Psalmi - LXIV - Suprimă-mi răzbunarea
Doamne, suprimă-mi răzbunarea,
fiindcă mi-a mâncat inima ca un foc
și m-a făcut robul unui dor rău.
Când m-au lovit, am simțit nevoia
să lovesc și eu, să arăt că nu sunt slab,
că nu sunt o pradă, că nu sunt doar un suflet în suferință.
Dar Tu, Doamne, mă înveți altfel.
Tu îmi arăți că răzbunarea
nu închide rănile,
ci doar le lărgește.
Căci dacă răspund cu ură,
voi rămâne în ură
și nu voi mai cunoaște nici pace, nici iubire.
Suprimă-mi răzbunarea,
care mă leagă de cel care mi-a greșit.
Dă-mi curajul să las în urmă ce am primit,
să nu țin minte răul,
ca să nu mă rătăcesc în el.
Fă-mă să uit când sunt lovit,
să nu mă răzbun,
ci să am liniștea celui care
nu mai vrea nimic altceva decât pace,
decât să mă eliberez de lanțurile urii.
Nu mă întreba dacă pot,
pentru că, Doamne, eu nu pot singur.
Dar Tu poți,
și în puterea Ta,
răzbunarea va muri,
iar eu voi trăi din harul Tău.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Ștefan Hristian Trofin
Дата публикации: 24 мая
Просмотры: 64
Стихи из этой категории
Unicitatea
Fiecare nume e unic,
Deoarece fiecare zi este bună,
Și fiecare copil e special,
Autor: Nicoleta Postovan
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
pasta de dinti
pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni
ea sta intr-un tub colorat
si printr-un capac economic
se aseaza pe periuta de dinti
noua,curent,ne place pasta colgate
ea este alba si parfumata
face o spuma bogata
care lasa dintii stralucitori
as vrea sa fiu o pasta de dinti
si-n fiecare dimineata
inainte de orice, as vrea
sa stau intins pe periuta ta
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Unicitatea
Fiecare nume e unic,
Deoarece fiecare zi este bună,
Și fiecare copil e special,
Autor: Nicoleta Postovan
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
pasta de dinti
pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni
ea sta intr-un tub colorat
si printr-un capac economic
se aseaza pe periuta de dinti
noua,curent,ne place pasta colgate
ea este alba si parfumata
face o spuma bogata
care lasa dintii stralucitori
as vrea sa fiu o pasta de dinti
si-n fiecare dimineata
inainte de orice, as vrea
sa stau intins pe periuta ta
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Другие стихотворения автора
Psalmi - LIX - Irigă pustiul din mine
Irigă pustiul din mine, Doamne,
căci uscăciunea m-a învățat să tac.
Nici o floare nu mai îndrăznește să se nască
în lutul acesta ars de așteptare.
Mi-am pierdut lacrimile
printre pietrele care mi-au fost pat,
și dorul — odată izvor —
s-a întors în mine ca un spin.
Unde e roua Ta,
cea care odinioară îmi uda privirea
în zorii rugăciunii?
Unde e atingerea Ta
ce făcea din rănile mele candele?
Pustiu sunt, Doamne,
dar nu piatră.
Încă mai simt cum sub coajă
se frământă o sete ce nu moare.
Trimite o adiere din Duhul Tău
să-mi răscolească nisipul inimii.
Dă-mi o rană care sângerează lumină
și o rană care nu uită să spere.
Irigă-mă, Doamne,
nu cu belșug, ci cu Tine.
Un strop din Tine
poate face din deșert o grădină.
Psalmi - XL - De ce mă vindeci, dacă mă pierd iar?
Doamne,
mă atingi cu mâna Ta
și simt cum răni se închid
în tăcerea unei clipe.
Mă vindeci, Doamne,
dar nu am puterea să rămân întreg.
De ce mă vindeci,
dacă mă pierd iar?
Mă ridici,
dar pașii mei alunecă mereu
în aceleași prăpăstii,
în aceleași iertări nesfârșite
care nu mai aduc schimbare.
De ce mă ridici, Doamne,
dacă voi cădea iar?
Întoarce-Ți fața spre mine
și spune-mi că pot rămâne sus.
