Un scurt salut...
Nici bună ziua n-aș mai zice,
De când cu toții ne vedem străini,
Ne este inima făcută arșice,
Și sufletul învăluit în spini.
Nici bună seara n-aș mai spune,
Când văd că-ntoarceți capul în opus,
La gură vă apare albe spume,
Chiar dacă nu aveți nimic de spus.
M-am răzgândit, și adio vă mai zic,
Căci n-are rost și politețea s-o-njosesc,
Chiar dacă nu avem de împărțit nimic,
Un scurt salut ar fi firesc și omenesc.
Poems in the same category
Nu mai e loc de mine pe pământ
Nu mai e loc de mine pe pământ,
Mă scuipă grotele afară,
Sunt animalul cel mai blând,
Ce-a evadat din viața sa precară.
Nu mai e loc de mine pe sub ape,
Sunt aruncat pe țărm ca o epavă,
Aștept pe moarte din mine să se-adape,
În timp ce-n fiecare zi îngurgitez otravă.
Nu mai e loc de mine nici în cer,
Sunt prăbușit mereu peste abisuri,
Deși, demult, nimica nu mai cer,
Primesc exil în compromisuri.
Nu mai e loc de mine nici în mine,
Mă car în spate ca pe-un parazit,
Și mă întreb: tu, ce mai faci străine?
Prin ce pustiuri ai mai flămânzit?
Nu mai e loc deloc în alte locuri,
Sunt toate doar de oameni ocupate,
Iar eu sunt ca un balerin pe tocuri,
Ce-și cară tot spectacolul în spate.
Raze de Cuvinte
În zori de zi,
Un soare răsare,
Lumina strălucește,
Viața mă îmbrățișează.
Flori înflorite,
Parfumul lor mirează,
Natura se trezește,
Magie în aer plutește.
Apele curg lin,
Râurile cântă dulce,
În valuri se reflectă,
Fericirea ce ne duce.
În noaptea senină,
Steaua mea strălucitoare,
Visuri și speranțe îmi aduce,
Într-o lume minunată și plină de culoare.
Trăiri contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea, strigătul meu,
Cufundat atemporal în tăcere.
Surioara...
Am o surioara foc
si imi place s-o invat
simplu,ca sa o conving
eu pe ea nu o alint.
Surioara mea dulcika
rea frumoasa mititica
am sa-ti pun o intrebare
mai ai de dormit tu oare?
Simpla vesela glumeata
Buna dimineata!
ma saluta in toata ziua
sora Albinuta.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința-i - glasul dreptății,
Conștiința-i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând
Frumos, lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm,
Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim,
Păcatul să îl biruim.Amin.
Nu mai e loc de mine pe pământ
Nu mai e loc de mine pe pământ,
Mă scuipă grotele afară,
Sunt animalul cel mai blând,
Ce-a evadat din viața sa precară.
Nu mai e loc de mine pe sub ape,
Sunt aruncat pe țărm ca o epavă,
Aștept pe moarte din mine să se-adape,
În timp ce-n fiecare zi îngurgitez otravă.
Nu mai e loc de mine nici în cer,
Sunt prăbușit mereu peste abisuri,
Deși, demult, nimica nu mai cer,
Primesc exil în compromisuri.
Nu mai e loc de mine nici în mine,
Mă car în spate ca pe-un parazit,
Și mă întreb: tu, ce mai faci străine?
Prin ce pustiuri ai mai flămânzit?
Nu mai e loc deloc în alte locuri,
Sunt toate doar de oameni ocupate,
Iar eu sunt ca un balerin pe tocuri,
Ce-și cară tot spectacolul în spate.
Raze de Cuvinte
În zori de zi,
Un soare răsare,
Lumina strălucește,
Viața mă îmbrățișează.
Flori înflorite,
Parfumul lor mirează,
Natura se trezește,
Magie în aer plutește.
Apele curg lin,
Râurile cântă dulce,
În valuri se reflectă,
Fericirea ce ne duce.
În noaptea senină,
Steaua mea strălucitoare,
Visuri și speranțe îmi aduce,
Într-o lume minunată și plină de culoare.
Trăiri contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea, strigătul meu,
Cufundat atemporal în tăcere.
Surioara...
Am o surioara foc
si imi place s-o invat
simplu,ca sa o conving
eu pe ea nu o alint.
Surioara mea dulcika
rea frumoasa mititica
am sa-ti pun o intrebare
mai ai de dormit tu oare?
Simpla vesela glumeata
Buna dimineata!
ma saluta in toata ziua
sora Albinuta.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința-i - glasul dreptății,
Conștiința-i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând
Frumos, lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm,
Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim,
Păcatul să îl biruim.Amin.
Other poems by the author
Of, Doamne
Of, Doamne, câte întrebări şi răspunsuri,
Câte vorbe aruncate în neant…
Mă frământ între lumini şi apusuri,
Mă cufund într-un soare gigant.
