Genesa din cuvânt

Dacă cândva eram un canibal

Acum sunt ceva mai sexual

Ceva mai rău, demonic și folcloric 

un succubus, dar doar metaforic 

Căci foamea nu e defapt pentru sex

"Conexiune" îi spune în dex

Însă să fie asta adevărat nu cred

Căci vine dintr-un loc mai fraged

Vine dintr-o parte întunecată 

ce visează sa fie vindecată

Sau mai bine zis adorată 

Iubită, văzută, venerată 

si niciodată uitată

niciodată judecată 

mereu de ei sa fie vrută 

Si in genunchi să se pună 

Mâna să mi o ceară..

...Dar stai, pe mine valul m-a luat 

Nu asta vreau cu adevărat 

Vreau sa fiu înțeleasă, jur

Toată durerea să nu o mai îndur 

Si mâini pe corp să simt

Chiar și dacă mint

Ele să nu se retragă 

Ci sa continue sa meargă 

Căci faptul e consumat

Corpul mi-e stricat 

Si chiar și asa

Sufletul tot le vrea

Atingerea și înțeulegerea.

Însă Sasha nu pare sa ofere

Iar Will nu mai vrea sa sufere

Pe Mark nu l-as m-ai deranja

Poate Costea m-ar rearanja

Denji e cel ce m-a stricat 

Si nimeni nu m-a mai purificat

Căci doar Isus de asta e capabil

Deși un alt drac ar fi favorabil

Poate unul care sa fie incubus

Corpul lui să fie tot distrus

Asa cum zice și acel vers

Virgins belong to Virgins,

Leftovers belong to leftovers.

Ziua întunecată acoperă...

Noaptea, luminată de gânduri,

Suspină durerea când speră

La vederea finalului printre rânduri.

Deformează și creează din pânză

Lumea ce apare în stază.

Culorile dispar, dar din ramă păstrează...

Vreau să mă întorc...

Prin secundele de care mă storc,

Real sau ireal — ești vital.

Nu-mi pasă de moral,

Zâmbesc și râd când te găsesc.

Nu mai vreau să te pierd,

Ascunzându-te cand greșesc

Și vorbesc logic… ca un surd…

Bătălii în cap se dau, toate cu săbii de foc

Între bine și-ntre rău, parcă seamănă a joc

Ce-ați făcut din capul meu? Teren de război cumva?

Sau vreți să mă țineți treaz ca-n sevrajul pe dava?

Nimeni nu te mai aude, nimeni nu te mai susține

Stând în pat, singur, pe beznă, cu migrene și suspine

Devii rudă cu durerea, parcă ai fi masochist

Si-ai vrea să arunci cerneală cu precizie de artist

Pas, pastile, pas la apă, asta nu-mi rezolvă mie

Durerea lăuntrică zguduind din temelie

Demoni ce lansează gloanțe, parcă sunt cranii de foc

Îngeri ce lansează valsuri dintr-o harpă din talcioc

Fac efort și mă ridic, bag o boabă la vrăjeală

Aspirină pentru babe, și mă culc cu tot cu boală

Hai că s-a mai liniștit, m-am crezut un încrezut

C-o să stau să sufăr crunt, cu tot iadul ăsta atât de mult

Ce răbdător cu viața-i   Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra  noastră va fi o gravură
Iar iubirea  rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.

Ce răbdător cu viața-i   Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.

Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută  ne-i  umbra, ea  nu ne  vorbește
Dar  judecă  jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i  doar Universul.

    Nu mă atinge: aripile mele de lumină, se pot scutura. 
    Taci şi ascultă: corul de îngeri, căci de-acum vor zbura. 
    Priveşte şi-nvaţă: treptele-acestea, te urcă-n spre cer. 
    Fii calm şi te roagă: cuvintele tale, se-aud din eter. 
    
    Urmează poteca: de-i dreaptă, ea te va duce lin. 
    Aşteaptă: vei înflori albastru, în ramuri de măslin. 
    Fii liber şi-ntelept: şi veşnicia lumii, va fi mereu a ta. 
    Învaţă şi pe alţii: şi poate printre stele, vei străluci cândva.

    Acolo, urmele ne-am lăsat umili, 
    Precum le-au lăsat şi alţi pelerini, 
    Ce-au fost, cu mult, înainte de noi,
    Doar umbre ce şterg pereţii cei goi... 
    
    Acolo, cu-întrebări multe în glas, 
    În lumina cerului ţinut de Atlas, 
    Am atins nemişcarea, c-un simplu gest,
    Stârnind în fuioare, praful celest... 
    
    Rătăcind printre zei, cu privirea pierdută, 
    Răspuns nu găsesc, căci statuia e mută, 
    Doar frânturi de ecou cântate în lire 
    Ce-mi pare că sunt înspre-a morţii jelire... 
    
    Marmura albă, translucidă şi grea, 
    Străluceşte în soare precum o stea, 
    Salvând înspre ţărm vapoarele-ntregi 
    Ce poartă într-ânsele, mii de pribegi…