Spune-mi că durerea nu este doar o lecție,
că suferința nu este doar o cale
către un final ce-mi scapă.
Nu vreau doar o vindecare temporară,
nu vreau doar o cruce de care să mă agăț
până mă înalț puțin și apoi mă pierd iarăși.
Doamne, vindecă-mă întru totul,
nu doar în momentele când sunt zdrobit.
Fă ca o dată pentru totdeauna
să mă ridic și să nu mă mai pierd.
Psalmi - XXXII - Singurătatea absolută
Doamne,
sunt locuri în suflet
unde nu pătrunde nimeni,
nici măcar eu.
Acolo stau tăcerile mele
ca niște fiare care nu dorm,
așteptând ca într-o zi
să nu mai fiu nimic altceva decât ele.
Mi-am dorit singurătatea,
am visat-o ca pe o catedrală
fără oameni,
fără zgomot,
fără frică.
Dar când m-am așezat în ea,
am auzit cum tăcerea începe să urle.
Doamne,
nu știu dacă singurătatea aceasta
e o binecuvântare
sau o pedeapsă.
Poate că mi-ai dat-o ca pe un loc de întâlnire,
dar eu am umplut-o cu absență,
cu îndoială,
cu fugi.
E o liniște prea grea,
care nu mângâie,
ci strivește.
E un pustiu unde nu mai știu
dacă vorbesc cu Tine
sau cu umbra mea.
Și totuși,
în adâncul acestei singurătăți absolute
simt că ești Tu.
Nu în zgomot, nu în lume,
ci în golul care doare.
Poate că ai vrut să mă dezbraci
de tot ce e omenesc,
ca să Te pot găsi
acolo unde nu mai e nimic,
decât Duhul Tău.
Doamne,
dacă asta e singurătatea
prin care învăț să Te iubesc curat,
fără măști,
fără lume,
atunci nu mă scoate din ea,
decât atunci când știi
că pot iubi din nou,
fără frică de întoarcere.
Psalmi - IX - Îndulcește-mi veninul, Doamne!
Îndulcește-mi veninul, Doamne,
căci limba mea s-a făcut șarpe
și cuvântul meu – sabie.
Am vorbit adevăr, dar fără iubire,
și adevărul rostit fără Tine
a devenit otravă.
Mușcătura mea a lăsat răni,
nu pentru că am fost nedrept,
ci pentru că n-am fost blând.
Mi-am învins frații cu judecata,
dar mi-am pierdut sufletul în izbândă.
Doamne, eu nu vreau să câștig,
ci să mântuiesc.
Nu vreau să am ultimul cuvânt,
ci ultimul suspin de milă
pentru cel care greșește.
Îndulcește-mi veninul,
să nu mai usture ce ating, ci să aline.
Să nu mai tai cu glasul,
ci să cos ce alții au rupt.
Fă din fierea mea untdelemn,
din spinii mei — mângâiere,
și din firea mea aprinsă —
o candelă care luminează
fără să ardă.
Cine sunt eu să mustru?
Dacă n-ar fi fost harul Tău,
aș fi fost cel dintâi rănit,
cel dintâi vinovat.
Și poate sunt.
De aceea strig:
îmblânzește-mă, Doamne,
nu cu pedeapsă, ci cu dragostea Ta
care transformă fiarele în miei
și focul în rugăciune.
Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit
Mi-ai dat, Doamne,
nu puțin, ci cu mână largă.
Dar eu am plecat cu bogăția
și-am cumpărat zgomot, uitare,
încântări care nu țin de foame.
Mi-ai dat har,
și eu l-am călcat cu pași grăbiți,
căutând slavă printre ruine.
Mi-ai dat darul cuvântului —
și-am tăcut unde trebuia să vindec.
Mi-ai dat iubire —
și-am ales orgoliul.
Mi-ai încredințat o comoară —
și-am vândut-o ieftin,
pentru o clipă de mândrie,
pentru un drum mai scurt,
pentru mine.
Iar acum stau gol,
cu mâinile pline de nimic,
și Te privesc, rușinat,
fără scuze, fără promisiuni.
Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.