Of, Doamne, cât pârjol şi minciună,
Câtă necinste, ruşine, neteamă,
În suflet de om zilnic se adună,
Iar pe Tine, lui Satan te reclamă.
Of, Doamne, se prăvale lăcaşul,
Evanghelii se mistuie în altar,
Necuraţii invadează oraşul,
Piere al credinţei ultim lăstar.
Doamne, se gată petrolul din lampă,
Se întunecă omul în suflet şi-n minte,
Mamele acum joacă roluri de vampă,
Copiii lor blesteamă tainele sfinte.
Doamne, se surpă-n cutremur pământul,
Apele curg în potop ca dintr-o fântână,
Fă de la început lumea, să fie Cuvântul…
Iar pe om… fă-l din iubire, nu din ţărână.
Căutare
Îmi pare că te caut de o viață,
Deși, te simt ținându-mă de mână,
Și parcă mă privești mereu în față,
Cu ochi mai reci ca apa de fântână.
Din poartă-n poartă bat mereu,
Dar nicăieri nu-i găzduire,
Și cad zăpezi, și-i tare greu,
Căci haina-mi este prea subțire.
Acum și vârsta-mi pustiește calea,
Mă izgonesc din drum și tineri crai,
Aproape zilnic mă cuprinde jalea,
Că timp nici tu nu prea mai ai.
Atâta vreme cât încă șanse sunt,
Ca rătăcirea mea să-ți afle locul,
Avântul dus de pasul meu mărunt,
Nu-l va opri nici ditamai potopul.
Probabil să te caut îmi e soarta,
Probabil nu te voi găsi nicicând,
Dar am să las între-deschisă poarta,
Ca din greșeală cândva vei fi intrând.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Un ultim apel
Am sunat să întreb ce mai faci,
Și cine de grijă-ți mai poartă,
Între atâtea apeluri, tu zaci
Și nici că-ți mai pasă de soartă.
Am sunat să te-ntreb despre tata,
Căci știu că îl suni sus în cer,
Oftând, îmi mai spui de una de alta,
Şi-apoi îmi vorbești despre el.
Se-aude încet o liniște-n vorbire,
De parca-i ști de undeva că plâng,
Și - n glasul tău plin de iubire,
Cuvintele în gemete se frâng.
De piept îmi vine să mă iau cu cerul,
Să plâng cu picături de sânge,
Să închid pentr-un minut apelul,
Să-l plâng pe acela care plânge,
Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,
Să-mi facă - o operație pe cord,
Căci nu mai sunt atâta de puternic,
Încât să fiu cu Dânsul de acord.
Și te-am sunat în fiecare săptămână,
Dar astăzi sună întruna ocupat,
Pe unde umbli măicuța mea bătrână,
Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?
Fără tratament…
Sunt gol, pierdut, și imprudent,
Mă îndrept umil spre nicăierea,
Mi-e gândul mort și pasul lent,
Și-mi car în suflet mângâierea.
Se seceră pârdalnic ani din vârstă,
Și nu mai pot sădi măcar o clipă,
Sunt obosit iar zilele mă mustră,
Că-mi smulg penajul din aripă.
Cad mituri despre viață încontinuu,
Iar omu-i doar un nume-n catastif,
O amăgire în cer îi e destinul,
Iar mântuirea-i o trudă de sisif.
N-a fost îndeajuns o răstignire,
Iar Învierea am trecut-o la legendă,
Ne-am implantat păcatele în fire,
Şi-am luat în iad locașuri în arendă.
Prea multă răutate învăluie pământul,
Din om transpiră ura permanent,
Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,
Sunt gol, pierdut și fără tratament.
Așteaptă-mă...
Şi nu îmi pasă dacă plouă,
nimic din ce-am vorbit nu se amână,
voi fi prezent la ora nouă,
abia aștept ca să te ţin de mână.
Şi nu îmi pasă dacă ninge,
voi fi prezent la întâlnire,
nici chiar potopul nu mă poate învinge,
așteaptă-mă, că vin, iubire...
E cam târziu, dar nu pleca, mai am un pic,
e noapte, știu, dar luna-mi dă lumină,
merg în genunchi, târâș şi iarăși mă ridic,
chiar dacă trupu-mi este o ruină.
Așteptă-mă iubito, că nefiresc ajung,
și descărnat, şi fără oase de va fi nevoie,
e drumul scurt atâta timp cât plâng,
şi nimeni să mă-oprească n-are voie.
Hei, unde ești frumoaso, am ajuns?
nu-mi spune c-ai plecat ori n-ai venit,
c-atât de mult eu am vâslit prin plâns,
încât eu însumi lacrimă am devenit.
Of, Doamne
Of, Doamne, câte întrebări şi răspunsuri,
Câte vorbe aruncate în neant…
Mă frământ între lumini şi apusuri,
Mă cufund într-un soare gigant.
