Fetița cu ochi de căprioară
Nu am obligația să fiu aceeași
sau crezi că asta-i cheia?
Plină de haos
Shakespeare,
Bukowski,
Mann și Hesse,
mi-aduci aminte de ceva ce n-am trăit.
Copilă îmbujorată,
te-au făcut mai savantă?
Sau ai uitat?
Dansai prin baruri,
uimeai artizanele
cu puterea ta de a uita.
Azi vei realiza:
fata aia n-a plecat.
S-a ascuns printre rânduri de alcool,
pentru că tu tot n-ai somn.
Angoasa ta
e soră cu a mea,
ești o simplă călătoare,
o strategie în fața căreia
o picătură într-un ocean
nu te-a putut spăla
nici la 90 de grade.
Ți-ai lăsat amprenta pe retine,
ai uitat că nu-ți aparține.
Umpleai pahare până la jumătate,
ești doar o posibilitate.
Te vor întreba
dacă știi ce-i aia profunzime,
morfologic,
sentimental,
sau dacă ai uitat
licitații unde ai debutat.
Sufletul,
l-ai sigilat
sau ascultat?
Dama de pică,
covorul roșu sub un cer,
ești all-in
sau nimic.
Deci nu te isprăvi,
călătoarea mea nocturnă,
eu pe tine te felicit,
niciunul nu te-a convins
că ai fost,
vei fi
și ești
o simplă trecătoare.
Chiar dacă te faci scrum,
ca Phoenixul vei renaște,
Evei îi vei spune: nu-s ca tine,
lui Adam: de ce?
Atunci vei vedea,
fugi de reflecția ta,
măcar în șoaptă să-ți spună:
ești destulă.
Eu îți repet același gând a doua oară:
nu-i lăsa să te aprindă,
să te convingă,
timpul va sta cu tine la un pahar cu vin
ca să nu fie nevoie
să te mai schimbi.
Category: Confessional poems
All author's poems: Maya Vramita ![]()
#melancolie #moarte #timp #tinerete
Date of posting: 30 June
Timp de citire: ~3 min.
Views: 69
Other poems by the author
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Absent
Alex Black
1 July
Remarcabilă alternanța dintre prezența fizică și golul interior.Ai un ritm excelent care susține perfect degradarea legăturii.Felicitări pentru profun...
Multumesc
Maricel Bouros
30 June
frumos...mulțumiri ce ajung acolo unde trebuie
Cu o chemare !
Maria Giurgica
29 June
Superbă!!!
Lângâ tine
ElenaD
28 June
superbe versuri
În parc
ElenaD
28 June
un poem frumos si deosebit.
Zbuciumul inimii
Melania Istrate
28 June
O poezie tristă dar frumoasa in același timp
Amintiri ce nu vor fi
Anastasia Brăescu
28 June
Tristă ❤️👏
Mâna ce te mângâie
Anastasia Brăescu
28 June
O poezie adorabila!❤️
POEMUL FLORILOR DIN CÂMP
Anastasia Brăescu
28 June
Superbă scriere❤️
Cercei de mai
Anastasia Brăescu
28 June
Versuri atat de frumoase!❤️
Acorduri păgâne
Anastasia Brăescu
28 June
Mulțumesc ❤️
Gânduri
ElenaD
27 June
frumoase versuri.
Acorduri păgâne
Deea
27 June
SUPERB!!
Mâna ce te mângâie
Maddy94
27 June
De-aceea omul bun nu cade... ❤️
Mâna ce te mângâie
Edy.Eduard2000
26 June
Versurile astea dor prin adevărul lor. Despre bunătate, trădare și lumina care refuză să se stingă. Căci răul n-are colți de fiară, ci chipul celui ce...