Îți cer să mă iei înapoi.
Ca un slujitor, ca o umbră,
ca un dor care nu mai vrea nimic
decât să fie iertat.
Nu mă iubi pentru ce-am făcut,
căci am pierdut tot.
Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău
și plâng.
Psalmi - LXVIII - Slava în lucrurile mărunte
Tu, Doamne, nu Te-ai coborât în palat,
ci într-o iesle.
N-ai ales tron de aur,
ci lemn de brad și paie aspre.
Atunci am învățat că slava Ta
se ascunde în smerenie.
Am văzut lumină
în mâna care ridică un fir de praf,
nu doar în soarele ce stăpânește cerul.
Am găsit har
într-o cană de apă dată cu iubire,
nu doar în jertfe strigate de pe munți.
Sunt zile când nu pot face minuni,
dar pot zâmbi cu iertare.
Sunt clipe în care nu pot răsturna munții,
dar pot tăcea ca Tine,
în fața celor ce nu mă înțeleg.
Doamne,
învață-mă să Te văd în lucrurile simple,
să nu caut slava Ta în tunete,
ci în foșnetul inimii curate —
și fă-mă vrednic să port cerul
în gesturile firave.
Psalmi - LIX - Irigă pustiul din mine
Irigă pustiul din mine, Doamne,
căci uscăciunea m-a învățat să tac.
Nici o floare nu mai îndrăznește să se nască
în lutul acesta ars de așteptare.
Mi-am pierdut lacrimile
printre pietrele care mi-au fost pat,
și dorul — odată izvor —
s-a întors în mine ca un spin.
Unde e roua Ta,
cea care odinioară îmi uda privirea
în zorii rugăciunii?
Unde e atingerea Ta
ce făcea din rănile mele candele?
Pustiu sunt, Doamne,
dar nu piatră.
Încă mai simt cum sub coajă
se frământă o sete ce nu moare.
Trimite o adiere din Duhul Tău
să-mi răscolească nisipul inimii.
Dă-mi o rană care sângerează lumină
și o rană care nu uită să spere.
Irigă-mă, Doamne,
nu cu belșug, ci cu Tine.
Un strop din Tine
poate face din deșert o grădină.
Psalmi - XL - De ce mă vindeci, dacă mă pierd iar?
Doamne,
mă atingi cu mâna Ta
și simt cum răni se închid
în tăcerea unei clipe.
Mă vindeci, Doamne,
dar nu am puterea să rămân întreg.
De ce mă vindeci,
dacă mă pierd iar?
Mă ridici,
dar pașii mei alunecă mereu
în aceleași prăpăstii,
în aceleași iertări nesfârșite
care nu mai aduc schimbare.
De ce mă ridici, Doamne,
dacă voi cădea iar?
Întoarce-Ți fața spre mine
și spune-mi că pot rămâne sus.
Spune-mi că durerea nu este doar o lecție,
că suferința nu este doar o cale
către un final ce-mi scapă.
Nu vreau doar o vindecare temporară,
nu vreau doar o cruce de care să mă agăț
până mă înalț puțin și apoi mă pierd iarăși.
Doamne, vindecă-mă întru totul,
nu doar în momentele când sunt zdrobit.
Fă ca o dată pentru totdeauna
să mă ridic și să nu mă mai pierd.
Psalmi - XXXII - Singurătatea absolută
Doamne,
sunt locuri în suflet
unde nu pătrunde nimeni,
nici măcar eu.
Acolo stau tăcerile mele
ca niște fiare care nu dorm,
așteptând ca într-o zi
să nu mai fiu nimic altceva decât ele.
Mi-am dorit singurătatea,
am visat-o ca pe o catedrală
fără oameni,
fără zgomot,
fără frică.
Dar când m-am așezat în ea,
am auzit cum tăcerea începe să urle.
Doamne,
nu știu dacă singurătatea aceasta
e o binecuvântare
sau o pedeapsă.
Poate că mi-ai dat-o ca pe un loc de întâlnire,
dar eu am umplut-o cu absență,
cu îndoială,
cu fugi.
E o liniște prea grea,
care nu mângâie,
ci strivește.
