a viitorului grăbit,

Rămânând cu un dor aprins

Și cu inima rămasă într-un timp nedefinit 

 

Și-am înțeles abia în timp

Că tot ce iubesc se află acasă 

Unde din copaci doina răsună

Și câmpia încă mă așteaptă.

 

Acasă nu e doar o curte,

Nici poarta veche ce scârțâie în vânt.

E liniștea aceea adâncă

În care îți auzi sufletul cântând.

 

Și, Doamne, cât mai vreau în țara strămoșească,

În brațe calde ca odinioară 

Căci dorul tace

Când se simte acasă.

More ...

Parintii

 

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

 

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

 

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

 

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

 

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

 

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

 

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

 

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

 

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

 

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

 

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

 

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

 

 

More ...

Bătrînul şi şevaletul

Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.

More ...

ROMANTICĂ

Romantică-i toamna târzie

Ornată în tonuri ciudate

Miracol de frunze pictate-n

Aromă de brumă și ceață.

 

Natură bogată cu ochi ruginii

Tresare când vântul se zbate,

Icoană pictată a frunzelor moarte,

Caleașcă de aur cu sori încărcată

Aromă de toamnă cu lacrimi udată.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