Of, Doamne, cât pârjol şi minciună,
Câtă necinste, ruşine, neteamă,
În suflet de om zilnic se adună,
Iar pe Tine, lui Satan te reclamă.
Of, Doamne, se prăvale lăcaşul,
Evanghelii se mistuie în altar,
Necuraţii invadează oraşul,
Piere al credinţei ultim lăstar.
Doamne, se gată petrolul din lampă,
Se întunecă omul în suflet şi-n minte,
Mamele acum joacă roluri de vampă,
Copiii lor blesteamă tainele sfinte.
Doamne, se surpă-n cutremur pământul,
Apele curg în potop ca dintr-o fântână,
Fă de la început lumea, să fie Cuvântul…
Iar pe om… fă-l din iubire, nu din ţărână.
Căutare
Îmi pare că te caut de o viață,
Deși, te simt ținându-mă de mână,
Și parcă mă privești mereu în față,
Cu ochi mai reci ca apa de fântână.
Din poartă-n poartă bat mereu,
Dar nicăieri nu-i găzduire,
Și cad zăpezi, și-i tare greu,
Căci haina-mi este prea subțire.
Acum și vârsta-mi pustiește calea,
Mă izgonesc din drum și tineri crai,
Aproape zilnic mă cuprinde jalea,
Că timp nici tu nu prea mai ai.
Atâta vreme cât încă șanse sunt,
Ca rătăcirea mea să-ți afle locul,
Avântul dus de pasul meu mărunt,
Nu-l va opri nici ditamai potopul.
Probabil să te caut îmi e soarta,
Probabil nu te voi găsi nicicând,
Dar am să las între-deschisă poarta,
Ca din greșeală cândva vei fi intrând.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Un ultim apel
Am sunat să întreb ce mai faci,
Și cine de grijă-ți mai poartă,
Între atâtea apeluri, tu zaci
Și nici că-ți mai pasă de soartă.
Am sunat să te-ntreb despre tata,
Căci știu că îl suni sus în cer,
Oftând, îmi mai spui de una de alta,
Şi-apoi îmi vorbești despre el.
Se-aude încet o liniște-n vorbire,
De parca-i ști de undeva că plâng,
Și - n glasul tău plin de iubire,
Cuvintele în gemete se frâng.
De piept îmi vine să mă iau cu cerul,
Să plâng cu picături de sânge,
Să închid pentr-un minut apelul,
Să-l plâng pe acela care plânge,
Apoi să-l rog smerit pe Atotputernic,
Să-mi facă - o operație pe cord,
Căci nu mai sunt atâta de puternic,
Încât să fiu cu Dânsul de acord.
Și te-am sunat în fiecare săptămână,
Dar astăzi sună întruna ocupat,
Pe unde umbli măicuța mea bătrână,
Ori numărul cu-al tatei l-ai schimbat?
Fără tratament…
Sunt gol, pierdut, și imprudent,
Mă îndrept umil spre nicăierea,
Mi-e gândul mort și pasul lent,
Și-mi car în suflet mângâierea.
Se seceră pârdalnic ani din vârstă,
Și nu mai pot sădi măcar o clipă,
Sunt obosit iar zilele mă mustră,
Că-mi smulg penajul din aripă.
Cad mituri despre viață încontinuu,
Iar omu-i doar un nume-n catastif,
O amăgire în cer îi e destinul,
Iar mântuirea-i o trudă de sisif.
N-a fost îndeajuns o răstignire,
Iar Învierea am trecut-o la legendă,
Ne-am implantat păcatele în fire,
Şi-am luat în iad locașuri în arendă.
Prea multă răutate învăluie pământul,
Din om transpiră ura permanent,
Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,
Sunt gol, pierdut și fără tratament.
Așteaptă-mă...
Şi nu îmi pasă dacă plouă,
nimic din ce-am vorbit nu se amână,
voi fi prezent la ora nouă,
abia aștept ca să te ţin de mână.
Şi nu îmi pasă dacă ninge,
voi fi prezent la întâlnire,
nici chiar potopul nu mă poate învinge,
așteaptă-mă, că vin, iubire...
E cam târziu, dar nu pleca, mai am un pic,
e noapte, știu, dar luna-mi dă lumină,
merg în genunchi, târâș şi iarăși mă ridic,
chiar dacă trupu-mi este o ruină.
Așteptă-mă iubito, că nefiresc ajung,
și descărnat, şi fără oase de va fi nevoie,
e drumul scurt atâta timp cât plâng,
şi nimeni să mă-oprească n-are voie.
Hei, unde ești frumoaso, am ajuns?
nu-mi spune c-ai plecat ori n-ai venit,
c-atât de mult eu am vâslit prin plâns,
încât eu însumi lacrimă am devenit.