E un pustiu unde nu mai știu
dacă vorbesc cu Tine
sau cu umbra mea.
Și totuși,
în adâncul acestei singurătăți absolute
simt că ești Tu.
Nu în zgomot, nu în lume,
ci în golul care doare.
Poate că ai vrut să mă dezbraci
de tot ce e omenesc,
ca să Te pot găsi
acolo unde nu mai e nimic,
decât Duhul Tău.
Doamne,
dacă asta e singurătatea
prin care învăț să Te iubesc curat,
fără măști,
fără lume,
atunci nu mă scoate din ea,
decât atunci când știi
că pot iubi din nou,
fără frică de întoarcere.
Psalmi - IX - Îndulcește-mi veninul, Doamne!
Îndulcește-mi veninul, Doamne,
căci limba mea s-a făcut șarpe
și cuvântul meu – sabie.
Am vorbit adevăr, dar fără iubire,
și adevărul rostit fără Tine
a devenit otravă.
Mușcătura mea a lăsat răni,
nu pentru că am fost nedrept,
ci pentru că n-am fost blând.
Mi-am învins frații cu judecata,
dar mi-am pierdut sufletul în izbândă.
Doamne, eu nu vreau să câștig,
ci să mântuiesc.
Nu vreau să am ultimul cuvânt,
ci ultimul suspin de milă
pentru cel care greșește.
Îndulcește-mi veninul,
să nu mai usture ce ating, ci să aline.
Să nu mai tai cu glasul,
ci să cos ce alții au rupt.
Fă din fierea mea untdelemn,
din spinii mei — mângâiere,
și din firea mea aprinsă —
o candelă care luminează
fără să ardă.
Cine sunt eu să mustru?
Dacă n-ar fi fost harul Tău,
aș fi fost cel dintâi rănit,
cel dintâi vinovat.
Și poate sunt.
De aceea strig:
îmblânzește-mă, Doamne,
nu cu pedeapsă, ci cu dragostea Ta
care transformă fiarele în miei
și focul în rugăciune.
Psalmi - LXIII - Mi-ai dat talanți și i-am risipit
Mi-ai dat, Doamne,
nu puțin, ci cu mână largă.
Dar eu am plecat cu bogăția
și-am cumpărat zgomot, uitare,
încântări care nu țin de foame.
Mi-ai dat har,
și eu l-am călcat cu pași grăbiți,
căutând slavă printre ruine.
Mi-ai dat darul cuvântului —
și-am tăcut unde trebuia să vindec.
Mi-ai dat iubire —
și-am ales orgoliul.
Mi-ai încredințat o comoară —
și-am vândut-o ieftin,
pentru o clipă de mândrie,
pentru un drum mai scurt,
pentru mine.
Iar acum stau gol,
cu mâinile pline de nimic,
și Te privesc, rușinat,
fără scuze, fără promisiuni.
Doamne, nu-ți cer să-mi mai dai.
Îți cer să mă iei înapoi.
Ca un slujitor, ca o umbră,
ca un dor care nu mai vrea nimic
decât să fie iertat.
Nu mă iubi pentru ce-am făcut,
căci am pierdut tot.
Iubește-mă pentru că sunt fiul Tău
și plâng.
Psalmi - LXVIII - Slava în lucrurile mărunte
Tu, Doamne, nu Te-ai coborât în palat,
ci într-o iesle.
N-ai ales tron de aur,
ci lemn de brad și paie aspre.
Atunci am învățat că slava Ta
se ascunde în smerenie.
Am văzut lumină
în mâna care ridică un fir de praf,
nu doar în soarele ce stăpânește cerul.
Am găsit har
într-o cană de apă dată cu iubire,
nu doar în jertfe strigate de pe munți.
Sunt zile când nu pot face minuni,
dar pot zâmbi cu iertare.
Sunt clipe în care nu pot răsturna munții,
dar pot tăcea ca Tine,
în fața celor ce nu mă înțeleg.
Doamne,
învață-mă să Te văd în lucrurile simple,
să nu caut slava Ta în tunete,
ci în foșnetul inimii curate —
și fă-mă vrednic să port cerul
în gesturile firave.