Moartea mă salvează

Te-am privit cu sufletul,

Si m-ai urat. 

Mi-am deschis ochii, 

Si m-ai învinețit.

Sunt femeie, vreau o cheie,

În schimb primesc doar curele.

Sunt femeie, vreau scăpare,

În schimb e moarte fără îngropare.

Privesc moartea cu alți ochi

Moartea ce mi-a devenit deochi,

Este noua mea îndreptare

Spre o noua așteptare.

Tărâmul înghețat este chiar în față ta

În el fără să crezi se adăpostesc mii de suflete reci

Poate chiar sufletul meu se îndreaptă într-a colo..chiar acum

Poate chiar și al tău

Fără să știm ,fără să găsim răspuns

Suntem din ce în ce mai reci

Suntem doar niște suflete învăluite de gheață

Ce se sbat în clar de luna pentru a dovedii adevărul crunt

Al omenirii

Am târât un sac cu greutate mare,

și mă opream, și mă gândeam...

apoi,

în distanță am zărit un izvor,

curgea mai lent pe lângă mergător.

Mă dureau brațele așa de tare;

cui mai trebuia să-i cer eu iertare?!

și auzeam,

auzeam în depărtare un urlet, și nu era–

decât sufletul meu sătul, fără răbdare.

Am privit adânc la diavolul din plasă,

nu se mișca când pe jos carnea-i era trasă–

și mă înșelam singur,

simțeam că s-a trezit, și ceva, ceva mai tare–

mă ardeau puternic cele două palme.

M-am gândit atunci să-l car în spate,

și nu mă opream în a mea disperare,

și sus,

l-am luat apoi călare să merg mai departe,

cu pașii mei mărunți, cu spatele la soare.

L-am tot cărat și mă uitam în zare,

să găsesc o umbră, un loc de iertare;

și-am plâns,

când mi-a luat foc spatele cu tot cu haine,

și le-am dat jos înainte de moarte.

Am trântit oroarea într-o groapă adâncă,

dup-am fugit în teroare undeva pe-o stâncă–

și-am obosit,

am obosit de picioare și m-am prăbușit aproape,

lângă un morman înfășurat de gheare.

Am privit înaintea mea să găsesc alinare,

să mă-ndrept din cădere, să urc spre altă cale,

și-am râs,

am râs în ultima-mi suflare, fără oprire,

și m-am trezit într-o vale, surzit de disperare.

Pe când m-am ridicat de pe salteaua tare,

au prins viteză spintecătoare ferocele javre–

și-am căzut,

am căzut lat, cu capul crăpat, lâng-o margine de mare,

iar picioarele-mi erau din nou trase prin foc și disperare

și mai mare...

Intr-un mic castel de piatra
Mi-a fost inama-ncuiata,
De un an si-unpic de zile
Nu mai stiu nimic de mine.

Viata-si pierde sensul ce-l avea
Nici nu mai pot simti durerea.
Sunt un trup viu ce a pierit demult
Nici eu nu mai stiu acum ce sunt.

Tot ce iubeam atat inainte
Au devenit simple si goale cuvinte
Pictura isi pierde culoarea,
Iar zambetul isi pierde valoarea.

"Sunt bine" e ceva des folosit,
Doar pentru ca e mai usor de rostit.
Vantul ce bate usor spre apus
Mi-a luat fericirile si departe le-a dus.

Ma gasesc tot mai singur in marea de vise,
Toate caile de scapare imi sunt interzise.
Ma pierd printre ganduri ce vin cu regrete,
Stand si vorbind cu tacutul perete.

Ma uit pe fereastra la cei ce zambesc
Si ma intreb "Cum de ei reusesc?"
"Traim cu totii in aceeasi lume
Dar suntem diferiti" asa mi se spune!

Aud rasete ce-mi disturba tacerea,
Dar cateodata imi curma durerea.
Sa vad pe cineva fericit,
E ceea ce mereu mi-am dorit.

