Din și pentru iubire…

Dacă ziua ar fi o noapte,

Totul s-ar spune în șoapte.

Dar prin zorii ce apar

Orice șoapte în van dispar.

Doar destinul îți croiește

Calea aleasă, și nu greșește.

Pe cereasca hartă a sorții

Creionează un însemn al vieții.

Acesta îți marchează soarta

Și nu știi când se-ntoarce roata,

Căci ești sortit ca s-o urmezi

Și îți rămâne doar ca să visezi.

Un an, o zi, un ceas,

Și ai reușit încă un pas

Să poți iubi și realiza

La orice vârstă ai avea.

Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare,
Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare.
Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr,
Cum te distruge chiar femeia, sau din orice, te scoate teafăr.

Da, doamna cea de lângă tine, e singura care alege
De-ți va fi rău sau vei fi bine, de vei fi sclav sau vei fi rege.
Vezi lumea ce ne înconjoară, cum e zidită de femei!
Ea-i singura ce dă putere, celui ce-i dă iubirea ei.

Cum nențeleapta Cătălina, avînd răbdare prea puțin,
A dat puterea de luceafăr la servitor, lui Cătălin,
Ce nici măcar n-a folosit-o, ne-nțelegând cât e de mare,
În schimb, luceafărul cel veșnic, căzut-a-n veacuri de uitare,

La fel e când îți dai puterea, prea timpuriu unei femei,
Ne-nțelegând ce se ascunde cu-adevărat în mintea ei.
De vrei s-o faci a ta zeiță, sperând că zeu vei deveni,
Așteaptă dar să vezi ce-alege-nainte de-a te dărui.

De vrea să vadă diamantul ce-l porți în inimă și-n gând,
Sau va alege-o scânteiere, a unui ciob frumos, de rând.
Vrei sufletu-ți să-i pui pe masă? Așteaptă și, vedea-vei poate,
De merită a ta iubire, de merită mai mult de-o noapte.

Cum trece timpul, când eşti neghiob

Şi laşi totu-n urmă fără de rost

Cum trece timpul când eşti grăbit

Cu atâtea speranțe de împlinit

Cum trece timpul când eşti educat

Dar încă atâtea de învățat

Cum trece timpul când eşti sărac

Şi din rația ta doar copii-au mâncat

Cum trece timpul când eşti bogat,

Dar nimic nu-i de-ajuns, anturajul drogat

Cum trece timpul când eşti copac

Şi tot stai locului nestrămutat

Cum trece timpul când eşti cocor

Şi zborul te poartă prin zări si prin nori

Cum trece timpul când eşti prădător

Şi vânatul e în goana unui ultim fior

Cum trece timpul Lui Dumnezeu

În lume, în Univers şi în sufletul meu

Şi cum stă timpul în loc, nemişcat,

Ca ceasu-n perete de cui agățat.

Oh suflet drag ....

Iar în iluzi m-am priponit 

Iar alerg după răspunsuri deja știute 

Și refuzate a fi crezute ....

Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță

Cu iz de încredere 

Însă ști clar că nu asta trebuie 

Adânc în sinea ta ști ce e de făcut 

Da oare ai curaj ? 

Ai curajul de a te lasă liber 

Să cazi în mâinile sufletului tău

Căci bine ști 

Că mintea te minte...

Ai să accepți oare cândva 

Că nu trebuie să cauți un răspuns 

Că deja ai înțeles tot ce necesar era

Și că restu numai a mintii rezultat este ...

Așa ca respiri si observi ca 

Tot ce ai de făcut 

Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!

Ca într-un tablou derizoriu

Pictat de-un nebun cu harapnice,

Zăresc epave pline de pustiu

Ce exprimă dorințe sadornice.

Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,

Numai sunete în tonuri diatonice,

Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,

Ale sunetelor de metal ruginite

Și plutesc în plin delir

În largul oceanului de necunoscute

Aspirând toți după ghelir

Și închinând genunchi la prefăcute.

Acum  torn speranțe din clondir

Sperând la un strop de castitate,

Dar voi o luați ca drept clistir,

Din speța diviziunilor clericiste.

Exista un lanț,cel mai teribil lanț ce ne încătușează,

Ne da durere,lacrimi grele-n noapte,

Dar și dorința de-a trăi intens,

Ne întrebăm ades cu triste șoapte:

De ce destinul astfel a ales?

Și l lanțul acesta greu și rece

E gândul la ea, nemiloasă moarte.

Pe patul dens al amintirilor de mult uitate

Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate

Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut

Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început

Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor

Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor

Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum

Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?

Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?

Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?

La ce-i bună iubirea?

Când în final rămâi doar tu și amintirea?

Dragă mamă,
Astăzi părul ți-e cărunt și parcă nu mai zâmbești ca altă dată
Îți văd în colțul ochilor frumoși o lacrimă, parcă uitată
Sunt oglinda a tot ce ai trăit, cu bune și cu rele
Cu zâmbete și lacrimi, multe momente grele
Am crescut, mamă, astăzi știu că fraza “nu-mi place prăjitura”
Înseamnă de fapt “nu ne ajunge tuturor, dar sper totuși să mai rămână una”
Știu că parfumul, cerceii sau rochia pe care o doreai
Rămâneau mereu o amintire la care să ajungi, nu reușeai
Astăzi știu, mama, ce înseamnă sacrificiul tău
Că am avut ce mi-am dorit mereu, deși știu ca poate ți-a fost greu
N-am cum să te răsplătesc vreodată
Nu o să te mint, mă simt puțin cam vinovată
Dar tot ce sunt astăzi, sunt datorită ție
Pentru mine, mamă, tu reprezinți speranța vie.
N-am cum să te răsplătesc, însă îți dau în dar o îmbrățișare caldă
Să te mai văd iarăși zâmbind frumos și cald ca altă dată.
În sufletul meu te păstrez ca pe o amintire nepătată
Că mi-ai ținut, iubito, loc și de mamă, si de tată.
-Z.a.

Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu

Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.

Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.

Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!

Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,

Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…

Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri

Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!

Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător

Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!

Nu am fost niciodată alegerea ta,

Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu

Nimic special pentru tine;

Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.

Nu sunt greu de înțeles!

Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.

Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea

Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…

Doar ea…Și nimic mai mult.

Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult 

Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.