Sa ajut persoane ce nu le cunosc
Ma face sa simt ca am un rost, recunosc!
Dar gasesc rar pe cineva in nevoi,
Caci pe lume exista deja multi eroi.

Nu am sa recunosc nimanui niciodata,
Ca imi e greu si vreau sa termin odata,
Ca inima mea e calcata-n picioare,
Inchisa pe nedrept in acea inchisoare.

Nu te prefa ca intelegi cum ma simt,
Doar spune-mi direct ca nu-ti pasa.
Oricum lumea asta e una nedreapta,
As vrea sa ma fi nascut cu-n suflet de piatra!

Deschid ochii în pat,
Ș-aș vrea ca să mă scol,
Mă uit eu împrejur
Dar somnul vine-ușor
Am treabă de făcut
Ș-aș vrea și să mă plimb
Dar m-oi culca la loc
Oricum, o să am timp.

O-ambiție mă-ncearcă
Și sincer ca să spun
M-aș apuca de multe,
Știu sigur că sunt bun
Am un talent chiar mare
Și multe planuri vin
Dar aș mai bea o sticlă
Oricum, tot am eu timp.

Cu prieteni m-am certat
Și știu că am greșit,
Berea m-a alinat
Și multe-aș vrea să schimb,
Gânduri îmi trec prin cap,
Pereții zgâriind
Dar nu vreau să-mi cer scuze.
Lasă, că am eu timp.

Pe la biserică aș vrea
Că știu că aș putea
Să merg încă odat'
Să mă simt mai curat.
Dar treburile vin
Eu uit să mă închin,
"Da' ce, am îmbătrânit?"
Cred c-o să am eu timp.

Muncind zi și iar noapte
Căzând din nou în coate,
Pe pat sunt obosit,
De probleme, gândul mi-e scrijelit
Pe cineva aș vrea,
Să-mi aline durerea
Să-i spun, "iubită, te-am găsit"
Dar las', oi avea timp.

C-am prost eu am ajuns,
Tre' să recunosc.
Corpul mi-o cam ajuns numai piele și os.
De băutură-s ars, se duce pe gât în jos
Și frigul și durerea, le răstoarnă pe dos,
Dar știu că nu e bine și jur că voi schimba.
Această-ntorsătură, eu o voi repara.
Stau pe scaunul meu, gândind iar la nimic
Dar nu prea îmi fac griji, cred că mai am eu timp.

Cu supărare mare, conduc eu în viteză,
Nimic nu văd în jur, vântul mă bate-n freză
Cu sticla de alcool, fac patinaj viteză,
Și frica îmi dispare, mă simt scăpat din lesă
Acum, mă simt eu liber, cu ură mă ridic,
Mașina sare-ntruna, ș-am început să strig.
Pe contrasens m-am dus, și îngerii m-ating
Și faruri văd în fața-mi... nu cred că mai am timp

..................................................

La Judecată stau, între cer și pământ
Și o lumină-mi spune "Dute și stai la rând"
Dup-o înspăimântătoare, și tristă așteptare, mă ridic în picioare, păcatele-mi ei le spun,
Nu vreau să am eu vină, inima-mi cade lină, sufletul mi se rupe, eu nu vreau să răspund.
Dă-mi o a doua șansă, promit c-o fac corect,
Oferă-mi îndurare, ș-am să-ți devin profet!
Și Domnul atunci zice, cu vocea osândind
"Ești condamnat la chinuri! Eu ți-am dat destul timp!"

Patratul in care m-am ascuns,

Crede ca nu am stat indeajuns.

Diagonalele lui inima mi-au strapuns,

Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.

Triunghiul e stabil cand are varful sus,

Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.

Dar cand se sprijina pe un picior,

Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.

Dreptunghiul degeaba e de incredere,

Daca el mereu se gandeste la retragere.

Trista veselie a zambetului,

Pune plasture trecutului.

Cercul asta infinit,

Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.

Copacul familiei de figuri,

Degeaba are ramuri daca nu are muguri.